Insulele Similan - așa trebuie să arate „la mare, în Paradis”

TIPĂREȘTE

La Insulele Similan am plecat tot cu noaptea-n cap. Am cumpănit un pic dacă să mai antamăm și excursia asta; 4 zile pline în Phuket – 2 hai-hui și 2 loco, așa ne-am gândit că ar fi bine, să nu ne-ntoarcem acasă mai obosiți decât am plecat. Până la urmă, profitând de faptul că zborul de întoarcere îl aveam seara târziu și că practic și ultima zi o vom fi petrecut loco, am zis hai; în fond, și cu 2-3 ore de somn în sus sau în jos, cam tot aia o să fie! Citisem recenzii care susțineau că, de fapt, singura excursie ce merită luată în Phuket e asta, la arhipelagul Similan.

Tot de pe GetYourGuide am cumpărat-o (126 euro bucata); la fel ca la Maya Bay, tot Siam Adventure World a fost provider-ul local. Doar punctul de îmbarcare e diferit și destul de departe de „casa noastră” , trecurăm podul ce leagă insula Phuket de continent și mai merserăm binișor pe coasta vestică, undeva în jur de 2,5 ore în total. Înclin să cred că fiecare agenție locală are punctul ei de îmbarcare spre Similan, cam toate pe o arie restrânsă însă; pe al nostru l-am pin-uit pe hartă în dreptul Makham Cafe când am ajuns, odată cu primele raze de soare.

Precum în prima excursie (și cu toate că nu era menționat în program), am fost întâmpinați cu o tratație din partea casei, un mic dejun frugal, format din lapte cu cereale, pâine cu unt și gem, fructe, cafea și ceai. Locul arată chiar drăguț, aerisit și cu o vedere faină la canalul din vecinătate. Există, desigur, și toalete bine echipate. În paralel, ghizii și-au definitivat grupurile, în funcție de limba agreată de turiști. Noi am nimerit din nou la grupul vorbitor de engleză, iar barca aveam s-o împărțim, ca în prima zi, cu italienii.

Înainte de a ne îmbarca, ghidul Lucky, un tânăr subțirel și volubil, ne-a strâns pe toți în jurul lui și, cu ajutorul unei hărți, ne-a explicat pe scurt cam cu ce se mănâncă insulele astea. Completez cu informațiile pe care le-am aflat ulterior și vă spun și eu la rândul meu.

Arhipelagul se află în largul Mării Andaman, la vreo 60-70 km de țărmul vestic al provinciei Phang Nga și este compus din 9 insulițe, numerotate de la 1 la 9, care au însă și nume proprii, respectiv: Huyong, Payang, Payan, Miang, Ha, Hok, Payu, Similan și Ba-Ngu. Cea mai mare este Similan (8), cea mai mică Ha (5). Dealtfel, Similan înseamnă „nouă” în limba Malay. Numitorul comun îl reprezintă frumusețea lor paradisiacă, melanjul unic de roci vulcanice uriașe din granit, vegetație luxuriantă și plaje cu nisip alb, foarte fin, scăldate de ape desenate în cele mai frumoase degradeuri de turcoaz. În 1982 zona a fost decretată parc național (numit Mu Ko Similan; al 43-lea parc național thailandez), iar din 1998 acesta s-a extins, înglobând încă 2 insulițe aflate un pic mai departe în direcția nord-est: Bon (10) și Tachai (11). Insulele 1,2 și 3 (cele mai sudice) reprezintă arie de conservare pentru țestoase și nu pot fi vizitate de publicul larg. Parcul național totalizează 140 kmp, dintre care doar 15 kmp sunt tereștri, restul mare.

Insula 1 are cea mai lungă plajă (800 m) cu nisip alb din arhipelag, 4 are 2 plaje destul de generoase (una pe țărmul nordic, cealaltă pe cel estic), 7 are și ea o plajă în est, plaje faine sunt și pe 8 și pe 11. De asemenea, iubitorii de snorkeling și scufundări se vor simți aici în elementul lor, căci sunt prezente numeroase locuri propice acestor activități, iar ghizii locali le știu foarte bine.

Noi aveam să vizităm întâi insula cea mai mare (Similan/8), apoi pe Miang /4, care poate fi considerată „cartierul general” al arhipelagului, aici fiind amplasate locuri de picnic, un centru de vizitare, chiar și o mică terasă de unde-ți poți cumpăra câte ceva de mâncat sau băut.

Înainte de îmbarcarea propriu-zisă, pe pasarela ce cobora spre barcă, ni s-au făcut poze, 2 câte 3, pe căprării; ni s-a spus că-s pentru autorități (ni se spusese să ne aducem și pașapoartele, dar pe-alea nu ni le-a cerut nimeni). Mi s-a părut ciudat că autoritățile îs mai degrabă interesate de moacele noastre decât de acte... La final, aveam să regăsim pozele frumos printate, numai bune de luat acasă ca suvenir ???? (contra 200 thb, adică vreo 6 dolari)... Dar tare convingători ghizii noștri, nu știu dacă s-a prins careva de mișcare...

În fine, pornirăm. Primele 10-15 minute au fost soft, am plutit lin pe estuar. Când am ieșit în mare deschisă, barca noastră își tură motorul la maxim și prinse viteză. Puțin peste o oră avea să dureze drumul pe mare, fuseserăm înștiințați. Am crezut că nu mai trece... Horror! Nu vă imaginați ce tangaj poate avea o barcă de dimensiuni medii, cu motor, pe valuri înalte de până la 2 metri (și cică asta e când e marea liniștită; nici nu vreau să știu ce înseamnă mare neliniștită) ! Am fost ca într-un roller coaster care urca brusc și la fel de brusc cădea în gol, iar noi eram aruncați în sus și apoi trântiți pe bancheta dură de plastic. Era un pic mai bine când stăteam în picioare, cu genunchii puțin flectați, neapărat ținându-ne cu ambele mâini de bara de protecție de deasupra, așa că alternam pozițiile. Tangajul e uriaș în față (de aceea în micul compartiment din prora n-a avut voie nimeni să stea, decât în timpul staționării bărcii) și scade treptat către prova. Deci, dacă ar fi să vă dau un sfat, încercați să vânați, pe cât posibil, locurile din spate! Și așteptați-vă la o zguduială de proporții, chiar și-așa! În caz de rău de mare, nu vă panicați, ghizii au pungi și pastile; în grupul nostru, doar o puștoaică a vărsat, restul ne-am ales doar cu ceva vânătăi în zona coccigiană ????...

Dar timpul curge impasibil și chiar și cele mai rele momente din viața noastră trec până la urmă... Iar când te trezești dintr-o dată în Paradis, înconjurat de ape de turcoaz și mici cocoașe împădurite presărate ici-colo, uiți imediat ce-ai suferit!

Am înconjurat o aglomerare de stânci uriașe de granit cenușiu prăbușite în mare și imediat mi s-a deschis în față una dintre cele mai idilice imagini din viața mea: un golf albastru tivit de o plajă semicirculară, presărată cu nisipul cel mai alb posibil, încadrată în părți de aceste stânci specifice zonei, ca niște spinări de animale uriașe, adormite unele peste altele. Lucky ne-a spus că golful este unul dintre cele mai iubite de turiști și că, din motive obscure, i se mai spune Donald Duck Bay. „Iar acolo, sus – ne-a indicat el o stâncă de formă ciudată, ce părea că levitează peste conglomeratul de dedesubt – e Turtle Rock!” Ne-a mai spus că se poate urca acolo, o să ne arate poteca după ce vom debarca.

Nu există ponton, desigur. Barca și-a coborât ancora la câteva zeci de metri de țărm, în lagună, pe care am străbătut-o mai apoi cu mare grijă, pentru că fundul nisipos era presărat cu roci și aglomerări de corali, acestea din urmă destul de rugoase; noroc că apa era extrem de limpede și se vedea totul țiplă. Evident, ne-am și udat un pic, inclusiv efectele personale, deci aveți grijă la telefoane, camere foto și alte chestii sensibile la apa de mare. Printre picioarele noastre zburdau tot felul de peștișori, ceea ce era chiar drăguț! ????

Ajunși pe țărm, ne-am răspândit care încotro: unii au luat calea junglei (vorba vine; adică a potecii către Turtle Rock), alții s-au întins la soare pe prosop, alții au început a explora țărmul anfractuos din dreapta, plin de stânci și mici grote, alții s-au retras la umbra copacilor, în spatele plajei, unde ghizii amenajaseră un punct de refreșuire, cu băuturi răcoritoare, ceai/cafea și niște brioșe delicioase cu banane.

Eu am desfășurat pe rând toate aceste activități, mai puțin pe prima, i-am lăsat lui Tati plăcerea. Nu de alta, dar nu aveam chef să-mi petrec scurtul timp în Paradis călărind dealurile, așa cum făcusem cu 2 zile în urmă pe Phi Phi Don. Nici chiar cu prețul unei priveliști de poveste cu golful văzut de sus. Așa că dacă o să identificați la final o astfel de poză, să știți că am împrumutat-o de la Tati. Și da, la întoarcere Tati mi-a dat dreptate, nu-i un urcuș chiar ușor, granitul e neted și destul de alunecos; ah, uitai să vă spun că eram desculți, șlapii îi lăsaserăm dimineață, ca toată lumea, pe debarcaderul de pornire!

La ora stabilită făcurăm drumul înapoi prin lagună, ocolind coralii și pietrele, până la barcă. Pe urmă plutirăm din nou, dar nu prea mult, până la primul loc de snorkeling. Echipajul împărți tuturor în prealabil banane aromate, băuturi răcoritoare și echipament de snorkeling, doar că pe ăsta din urmă unii îl refuzară. E fain și să privești de pe margine, ce să zic?! Fascinant mi s-a părut că, pe măsură ce vasul era împins de vânt și se rotea în jurul propriei axe (a ancorei, de fapt), culorile mării se tot schimbau, ca un imens cameleon!

Pornirăm iar și iar acostarăm – pe una din plajele insulei 4 (Miang) , de data asta n-a trebuit să parcurgem prin apă decât câțiva metri, călcând pe cel mai fin nisip din lume. Plaja mi-a căzut cu tronc pe dată – micuță, umbrită de copaci cu crengi coborând până pe nisipul strălucitor de alb. Vom mânca, ne anunțase Lucky; ah, și după asta abia aștept să mă scald în valurile înspumate!

Pe plajă ne-a întâmpinat un mic panou cu harta insuliței și, studiind-o acum (că atunci numai de asta nu-mi ardea!), pot să spun că am debarcat pe plaja Had Lek. Pe partea opusă se mai află o plajă, Had Nah, și acolo există o zonă de ancorare, iar în apropiere se află centrul de vizitare, cabanele rangerilor, un mic restaurant, chiar și un magazin cu suveniruri. Cele 2 plaje sunt unite printr-un traseu turistic bine delimitat (lung de cam 350 m), ce străbate jungla, presărat cu panouri explicative despre fauna și flora locală. Din acest traseu se desprinde o ramură (500 m) care urcă un delușor până la un punct de belvedere. Ambele plaje sunt dotate cu toalete și zone de picnic.

Planul era simplu: să mâncăm și să ne bălăcim pe ambele plaje. Am fi vrut și pe deal, dar am preferat și mai multă bălăceală; apa aceea limpede, caldă și turcoaz, tivită cu valuri albe, nici mari-nici mici (perfecte) era so inviting, de-a dreptul hipnotizantă, pur și simplu nu putea fi refuzată!

Angajații au cărat containerele de pe barcă și fiecare dintre noi a primit câte un pachet format din 3 caserole foarte ingenios îmbinate una-n alta (o să pun o poză lămuritoare). Înăuntru am găsit 2 sendvișuri, copănele pane, orez și salată; n-am putut mânca nici jumate. Evident, ni s-au distribuit și băuturi nealcoolice.

A urmat partea cea mai frumoasă, parcurgerea micului traseu prin pădure, pe urmă bălăceala îndelungată pe plaja opusă, ceva mai mare și mai... cosmopolită decât cea pe care debarcaserăm. Ne-am întors și, până au pregătit băieții barca, ne-au mai rămas câteva minute de scaldă și pe plaja „noastră” , practic ne-au adunat din mare, cu greu, ca să plecăm...

... De drumul de întoarcere nu vă mai zic nimic, că vreau să uit. Am ajuns pe la 15:30 la ponton, ne-am recuperat papucii, am cumpărat foto-suvenir și am primit, la plecare, din partea agenției, câte o sacoșă cu un pet de apă, o cutiuță de suc și ceva dulce; frumos gest. Pe urmă ne-au repartizat la microbuze și – cătinel, din cauza traficului – înapoi, spre hotelul fiteșcăruia...

***

O să mă-ntrebați care din excursii mi-a plăcut mai mult sau dacă și eu consider la fel, că „insulele Similan” e singura ce merită făcută... Merită făcute toate și fiecare experiență a fost frumoasă în felul ei, nu poți compara mere cu pere. În fiecare din aceste excursii m-aș mai duce din nou, dacă aș avea ocazia. Deci da, le recomand pe toate! Timp să fie și bani, că energie s-o mai găsi, sunt convinsă! :) A, și dacă am mai fi căutat (excursii), am mai fi găsit, cu siguranță! ????

Raiul pe Pământ!

Și, și.

---

VIZUALIZĂRI: 2832 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI