ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.10.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
OCT-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Hanu’ lui Manuc, restaurant cu atmosferă de epocă

TIPĂREȘTE

În vezi impresii spuneam că am mers în Polonia și ca urmare a celor povestite de băiatul nostru. Acum era rândul nostru să îi povestim despre cele văzute, iar el s-a gândit să îmbinăm utilul cu plăcutul, mai bine spus plăcutul cu plăcutul, să mergem la București, la un restaurant și să povestim. Știind că-mi plac Orașele Vechi și mâncarea tradițională copiii au hotărât să mergem la Hanu’ lui Manuc, vedeam și Orașul Vechi, aveam și mâncare tradițională.

Despre București s-a scris și se va mai scrie mult pe AFA, autostrada Pitești – București este bine cunoscută, așa că spun doar că sâmbătă pe la ora 12 eram în Militari, la copii, însoțită de soț și de mama prietenei băiatului, iar la ora 13 la Restaurantul unde copiii rezervaseră o masă, pe terasă, știind că va fi o zi frumoasă de toamnă.

Hanu’ lui Manuc, restaurantul ales pentru acea zi, este acolo din anul 1806, când Manuc Bei, vestit negustor și diplomat armean din Bulgaria stabilit în București a ridicat un han ca niciunul altul, loc de popas, petrecere și întâlniri memorabile.

Este un obiectiv turistic foarte cunoscut, unul dintre cele mai frumoase exemplare ale vechii arhitecturi urbane valahe, singurul han care a rezistat până în zilele noastre păstrându-și stilul și atmosfera de odinioară.

Hanul are 62 de locuri de cazare în apartamente, camere single, camere duble cu toate dotările moderne, are sală de conferințe, restaurant și bar de zi, cramă și terase.

Astăzi face parte din brandul românesc “City Grill” ce a apărut în București în anul 2004 și care cuprinde mai multe restaurante și cafenele City Grill, dar și alte restaurante cunoscute, Hanu' Berarilor, Caru’ cu bere.

Hanul este situat pe Strada Franceză 62-64, are email, rezervari@hmrestaurant.ro, și telefon, +4 0730 188 653, are site, hanumanucrestaurant.ro/ro cu informații interesante, la toate trei se pot face rezervări. Se deschide zilnic la ora 10 dimineața, se închide vinerea și sâmbăta la ora 2 noaptea, în celelalte zile la 24.

Pe Tripadvisor se află pe locul 100 din cele peste 1.800 restaurante bucureștene cu 4 puncte din 2.900 de recenzii, fiind căutat pentru atmosfera lui. Are bucătărie internațională, românească, preparare la grătar cu opțiuni vegane și vegetariene, pregătind prânzul, cina, gustări sau mese târzii în noapte.

Ajunși în curtea hanului, ne-a preluat o tânără din personalul restaurantului, care ne-a condus pe terasă, la masa rezervată. Foarte repede a venit un tânăr care ne-a oferit Meniuri printate, ne-a întrebat ce dorim să bem, hotărâți erau doar băieții, dar, politicoși, au așteptat să ne hotărâm și noi, așa că am rămas la studiu.

Produsele oferite sunt prezentate în română și engleză cu denumiri și scurte descrieri, nu au poze care mie îmi plac fiind mai sugestive.

Mâncările lui Manuc, multe și diferite, cuprind Mezelicuri și Salate, Zemuri și Garnituri, Pâine de casă. Un capitol aparte îl reprezintă Bucătăria Hanului cu preparate din carne de „Miel, Oaie, Berbec” , „Vită” sau „Pește” , dar și din preparate din „Porc național” , sună frumos!?!? , preparate din „Orătănii” sau preparate „Amestecate, Tocate, Afumate” . Oferta mai cuprinde Mic dejun municipal și Meniuri de prânz. Un capitol tentant este cel cu Dulciuri pregătite în casă, „Torturi” , „Papanași” , „Înghețate” .

Băuturile și ele multe și diverse nu m-au prea interesat, m-am uitat puțin prin oferta care cuprinde Aperitive și Cocktailuri, Băuturi tradiționale românești printre care „Pălincă” , „Țuică” , „Vișinată” și „Afinată” , Vinuri albe, roșii sau roze, la pahar sau sticlă, soiuri românești sau internaționale. Se servesc Băuturi tari, Bere cu sau fără alcool, „La Sticlă” , „La Halbă” sau „La Metru” , Cidru și Băuturi fără alcool, Ceai și Cafea.

Voi posta câteva poze cu spicuiri din Meniu, pe care complet îl găsiți pe site-ul Restaurantului, unde poate fi studiat tot în română și engleză.

Au fost comandate mai întâi Băuturile, pentru mine ca de obicei nimic de băut, băiatul a comandat Berea casei blondă la halbă pentru el, Café Latte pentru prietena lui și Bere Azuga nefiltrată pentru mama ei, iar soțul, care a ținut să vină cu mașina, o Bere Ursus fără alcool. Pentru toți Apă minerală Borsec din care am băut și eu un pahar. Deși doar Berea casei era la halbă, berea cealaltă adusă la masă în sticle a fost servită tot în halbe. Cât timp am mai studiat meniul au sosit băuturile, am rugat băiatul să-mi comande și mie o Tochitură, am lăsat comesenii să-și savureze băuturile, cred că Berea fără alcool a fost cea mai savurată, și am plecat prin restaurant să văd și să pozez.

Hanul cu subsol, parter și două etaje, are scări exterioare și balustrade din lemn sculptat care urcă în Cerdacul ce înconjoară clădirea la cele două etaje, impresionant prin stâlpii sculptați la fel ca balustradele, acoperiți de flori și verdeață și acum la început de octombrie, oare cum arată vara în plină floare. Mai multe poze și m-am oprit la Artisan Food Market, târg de prezentare, degustare și vânzare de mâncăruri și băuturi artizanale românești amenajat în curtea plină de plante și arbori înalți aflat în plină desfășurare, am văzut, pozat și degustat din produse, erau plăcute și foarte gustoase, dar și prețuri pe măsură, apoi am pozat prin curte.

Am trecut și pe la fântâna cu ciutură și roată, acum doar decor, am mai pozat Curtea – Terasă, care la ora prânzului era foarte plină, apoi m-am întors la masă.

Am mai povestit și destul de repede, poate jumătate de oră sau mai puțin au sosit și mâncărurile, atunci am văzut și eu ce comandaseră ceilalți.

Tochitura din moșii vechi cu ceafă de porc, piept de pui, ficat de vițel și cârnați, trase în sos roșu făcut cu vin, mujdei de usturoi și piper, servită cu mămăliguță, ou ochi și brânză telemea rasă a fost bună, dar era loc și de mai bine, Cartofii prăjiți cu Telemea rasă pe care îi ceruse mama prietenei arătau și miroseau bine. Băiatul și prietena lui, mai mult băiatul, au făcut o combinație de Mititei Manuc, mititei tăvăliți pe jar serviți cu cartofi prăjiți, muștar și ardei iute, cu Cârnați Pleșcoi de Buzău, afumați și dați la jar și Scăricică de porc, coaste de porc rumenite, pregătite cu vin și mirodenii servite cu cartofi copți și sos Barbeque, combinație apetisantă, iar soțul a dorit o Tocăniță de miel, bucăți de pulpă preparate cu legume proaspete și ierburi aromate, însoțite de cartofi copți.

Porțiile erau mari, mâncărurile arătau frumos, aveau arome plăcute dar… copiii au spus că micii de Dedulești, chiar pregătiți de noi la Pitești, sunt mai gustoși, scăricica era pregătită mai de mult și încălzită, nu înfierbântată, cred că în afară de mici, cârnați și cartofi, totul era doar încălzit. Au fost bune, dar nu se ridică la renumele lui Manuc și al atmosferei Hanului.

Am mai povestit, băieții au mai luat câte o bere, apoi au sosit și dulciurile... Am avut Papanași, nu aveau forma tradițională, cunoscută, ci erau mai multe bile stropite cu smântână și dulceață de afine puse într-un castronel, curioasă prezentare, Tort de ciocolată neagră, avea vișine alcoolizate și Tort Serai, un tort cu nucă exact ca în vremea cadânelor cum spune Meniul. Eu nu solicitasem nimic dar am gustat din toate așa că pot spune că au fost bune dar puteau fi și mai bune, suficiente cantitativ.

A sosit și nota de plată, 580 lei, pe care erau adăugați optional 12 sau 10% pentru personal, pe acolo au achitat și copiii, cash, dar se acceptă și carduri, prețurile mi s-au părut mult prea mari pentru ceea ce oferiseră preparatele.

Pentru preţuri vedeţi filele de meniu, pentru aspect vedeți pozele, nu arată chiar totul dar prezintă mai bine decât cuvintele, pentru arome mergeți acolo.

Am părăsit terasa și am plecat spre parcarea unde ne aștepta mașina. Am mers cu toții până la Cișmigiu unde ne-am despărțit de copii, noi continuând drumul spre Pitești, ei întâlnindu-se cu niște prieteni.


despre SERVICII

Personal amabil, ospitalier


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Meniu variat, porții suficient de mari, mâncarea era mai veche, doar încălzită cu excepția micilor, cârnaților și cartofilor...

Prețuri destul de mari...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Han frumos, ambianță plăcută...


[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 27.10.22 18:42:22
Validat / Publicat: 27.10.22 20:19:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1164 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 București, Hanu’ lui Manuc, Scăricică de porc, reîncălzită...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

mishu
[27.10.22 22:53:24]
»

@mprofeanu: Ma gandeam daca sa comentez sau nu, insa finalul tau a tras o concluzie cat se poate de adevarata

Meniu variat, porții suficient de mari, mâncarea era mai veche, doar încălzită cu excepția micilor, cârnaților și cartofilor... Prețuri destul de mari...

, chiar maricele preturile, platesti ci consumatia si zona, si ma gandesc cu toate cresterile de preturi, cred ca in curand vom manca in tara mai scump decat in vest .

Stiu ca mereu spunem ca atmosfera si pietenii sunt ceea ce conteaza, si pana la urma amintirile alaturi de ei raman, asa incat trecem peste restul pe care le consideram amanunte, felicitari, votat cu mare drag.

doinafil
[27.10.22 23:36:46]
»

Subscriu la părerea cu prețurile! Sunt mult mai mari ca în alte părți!

De curând - vinerea trecută, mai exact - am fost un grup mare (cam 30) de prieteni la Han, foști colegi de birou care, de vreo 10 - 12 ani, de când firma (de proiectare + execuție) la care am lucrat a intrat în insolvență, ne întâlnim cam de două ori pe an la câte „o băută” ! La Han ne-am întâlnit de vreo 3 sau 4 ori, pentru că este în „buricul Târgului” și este mai ușor să ajungem și - după - să ne „împrăștiem pe la cășili noastre” . Și în urmă cu ceva ani prețurile erau ceva mai măricele, dar nu „de speriat” , ca acum!

Pentru o bere mică „Ursus” cu lămâie, de 330 ml, am plătit 15,5 lei (plus 3 lei ciubuc).

Și la voi prețul a fost cu prea mult „piper” ! Dacă o vor ține tot așa, cred că-și vor pierde un mare procent dintre mușterii!

A fost frumos că v-ați întâlnit și mă bucur pentru voi! Felicitări pentru tot!

nicole33
[28.10.22 00:15:12]
»

@mprofeanu:

Meniu variat, porții suficient de mari, mâncarea era mai veche, doar încălzită cu excepția micilor, cârnaților și cartofilor...

Prețuri destul de mari...

La Hanu' lui Manuc preţurile au fost mereu peste medie, chiar şi înainte de 1989, dar, cu toate acestea, nu a dus niciodată lipsă de clienţi, cel mai adesea fiind chiar aglomerat.

Poziţionarea acestuia este un atu important la care se adaugă istoria şi atmosfera.

De mâncare nu am fost niciodată prea impresionată, poate şi pentru că am avut aşteptări mai mari raportat la preţ, însă nici nu am avut surpriza să primesc mâncare reîncălzită. Nu este OK.

Am avut Papanași, nu aveau forma tradițională, cunoscută, ci erau mai multe bile stropite cu smântână și dulceață de afine puse într-un castronel, curioasă prezentare,

Şi eu am fost surprinsă prima dată când am comandat papanaşi şi am primit şapte bile înecate în smântână şi dulceaţă prin alte locuri, dar mi-au plăcut parcă mai mult şi apoi m-am bucurat când am mai găsit papanaşi în aceeaşi prezentare. Coincidenţă sau nu, restaurantele respective erau cu specific internaţional sau italian, nu şi românesc .

Să vă fie de bine şi să repetaţi!

nicole33
[28.10.22 00:24:22]
»

@doinafil:

Subscriu la părerea cu prețurile! Sunt mult mai mari ca în alte părți!

Și în urmă cu ceva ani prețurile erau ceva mai măricele, dar nu „de speriat” , ca acum!

Și la voi prețul a fost cu prea mult „piper” ! Dacă o vor ține tot așa, cred că-și vor pierde un mare procent dintre mușterii!

Preţurile au crescut peste tot în ultimul an şi este foarte posibil să mai crească

Hanul nu a fost ieftin niciodată şi nici nu a dus lipsă de clienţi. La cele mai recente vizite, înainte de pandemie, m-a surprins numărul mare de străini care luau masa acolo, iar pentru aceştia preţurile nu cred să fie aşa "de speriat" cum sunt pentru noi.

Michi
[28.10.22 08:06:46]
»

@mprofeanu: Nu am mai fost la Hanul lui Manuc de pe timpuri. Era pe lista scurtă pentru viitor dar citindu-ţi reviewul dar şi comentariile care la unison scot în evidenţă preţurile, am renunţat. Mulţumesc pentru informaţii care au implicat o documentare serioasă.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[28.10.22 09:39:14]
»

@mishu: Off, bine ai grăit! Prea s-au dus în sus prețurile! A fost dorința copiilor să mergem la ei, le-am spus că la Pitești încă se mai mănâncă acceptabil în unele locuri. Așa este, contează și atmosfera și mai ales compania!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[28.10.22 09:45:44]
»

@doinafil: A fost dorința copiilor să ne ducă acolo. Văd că se poartă ieșirea cu foștii colegi. Așa este și pe la Pitești.

Am fost într-o zi de sâmbătă la ora prânzului și erau destui de mulți doritori acolo. Cu așa prețuri nu voi mai ajunge curând, poate peste ani așa ca o amintire cu copiii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[28.10.22 09:55:44]
»

@nicole33: Băiatul meu care este un cunoscător cum a primit scăricica a și comentat că nu este grozavă, era reincălzită dar nu suficient de mult. Mai bine lua mici pentru că aceștia erau chiar atunci preparați.

De regulă merge în localuri mici cu puține mese și atunci poate mâncarea este proaspăt făcută. A vrut să ne ducă la un local vechi cu atmosferă de epocă...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[28.10.22 10:01:32]
»

@nicole33: Și acum erau mese cu străini, mese cu tineri... și iar băiatul meu ne-a spus că sunt englezi veniți pentru distracție... erau îmbrăcați în tricouri, pantaloni scurți și destul de numeroși...

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[28.10.22 10:04:23]
»

@Michi: Mulțumesc frumos! A fost o ieșire plăcută pentru noi dar fără repetiție aici...

nicole33
[29.10.22 16:45:33]
»

@mprofeanu:

Băiatul meu care este un cunoscător cum a primit scăricica a și comentat că nu este grozavă, era reincălzită dar nu suficient de mult.

Le-o fi fost teamă că dacă o încălzeau mai mult riscau să o usuce de tot . La preţurile şi pretenţiile Hanului, asemenea lucruri nu sunt de acceptat.

Mai bine lua mici pentru că aceștia erau chiar atunci preparați.

Micii ar fi fost o alegere mai inspirată. La fel şi cârnaţii care arată tare bine.

De regulă merge în localuri mici cu puține mese și atunci poate mâncarea este proaspăt făcută. A vrut să ne ducă la un local vechi cu atmosferă de epocă...

Invitaţia la Han s-a dorit a fi şi o experienţă memorabilă, localul fiind unul de referinţă. Păcat însă că mâncarea nu s-a dovedit la înălţime.

Eu îmi amintesc şi acum o cină romantică luată la Hanu lui Manuc când am împlinit 19 ani, acum o mie de ani , invitată de prietenul meu de la acea vreme, cu trandafiri roşii cumpăraţi la suprapreţ de la vânzătoarea bronzată care mişuna prin local, când mie oricum îmi plăceau garoafele , cu o sticlă de vin roşu foarte bun. Nu mai ştiu ce am mâncat, dar îmi amintesc perfect atmosfera intimă şi cât de bine m-am simţit la o masă pe balcon la etaj, nu în aglomeraţia de pe terasă.

În ultima perioadă, din comoditate, dar şi din cauza preţurilor mult crescute, am preferat restaurante fără pretenţii, dar cu mâncare proaspătă, nefiind dispusă să arunc bani aiurea pe "chestii" care nu ţin de foame, la propriu, şi nu am dat greş.

adsoPHONE
[29.10.22 22:56:12]
»

Azi am avut oaspeti, veniti de departe. La ora 11 am pus mana pe telefon, dorind sa fac rezervare pentru cina. Primele CINCI restaurante la care am sunat m-au refuzat: nu mai aveau locuri. La al saselea am avut noroc.

Ajuns acolo, am constatat ca era, intr-adevar, plin. Chelnerii abia faceau fata, desi se miscau bine.

Ce voiam sa spun: pentru 3 persoane, un mic aperitiv si fel principal, fara desert, doar cate o bere, a costat lei 300. Nu la un restaurant din cele mai bune - acolo m-au respins din start.

Prin urmare, 650 lei la cinci persoane, cu desert, nici macar nu pare mult.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.10.22 14:17:50]
»

@nicole33: Mă bucur dacă ți-am adus aminte de timpuri de demult. Și eu îmi aduc aminte de han din vremurile studenției, cât timp a trecut... nici nu vreau să număr. ????❤️

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.10.22 14:22:08]
»

@adso: Se poate să ai dreptate dar mie mi s-a părut scump la ce a oferit. Fac comparație cu prețurile din Pitești sau mă așteptam la altceva... Mulțumesc frumos pentru ecou! ????

adso
[30.10.22 15:31:53]
»

@mprofeanu: Evident că e scump. Doar fac haz de necaz. Și realizez că trebuie să ne obișnuim cu prețurile astea...

ux128770
[03.04.23 11:50:15]
»

Am vrut sa mancam miel si am avut proasta inspiratie sa mergem la Hanu lui Manuc. Am avut surpriza sa gasim carne de porc in farfurie in loc de carne de miel si ne-a socat si mai tare tupeul personalului de a sustine ca nu stim ce mancam si ca ne-au servit tocanita de miel, ca asa se gateste mielul la ei. Inteleg ca perioada pandemiei a afectat grav HORECA, dar nu ar fi civilizat sa treci in meniu ceea ce ai gatit in cratita si sa pui pretul care sa iti acopere pierderile trecute, prezente si viitoare?!?

Yoda
[03.04.23 12:36:55]
»

@ux128770:

Am avut surpriza sa gasim carne de porc in farfurie in loc de carne de miel

In perioada pandemiei au avut loc mutatii genetice si de aceea in cursul gatitului mielul se transforma in porc. ????

Macar a fost bun porcul?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, doinafil, Michi, mishu, mprofeanu, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11709713935852 sec
    ecranul dvs: 1 x 1