ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.05.2023
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 12 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Mâncare, transport, vizite-turist în Australia

TIPĂREȘTE URM de aici

Având ca bază experiența personală vă voi povesti în următoarele despre viața de turist în orașele Australiei. Consider că este mai bine să povestesc mai întâi despre ceva subiecte utile care ar putea să ajute la un moment dat cândva un turist și pe urmă să intru să detaliez anumite obiective turistice. Și mai exact este vorba despre timpul petrecut în afara programului excursiei organizate, mai exact timpul liber. V-am povestit ce mi-a fost inclus în această excursie și ce nu, de cât timp liber beneficiam, și când era necesar să mai cumpăr câte ceva. O să încep despre cu un subiect de-ale stomacului pentru că... nici dracu nu are chef să facă vreo vizită turistică cu stomacul gol.

Despre mâncare

Am povestit că în afară de zboruri, transferuri, asigurări, excursii, cazare aveam și ceva mese incluse. În afară de aceste mese a trebuit să mănânc fie la vreun restaurant, fie în cameră, fie într-un loc amenajat pentru picnic. În Melbourne aveam bucătărie complet utilată, astfel după o vizită în supermarket s-a rezolvat problema. În celelalte orașe vizitate mâncam și în oraș și anumite localuri și le voi descrie în alte articole.

Supermarketurile vizitate au fost 3 la număr din rețelele Coles și Woolworth. Ca și comparație ambele sînt discountere ca de exemplu Kaufland/Lidl, Penny, etc. În Melbourne mi-am cumpărat alimente pentru micul dejun dar și pentru cină. Acestea au constat în pâine feliată (7.5 lei/700 gr-le voi trece direct în lei înmulțind prețul în AUD cu 3. Untul era de 250 grame și am dat 11 lei pe el. Un borcan de gem am cumpărat cu 5.7 lei, o ciocolată de 100 gr cu 4 lei, o brânză camembert de 300 gr cu 12 lei, 100 gr șuncă sau alte mezeluri cu 5.79-7 lei, pizza congelată Hawai 500 gr cu 15 lei, cremă brânză Philadelfia 250 gr 8.7 lei, cafea mocca instant (10 plicuri mari 3 in 1) 7 lei, nuggets de pui 400 gr cu 30 lei, cartofi prăjiți kg cu 12 lei, sticlă 2 l apă 2lei, Pepsi max 2 l, 8 lei, banane kg 7.5 lei. Sînt ca și la noi alimente mai scumpe sau mai ieftine, dar sînt și destule oferte vizibile. Pe urmă ca și la noi există cardurile de reduceri, de discount, etc. La plată întotdeauna întreabă de card.

Alte prețuri fie văzute acolo fie din oferta Woolworts (calculate de mine în lei):Biscuiți Belvita 6.5 lei, chips pungă mare 7 lei, cereale nutrigrain 435 gr 13 lei, pere de toamnă kg 7.5 lei, baghete congelate pește Fish Fingers 375 gr 13.5 lei, mandarine kg 8.7 lei, struguri albi kg 11.5 lei, ceapă kg 6 lei, dovlecei zuchini kg 11.7 lei, conopidă 11.8 lei/bucata, șuncă 60 lei/kg, cârnați chorizo 36 lei/kg, carne de miel 36 lei/kg, carne porc file 48 lei/kg, pulpe pui 24 lei/kg, pungă paste 3 lei, cola 2 l 10.95 lei, deodorant 12 lei, șampon 24 lei, detergent lichid 36 lei. Foarte drăguț când am ajuns la pagina de articole de curățenie, făcea reclamă la curățenia de toamnă dar oferta este din 26 aprilie. Dar asta este Australia, este invers cu anotimpurile.

Alimentele au o formă de ambalare cam ca la noi indiferent dacă discutăm de pâine, mezeluri, sau brânză. Există și raion de mâncare caldă cu servire asistată sau altele (mezeluri, brânzeturi) cu servire asistată.

Sînt doar case automate și întotdeauna se întreabă de card de reduceri și acolo. După ce se eliberează bonul se pleacă nu mai există nici o barieră unde trebuie scanat codul bonului fiscal. Dar sînt angajați acolo care mai ajută persoanele sau stau și de pază. Sacoșele sînt foarte ietine, echivalent cu 10-20 bani.

În supermarket este interzisă vânzarea alcoolului, tutunului, acolo vedem doar bere sau vin fără alcool. Dar de obicei în apropiere găsim magazinele de alcool și de tutun. În cele cu alcoolul am găsit vinuri bune australiene cu 25-30 lei/butelia. Berea locală se dădea cu 6-16 lei 0.5 l. Pentru spirtuoase bagi mai adânc mâna prin buzunare n-am văzut nimic sub 100-120 lei.

La piață este un pic mai scump poate că sînt multe produse eco. Am fost în piața Victoria Queens Market din Melbourne și am văzut ce este pe acolo. Am văzut și prețuri mai mici la legume și fructe (4,5, 7,8 lei/kg) dar și mari (de la 15 lei/kg în sus) În piață fiecare are aparat pos astfel se poate merge cu cardul și acolo la cumpărături.

La capitolul fast-food am experimentat doar KFC-ul. 30-40 lei costă un meniu cu băutură inclusă. Ca și la noi mănânci ori acolo ori le iei cu tine în parc sau cameră. Am experimentat de 2 ori în Melbourne și o dată în Sydney. Am aruncat o privire și la meniurile Mc Donalds acestea erau cca echivalent 30 lei.

La partea de restaurante am experimentat atât locuri de servit masa asiatice care predomină pe acolo cât și locale dar și pizzerii. La o pizzerie medie calitativ se poate mânca o pizza mare cu 36-40 lei. Mai exact locurile unde am mâncat: Melbourne 2 x KFC, Cairns: 1 x restaurant thailandez, 1 x pizzerie 1 x local Sydney: 1 x restaurant chinezesc, 1 x chinezesc iute, 1 x local și 1 x KFC.

Deoarece predomină asiaticii peste tot de exemplu dacă mergi pe o stradă vei întâlni restaurantul chinezesc, coreean, vietnamez, taivanez, thailandez, indian, dar un restaurant gen La doi canguri sau La doi crocodili este o raritate. Cele mai populare locale sînt puburile care sînt cam pline de tineret și turiști la care pe lângă bere mai poți și mânca, predomină burgherii pe aici de toate felurile. Am mai mâncat frigărui de cangur carnea nu se deosebește cu cea de vită cu nimic. Fiind o populație multi-etnică/multi-națională toate bucătăriile lumii le găsești în Australia. În Melbourne aș fi dorit să ajung la Transilvania Cafe aparținând unui brașovean. Mergeam acolo dacă aveam mai mult timp, știam adresa și cu ce tramvai/tren să ajung acolo dar este foarte foarte departe de centru într-o suburbie care se numește Hallam.

La un restaurant mediu se poate mânca un fel doi de mâncare cu prețuri începând cu 40-50 lei. Sau o ciorbă cu 20-30 lei. În funcție de câte feluri mănânci, ciorbă, etc. va putea costa și 250 lei/persoană. Personal am dat între 40-90 lei fără băutură. Apa se pune întotdeauna la dispoziție și nu costă nimic la restaurant pentru că este de la robinet acesta fiind potabilă în toate orașele vizitate de mine.

Câteva (trei) exemple de prețuri la restaurante medii/bune :

Restaurant Arbory Melbourne: mic dejun 8-20 aud (24-60 lei) aperitive, sandviș, burgher 17-30 aud, fel doi principal 17-32 aud, garnituri 10 aud.

Restaurant Rattle Cairns :aperitive, sandviș 9.5-22 aud, fel principal: 10-29 aud, burghere: toate 21 aud.

Jordon, s Sydney (restaurant de lux): platouri 58-62 aud, aperitive 26-28 aud, garnituri 15 aud, salate 28 aud, de pe grătar 34-52 aud, vegan 32-40 aud, pește 39-96 aud.

Prețuri băuturi la restaurante: cafea, ceai, apă, suc 5 aud, tării (gin, tequila, vodca, whysky, coniac, lichior) 10-35 aud 100ml, pahar vin (roșu, alb, rose) 11-20 aud.

La anumite locale și la anumite ore am văzut cozi în fața restaurantului, semn că este un local bun la prețuri bune dar nu se poate intra până nu se mai eliberează locuri. În puburile din marile orașe gen Sydney era cam plin, mult tineret, multe halbe de bere, muzică distracție din plin, o atmosferă care chiar mi-a plăcut trecând pe lângă aceste puburi sau restaurante cu specific local.

Mijloace de transport în comun

În orașele mari din Australia nu există metrou. Se circulă cu autobuze, tramvaie, taxiuri, microbuze. Voi detalia puțin despre rețeaua de tramvaie din Melbourne. Călătoria este gratuită în city, mai exact zona centrală cu cele mai multe obiective turistice. Dacă se va circula și la/în periferie, cartiere se va cumpăra cardul Myki care ulterior se va putea reîncărca cu sumele dorite. Harta liniilor de tramvai afișate în fiecare stație este ușor de înțeles. În city vine un tramvai la fiecare 2 minute. La periferie puțin mai rar. Tramvaiele sînt curate confortabile și este anunțat atât pe ecrane cât și prin difuzor numele stației la care va opri. Am folosit tramvaiul atunci când nu mai puteam pe jos epuizând forțele fizice sau pentru a ajunge în locuri mai îndepărtate. Pentru a ajunge din nou în cele 2 porturi din Melbourne (după prima vizita ghidată) a trebuit să cumpăr cardul Myki. Știam că cardul costă ceva bani (18 lei) și am mai întrebat pe la stații dacă nu are cineva disponibil. Nu a avut așa că a trebuit s-o cumpăr pentru 2 zile după care l-am dăruit mai departe. Aceste carduri sînt disponibile la automatele din stațiile de tramvai. După cumpărarea cardului sistemul întreabă de suma care se dorește să se încarce. Cardul Miky costă 6 AUD (18 lei) iar suma minimă va trebui să fie de 10 aud (30 lei) La drumurile mele s-au cosumat cca 9.6 aud, iar la părăsirea orașului am dăruit cardul cuiva, care o poate folosi (dacă o aduceam acasă stătea degeaba și ocupa un loc în sertar) Consumul sumelor de pe card se face luând în calcul atât distanța cât și durata. Astfel în zona 1+2 în 2 ore se consumă 4.6 aud (13.8 lei)

La autobuzele din Melbourne se aplică aceleași reguli, zona city gratuit zonele de 1 în sus cardul Myki. Am experimentat o dată și călătoria cu autobiuzul ăn city.

Taxi

La taxi în Melbourne există o taxă de pornire de 4.2 aud (12.6 lei) pe urmă 1 km se taxează cu 1.62 aud (4.86 lei) Acestea sînt tarife de zi. Tarifele de noapte sînt puțin mai scumpe pornire/km 5.20/1.80. Nu am călătorit cu taxi, de la aeroport aveam trasfer asigurat iar în oraș am mers cu transportul în comun. Tarifele sînt exemple medii de la diferite companii.

Feribot

Având în vedere că Sydneyul se află pe malurile golfului Jackson și este și gura de vărsare a râului Parramatta rețeaua de feriboturi este foarte extinsă. Ambarcațiunile tip catamaran arată precum niște autobuze pe apă au mare viteză de demaraj și deplasare iar experiența pentru cei ca mine este ca o croazieră. Am avut ocazia să mă deplasez într-un feribot din zona centrală a Sydneyului pănă departe undeva la periferie. Feribotul s-a oprit în 12 stații/porturi. Un bilet de adult costă 7.77 aud (23 lei) bilet de copil 6 aud. În cabină sânt multe scaune cca 12 pe un rând cu culoare de trecere între ele. Sînt ceva locuri și în exterior pentru o observare peisaje din jur. Cel mai frumos este la întoarcere când te apropii de skylineul Sydney. În rest se văd multe cartiere de case, și foarte multe ambarcațiuni pe apă ancorate la mal mai mici, personale sau de agrement. Cumpărarea biletului precum și accesul pe platformă/în feribot se face cu automate/scanare bilete fizice.

Gratuități în marile orașe din Australia

Am povestit deja de tramvaie că sînt gratuite în city. Am povestit despre apa potabilă. Acesta se poate lua și de pe stradă, sînt robineți peste tot unde omul își poate umple o sticlă. Un lucru important pentru turist este că intrarea în muzee în marea majoritate sînt gratuite, iar eu care de obicei sînt foarte interesat de muzee (vedeți seria Brukenthal Sibiu pe AFA din acest an) în funcție de timp liber am încercat să vizitez cât mai multe. Dar le-am lăsat totuși după vizita atracțiilor principale. Astfel în Melbourne am reușit să vizitez muzeul de artă și muzeul orașului Melbourne iar în Sydney muzeul de artă, și muzeul de artă contemporană (muzeul maritim cel mai interesant muzeu văzut de mine era cu taxă)

Grădinile botanice care datorită florei din această parte a planetei sînt cam unice în lume de asemenea intrările sînt gratuite. Am vizitat cele 2 grădini botanice din marile orașe (Melbourne și Sydney)

Internetul este gratuit în Australia. Este și de bună calitate. În aeroporturi, porturi, muzee și hoteluri semnalul este foarte puternic se poate face apel video fără probleme/întreruperi. Pe stradă se schimbă puțin situația nu stăm pe loc ne mișcăm iar hotspoturile se tot schimbă, mai puțin acolo unde sîntem conectați la hotspotul municipalității. De cele mai multe ori nu se necesită înregistrare dar în anumite locuri (aeroporturi de exemplu se completează datele personale pentru a se putea conecta la internet)

Am văzut ștranduri gratuite în orașele din Australia. Acestea sînt finanțate de primării. Am văzut în Melbourne și Cairns acesta din urmă a fost folosit și de mine de 3 ori. Plajele la fel sînt libere dar vizitatorii au toate facilitățile (cabine de schimb, salvamar, șezlonguri, scaune, wc uri etc)

În parcuri sau plaje există foișoare sau alte locuri amenajate pentru picnic și grătar. Forma acestora diferă de la o localitate/regiune la alta dar destinația este aceeași: de făcut grătarul de weekend și nu numai. Aici am văzut mese bănci acoperite, apă curentă la chiuvetă, grătare electrice, lumină seara. Acestea sînt finanțate de primării și am văzut destui australieni care mănâncă din plasă și își pregătesc grătarele din carnea cumpărată în supermarketuri. Foarte frumos din partea primăriilor de acolo, jos pălăria.

Interacțiunea cu oamenii

De cele mai multe ori m-am înțeles cu toată lumea de acolo. De cele mai multe ori i-am abordat eu pentru a afla diferite informații, un anumit loc, sau întrebări de genul cum se face/unde este. De fiecare dată m-au ajutat. Am ajutat și eu o dată un grup întreg, așteptam autocarul să ne ducă la o excursie opțională. În voucher scria clar că autocarul pleacă de la Hotelul Reef-intrare casino de pe strada Reef. Dar toată lumea aștepta la Hotel Reef-intrare casino strada Abbott. Cu 2 minute înainte de plecare mi-am dat seama de diferența din voucher și am arătat grupului care erau australieni. Să vedeți cum alergau să ajungă la cealaltă locație. Ulterior mi-au mulțumit deoarece șoferii au un anumit număr de minute de așteptare pe urmă pleacă.

Am interacționat și cu aborigenii. Nu mai sînt ce au fost nu-i mai vezi în pădure, civilizația este aproape și tentantă. Ajungi să-i recunoști după trăsăturile feței. Îi vezi peste tot în oraș, la Mc Donalds, la cumpărături, la lucru, șofer de autobuz sau polițist ori cerșesc. Au și ceva facilități un mic exemplu nu trebuie să plătească pe un permis de pescuit, sau au reduceri la taxe.

Am mai stat de vorbă cu diferite persoane. În general se poate aborda orice subiect dar anumite subiecte ca și la noi trebuie evitate (bani, religie, politică, anumite aspecte personale) Care m-a întrebat i-am povestit de unde sînt, unde se află și cam ce este de văzut. Cine a auzit de România a avut părere bună despre țara noastră cel puțin din punct de vedere turistic. Unii au confundat-o cu Ucraina și m-au întrebat de război. Alții n-au auzit deloc despre România dar au auzit despre Europa de est. Unul din ei (un ghid local) a fost pe la noi în București.

Limba oficială este engleza, am înțeles că se vorbește puțin diferit față de UK/USA dar eu la engleza mea proastă n-am observat.

Vizite la diferite obiective de văzut

Să zicem că a fost cât de cât util și vizita ghidată. Dar după ce îți dai seama cât de bine și ușor te poți orienta pentru a găsi și ajunge cât mai repede la un obiectiv pe jos sau cu transportul în comun devii propriul tău ghid și poate și mai eficient. Fiind internetul funcțional, având pe telefon harta și obiectivele este chiar foarte ușor cel puțin în orașele mari și populare. Dar inamicul nr. 1 devine timpul și anumite obiective trebuie vizitate ziua, la 18.00 se întunecă în luna mai, majoritatea obiectivelor se închid și pentru cele încă 5 ore până la ora 23.00 programezi alte vizite. Pe urmă mai trebuie și dormit măcar 4-5 ore :) (pt ca să fii odihnit la vizitele din următoarea zi)

Fotografierea în Australia

Fotografierea este permisă peste tot, în anumite muzee este obligatoriu fără blitz, fără trepied. Am făcut 5000 poze pe telefon și încă 3000 poze pe aparatul foto, și o grămadă de mini-filme. Singurul loc unde oficial există o restricție despre care eu știu (bineînțeles în afară de zonele de securitate din aeroport) este Opera Sydney în sălile principale de concerte. Dar nu m-am putut abține și am făcut câte poze am vrut. După aceea ghida (acolo vizitele sînt ghidate) zicea că no photo, no photo iar când am băgat telefonul în buzunar a zis thank you, sînt destul de permisivi probabil și-au dat seama că mulți vin de la mii de km aici și nu vor să plece acasă fără poze cu opera cu interiorul.

Banii și prețuri

Am povestit despre prețuri la mâncare uluitor de accesibile în magazinele de discountere. Dar în general având în vedere nivelul lor de trai (salariu mediu echivalent cu cca 3000 euro) Australia este o țară scumpă. Serviciile medicale sînt foarte bune dar foarte scumpe astfel un turist ar trebui să aibă neapărat o asigurare încheiată. Serviciile atunci când nu sînt gratuite nu sînt cele mai ieftine de ex o intrare la o atracție non gratuită poate să fie 37 aud (111 lei) la un acvariu renumit (Sea Life din Melbourne de ex.) sau 43 aud (130 lei) la o vizită ghidată la opera din Sydney.

Un litru de benzină este mai ieftin ca la noi am văzut prețuri între 1.6-1.8 aud (4.8-5.4 lei/litru) Un serviciu de cablu/internet calitate medie costă în jur de 100 lei/lună. Îmbrăcămintea costă de ex. pereche de pantofi sport am văzut cu cca 300 lei, pantaloni jeans 250 lei. Sînt doar 2 mici exemple. O excursie opțională de o zi la o atracție foarte populară am plătit cu 500 lei (am plătit local dar din țară prin agenție mă costa fix de 3 ori mai mult (300 euro), local întotdeauna ne putem descurca mai bine acolo)

Proprietățile costă mult în Australia dar la puterea lor de cumpărare și cu credite există posibilitatea de achiziție. Am văzut apartamente și case pe malul mării care costă 1 mil AUD (3 mil. Lei) Dar în Melbourne și nu la malul mării apartamentul o cumperi și cu 300000 aud (900000 lei/180000 eur)

Chiria clar este mai avantajoasă pentru mulți am văzut de ex. cu 2 camere și nu chiar central 180 eur/lună, și una cu 3 dormitoare central cu 1800 eur/lună. Deci diferă foarte mult prețurile ca și la noi în funcție de clădire, zonă, mărime, etc.

Și mașinile costă mai mult ca la noi, nu prea vezi mașini fabricate în Europa (poate MB, VW și BMW) predomină mașinile asiatice, japoneze. Am văzut și mașini electrice se pune mult accent pe energia verde, astfel am văzut și alte vehicule utilitare electrice, multe panouri solare pe case.

Câteva exemple de mașini noi: Hyundai i30n 55000 aud (33000eur) Mazda CX9-70000 aud (42000 eur), VW Touareg 170TDI 96000aud (57000 eur). Vehicule SH dar bune și cât de cât cu vechime mică costă așa cca 30000-45000 aud (18000-25000 eur)

La o firmă de închiriat mașini din Melbourne am aflat că prețurile/zi variază de la 20 aud/zi (60 lei) la una micuță până la 63 aud (190 lei/zi) la un SUV premium. Morala de aici că mai bine închiriezi decât cumperi.

Poliția este cooperantă cu turiștii, folosesc mașini obișnuite de oraș, SUV uri folosesc doar în zone cu infrastructură mai proastă, în deșert, păduri, etc. Camere video de supraveghere sînt foarte-foarte multe peste tot iar criminalitatea are o rată redusă în Australia. Regimul armelor de foc este unul foarte strict aici.

Se respectă destul de bine legea și alte reguli deoarece amenzile sînt foarte mari. de exempu nu este voie a se consuma alcool în stradă. Chiar și în magazinele de alcool ți-l împachetează în așa fel să nu se vadă ambalajul deloc. Regulile de circulație se cam respectă nu prea se depășește viteza maximă, amenzile sînt mari. Se circulă pe stînga și a trebuit să mă obișnuiesc în primele zile, de exemplu la travesarea străzii trebuia să mă uit la dreapta în loc de stânga. Și sensul de circulație a tramvaielor este invers și acolo m-a încurcat puțin în prima zi.

Voltajul la prize care sînt diferite față de cele europene este de 220V. Astfel turistul poate să-și ia toate cele necesare electrice dar să aibă adaptorul cumpărat de acasă. Se găsește și la ei dar nu cred că turistul are timp să caute un magazin de electrice.

Îmbrăcămintea dacă se vizitează mai multe regiuni din Australia trebuie să fie diversă. Turistul trebuie să aibă atât îmbrăcăminte de vară cât și de iarnă. În Australia anotimpurile sînt inversate iarna este în iulie iar cel mai cald de crăciun. Ninge doar în munți în rest discutăm de o climă plăcută. Sezonul turistic și cel mai scump este în lunile decembrie, ianuarie, februarie. Cel mai accesibil este în iulie-august. Țara are o rată mare de înbolnăvire cu cancerul de piele astfel dacă se merge acolo pentru un sejur la mare/plajă trebuie folosite cremele de soare cele mai eficiente.

Tema bacșișului și altele cotidiane

În Australia nu se dă bacșiș nu există cultura bacșișului. Astfel cu un simplu mulțumesc și o strângere de mână am făcut mai mult decât cu o sumă de bani. Angajații din Australia câștigă mai mult decăt orice om de rând din țara noastră. Dar se discută și acolo că dacă ești foarte mulțumit de servicii poți să dai. Dar să nu îi învățăm prost, pentru mine de ex mi-a prins foarte bine acest obicei de a nu da bacșiș.

Tehnologie

În general toate sînt moderne, se folosește mult inteligența artificială. Infrastructura este smart astfel semafoarele funcționează în funcție de fluxul de pietoni/vehicule. În magazine cum am spus nu sînt case cu casier, în stațiile cu mijloace de transport în comun toate sînt automate. La zborurile interne fiecare își face check-in singur și își dă drumul singur pe bandă la bagajul de cală. În muzee sînt foarte multe dispozitive/ecrane interactive. La toate locurile de cazare tehnologia folosită am văzut că este recentă. Un permis de pescuit îți faci cu telefonul scanând un cod QR în locurile respective, pe urmă tot cu telefonul plătești și gata ai permisul trebuie să-ți mai cumperi undița și momeala. Cam astea au fost observațiile mele. Dar în general nu am văzut nimic foarte deosebit, toate acestea sînt și în Europa.

Poate am și deviat un pic de la subiectul turistic povestind și despre viața de zi cu pe aici, dar așa putem să ne facem o mică idee cum este pe acolo. Atât am mai observat că este foarte bine de emigrat. De fapt cîteva cunoștințe care știau că plec în excursie în Australia m-au întrebat :

-am auzit că pleci în Australia

-da, ai auzit bine...

-de tot?

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 23.05.23 22:22:34
Validat / Publicat: 24.05.23 07:45:07
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRALIA & N.Z..

VIZUALIZĂRI: 994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Melbourne Australia-alt loc fain
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

doinafil
[24.05.23 18:18:53]
»

Mi-a plăcut și acest articol pentru că are multe informații utile. Sunt importante atât cele referitoare la transport cât și cele despre prețurile la mâncare.

Chiar dacă nu voi ajunge pe acolo, mi-am făcut o idee cam cum stă treaba cu prețurile. Sunt comparabile cu cele de la noi, unele sunt chiar mai mici. Chiar dacă salariile lor sunt cu muuuult mai mari decât la noi, unde un salariu mediu net/economie în ianuarie 2023 este de 4200 lei (cca 848 euro), acolo alte domenii „înghit” banii cetățenilor australieni, chiar dacă la ei salariul mediu este de 3000 euro. Sănătatea, casele, utilitățile, autoturismele sunt cu mult mai scumpe decât la noi.

Mulțumesc că ai scris (ȘI) acest articol interesant, din punctul meu de vedere.

Chiar dacă - așa cum spune mama @michi - voi ajunge într-o altă viață pe acolo, tot sunt bucuroasă că voi avea termene de comparație!

AZEAUTOR REVIEW
[24.05.23 20:54:29]
»

@doinafil: Mulțumesc. Se pare că noi conversăm cel mai mult pe aici pe tema Australia.

Și mie îmi place articolul pe care l-am scris, și poate mai găseam câte ceva de adăugat, poze sigur ar mai fi de lipit. Iar subiectul prețurilor este interesant pentru noi. România a ieșit de mult din anii 80/90 dar încă nu sîntem (și cred că nici nu vom fi) la un nivel cu o putere de cumpărare mai mare. Aici omul de rând încă face sacrificii să-și cumpere ceva mai scump dar și util sau o vacanță. Asta este și motivul pentru care mulți (inclusiv români) pleacă definitiv acolo.

mprofeanuPHONE
[25.05.23 15:39:03]
»

@AZE: Foarte bun și acest articol despre viața de zi cu zi din Australia. La mâncare în supermarket prețurile sunt comparabile cu cele de la noi, la piață spuneai că sunt variabile și mai mari. Transportul public este mai scump și la tramvai și la ferry. Ce bine că ai avut posibilitatea să vezi și muzee, mai ales că sunt gratuite, cât despre grădinile botanice din Melbourne și Sydney sincer te invidiez, ce mi-ar fi plăcut să merg acolo și să le văd în realitate...

Am reținut că australienilor le este mai simplu să închirieze mașină sau apartament, au prețuri mari la proprietăți...

Am aflat și despre românul cu Transilvania Cafe și despre multe alte lucruri, plaje publice, ștranduri gratuite, zone de picnic și câte și mai câte...

Felicitări și aștept continuarea...

doinafil
[25.05.23 18:20:59]
»

@AZE: Eu cunosc persoane din Anglia, născute și ajunse adulte acolo și care au plecat în Australia. Nu știu de ce au ales să plece, că doar este Stat U. K. și Australia. Probabil că sunt ceva facilități acolo, altfel nu plecau cu copiii, „cu cățel și purcel”! În loc de purcel citește „pisică”

Poate că un motiv întemeiat ar fi clima, care diferă mult și pe care mulți englezi o preferă, mai ales pentru copii. Zic și eu, dar nu știu dacă este corectă presupunerea mea.

Majoritatea oamenilor, europeni sau nu, iubesc mai mult căldura decât frigul. Mie mi-ar fi plăcut să mă nasc într-o țară cu climă mai caldă! Se spune, însă, că e bine să rămâi în locul unde te-ai născut, că de-acolo îți tragi „seva benefică” și că acolo se găsesc toate resursele „bio” de care are nevoie trupul tău!

AZEAUTOR REVIEW
[25.05.23 20:58:57]
»

Vă mulțumesc pt vizită și comentariile privind acest topic despre Australia. Răspund cu plăcere și dacă îmi mai aduc aminte de ceva completez.

Brașoveanul de la Transilvania Cafe face și sarmale și mici dar și alte preparate ardelenești sau din alte părți ale României. M-am uitat un pic pe sait nu erau prețuri exagerate dar având în vedere că se află într-o suburbie este ok. Cum am scris dacă mai era timp mergeam și pe acolo.

Englezii și nu numai pleacă pentru climă acolo. La nimeni nu-i place frigul nici nouă. Eu la vîrsta care o am sincer nu m-am obișnuit nici acum cu clima din RO și primăverile reci și foarte reci, pur și simplu nu-mi place. Dar îmi impun și îmi spun că asta este aici m-am născut și rabd această climă, punct.

mishu
[28.05.23 18:47:38]
»

@AZE: Pro si contra! Greu de comentat! da, poate serviciile sunt scumpe dar sunt bune, la noi dai un ban si stii ca nu il mai ai , casele sunt scumpe, da, si la noi daca faci raportul preturi/ venituri si da, destul de aproape de zona in care stau, au prezentat un apartament de 1 sau 2 milioane euro (nu mai stiu exact), asa ca...

Majoritatea muzeeleor sunt gratuite, un anumit numar sunt cu taxa, dar de cate ori te duci sa vezi acelasi muzeu? In schimb noi mancam in fiecare zi, si asta ne costa enorm de mult, iar ofertele sunt modeste, si uneori chiar nu le gasesti sau vezi oameni disperati la bataie pe ele.

Si exemplele ar putea continua. Apa gratis, internet gratis, nu baccsis...

In orice caz, mi-a placut cum ai prezentat toate aceste detalii ale vietii de zi cu zi si sunt sigura ca mai ai multe povesti de spus.

Felicitari, votat cu mare drag.

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[28.05.23 19:23:00]
»

@mishu: Ms ms, ma bucur ca mai este cineva interesat de ce scriu pe aici...

mishu
[28.05.23 19:41:22]
»

@AZE: Nu as vrea sa comentez mai mult pentru ca s-ar putea sa imi iau cartonas galben , dar stai linistit, mai exista persoane care sa aprecieze ce scrii, asa ca de restul nu trebuie sa iti pese.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, doinafil, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Australia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060168981552124 sec
    ecranul dvs: 1 x 1