James Bond Island și alte mizilicuri...

TIPĂREȘTE

Al doilea punct de interes pe care voiam neapărat să-l bifăm în Phuket era James Bond Island. Găsisem ceva variantă ce implica vizitarea acesteia la apus și zău că m-ar fi tentat, inclusiv pentru faptul că n-ar mai fi fost nevoie să ne trezim cu noaptea-n cap. Dar cumva nu s-au legat lucrurile, pe GetYourGuide n-am mai găsit locuri, în schimb am găsit la excursia numită „James Bond Island & Canoe Tour by Longtail Boat” . Ooo-key... Nu sună rău... Mai ales că ora de pick-up părea totuși rezonabilă: 8 dimineața. 62 de euro de căciulă decartarăm în acest scop. Se anunța o zi activă, fără plajă și bălăceală, deși, pentru orice eventualitate, eram atenționați să ne strecurăm în băgăjel și chiloții de baie... Concret, operatorul avea să fie TripGuru Thailand.

Spre deosebire de ziua precedentă, când cu Maya (și de următoarea; anticipez), de data asta am avut timp să balotăm un mic dejun (cam frugal) la hotelul de reședință, pe urmă ne-am prezentat în fața intrării principale, de unde am fost pescuiți la ora stabilită de un microbuz modern, climatizat. Acesta avea să străbată mai apoi un traseu oarecum brownian, pentru a pescui și restul companionilor de excursie – în total 7 bucăți, incluzându-ne pe noi 2 și pe Mădălina, o tânără româncă stabilită în New York. Deși într-o oarecare măsură foiala asta pe insulă poate suna plictisitor, pentru mine n-a fost defel, căci mi-a dat posibiltatea să mai văd și alte locuri. De exemplu, am reținut hotelul unde se cazase „americanca” noastră, Panwaburi Beachfront Resort, aflat chiar în sudul extrem, în fața unei plaje sălbatice, punctată de bărcuțe pescărești, într-o zonă mai liniștită, care în ansamblu mi-a plăcut mai mult decât super-turisticele Patong-Karon-Kata.

Pe urmă – direcția nord, pe șoseaua principală, ce străbate insula cam pe mijlocul ei. În dreptul capitalei, la o intersecție, șoferul a oprit din nou, s-o pescuiască și pe ghidă, o domnișoară cu un nume imposibil, pe care n-a fost chip să-l rețin. Aceasta ne-a prezentat programul excursiei, prea mult n-a trebuit să vorbească: vom vizita întâi renumita insuliță, apoi ne vom plimba cu caiacele pe mare, apoi vom ajunge într-un sat lacustru, unde vom mânca de prânz și la final vom vizita un templu într-o peșteră. Ne-a spus, de asemenea, că partea cea mai neplăcută avea să fie drumul lung până la punctul de îmbarcare (și înapoi; cam 2,5-3 ore se va dovedi că vom face pe sens); altfel, toate aceste obiective sunt concentrate pe o arie destul de mică. Ați ghicit: works for me! Cred că cel mai chinuit a fost șoferul, săracu’, fiind nevoit să se strecoare prin acel trafic de coșmar; noi am stat cuminței și-am privit pe geam, adăugând noi și noi piese uriașului puzzle numit „cultura thailandeză” .

Evident, am tot urmărit pe GoogleMaps pe unde mergem, să pot reproduce traseul (pentru voi ????). Am depășit zona aeroportului (nordul insulei), am traversat Sarasin Bridge, ce leagă Phuket-ul de continent și, după câțiva kilometri, am virat dreapta, pe șoseaua 4303 care se înfige curând în șoseaua 4. În sfârșit, microbuzul nostru se poziționă pe unul din locurile încăpătoarei parcări din apropierea Sam Chong Pier, locul nostru de îmbarcare. După o scurtă pauză de dezmorțeală și de toaletă, ne-am îndreptat, conduși de ghidă, spre micul debarcader.

Acolo ne aștepta deja o barcă longtail (cu coadă lungă, adică), numită astfel după extremitatea din față, extrem de alungită, deseori împodobită cu ghirlande de flori aducătoare de noroc. Sunt bărcile lor tradiționale, mai demult acționate prin forța brațelor, în prezent accesorizate cu niște motoare destul de rudimentare (Tati-inginer s-a distrat maxim în această vacanță, ori de câte ori dădea cu nasul de ele), care, atunci când începeau să scoată fum, erau răcite cu o găleată de apă de mare! Experimentaserăm deja plimbarea cu o astfel de ambarcațiune la piața plutitoare și pe canalele din Bangkok, doar că barca de față avea atașată în plus o copertină, să ne apere de soare. A, și în caz de vreme rea, avea și niște „ferestre” rulabile, din plastic semitransparent. Deci nu vă faceți probleme, oamenii sunt pregătiți pentru orice situație! ????

Dacă vă uitați pe hartă, veți constata că zona se prezintă ca o uriașă deltă, de fapt este vorba de numeroase estuare prin care râurile se varsă în mare, în partea nord-vestică a golfului Phang Nga. Evident, ne aflăm în plin parc național, pe numele lui Ao Phang Nga. De la punctul nostru de îmbarcare, am plutit încetișor pe unul din aceste brațe cu apă verzuie, liniștită ca o oglindă, mărginită de păduri de mangrove, pe urmă, ajunși în plină mare, motorașul începu a se învârti mai abitir și barca prinse viteză, lăsând în urmă o trenă lungă de spumă și stropi. Golful e plin de insule și insulițe, mi-au plăcut la nebunie primele imagini, când acestea se zăreau în depărtare ca niște cocoașe profilate pe linia orizontului – diferite nuanțe de cenușiu suprapuse unele peste altele. Și pe măsură ce ne apropiam, cenușiul căpăta reflexii din ce în ce mai verzui. Aproape magic!

Insulița Ko Tapu (Khao Ta Poo) este doar una din zecile de insule și stânci dispersate în golf, iar renumele ei se leagă (precum al Mayei), tot de o peliculă celebră, „The Man with the Golden Gun” (1974), aparținând seriei James Bond 007. De unde și supranumele James Bond Island. Altfel, chiar și insuliță e mult spus, ea fiind mai degrabă o stâncă desprinsă cândva din trupul insulei alăturate, înălțându-se vertical din apă, erodată la bază de valuri, căpătând astfel aspectul unic, specific, pe care-l întâlnim în mai toate ghidurile de prezentare a Thailandei!

Am debarcat pe insula-mamă, Ko Raya, bărcuța noastră s-a aliniat alături multor altora; am fost suficient de inspirată s-o pozez, căci toate seamănă între ele și le poți confunda ușor la întoarcere. Am coborât pe o plajă cu nisip bătătorit, umbrită, practic ne aflam într-un fel de peșteră uriașă, cu deschidere spre mare. Undeva aproape se afla casa de bilete, noi aveam biletele deja incluse în prețul excursiei, altfel am fi decartat 300 thb/adult (8 euro) sau 150 thb/copil; costurile sunt de 5 ori mai mici pentru localnici.

Traseul de vizitare începe undeva în stânga, se urcă niște trepte până la prima platformă de unde se poate admira celebra stâncă James Bond, pe urmă se merge pe o potecuță de-a lungul muntelui, se coboară alte câteva trepte până la a doua platformă, acolo sunt și ceva explicații și un loc de făcut poze. Jos de tot e o plajă nisipoasă, teoretic se poate face baie și chiar înota până la stâncă, n-ar fi departe, dar n-am văzut pe nimeni s-o facă, poate din cauza timpului limitat disponibil pe insulă. Tot în zona asta se află o peșteră uriașă, pe unul din pereți sunt niște inscripții importante pentru localnici, care atestă faptul că nu știu ce prințesă a vizitat insula la nu știu ce moment. Și sunt și multe tarabe cu suveniruri și mai e un portuleț pentru bărcile de viteză. Cam 40-45 de minute am avut la dispoziție să ne foim în sus și-n jos, să facem poze, apreciez că-i absolut de ajuns.

Ne-am îmbarcat din nou, pe urmă am ocolit insula spre nord, marea e destul de liniștită, fiind cuprinsă între țărmurile extrem de erodate ale insulelor Ko Raya și Ko Thalu Ok. Un loc numai bun pentru plimbări în canoe, cum ar veni! Așa că băieții au amenjat aici mai multe pontoane unde ambarcațiunile „varsă” în permanență grupuri de turiști și de unde, câte 1, câte 2, aceștia sunt urcați (mai bine zis, coborâți) în micile canoe, fiecare condusă de câte un tânăr destoinic.

Fiecare ponton este prevăzut cu toaletă și cu un punct de refreșuire; noi, de exemplu, am primit câte un păhărel cu sirop rece și bun. Am fost invitați să lăsăm bagajele într-un loc special, am luat cu noi doar strictul necesar (gentuța cu bani și telefoanele).

Am plutit foarte aproape de țărm, ne-m minunat încontinuu de formele și nuanțele stâncilor, de cochiliile de scoici încrustate pe alocuri, de micile plaje, de rădăcinile de mangrove. Atracția principală o reprezintă Lot Cave. De fapt nu-i peșteră, ci mai degrabă un fel de tunel săpat la baza muntelui, prin care poți traversa pe partea cealaltă a insulei Ko Thalu Ok. Doar că pe partea cealaltă ne întâmpinară valuri mărișoare, iar una din polonezele de lângă noi făcu un adevărat atac de panică, băiatul nostru aprecie și el că-i oarecum periculos, așa că făcurăm drumul înapoi. Altfel, am fi ocolit un pic și ne-am fi întors pe alt canal, mai mărișor, după cum văzui pe hartă și ne povesti Mădălina, care-a fost singura curajoasă (inconștientă?!) din grup. În fine, o experiență interesantă această plimbare cu canoe! Am socializat un pic cu cârmaciul, un băiat slăbuț (cam toți îs așa), de vârsta fiului nostru. Am apreciat munca destul de grea pe care o face și, ca atare, i-am scăpat un mic tips la final.

Iar în longtail boat și iar, cu toată viteza, spre nord! Următorul popas avea să fie Panyee Island, un loc total atipic, pe care abia așteptam să-l cunosc. Practic, este o insulă formată din case lacustre, un mic sat de pescari și culegători de perle, majoritatea populației fiind de origine indoneziană și de confesiune musulmană. Locul ales de strămoșii acestora, acum 200 de ani, s-a dovedit a fi foarte inspirat, fiind protejat de o stâncă uriașă și la scurtă distanță pe mare de continent și de alte câteva insule.

Locul s-a dezvoltat în ultimii ani din punct de vedere turistic, aici sunt câteva restaurante ce servesc prânzul turiștilor participanți la zecile de excursii zilnice James Bond. Există și o pensiune afiliată la booking, văd că are recenzii bunișoare și prețuri mici. Are un mic spital, o moschee și o școală, aveam să le vizităm și noi la final. Și singurul teren plutitor de fotbal din Thailanda! ; imginea lui văzută din dronă circulă pe multe din paginile fb de promovare a acestei țări fabuloase!

Am defilat pe mare prin fața căsuțelor colorate, apoi barca noastră a tras în partea sa nordică, la baza stâncii, în dreptul restaurantului Koh Panyee Village, o construcție uriașă, cu acoperiș cărămiziu în mai multe ape, adăpostind câteva terase și o parte din bazar. Masa noastră era deja pregătită, am primit imediat platouri aburinde, conținând feluri tradiționale, mai mult sau mai puțin picante, toate foarte gustoase. De băut am primit apă și n-am remarcat să fi existat băuturi alcoolice pe insulă, chiar de cumpărat.

La final ne-am urmat ghida într-o scurtă vizită, prea scurtă după gustul meu, căci mi-r fi plăcut să zăbovim mai mult prin fața tarabelor, unele aveau chestii interesante și poate că ne-am fi lipit de câte ceva... La faza asta am apreciat că nu prea știu thailandezii ăștia să-și vândă marfa; să ia niște lecții de la turci sau greci, de exemplu... Doar ce-am apucat să fac câteva poze din mers și chiar și-așa mereu rămâneam în urmă, restul grupului trebuia să mă aștepte...

În fața moscheei (mare și nouă) am zăbovim un pic mai mult, dar n-am intrat. Ne-am plimbat și pe promenada din dreptul școlii, ușile erau deschise, se zăreau înăuntru copiii la lecții. Am sfârșit vizita cu terenul de fotbal plutitor care, în mod ciudat, nu este protejat în părți în nici un fel, astfel că ne-am distrat imaginându-ne cum trebuie băieții să procedeze când scapă mingea în out... N-a mai fost nevoie să facem drumul înapoi prin sat, barca noastră cu coadă lungă ne-a cules fix de aici, de pe terenul plutitor.

„Toate pânzele sus!” – vorba vine, mai degrabă turat la maxim bietul motoraș și, cu viteza cea mai mare posibilă, ne îndreptarăm către debarcaderul de unde am plecat dimineață. Acesta deja începuse a se zări, când, dintr-o dată, motorul porni a tuși năprasnic, a se îneca și imediat a sucomba, pur și simplu! Na-ți-o bună! Căpitanul (că nu știu cum altfel să-i zic) nu se criză, ci sună un prieten și în maxim 5 minute sosi în tombă altă longtail boat, în care ne transbordarăm cu toții mintenaș și care ne depuse, câteva minute mai târziu, la debarcader.

Microbuzul ne aștepta în parcare, cu aerul condiționat pornit și cu apă rece de băut pentru toată lumea. Am urmat drumul înapoi, spre șoseaua 4, pe care am continuat spre nord vreo 15-20 km, pe urmă ne-am abătut alți 2-3 km spre Monkey Cave/Wat Suwan Khuha. Ghida ne povestise un pic între timp despre acest loc – o peșteră în care se află un templu thai și în care obișnuiesc să coboare maimuțele din pădurea înconjurătoare, atrase de „ofrandele” pe care oamenii sunt dispuși să le ofere. Am fost avertizați însă că maimuțele nu-s defel jucării simpatice, chiar pot deveni periculoase și că e de dorit să nu le hrănim și să nu încercăm să interacționăm cu ele îndeaproape. Totuși, am fost uimită să constat că parcarea din apropierea sitului era plină de localnici care vindeau turiștilor mâncare (banane) pentru maimuțe...

În fine... Locul începe cu un parc uriaș, centrat de un copac matusalemic, al cărui trunchi a fost împrejmuit de un soi de băncuțe, încap lejer 20-30 de persoane sub coroana umbroasă! Sunt și toalete în imediata apropiere – un accesoriu binevenit, pe care chiar l-am vizitat și l-am găsit în stare corespunzătoare.

Pe urmă am pătruns în peșteră, imediat pe dreapta se află casa de bilete; văd că aici am ratat să pozez prețurile, dar înclin să cred că n-or fi dărâmătoare. Mai important de știut e că, fiind vorba de un sit religios, trebuie să respecți regulile obișnuite privind ținuta (umeri și genunchi acoperiți) și comportamentul. Există și ceva informații despre loc; spicuiesc: peștera a fost locuită încă din preistorie, templul nu se știe de când provine, dar se știe că a fost reabilitat de niște nobili pe la jumătate sec. 19 și că a fost vizitat de regii Rama al V-lea și Rama al VI-lea, efigiile regale fiind încrustate undeva, pe pereții cavității uriașe de la intrare, ce adăpostește templul.

Făcurăm câteva poze în stânga și în dreapta – statui de Budha șezând în poziția consacrată „lotus” , un Budha auriu „culcat pe-o parte” , câteva mici stupa și alte artefacte. Pe fundal, sala părea că se continuă cu câteva trepte; „stairway to Heaven” – le-a numit ghida și ne-a invitat să le urmăm.

Urcându-le, am ajuns la alt nivel, parțial sub cerul liber. Aceasta este „peștera luminoasă” , de jur împrejur sunt bănci, te poți odihni sau poți aștepta aici, cu răbdare, poate te-o vizita vreo maimuțică. O bortă și alte câteva trepte coboară mai apoi în „peștera întunecoasă” . Asta e adevărata grotă, cu stalagtite, stalagmite, coloane și tot felul de briz-brizuri desenate în calcar de Măria-Sa, Natura! Traseul de vizitare este amenajat, dar implică, deasemenea, multe-multe trepte, se urcă echivalentul a câteva etaje și pe urmă se coboară pe același drum. Frumos; dar la ce peșteri am mai văzut la viața mea, destul de slăbuț...

Abia în drum spre microbuz am realizat că nu întâlniserăm nicio maimuțică în peșteră sau pe lângă! Păi și atunci de ce Monkey Cave?! O luasem înainte, rumegându-mi frustrarea, când mă aud strigată de Tati: „Uite, acolo, pe creanga aia!” Și da, o maimuțică haioasă ne arunca ocheade, doar-doar s-o căpăta cu ceva bun de papa... „Ghinion!” însă – vorba unui clasic în viață. I-am trimis o bezea... virtuală și asta a fost tot. A, și am imortalizat-o, s-o facem vedetă! ????

... Drumul spre „casă” tot spre 3 ore a durat, n-am prins mai puțin aglomerat decât dimineață. Dar a fost frumos; mai o casă, mai un om, mai o scenă de viață... Ne-am luat rămas bun, pe rând, de la ghidă, de la companioni, ultima a fost Mădălina... Mai aveam timp de o mică plimbare prin Kata, de cină și de o berulă savurată pe frumoasa noastră terasă, lângă steluțele sclipitoare din piscină... Și ne vom culca cu găinile, mâine ne vom trezi iar devreme; urmează ultima aventură thailandeză!

---

VIZUALIZĂRI: 1399 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI