Bucătăria Elenei din Vaideeni

TIPĂREȘTE

La început de iulie ne aflam la casa bunicilor, într-un sat mic de pe Valea Cernei vâlcene, bine ascuns într-o zonă liniştită şi pitorească, acolo unde dealurile înalte ale Olteniei de sub Munte coboară treptat, făcând loc dealurilor joase din sudul judeţului, înspre Bălceşti şi Drăgăşani. După câteva zile de odihnă la poalele pădurii, la răcoare şi aer curat, ne-a prins dorul de o plimbare scurtă, undeva în apropierea casei noastre. Propunerea mea a fost o excursie la izvoarele Cernei, mai sus de Vaideeni, urmând ca în altă zi să mergem pe firul râului spre vărsare şi să vizităm Conacul Otetelişanu de lângă Bălceşti. Intenţia mea a fost să urmăm, pe cât posibil, cursul Cernei, de la izvoare, până la vărsare. Nu ne-a ieşit întru totul dar am fost încântaţi de ce am văzut, de frumuseţea locurilor şi a oamenilor pe care i-am întâlnit.

De la casa noastră până la Vaideeni nu este drum lung, vreo 40 de km. prin Măldăreşti, şi cam aceeaşi distanţă prin Slătioara lui Dinu Săraru. Ne-am dus prin Slătioara, ne-am întors prin Măldăreşti, fără a mai opri la Cule şi la Casa Memorială Duca pe care le-am vizitat de multe ori. Am poposit, fireşte, la Horezu, pentru o scurtă plimbare şi o aprovizionare serioasă de la multele magazine deschise în oraş.

Localitate mare, frumoasă şi prosperă, Vaideeni se află la doar câţiva km. de Horezu, ca o prelungire a orăşelului spre munte. Comuna Vaideeni, alcătuită din satul cu acelaşi nume şi alte patru sate mici, răsfirate pe dealuri şi văi (Izvoru Rece, Cornet, Mariţa şi Cerna) a primit statutul de staţiune turistică de interes local, la fel ca Horezu, târgul celebrului cocoş ce împodobeşte ceramica populară intrată în patrimoniul UNESCO.

Aici, la Vaideeni, ne aflăm într-o zonă etnografică de interferenţă între Oltenia de sub Munte şi Mărginimea Sibiului. La fel ca în satele înşirate pe Valea Lotrului, portul popular, cântecele şi dansurile, datinile şi obiceiurile se aseamănă cu cele din Ardeal, fiind aduse cu sute de ani în urmă de familiile de ciobani refugiate de teama stăpânirii austro-ungare. La Vaideeni, tradiţiile se păstrează şi se transmit din generaţie în generaţie. Dacă vă nimeriţi pe acolo de Sânziene, la Festivalul Învârtita Dorului sau de Anul Nou, la Balul Oierilor, vă veţi convinge singuri!

Ar fi multe de spus despre Vaideeni, despre cadrul natural de poveste, despre bisericile vechi, despre traseele montane spectaculose ce pornesc de aici. Poate o voi face altădată... Deşi ne-am propus să ajungem la izvoarele Cernei, ne-am oprit înainte de intrarea în chei, la capătul satului cu acelaşi nume, la pensiunea Cerna, locul de desfăşurare a Festivalului Naţional al Sculptorilor cu Drujba. Un indicator rutier ne spune că suntem la graniţa cu judeţul Gorj, la doar câţiva km. de Polovragi. Râul Cerna izvorăşte din Munţii Căpăţănii la vreo 15 km. distanţă de locul în care am poposit noi şi se varsă în Olteţ, la Otetelişu, după ce trece prin multe sate şi comune din zona subcarpatică a Vâlcei, aşezate în lunca mănoasă a Cernei.

Am admirat ineditele sculpturi cu drujba, le-am întâlnit pretutindeni, în parcare, în Parcul de Aventură, la locul de joacă pentru copii, pe terasa restaurantului sau, pur şi simplu, răsfirate pe pajiştea smălţuită cu flori. Am băut cafea şi sirop de casă, din jneapăn, trandafiri, mure sau căpşuni, după preferinţa fiecăruia. Atât de bun încât am cumpărat şi pentru acasă... Doamna bucătăreasă, modoveancă din Vrancea, a venit la Vaideeni împreună cu soţul, sculptor cu drujba. S-au îndrăgostit de acest loc minunat, şi n-au mai plecat de la pensiunea Cerna. Vrednică şi vorbăreaţă, bucătăreasa ne-a tentat cu multe bucate, cu siguranţă gustoase. Recunosc, pofta a fost mare dar, cu o zi înainte, făcusem rezervare la un punct gastronomic local din Vaideeni, Bucătăria Elenei. Era musai să ajungem acolo la ora prânzului, n-ar fi fost politicos să lăsăm oamenii să ne aştepte cu masa pusă.

Cu câteva minute înainte de ora stabilită, am oprit pe strada Principală din Vaideeni, la nr. 124, în faţa unei case mari şi frumoase, de oameni gospodari. Peste drum, o pancartă atrage atenţia turistului către Punctul Gastronomic Local Bucătăria Elenei. Gazda noastră, doamna Elena, ne aştepta cu zâmbetul pe buze, împreună cu un căţel de talie mică, blând şi jucăuş. Ne-a poftit în curtea îngrijită, cu mulţi trandafiri înfloriţi, şi ne-a îndemnat să ne aşezăm la umbră, pe terasa acoperită, lipită de casă. La parterul casei este amenajată o sufragerie spaţioasă, potrivită pentru anotimpul rece sau pentru zilele ploioase de vară.

Arunc o privire în jur şi-mi place ce văd, curăţenie desăvărşită, mese lungi acoperite cu feţe de masă albe, multe ghivece cu flori şi câteva obiecte care amintesc tradiţiile locului (un costum ciobănesc, un covor oltenesc, ştergare, străchini de Horezu, un fier de călcat cu cărbuni...), atât cât trebuie pentru un strop de culoare locală, fără a încărca exagerat decorul. Pe mese, flori colorate, culese din grădiniţa casei.

Doamna Elena aduce repede farfurii albe, pahare şi tacâmuri, urmate de clondirele cu palincă, ţuică şi vişinată... pentru poftă de mâncare şi dezlegarea limbii. Nu suntem mari băutori, eu şi mama gustăm din vişinata dulce şi aromată, ca cea făcută de bunica în copilăria mea. Băieţii încearcă palinca ardelenească, cu mărgeluţe, tare ca focul şi ţuica oltenească, mai slabă dar parfumată, bună de fiert într-o seară geroasă de iarnă. Dar e vară, caniculă chiar şi la munte... sticlele cu licori bahice rămân aproape neatinse. Cerem apă şi o primim în carafă de sticlă, rece, numai bună de potolit setea!

Cu o zi înainte, când am vorbit la telefon pentru a stabilii detaliile prânzului de la Vaideeni, doamna Elena m-a întrebat dacă vrem pâine de casă. Mănânci calule, ovăz? Vrem, cum să nu vrem! Gazda noastră ne-a aşteptat cu pâinea fierbinte, abia scoasă din cuptor. Rotundă, rumenă, aburindă... pe masa noastră stătea Pâinea pe care nimeni nu îndrăznea să o rupă de frumoasă ce era. Nu era pâinea banală de la supermarket, era Pâinea care adună, bob cu bob, truda lucrătorilor de pe câmp şi rugăciunile gospodinei casei. Doamna Elena ne-a mărturisit că se topeşte de bucurie când oaspeţii rup cu mâna pâinea fierbinte, şi mormăie de plăcere în timp ce o mânâncă cu unt galben de casă şi cu telemea de oaie şi de vacă, din laptele gras şi gustos al animalelor ce pasc pe pajiştile curate de la munte.

Ne-am fi săturat doar cu pâine cu unt şi brânză dacă doamna Elena nu ne-ar fi oprit la timp. Urma ciorba din carne de viţel Black Angus, provenită de la mica fermă a familiei. Nu o porţie, un castron mare din care fiecare să-şi pună după pofta inimii! Şi dacă dovedeam ciorba din castron, doamna Elena mai avea la bucătărie. Nu a fost cazul, a fost mai mult decât suficientă cantitatea adusă la masă. Cât despre gust... cea mai bună ciorbă de viţel pe care am mâncat-o, cu multă cărniţă fragedă care se topea în gură, asezonată cu leuştean verde, rupt din grădiniţa casei.

Cine mai putea să mânânce ceva? Cu greu am mai găsit loc pentru o sarma dolofană, un cârnat şi bucăţică de carne de purcel de la garniţă. Doamna Elena ne-a întrebat dacă vrem să ne facă mămăligă dar am refuzat, cu părere de rău. Deşi ne place mămăliga, ar fi fost prea mult şi nu-mi place risipa, nici la mine acasă, nici când mânânc mâncare gătită de altcineva.

Până în acest moment, noi am fost concentraţi să savurăm bucatele şi doamna Elena să ne servească impecabil. Credeţi că ne-am grăbit să plătim şi să plecăm la casa noastră? Nici vorbă! La o felie de cozonac proaspăt şi o cafea aromată, ne-am pus la poveşti vreo două ceasuri. Am vorbit de toate, despre Vaideeni, despre agroturismul din acest minunat colţ de ţară, despre copiii noştri care au cam aceeşi vârstă... Parcă ne cunoşteam de cât lumea! Doamna Elena nu este doar o gospodină desăvărşită, este o femeie plăcută şi inteligentă, o gazdă minunată care te face să te simţi în vizită la cea mai bună prietenă!

Doamna Elena ne-a spus că a deschis punctul gastronomic la îndemnul celor doi copii care au sfătuit-o să-şi pună în valoare talentul de a face mâncare tradiţională şi prăjituri delicioase şi plăcerea de a primi oaspeţi la masă. Găteşte zilnic, ca pentru o familie, dar este bine să telefonaţi pentru rezervare cu o zi înainte. Puteţi afla ce va găti iar dacă doriţi una din specialităţile casei, cu siguranţă doamna Elena se va strădui să vă împlinească poftele. Pe lângă ce am mâncat noi, puteţi savura supă de pasăre cu tăieţei de casă, balmoş, bulz, tocan de oaie, pastramă, tocăniţă de viţel, gogoşi, papanaşi, plăcinte, prăjituri de casă şi multe alte bunătăţi.

De când a deschis această mică afacere de familie, doamna Elena a primit oameni din toate colţurile ţării dar şi de peste hotare. Aprecierile musafirilor au adus Bucătăriei Elena o binemeritată diplomă care atestă clasarea punctului gastronomic din Vaideeni între cele mai bune din ţară. De curând, oferă turiştilor cazare cu un mic dejun delicios, ca la bunica acasă.

Pentru masa de prânz am plătit 70 lei de persoană, un preţ foarte bun având în vedere bucatele gustoase, preparate din ingrediente locale, de cea mai bună calitate. Doamna Elena a observat că mama mea nu a mâncat mai nimic, se fereşte să mănânce şi să bea când pleacă într-o excursie. I-a pus mâncare la pachet, aşa că am plecat acasă cu traista plină, ca de la neamuri. Ne-a dat de toate, pâine, cozonac, ciorbă, sarmale, cărniţă de la garniţă şi cârnaţi, cât să se sature doi oameni, nu unul.

E clar, noi vom reveni la Bucătăria Elenei şi vom încerca şi alte puncte gastronomice locale, din alte zone ale ţării. Este o experienţă inedită are merită trăită! Dacă n-aţi făcut-o până acum, ţineţi cont că punctele gastronomice locale nu sunt restaurante, pur şi simplu intri în casa omului şi mănânci mâncarea care s-a gătit în ziua respectivă. Nu există meniu din care să comanzi, bucatele sunt proaspete, pregătite din produse locale, provenite din propria gospodărie sau din vecini. Mâncarea tradiţională readuce în prezent aromele şi gusturile din bucătăria bunicii, răscoleşte amintiri duioase din îndepărtata copilărie sau, celor tineri, le deschide o fereastră spre un mod de viaţă pe care nu-l cunoşteau.

Doamna Elena este gazda perfectă, îţi pune pe masă cele mai bune bucate, însoţite de voie bună şi de poveşti despre istoria comunei Vaideeni, şi nu numai. Te simţi ca acasă la neamuri şi pleci cu gândul să te întorci cât mai curând, pentru alte surprize gastronomice.

Bucătăria Elenei este punct gastronomic local care promovează bucatele tradiţionale din zona Vaideeni, pregătite după reţete transmise din generaţie în generaţie, din ingrediente locale, proaspete, de cea mai bună calitate. Raportul calitate-preţ este excelent. Mânânci cât poţi, plăteşti doar 70 lei pentru un meniu complet cu pâine de casă, aperitiv, ciorbă, fel principal, desert, apă, tărie, cafea...

Bucătăria Elenei este situată în centrul comunei Vaideeni, aproape de Horezu, într-o zonă de poveste, cu atracţii turistice pentru toate gusturile.

---

VIZUALIZĂRI: 1617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI