ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La Odorheiu Secuiesc după 10 ani

TIPĂREȘTE

Am mai fost la Odorheiu Secuiesc în 2013, adică acum 10 ani. Vă mai amintiți că în 2013 Odorheiu Secuiesc - mai exact Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc - a găzduit Întâlnirea AmFostAcolo? A fost prima Întâlnire AmFostAcolo la care am participat și eu, așa încât se înțelege că nu voi uita prea curând acest lucru. Nu voi uita nici că @Dragoș a fost cel care a avut amabilitatea să ne conducă până acolo. Dacă mai ești aici, dacă întâmplător citești ceea ce scriu acum, mulțumim și pe această cale, @Dragoș!

De astă dată, în iunie 2023, efectuam un circuit în Ținutul Secuiesc, iar în Odorhei am făcut primul popas mai serios. Era în prima zi a circuitului, iar popasul pentru masă, destul de generos ca durată, ne-a oferit - pe lângă un prânz bun la Gondüzö, Hotelul - Restaurant din Str. Sântimbru, nr. 18 - și posibilitatea unui tur pietonal prin centrul istoric al orașului. Frumoasă aducere aminte pentru mine!

În centrul orașului, obiectivele de interes se înfăţişează unul după altul, așa încât, chiar și în tranzit, ai posibilitatea să vezi destul de multe. Parcul Memorial realizat la iniţiativa Fundaţiei Pro Odorhei surprinde prin formă şi conţinut. Pe o suprafaţă ovală, pietruită, sub o construcţie fantezistă din lemn, se află busturile a 12 personalităţi culturale şi istorice reprezentative pentru secuime - Kós Károly, Bethlen István, Wesselényi Miklós, Bethlen Gábor, Fráter György, regele Szent László, prinţul Csaba, Hunyadi János, Báthori István, Rákóczi Ferenc, generalul Bem şi Nyirö József, toate ornamentate cu panglici în culorile Ungariei. De astă dată nu m-am putut apropia prea mult, zona fiind îngrădită pentru a facilita unei echipe de lucrători curățarea monumentelor.

La intersecţia arterei principale cu Str. Cetăţii, o biserică semeaţă, cu două turnuri egale - Biserica Franciscană - zisă şi "a călugărilor", este biserica cea mai veche din centrul oraşului.

Călugării franciscani s-au stabilit în oraș în anul 1705, iar în perioada 1713 - 1779 au construit Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", un edificiu în stil baroc, având două turnuri. Biserica era deschisă atunci când am trecut noi pe acolo, așa încât am putut vedea cele șapte altare și valoroasa orgă veche de mai bine de 200 de ani. Pereții au fost zugrăviți și auriți de Mátyás Veres și soția sa, Krisztina Perger în anii 1780 - 1781, dar ceea ce vedem astăzi se datorează pictorului Ferenc Herceg din Târgu Mureș care a rezugrăvit-o în 1928.

În mănăstire a funcţionat un timp îndelungat (1784 - 1927) şcoala primară romano-catolică. După al Doilea Război Mondial a fost transformată în depozit, iar mai târziu în internat. În 1951, autoritățile comuniste au interzis Ordinul Franciscan, dar din 1990 surorile franciscane au revenit în mănăstire.

De la Biserica Franciscană, se poate continua înainte, spre centrul civic sau la stânga, pe Str. Cetăţii, dacă vreţi să ajungeți la ceea ce a mai rămas din Cetatea Odorheiului. Am văzut aceste ruine la vizita anterioară. Acum am preferat Piaţa Centrală care găzduieşte Primăria, Biserica Reformată şi alte câteva clădiri vechi, monumentale, drămuindu-ne timpul astfel încât să putem servi și o masă de prânz.

Biserica Reformată a fost construită la sfârșitul sec. XVIII, pe locul unei alte biserici, tot reformată, din lemn, pe o fundație din piatră, datând din 1633. Noua biserică a fost terminată în anul 1781. Pe acoperiș este vizibilă inscripția KG 1781, inițialele lui Kis Gergely, rectorul Colegiului Reformat, cel care a sprijinit ridicarea bisericii și anul finalizării construcției.

În micul parc de lângă biserică se află Statuia lui Orbán Balázs monument care omagiază o mare personalitate a secuilor - Orbán Balázs (1829-1890), om politic, etnograf şi scriitor, cel care a scris - în şase volume - lucrarea "Descrierea Ţinutului Secuiesc".

Primăria, fostul sediu al Comitatului Odorhei, înălțată la sfârşitul sec. XIX, este una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș. Ni s-a spus că centrul administrativ a fost întotdeauna în acest loc. Scaunul Odorheiului, unul dintre cele cinci scaune secuieşti care au existat din 1437 şi până la apariţia comitatelor (1876) a funcţionat de asemenea, aici.

Grupul statuar "Viaţa" a fost înălţat la 51 de ani de la izbucnirea revoluţiei maghiare din 1956. La baza unei cruci zvelte se disting chipurile lui Iisus şi al Fecioarei Maria. Necunoscând prea multe din istoria Ținutului Secuiesc, nu am înțeles prea bine simbolistica acestei lucrări. În cadrul circuitului, am cumpărat "Istoria ilustrată a secuilor" o lucrare semnată de mai mulți istorici, care sper să-mi mai lămurească anumite lucruri.

Stâlpul Milenar decorat cu stema oraşului şi cu cea a fostului Comitat Odorhei, susţinând un vultur cu aripile în zbor, este flancat de doi lei. Ceea ce vedem astăzi este o realizare nouă, care înlocuieşte primul stâlp (dezvelit în 1897, la împlinirea a 1000 de ani de la descălecat), distrus în 1919. Tot aici se află Fântâna decorată cu patru statui înfăţişând oameni la lucru, simbol al îndeletnicirilor locale.

Am trecut pe lângă Biserica Reformată, apoi pe lângă Colegiul Reformat (aflat vis-à-vis) admirându-le doar pe din afară. Secuiul de Fier, monumentul realizat în bronz, care mai păstrează în amintirea localnicilor vechea denumire, înlocuieşte pe cel original şi este un omagiu adus eroilor căzuti în cele două războaie mondiale. De la monument, am continuat spre biserica ce se profilează în vârful dealului, la capătul unei scări cu multe trepte. La baza scărilor, în stânga, se află Bustul de bronz al episcopului romano-catolic Márton Áron (cel care a dat şi numele pieţei centrale), iar în partea dreaptă, albă, Statuia lui Iisus. Urcuşul pe scări nu este prea dificil și merită făcut întrucât de acolo, de sus, poți contempla întregul centru istoric. În plus, te apropii de alte două edificii istorice, deosebit de interesante.

Biserica Romano-Catolică, un impozant edificiu de cult situat chiar la capătul scării, are pe zid o plăcuţă pe care putem citi: "Biserica nouă de astăzi, în stil mai mult clasicist timpuriu decât baroc, a fost construită între anii 1787-1793 din materialul bisericii ridicată probabil în sec. XIV. Din punct de vedere artistic sunt valoroase altarele, statuile şi amvonul sculptate în lemn. Hoffmayer Simon din Cluj a fost probabil meşterul sculptor. Casa protopopească construită lângă biserică în 1651 a fost Mănăstirea Iezuiţilor". Biserica nu are decât un turn, dar interiorul cu cele trei altare, cu amvon şi statui, cu stâlpi de susţinere masivi, este impresionant.

Tot în vârful dealului, în imediata apropiere a bisericii, se află fostul Liceu Romano-catolic, în prezent Liceul Teoretic Tamási Áron. Este o clădire foarte frumoasă (în opinia mea cea mai frumoasă din oraș), cu decoruri diferite la ferestrele fiecărui etaj şi cu terminaţii fin executate la nivelul superior. Edificiul a fost ridicat pe la începutul sec. XIX. După ce am admirat îndelung această clădire, pentru că se apropia momentul regrupării la autocar, am coborât din nou în piaţă.

Dacă mai aveți timp, turul pietonal poate fi interupt pentru o masă bună la Restaurantul Hotelului Gondüzö din Str. Sântimbru, nr. 18 (când am fost noi acolo, nu era aglomerat, servirea a fost promptă și mâncarea bună) sau pentru un desert deosebit la Cofetăria Alexandra din Piața Márton Áron. De asemenea, turul pietonal poate continua cu o vizită la Casa memorială Tompa László din strada cu același nume, o clădire veche, cu faţada bogat ornamentată, în care a locuit timp de 44 de ani (1920-1964) redactorul, traducătorul şi marele poet al secuimii Tompa László (1883-1964).

Mă opresc aici. Îngrijit, cu oameni amabili, oraşul a cărui istorie se întinde pe mai multe secole are clădiri vechi cu faţade frumoase, monumente şi biserici aparţinând mai multor culte. De asemenea, în luna iunie are mulți bujori și trandafiri înfloriți, iar parfumul florilor de tei este cu adevărat îmbătător. Și acum, ca și în urmă cu 10 ani, Odorheiu Secuiesc mi-a lăsat amintiri plăcute.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 21.06.23 06:55:21
Validat / Publicat: 21.06.23 07:34:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ODORHEIU SECUIESC.

VIZUALIZĂRI: 757 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Odorheiu Secuiesc - Renumita Cofetărie Alexandra.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

liviu49
[21.06.23 08:29:52]
»

Felicitari pentru articol si pentru poze!

Aflasem ca e cel mai frumos oras din zona Covasna-Harghita, dar pana acum nu am reusit sa-l vizitez, Desi am trecut prin apropiere de multe ori, fie in drum spre Miercurea Ciuc dinspre Brasov, fie acum doi ani cand am ajuns la Praid. Mereu aceasta vizita presupunea un ocol pentru care nu era timp suficient.

Dar acum, citind articolul si vazand pozele, pot spune ca am vizitat si eu Odorheiul.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michi
[21.06.23 08:52:26]
»

@iulianic: Da, la Odorheiul Secuiesc a fost prima dată în care am participat la o întâlnire Afa. Atunci te-am si cunoscut. Felicitări pentru aducere aminte.

iulianicAUTOR REVIEW
[21.06.23 17:05:08]
»

@liviu49: Mulțumesc pentru vizită și pentru ecou!

Odorheiu Secuiesc, în special partea centrală a orașului, are într-adevăr ce arăta turistului. Timp să fie pentru ca explorarea să fie făcută pe îndelete.

Mai are și o cofetărie - Cofetăria Alexandra - foarte lăudată de toată lumea. La prima noastră vizită, cea ocazionată de Întâlnirea AFA din 2013, toată lumea a dat năvală acolo. Eu n-am reușit niciodată să ajung la Cofetăria Alexandra din piața centrală (deși am trecut pe lângă ea) din cauza timpului limitat.

Numai bine și călătorii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[21.06.23 17:20:47]
»

@Michi: Desigur, cum aș putea să uit că Întâlnirea AFA de la Odorheiu Secuiesc a fost prilejul de a vă cunoaște? Și, la fel ca și în cazul dumneavoastră, Întâlnirea AFA de la Odorheiu Secuiesc, din 2013, a fost prima la care am participat și eu. Bineînțeles, cu emoțiile de rigoare. Nici nu știam ce trebuie să fac, ce trebuie să spun... Și ce surpriză mare a fost pentru mine să văd că un videoproiector afișa pe perete fotografiile mele din Vaduz, iar o voce nevăzută-necunoscută citea textul scris de mine pe AFA referitor la plimbarea mea prin capitala micului stat Liechtenstein.

Mulțumesc și eu pentru frumoasele aduceri aminte!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, liviu49, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Odorheiu Secuiesc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065494060516357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1