Golden Beach – plaja aflată la îndemână, dar și mai apropiată de corazon

TIPĂREȘTE

Ca să ajungem pe plajă de la hotelul unde eram cazați în Skala Potamia, traversam o străduță asfaltată, apoi fie o luam pe direct prin bălării, traversând pe sub bătătorul de covoare al unei vile din apropiere, fie ocoleam elegant și apucam prin dosul Tavernei Boheme, pe drum balastat, prăfos și mărginit de garduri edificate din piatră și ciment. Ajungeam la drumul de pământ, cel care ținea nisipul plajei imense ca să nu se reverse spre interiorul insulei.

Făceam un minut, maxim două de la hotel la plajă. Descălțam ciubotele de cum intram pe nisip, iar până la apa sărată mai făceam vreo 40-50-60 de metri.” Desculți și cu păru-n vânt” – vorba cântecului, zoream pașii spre potou, adică buza mării, revărsate peste nisipul fin, șofranizat de vreun pictor celest, ascuns prin galeria olimpiană. Ne așezam” cortul” (bulendrele, ranițele și proviziile, că de găletușe, lopețele și alte instrumente de rânit în nisip am depășit etapa, poate mai la bătrânețe să le reiau, fie cu nepoți, fie pentru mine, că joaca la nisip nu se uită, oricât de adult ești, în mintea copiilor poți reveni mai ușor) direct pe nisip, în zona permisă celor cu rogojini, cearșafuri și alte cazarmamente. Erau unii ce puneau umbrele și corturi din cele simple, am văzut și pavilioane din celea mai mari, cum mai vezi prin iarmaroace.

Când oasele cerșeau o tolăneală mai elevată, luam contra-cost (10 euro pe toată ziua) setul de șezlonguri cu umbrela de stuf și măsuța-scaun aferente, de la administratorii Boheme, cei care aveau și tavernă. Ne așezam în flancul stâng, pentru ca să avem copiii sub ochi, ei stând ciotcă pe nisip, sub umbrelele grupului, jucând cărți, butonând la device-uri sau jucând alte și alte jocuri, nepăsându-le de confortul” gomoșilor” ce ne scălâmbăiam pe șezlonguri.

Când aerul prizat în „înălțimea” șezlongurilor devenea rarefiat, reveneam cu bucurie pe nisip, regăsindu-ne acea liniște pe care ți-o dă modestia (!). Nu coboram într-un derizoriu al necuviinței, ci simțeam cum creștem din nisip, peste pădurea de umbrele de stuf și peste lumea pretențioasă de sub ele. Sentimentul încercat este lecția reînvățată zi de zi, bucuria acelei modestii zămislită din firele de nisip, pipăite cu fiecare celulă a trupului efemer...

La șezlonguri aveam interdicțiile impuse de cei de la Boheme. Bunăoară nu puteam să consumăm alimente sau băuturi escamotate printre bulendre. Eram pândiți de un cerber de grec, înalt, osos și cu gât de girafă. Își arunca” felinarele” peste supușii de la tolăneala adumbritoare-n stuf, iar când prindea” contravenientul” că suge din rucsac, ori concasa din boarfe, îl admonesta cu amenințări voalate că-l scoate din formație. Imediat, își îndulcea discursul oferind poporului supus, bunătățile lor de la Boheme, pe euroi mulți, tavernă care aci avea și un bar de plajă, o încercare caricaturizată a barurilor veritabile de plajă.

Uneori luam ceva de la ei, mai mult de complezență (cafea, sucuri, înghețată), dar pentru împlinirea totală, coboram în vizită, la copiii, pe rogojina din proximitate. Acolo era libertate, fără limite de produse, ori consum de lichide. Erau în rucsaci termoizolanți, sub umbrelele noastre aduse de acasă. Vedea cerberul, dar nu avea ce să mai zică, pe proprietatea lui îi respectam legea de șezlong, iar la rogojină era un adevărat duty-free, unde ne făceam plinul, fără încorsetări și fără bariere.

Populația venită la prăjeală, era în majoritate covârșitoare, valahă, românii, fie că soseau în Grecia din România, fie erau expați ce se întorceau apoi în locul de rezidență (concediile acordate în occidentul unde-și aveau slujbele fiind în plin sezon). Ardealul, Crișana, Banatul, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia rescriau istoria turismului pe litoral străin, conaționalii fiind sătui probabil de neputințele și sincopele celor care se ocupă de o astfel de activitate acasă, pe litoralul nostru, încă adânc inoculat în mintea și în inima noastră. Nu sunt covrigi în cozile câinilor nici în Grecia, au multe lacune și ei, dar ai un sentiment de împlinire și mulțumire atunci când ești în această țară.

Nu sunt un irațional, trec prin diverse filtre ceea ce văd și trăiesc atunci când marea îmi stă la picioare, că e Egeea sau Marea Neagră, aduc în analize, nolens-volens, comparațiile. Trebuie să te plimbi și prin alte locuri, sunt convins că și Turcia e altceva, la fel și nordul Africii, Spania, Italia, dar ceea ce se” împlântă„la noi, nu e tocmai” cușer” . Vom trăi, probabil, suficient ca să simțim ceea ce simțeam odată și la Marea noastră Neagră.

Eeee, dar să lăsăm găleata cu melancolii și să revenim la caprele noastre grecești...

Golden Beach, e plaja lungă din Thassos, lată și moale precum persanul din camera de la stradă, cea pentru oaspeți. Intri desculț, lăsându-ți călțunii politicos, la umbră. Peisajul montan, pe jumătate verde, pe jumătate stâncos, vine la întâlnirea firească cu peisajul marin, aici pe plaja de la Golden Beach, într-o logodnă perpetuă a materiei. Te răsucești pe catalige și filmezi marea și muntele ca într-un templu budist, meditativ, cu venerație.

Intrarea lină în mare, până hăt-departe, asigură celor mai puțin versați în sporturi nautice, bălăceala în siguranță. Copiii, mai mici, mai mari, erau în număr mare, protejați de golful întins, limitat de cele două colțuri inconfundabile. Ne uitam și ne minunam, că în urmă cu o săptămână, plaja era închisă în totalitate, oamenii lipseau de pe plajă și din apă datorită incendiilor care mistuiseră verdele pădurilor de pin aflate pe versanții ce tocmai îi aveam în colimator. Era ceva ireal, parcă nu eram pe Thassos, ci într-un film din vis, iar oniricul se trăia aievea...

” Mexicanii” noștri de pe la Eforie, Venus, aici suferiseră un avatar al raselor aduse de” vântul” pauperizării Asiei și Africii. Bunăoară, tineri africani, se plimbau pe linia țărmului cu panoplii de ceasuri de mână (fake-uri) și cu boxe wi-fi în ciorchine (jbl-uri). Mai găseau clienți, în general copiii. Nu strigau, nu vorbeau, ci doar etalau marfa, trecând și printre șezlonguri sau rogojini spre a-și realiza norma care să le asigure traiul de zi cu zi.

Asia își trimisese ambasadori cu abilități de maseuze. Thailandeze, cred, nu prea tinere, arătau cartonul cu prețul practicat pentru o jumătate de oră de” frământat” la cozonaci, colaci, mușcheți, oase și ciolane. 10 euro pentru o astfel de ședință era tariful thailandezelor. Curate, îmbrăcate în ținute lungi care le acopereau membrele, cu mască la gură, își găseau de fiecare dată, clienți din lumea celor răscrăcărați pe șezlonguri.

Am asistat la o astfel de ședință practicată pe una dintre doamnele de pe șezlong. Era o româncă tânără, cu ceva kilograme ușor peste media ideală. A frământat-o de i-au mers fulgii. Mai-mai că m-aș fi cerut și eu la frământat. După ce a terminat, am observat apoi că o amețeală pusese stăpânire pe cea masată, se clătina ușor atunci când s-a ridicat să-i plătească. M-am repliat în dorințe, văzând cum își rotea capul ca o morișcă, spre a scăpa de amețeală. Probabil, neînvățată, se activaseră niște chakre, ce dormitau letargic, cu spiritul înfundat în bunăstare și osânză... Osânza mea refuza cu obstinație de catâr, deschiderea unor astfel de chakre...

Nici neguțătorii greci nu abandonaseră comerțul ambulant de plajă. Era unul mai rotofei, cu pălărie de cowboy, ce plimba un morman de gogoși pe o tavă, cu o dexteritate de ospătar înghesuit de comenzile numeroase de la o masă de cheflii. Le plimba, dar rar vindea ceva, mai” scăpa” câte o gogoașă celor care nu-și luaseră micul dejun. Probabil aveau și gust, nu știu, nici nu am vrut să știu, dintr-o aplecare spre consumul de produse perisabile, doar la bâlciuri, iarmaroace și târguri de țară.” Tiribomba” ambulantă avea și text. Astfel, striga precum ambulanții de la Eforie Nord, „reclamându-și” gogoșile din toți bojocii, în limba română, mai țâțâită și sâsâită, dar română.” Ia gogoasa, neamuleee! Fridzeee! Ia gogoasa infuriata! Ia sarmaua, mămăligaaa!” De unde sarmale și mămăligă? Striga doar spre amuzamentul nostru și dintr-un marketing asumat. Era simpatic grecul, dar nu impresiona în asemenea măsură, încât să dăm buluc la tava cu minciunele.

Porumb fiert nu avea nimeni, iar dacă s-ar fi nimerit vreun întreprinzător cu astfel de marfă, poate că atunci, de dorul Venusului, aș fi fost obligat de zgâmboi să-i cumpăr (ia potumb, potumb, c-a venit țâganu' nost' u ! – așa cum îmi spunea cu 10 ani în urmă pe fâșia dintre Venus și Saturn).

Copiii au luat plaja la pas, de la un capăt la altul, noi dintr-o lene de aristocrați pârâți, nu ne-am rostogolit prea departe de culcușul înnisipat. Ambarcațiuni gonflabile se puteau închiria din apropierea noastră, dar și hidrobiciclete. Nu am încercat așa ceva, doar copiii, cu veste de salvare pe ei, au luat o canapea gonflată (15 euro per capita), iar timp de 15 minute s-au zbânțuit pe mare, trași de o ambarcațiune motorizată. Nu sunt parcuri de distracții, am căutat mașinuțele să ne șoferim în bucuria copilăriei, dar ioc mașinuțe.

Berea pe plajă putea fi băută fie de la Boheme (5 euro – halba de Mythos) sau de la alt bar mai ferit de soare, ceva mai încolo la 4 euro. Înghețata la cupă sau la cornet de la Boheme, 2,5 euro cupa. Freshuri, sucuri gen coca-cola se puteau comanda la beach-boy-ul ce plimba tava printre umbrele.

Pentru curățenia trupească, aveam la dispoziție și două dușuri, unul era scuț, rece gheață, util tratamentele celor mai nervoși bronzolaci, dar și unul cu apă caldă din panou solar. Nisipul era scărmănat la prima mână aci, pentru ca apoi, la hotel, la dușul din curte să finalizăm operațiunea de eliminare a particulelor de cuarț și scoici pisate de pe membrele prea-strângătoare.

Apa mării, caldă și limpede dimineața, ne dezvăluia bancuri puzderie de pești, unii imenși, cred că multe dintre exemplare, sfârșeau în cârligele undițarilor de seară și noapte, care probabil, contra unor sume modeste, le vindeau tavernelor spre constituirea porțiilor din meniu. Am recunoscut în cristalinul apei, chefalul și bibanul de mare. Nu erau arici de mare, deci se poate face baie fără griji suplimentare. Valurile mici, țineau fără slujbă pe salvamari, care de altfel nici nu se zăreau, dacă există, aceștia șomează pe de-a dreptul.

Plaja asta e mai pe gustul meu și a multora dintre conaționali, fie ei cu copii sau fără. Diferită total de cea exclusivistă pe care am descris-o la Scala Beach, plaja de la Golden Beach are un farmec aparte, insuflat de amestecul de sentimente pe care le încerci aici. Ești liber să faci ceea ce vrei, în anumite zone, adevărat, dar ești și încorsetat de reguli impuse de cei care au șezlongurile.

Lărgimea plajei, finețea nisipului și marea lină, asigură satisfacția pe care o simțeai cândva și pe plajele românești (cele de la Venus-Saturn, dintre Eforii sau Mamaia din epoca de glorie). Plusul e dat de muntele împădurit, care te invadează mental, punând stăpânire pe alegerile tale viitoare, atunci când îți dorești vacanța la mare, soare, plajă...

Sporturi nautice la” gonflabile” , paddle, caiac. Baruri pe plajă.

---

VIZUALIZĂRI: 1799 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI