O zi splendidă de sfârşit de octombrie la Complexul Herăstrău

TIPĂREȘTE

Prieteni buni de familie m-au contactat zilele trecute, propunându-mi să mergem la un restaurant. Timpul devenise foarte favorabil, ca de vară târzie cu 26 de grade la prânz, aşa că trebuia să ne grăbim. Prietenii erau cu propunerea, eu cu alegerea. Cum ei veneau din afara oraşului unde s-au mutat ca să scape de aglomeraţia Bucureştiului, primul filtru pe care l-am pus a fost să caut un restaurant în nordul capitalei ca să nu străbată cu maşina îmbulzeala oraşului până în Berceni, Titan sau alte cartiere. Ce să vezi? În zona Herăstrău erau nu mai puţin de 30 de restaurante şi terase. Numai să le citeşti denumirile scrise în limbi străine şi te lua de cap. Cât despre specificul mâncărurilor, abundau bucătăriile internaţionale, în primul rând italiană, apoi asiatică şi cateva americane sau franţuzesti. Dacă trecem peste asta, mă incurcam la componentele şi ingredientele felurilor de mâncare, multe necunoscute de mine. Cu bucătărie mixtă sau numai românească erau doar câteva dar şi aici aveam dubii. Era specificată bucătăria românească fină, urbană sau tradiţională. Am vrut să merg la sigur şi am optat pentru bucătăria tradiţională. Aici am avut de ales între restaurantele Pescăruş, La Cocoşatu (Clucerului), Zexe (Sofia) şi Complex Herăstrău. Cu excepţia Complexului Herăstrău, la celelalte fusesem în ultimii 5-6 ani şi-mi făcuseră o impresie bună. Hai să încercăm şi altceva mi-am zis! Impresiile de pe saiturile de specialitate erau favorabile iar preţurile destul de bune pentru o asemenea locaţie.

Complexul Herăstrău

Este situat pe Şoseaua Nordului nr 7-9 (N 44.48113, E 260861) şi cuprinde:

-un hotel de 3*cu 36 camere şi două apartamente. Preţul unei camere dublă cu mic dejun în acest sezon este între 380 şi 425 lei/ noapte.

- un restaurant cu 5 saloane şi 3 terase. Saloanele au denumiri clasice Shakespeare, Enescu, etc şi au design şi funcţii diferite, de ex cel numit Four Seasons este dispus pe două nivele, salonul Privat adună oaspeţii în jurul unei mese ovale iar altul în faţa unui şemineu. Capacitatea totală este de 300 locuri în săli (de la 2x 120 unde pot fi organizate evenimente, până la spaţii intime de 12 persoane) şi 230 în cele trei terase. La nevoie se pot organiza evenimente şi pentru 7-800 de personae.

- un vaporaş de agrement Lăstunul cu o capacitate de 60 de locuri pentru plimbările pe lac ale clienţilor Complexului. Este dotat cu bucătărie proprie şi open-bar.

Parcarea e gratuită în curtea Complexului, altfel pe Sos. Nordului poţi merge câteva sute de metri până să găseşti un loc liber.

Istoric

Restaurantul Herăstrău a fost conceput în 1936 de arhitectul Octav Doicescu (membru al Acad. Române, cetăţean de onoare al New York pentru proiectarea pavilionul românesc din Expoziţia Universală din 1939). Era o obişnuinţă a marilor arhitecţi să înfrumuseţeze oraşul după cum arh. Ion Mincu a conceput restaurantul Doina. Gică Petrescu a lansat aici celebrul şlagăr ˝fetiţe dulci ca´n Bucureşti˝ iar pentru Gh. Gheorghiu Dej, restaurantul Herăstrău de pe malul lacului era locul preferat de întâlnire cu to´aşii. Ani de zile, cu tot amplasamentul de excepţie al restaurantului, au fost menţinute meniurule şi reţetele de dinainte de ´90. În 2020 a fost adus un bucătar chilian Cezar Alonso Velasquez Baez, care a lucrat în restaurante mari de succes. A îmbunătăţit reţetele vechi, a introdus pe lângă bucătăria românească tradiţională o multicuisine şi a insistat pe prezentarea îngrijită a porţiilor, servite la fel ca în marile restaurante interbelice.

Bucuria unei dimineţi însorite de toamnă târzie

M-am întâlnit cu prietenii cu mult înainte de a servi masa, tocmai ca să ne bucurăm de ziua superbă care ni se oferise în dar la sfârşit de octombrie. În zonă sunt multe intrări spre restaurantele care se ţin lanţ, mai apropiate sau îndepărtate de lacul Herăstrău dar indicatoare bine plasate ne-au condus direct la Complex. Fără ele ar fi fost greu de nimerit. Deşi parcarea Complexului era plină ochi, prietenul a găsit un loc liber la 20-30m de intrarea în restaurant. După ce am aruncat o privire asupra hotelului şi decoraţiunilor exterioare, ne-am plimbat jumătate de oră pe aleea din jurul lacului. Am fost foarte impresionată de culorile calde ale toamnei. Nu mai fusesem de mult timp într-un parc şi de la casa mea la alimentară sau farmacie merg numai pe trotoarul asfaltat şi întâlnesc doar câţiva copaci despovăraţi de frunzele galbene. Aici era o simfonie de culori de la galben până la roşu închis sub cerul de un albastru pur. Am trecut pe lângă vaporaşul Lăstunul priponit la mal, pentru că sezonul lui trecuse. Spre ora unu, ne-am îndreptat spre restaurant şi am fost plăcut surprinşi de bunul gust al decoraţiunilor de la intrare: o grămadă de pietre de râu simulând o cascadă, un copac decorat, o troiţă şi multe, multe flori. Am fost conduşi printr-o sală plină ochi de clienţi tineri care sărbătoreau un eveniment, prin alta goală care avea etaj şi am ieşit într-o curte interioară din care se intra în terasa acoperită aşezată chiar pe un ponton pe malul lacului. În curte am fost plăcut surprinşi de un manechin înalt de peste doi metri. Era o ţărăncuţă stând în picioare pe un maldăr de bostani, scoarţe româneşti, butoi cu vin, perne ţărăneşti, flori şi obiecte casnice rurale. Mi-a părut bine că s-a păstrat şi un specific naţional. Ce aşi reproşa, ar fi ochelarii de soare moderni ai ţărăncuţei. Deşi restaurantul e prezentat cu mâncare tradiţională românească, meniul este diversificat şi cu preparate străine, cam jumi-juma. Posibil să fie cerute de clientela fitzoasă care frecventează des cartierul. Ca să fii ferit de lumina soarelui vara, deasupra curticicii erau multe umbrele multicolore la fel cum am văzut pe o stradă la Timişoara. Deasemeni, ghivece de flori atârnau de grinzi, inducând celui care venea o stare de bună dispoziţie.

Terasa

Am mâncat într-o terasă aşezată pe pontonul de la marginea lacului la care se ajunge trecând peste un podeţ. La rugămintea mea făcută unui chelner să mă ţină de un braţ pentru că podeţul nu avea balustradă, acesta mi-a arătat că lateral era o traversare în pantă, aşa cum se face la multe locaţii vizitate de cei cu dezabilităţi locomotorii. Terasa acoperită era vopsită într-un verde deschis în consonanţă cu culoarea vegetaţiei timp de trei anotimpuri. Terasa era mare dar fiind zi de lucru şi abia orele 13, erau ocupate doar câteva mese. Ne-am aşezat lângă peretele de sticlă şi am admirat luciul apei, o raţă care-şi făcea de lucru să caute viermişori şi în planul doi Casa Presei Libere. Chelnerul a venit repede cu băuturile reci comandate: o bere Ursus fără alcool 330ml 12 lei, o bere Ursus normală draft 12 lei, o apă minerală Borsec 0.33 ml, 10 lei. Şi comanda felului principal a sosit cam în 15-20 minute: trei porţii de crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei (3x56 lei). Mi-a plăcut crusta de pesmet în care a fost prăjit crapul şi că porţiile erau alese fără oase mari. Se cerea ceva dulce. Noi, cucoanele am comandat Milles feuilles, foarte aspectuoase 2x34 lei iar domnul care avea de condus, întâi să mă ducă pe mine acasă şi apoi să se întoarcă în Otopeni unde locuia, o cappuccino Lavazza 14 lei. Ne-a costat 280 lei, am dat chelnerului 30 că a meritat şi am împărţit frăţeşte.

A meritat, atât mâncarea, cât si serviciul ca să nu mai vorbesc de bucuria resimţită păşind pe covorul de frunze tomnatece sub cerul albastru.

Am fost serviţi repede de un chelner foarte politicos

Terasa acoperită a restaurantului este amplasată pe un ponton pe lacul Herăstrău

Atât terasa cât şi spaţiul înconjurător sunt amenajate cu gust. Vegetaţia abundentă din jurul lacului contribue la o impresie excelentă

---

VIZUALIZĂRI: 321 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI