La Scala Beach – fița ce ne-a mâncat energia pentru două zile

TIPĂREȘTE

Organizați de cu seara, am plecat după micul dejun, la plaja aflată la circa 15-18 minute de Skala Potamia de mers cu mașina. Îmbarcați în Măgăreață, ne-am înscris în coloana de mașini ce a demarat spre Skala Beach. Nu știam nimic despre această plajă, exclusivistă într-un oarecare fel, lăsându-mă purtat de cei care mai fuseseră aici.

După sinusoidele traseistice ale șoselei, am intrat pe un drumeag, la dreapta, și am ajuns într-o parcare destul de mare. Măslini înverziți, unii cu rod pe crengi, delimitau rândurile locurilor de parcare, trasate cu piatră aparentă și benzi de sfoară. Am așezat Măgăreața la umbra unui astfel de arbore, punându-i un oblon de parasolar peste ochi. Umbra ce avea să cadă peste tăblăria tărăboanței, ne dădea asigurarea că la întoarcere, nu vom găsi chiar un cazan, încins.

Am remarcat, pe lângă numeroasele mașini cu numere de România și Grecia (majoritare din nou!), altele cu tăblițe de Serbia, Bulgaria, Bosnia, Albania, Ucraina, Germania, Italia. Iar congres internațional? Am intrat pe niște uși de labirint, cu pereți și oglinzi, până pe o alee străjuită de tufe de vegetație pitică. Pe stânga, o aleiuță ducea la un magazinaș de suveniruri, continuându-se cu drumul spre dușurile scoțiene (aveam mai târziu să constat cât de scoțiene erau), dar și spre caverna unde zăceau două toalete hruboase, scindate pe sexe.

Aleea principală se termina cu un filtru uman, compus dintr-o halterofilă vânjoasă în costum de camuflaj, secondată de un bodyguard cu ochelari de soare și stație walkie-talkie din care se auzeau susure grecești. Oare în ce sectă nimerisem? Eram vânător sau eram vânat? Duduia camuflată în culori de vânătoare, ne-a debitat un text potrivit căruia, eram acceptați în congregația de față, doar respectând niște reguli, pe care a început să le înșire.

Astfel, puteam ocupa locurile din zona medie, chiar spre dos, cu condiția ca pentru 3 șezloguri să facem consumație de minim 45 de euro, adică 15 euro de ipochimen.” -Ok boss, asta merge, mai departe Milady! ” ” -Să nu dea Aghiuță să vă văz cu ceva din traistă că băgați la ramazan, că prima dată vă dau avertisment, iar a doua oară, cartonaș roșu și vă zbor sub măslinii din parcare” . Aci a umflat mușchii și bodyguardul, băgând pompe serioase în bicepși și pectorali, spre îngrozirea auditoriului. Terifiați de astfel de mesaje, ne-am făcut instant straițele cu bulendre pe care le duceam samare-n spinări, portofele de tranziție.

Ăl mai oropsit a fost purtătorul rucsacului frigorific, fiind invitat politicos să-l trimită la portbagaj. Rucsacul ascultător s-a conformat, chelălăind a pustiu în drumul spre întuneric, iar stăpânul lui a rămas în incinta adumbritoare a palmierilor de la Scala Beach. Cei cu dare de mână, picior, organe donate și alte rezerve, puteau accesa varianta mai scumpă, la șezlongurile din față pentru supliment de euro.

Pentru ca să vedem și varianta cea mai și cea mai, am remarcat și baldachinele împrejmuite cu odgoane, pe pardosea de lemn, cu șezlonguri super-late, cu fotolii din perne modelante și cu mese mari. Aci se lăfăiau cei născuți în palatele princiare, cu talii impresionante, prizând narghilele aromate, muștiucul fiind plimbat de la o gură la alta, de degetele încărcate cu ghiuluri și inele grele. Cadânele supra-ponderale nutreau țângăi rotofei crescuți în cultul contemporan al fast-food-ului pachidermic.

Am primit și noi locurile pe care le meritam, la dosul barăcii, cu boxa asurzitoare vecină unghiilor de la picioare. Am încercat să mut” hărmălaia” de clubing olecuță spre baldachine. O privire criminală am simțit dinspre halterofila camuflată ca o clorofilă, iar boxa a rămas să se împrietenească cu unghiile mele de la picioare. Mai bine nu mi le mai tăiam, cel puțin mai împungeau și ele boxa gălăgioasă, ca o răzbunare pe halterofila-clorofilă.

Am scos prosoapele proprii din samare și le-am expus pe șezlongurile saltelate. Deasupra creștetelor noastre, un romb din material de sac, sta răstignit, la fiecare colț de un palmier, adus parcă de la Constanța, îngropat și udat la picătură printr-un sistem ingenios, mascat pe trei-sferturi, pe sub nisipul ce ne înconjura. Săcotenia de deasupra, permitea soarelui să-și treacă razele într-un mod filtrat, dar treceau, creând un semi-climat de seră. Asudam ușor, precum foca ce primea pește la circ, executând exercițiile impuse de dresor (clorofila, iarăși!). Mă simțeam ca în armată, lipseau târâșurile și marșurile, dar eram în trendul Europei, jucând o comedie cu roluri bine stabilite.

După ce ne-am făcut comozi (??!!), am scos cu atenție cărțile din samare pentru a ne deda la lecturi ușoare de vacanță, potrivit temei prezente aci. Ne era teamă să nu fie confundate cărțile cu napolitane de contrabandă și să fim scoși în brânci de Clorofila ce se fâțâia pe aleile pardosite dintre palmieri și șezlonguri, aflată în permanență în alertă de cod roșu. Am început să recitesc Groapa lui Eugen Barbu, cea mai potrivită lectură într-un astfel de mediu. Înghițeam cuvintele cu hoți, Bozoncea, Paraschiv, Didina, Stere ca pe niște medicamente. Parcă-parcă și Clorofila părea din lumea lor...

Liniștit de lectură, am început să rotesc” felinarele” , la ce aduceau ospătarii de plajă pe la consumatori. Eram însetat precum cămila prin Deșertul Gobi. Cum nu posed cocoașă, apa mi-era mai necesară ca nutrețul. Am făcut un semn discret, ca școlarul, unei portocalii-n păr. Portocalia a venit și mi-a luat comanda, ea și numai ea putea să ne ia comanda, având un număr de șezlonguri desemnat spre o astfel de activitate. Apă am cerut pentru toți, apoi a venit foamea.

Cum proviziile zăceau în întunericul portbagajului, am fost nevoit să mă dau rotund, ca dovleacul de ziua recoltei. Toast-uri cu șuncă de curcan, hamburgeri, salate de fructe, cafele. Apoi iară apă. Am tot alternat-o așa, cam până seara. Consumul total a fost de aproximativ 75 de euro. Depășisem norma impusă la paralele de către Clorofilă. Micile exprimări hidraulice, dar și cele mai complexe, se puteau executa la cavernă.

Budele erau de inspirație neo-paleolitică, având totuși apă curentă, săpun lichid și zvântătoare la sufleu. Cum care? Al celui care se spăla. O lumină difuză, bună de orbecăială la piatră, îți dădea posibilitatea să ghicești unde să nimerești. O gaură tunelată ce pornea din dosul budei, pe perete, la circa 70 de cm de sol, și prin care se zărea lumina zilei cu zgârcenie, nu lăsa loc pentru o interpretare a utilității acesteia. Moromețian mă tot întrebam pentru ce e tunelul. Un robinet cu furtun și duș pornea din cealaltă parte a budei, dar fără ca apa să curgă, oricât de mult ai fi deschis ventilul. Era practic piesă de muzeu, într-un decor al peisajului de cavernă. La ieșirea din” cabina de vot” , te puteai spăla de păcatele peșterii, la alegere, la trei robineți dispuși deasupra unui jgheab de piatră. Mi-a amintit de jgheabul de adăpat de la țară, unde bunica striga:” Na Joian, adăp-adăp! ” . Cum nu mă puteam ridica la o astfel de cinste, rămâneam neadăpat, convins că Halterofila-Clorofilă ne urmărea și aci, cu ochi de soacră-n ceafă. Trebuia să mă adap regulamentar, din sticluțele achiziționate de la bar.

Părăsind sala de” vot hidraulic” , cultura de peșteră se preschimba, în proximitatea vecinătății magazinașului cu suveniruri, deschizându-se zona cu dușuri scoțiene și cabine de travesti. Aci lepădai costumele ude și recăpătai față de european. Dușurile erau gheață, reci și de fapt funcționa unul din trei. Se stătea la coadă pentru mici spălături locale, nicidecum nu puteai să te bagi de tot sub ploaia arctică. Câte o curajoasă, lăsa jena și slinul concomitent pe gresia sălii de baie. Am făcut ca motanul, numai labele și fața, apoi țuști! , la cabina de înțolit.

Ceea ce anula nemulțumirea noastră crescendo, după toate cele pătimite, era marea de aici. Plaja micuță, intrarea lină, nisipul fin, peisajul de la orizont, unde vedeam feriboturile în larg, munții împăduriți, apa mării caldă, limpede, adâncime dulce-progresivă, toate astea stingeau ca spuma dintr-un extinctor, focul născut de Clorofilă, Cavernă, dușuri, meniuri, etc. Eram în cazanul fericirii, nimic nu mai conta. Eram țestoasă de Galapagos, rechin de ocean, meduză și chefal, concomitent și consecutiv. Schimbam avatarurile ca pe ciorapii dintr-o campanie sau cămășile după danțuri furibunde. Am bălăcit apa înotând spre larg, până când picioarele pierdeau contactul cu fundul mării, întorcându-mă mai spre mal, încingeam voleiul pe apă.

Am stat până aproape de ora 7. Cei care nu-și făcuseră norma impusă la intrare, erau obligați să cumpere produse până la concurența sumei trâmbițate de Clorofilă. Am văzut pe unii plecând încărcați cu sticle de apă și suc.

Prețurile pentru aceste produse de la Scala Beach, sunt extrem de majorate față de ceea ce găsești la Golden Beach, sau oriunde în Grecia. Ca exemplu, hamburgerul a fost 16 euro (80 de lei) și nu era cine știe ce produs, toastul de curcan 7 euro (35 de lei), apa la 500 ml era 1,5 euro (7,5 lei), salata de fructe 10 euro (50 de lei) – trei patru feliuțe de pepene roșu, la fel din cel galben, câteva boabe de struguri, câteva căpșuni, două-trei cuburi de ananas, 5-6 felii de pară, caise, mere. Dar luxul se plătește oriunde în lume, nu mi-a părut rău, au vrut copiii să mergem, fetele fiind cele care au ținut la această ieșire pe o plajă exclusivistă. Eu recunosc că nu am fost impresionat de ceea ce am văzut și nici n-am să fiu vreodată, viața adevărată e pe plaja unde îți place cel mai mult, iar asta nu este cea de la Scala Beach. M-am simțit bine la Golden Beach, la fel pe plajele dintre Eforii sau Venus. Gustul libertății pure pe un litoral de mare se poate savura acolo unde te simți cel mai bine. Dar gusturile nu se dispută și nu se discută... Fiecare cu” stolul” lui...

La plecare, am găsit mașina în condiții optime de șofat, fără căldură excesivă, Ne-am suit și am fugit în Limenas la Ambrosia, fapt relatat mai înainte.

Exclusivism, reguli impuse.

Distracția a fost doar în apa mării, relaxarea a venit două zile mai târziu.

---

VIZUALIZĂRI: 4505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI