ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Primăvară la castel, castelul Kálnoky din Micloșoara!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Despre castelul de la Micloșoara am auzit de mult timp, de aici de pe AFA dar nu numai, pe rețelele de socializare văd reclame de ceva timp, dar în mod special știu de la fiul meu, care a stat câteva zile acolo pentru a filma și poza pentru o revistă de fashion, cu o întreagă echipă. Cu această ocazie el a avut mai multe posibilități de explorare a castelului, iar eu văzând pozele îmi tot făceam planuri.

N-a fost să fie până anul acesta, mai precis până acum în această primăvară, când în sfârșit am ajuns acolo!

Dacă veniți dinspre Brașov, trebuie să urmați E60 spre Feldioara, Rotbav, Aita Mare, Micloșoara, undeva spre 47 km.

Drumul nu este perfect, dar este bunicel, iar perioada în care am fost noi era ideală, pentru că am văzut dealuri verzi și câmpii întinse, nesfârșite, de rapiță, debordând de un galben auriu. Nori jucăuși, pufoși, își făceau de cap, parcă alergându-se unul pe altul pe cerul senin, albastru.

Cum ajungeți în satul Micloșoara, Miklósvár în limba maghiară, veți vedea ușor parcarea amenajată pe partea stângă a drumului, imediat după ce treceți de impunătoarea biserică albă, frumoasă, Sfântul Nicolae, de rit catolic. Aproape peste drum este intrarea la castel.

Aici este și Stone Pub, un mic restaurant, care ține și de oficiu-recepție, unde puteți achiziționa biletele pentru castel. La plecare vă puteți odihni aici preț de o cafea sau ceva de băut.

Adresa:

Micloșoara, nr 201, jud. Covasna, România

site https://kalnoky.ro/, de unde am cules și eu informații utile.

Tarife:

adulți-20 lei

pensionari/elevi/studenți/copii-10 lei

Orar:

vineri-duminică 11:00-16:00

luni-joi-închis

Noi am ajuns acolo puțin după orele deschiderii și nu eram decât vreo cinci, șase persoane, lucru de care ne-am bucurat, pentru că era mai bine așa. Ulterior au început să vină și alții, chiar și un autocar cu un grup mai mare de turiști.

Scurtă istorie a castelului:

Castelul Kálnoky a fost construit în anul 1648, în secolul XVII, în stil renascentist, pentru ca mai târziu, spre sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX, castelul să se transforme într-un stil clasicist, iar forma pe care o are astăzi este de la început de secol XX.

Primul stăpân-proprietar al castelului care a și început lucrările de construcție a fost Kálnoky István al III-lea. Fiul lui, Sámuel Kálnoky, de fapt și cel mai de seamă și celebru membru al familiei Kálnoky, este cel care continuă construcția și face cele mai multe modificări, aducând serioase îmbunătățiri castelului. Lucruri pe care le putem remarca și astăzi, cum ar fi stucaturile de pe pereți, în nișele de la ferestre, ori la un ancadrament de la balconul de la camera doamnelor, se văd inițialele SK, probabil, după numele lui, Sámuel Kálnoky.

Ani la rând, castelul a trecut din moștenire în moștenire, iar prin anii 1800, unul din ultimii proprietari ai familiei a fost contele Kálnoky Dénes, care a fost și jude regesc spre sfârșitul vieții.

În anii 1848-1849, ani tulburi, castelul este jefuit.

După decesul contelui Dénes Kálnoky, care nu are moștenitori, castelul revine fiului surorii sale-Francisca Kálnoky- Seethal Ferenc. Fațada castelului, dar și clădirea în general, prin ultimele restaurări, se datorează azi acestuia. După moartea sa, în 1939, castelul este cumpărat de ministrul de finanțe al guvernului Octavian Goga, dar ulterior este naționalizat. Au urmat anii de comunism, atunci când clădirea a devenit sediu CAP, așa cum s-a întâmplat cu mai toate conacele și castelele de prin Transilvania, iar mai apoi a devenit casă de cultură, perioadă nefastă când castelul cade în ruină.

Istoria continuă cu anul 1987, un an de mare cotitură, deoarece, contele Kálnoky Tibor, însoțit de tatăl, Kálnoky Farkas, vine în vizită la castel. Atunci se întâmplă ceva... contele este primit deosebit de bine de săteni, ca și cum ar fi venit acasă.

El are un gând și își propune să restaureze castelul. Dar cum? Greu! După cum spune chiar el:

Tibor Kálnoky: Prima impresie a fost "O, Doamne, cum voi face asta? " Şi acum, uitându-mă la modul în care arată conacul mă gândesc "O, Doamne, cum am reuşit? ".

Între timp, contele Tibor Kálnoky se împrietenește cu prințul Charles, căreia îi insuflă dragostea pentru Transilvania, iar restul îl cunoaștem, prințul devenind mare iubitor și promotor pentru toată această zonă minunată.

Ulterior, contelui îi vine ideea de a face aici la castel un muzeu, Muzeul Vieții Transilvănene, oferind o perspectivă asupra mai multor secole de istorie culturală a Transilvaniei. În plus, contele a considerat oportună prezentarea amalgamului de influențe vestice și estice, asupra culturii aristocratice din Transilvania-cea a Imperiului Habsburgic și a Imperiului Otoman. Exact asta prezintă și castelul, prin obiectele de decor alese cu mare grijă și atenție de soția contelui, Anna. Ea este cea care s-a ocupat de toate amenajările interioare.

Castelul este reabilitat, cu mare atenție la orice detaliu, detalii care spun câte ceva din povestea familiei Kálnoky.

Astăzi, castelul este probabil singura clădire din această parte a Europei, care păstrează ornamentația exterioară colorată, atât de renumită în Austria pe vremuri. Iar asta se datorează tot lui Sámuel Kálnoky, care la vremea respectivă studia la Viena.

Astfel, încet-încet, prin obținerea de fonduri de la UE și guvernul României, al regatului Norvegiei, Islandei și Liechtenstein, castelul de la Micloșoara prinde viață, devenind din castelul de vânătoare de secole al familiei, un loc superb, de vizitat, dar și perfect pentru diferite evenimente care se pot organiza acolo. Sau cum spune chiar contele despre acest loc, un adevărat „colț de rai” .

Inițial contele se stabilise chiar aici la Micloșoara, apoi s-a mutat la Valea Crișului, acolo unde mai are niște domenii.

Dar nici casele din sat n-au rămas neobservate, așa că s-a lucrat mult la restaurarea lor, devenind multe dintre ele Căsuțele de Vacanță ale Contelui, care se pot închiria. Activități paralele se pot desfășura aici, lecții de călărie, plimbări prin pădurile frumoase de foioase, plimbări cu trăsura, vizită la fierarul satului, sau o excursie de circa 10 km până pe Valea Zălanului, etc.

Vizita noastră:

Porniți din parcare, sunt doar câțiva pași, iar peste drum e poarta și pășim înăuntru pe o alee lungă, mărginită de copaci înalți, castani. De o parte și alta se întinde domeniul, pajiști și copăcei, multă, multă verdeață, umbră și soare, bine îngemănate, oferind cadre spectaculoase oricărui privitor sau oricărui fotograf amator sau profesionist.

În stânga, cum înaintăm observ clădirile anexe, grajduri sau depozite, dar zăresc și caii, care pasc liniștiți, nederanjați de privirile noastre curioase.

În dreapta, este micul parc, cu un mic labirint amenajat din garduri vii, mărginite de un heleșteu. În mijlocul heleșteului este un mic foișor, către care se ajunge pe un podeț de lemn.

Băncuțe de lemn, din loc în loc, pe alee, sau în parc, invită la o clipă de odihnă sau de cugetare, pentru a admira în voie culorile splendide ale primăverii.

Știu că s-a mai scris aici despre acest obiectiv, dar acum aduc noutatea anotimpului... iarba verde, crudă... și florile... și parfumul... și miresmele... și cântecul păsărelelor, al cucului...

Castelul este superb, zărit încă de pe alee, din micul parc, din grădini, din foișor, de oriunde este privit. Dar întâi și întâi, am parcurs grădina, am călcat prin iarba frumos tunsă, printre florile de păpădie, de năsturași albi, de floricele mov, am zărit scena din spatele grădinii, pentru că aici se pot organiza serbări, concerte, etc.

În grădină este și o mică cafenea, câteva măsuțe, pentru o cafea, răcoritoare, ceva. Acum era închis încă, probabil era mult prea devreme.

Abia după ce ne-am plimbat prin toată grădina și am pozat castelul din toate unghiurile posibile, ne-am îndreptat spre intrarea la castel. Un tânăr ne-a explicat ce putem vedea, am primit autoghidurile, ne-a dat toate instrucțiunile necesare și am purces la explorat.

Nefiind decât noi și încă vreo patru persoane, am putut să admirăm în voie, să pozăm liniștiți și să ne închipuim tot felul de povești frumoase, cu domnițe și domni. După cum au povestit și ceilalți colegi care au vizitat castelul, m-au fermecat și pe mine sobele de teracotă-adevărate opere de artă. În niște culori și modele interesante, frumos decorate, minunate.

Zona castelului care se vizitează este tot parterul, dar și subsolul, transformat în restaurant, dar acolo este și bucătăria, foarte bine utilată, dar haideți s-o luăm pe rând.

Camerele de la parter se succed una după alta, fiecare ușă are un ancadrament frumos, am prins o lumină naturală foarte bună, camerele fiind foarte luminoase.

M-au încântat covoarele persane, de coloratură diferită, bine definite, viu colorate, carpete frumoase și pe pereți, perdele diafane, sau altele croșetate, dantelate, draperii groase de catifea vișinie sau înflorate, de brocart.

Prima cameră se numește Camera Biedermeier, tocmai datorită mobilei care o decorează; pian Streicher original, un model folosit și de Johannes Brahms, dar și alte instrumente muzicale, scrinuri, sobe, toate sunt foarte bine puse în valoare.

Am admirat vesela, porțelanuri fine, un sfeșnic-preferata contelui, făcut după o mostră de Murano, de meșteri sticlari din Valea Zălanului, o zonă mult iubită de conte, dar și de prințul Charles.

Nu în ultimul rând am admirat ținutele de epocă, vestimentația doamnelor și a domnilor, expuse frumos în camerele castelului.

În sala mare, numită palat, sau Salonul de Gală, decorat după renascentismul târziu și barocul timpuriu, am putut vedea parte din mobilierul epocii. Cel mai mult m-a impresionat o oglindă, în stil rococo, absolut deosebită, unde evident m-am fotografiat!

Aici este și portretul contelui Sámuel Kálnoky, ce ne privește dintr-un tablou imens, tabloul este doar o copie, originalul fiind la Muzeul Național de Artă din Budapesta.

Urmează camera doamnelor, rezidența conteselor, numită chiar așa, Casa Doamnei, una dintre cele mai frumoase, acolo unde există un colțișor fermecător amenajat pentru lucru de mână, cusut sau brodat. Un coș cu gheme colorate, șervete cusute, mici decorațiuni ce pun în evidență farmecul feminin.

Nu în ultimul rând am văzut biblioteca, unde se spune că sunt cărți rare, o masă pregătită parcă pentru a primi oaspeți la un ceai și o prăjitură, cu farfuriuțe și ceșcuțe din porțelan fin.

În Casa Stăpânului, cu o „ținută” mai „severă” nu lipsesc armele, folosite în luptele cu turcii, frumos aranjate într-o vitrină pe perete, dar și interesante covoare turcești. Aici este camera unde vedem tabloul cu portretul contelui Kálnoky Dénes.

Fiecare încăpere are câte o sobă de teracotă, toate diferite prin formă și culoare, iar caloriferele, pentru că există și o încăzire centralizată, adaptate pentru secolul nostru, sunt ascunse în nișe de lemn de culoarea mobilei.

Cele două dormitoare sunt frumos decorate, arcade pe tavan se unesc în centru și acolo atârnă un candelabru interesant. Dintr-unul din dormitoare, vis-a-vis de patul dublu, după o copertină, se ajunge la un tunel secret, care pe vremuri era util familiei, de trebuiau să se ascundă din calea turcilor.

Spre etaj scările în spirală sunt acoperite cu covoare roșii, dar accesul este blocat. Aici cred că au acces doar cei cazați la castel. Am pornit pe scări la subsol, spre pivnița castelului, unde într-o mică sală amenajată am văzut niște vitrine cu bucăți de ceramică găsite în zonă, cărți vechi, fotografii de epocă cu membrii ai familiei Kálnoky. Camera a fost folosită în trecut ca și o capelă.

Intrăm în pivnița castelului, rece, dar caldă prin atmosfera creată. Butoaie cu vin, stau parcă de veghe și intrăm de fapt în bucătăria de castel de secol XVIII, amenajată și foarte funcțională. Mi-a plăcut amplasamentul cuptorului, sobei, chiuveta, masa, dulapurile cu vase, oale, tigăi... absolut tot ce e nevoie și într-o bucătărie modernă. Ba chiar și șorțurile de dantelă agățate în cui, de parcă bucătăreasa tocmai ce ieșise pe ușă.

Trecem apoi în sala mare de mese, cu o masă lungă în centru, de multe persoane, cu ziduri de cărămidă, dar isteț luminate cu felinare sau veioze și aplice de epocă, cu abajururi de dantelă croșetate sau cusute.

Arcade, bolte, totul este foarte șic, foarte rustic. Foarte multe decorațiuni tradiționale, ștergare și traverse pe pereți, locul este viu colorat și vesel.

Pivnița este compartimentată în diferite separeuri intime, unde sunt mese de două, trei, patru sau chiar mai multe persoane.

Ba chiar și o fântână există acolo, nu știu, s-ar putea să fie doar decorativă, n-am întrebat! oricum ideea este grozavă și locul ales cel puțin interesant.

De aici se iese în curtea castelului, ocazie bună pentru a vedea și partea din spate a clădirii, cea cu vedere la heleșteu. Minunată este culoarea zidurilor, un galben-portocaliu pal, bine îmbinat cu alb, dar mai ales cu un albastru special. Albastru de Kálnoky, i-am spus eu!

Asta spre deosebire de fațada castelului, din partea opusă, cu intrarea principală, cu coloane și blazonul familiei, unde zidul este alb, pur, în afara coloanelor roșiatice. Mi-a plăcut și balconul închis, care corespunde colțului de broderie și citit, special amenajat în camera conteselor. Deasupra sunt inițialele SK, de care vă spuneam la început.

Iar curtea și grădina plină de flori îți fură toate privirile, păsările cântă, ce mai, recomand cu drag și vă invit și pe voi acolo, dacă nu cumva deja ați fost!

Webmaster, o rugăminte:

https://youtu. be/4YGen9uIYgo

mulțumesc frumos!


[fb]
---
Trimis de maryka in 20.05.22 20:36:02
Validat / Publicat: 20.05.22 21:10:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BARAOLT [CV].

VIZUALIZĂRI: 803 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Unul din dormitoare. În stânga este intrarea spre tunelul secret, mascat de o draperie groasă, înflorată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.05.22 21:06:15]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmasterPHONE
[20.05.22 21:28:43]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

marykaAUTOR REVIEW
[20.05.22 21:38:20]
»

@webmasterX:

Mulțumesc mult!

marykaAUTOR REVIEW
[20.05.22 21:40:33]
»

@webmaster:

Mulțumesc frumos!

adrianbogdan
[21.05.22 08:07:26]
»

Buna! o frumoasă invitatie la castel.

marykaAUTOR REVIEW
[21.05.22 08:52:52]
»

@adrianbogdan:

Mulțumesc! Cu adevărat, vă invit și pe voi acolo!

crismisPHONE
[21.05.22 09:23:03]
»

@maryka: Minunat! Mi-am amintit cu nostalgie despre acest castel deosebit, pe care l-am vizitat și noi, ce-i drept la un sfârși de vară. Mi-a plăcut să revăd interioarele inspirat decorate, dar mai ales "elementul de noutate" - pajistile pline cu mii de flori, care, prin vivacitatea pe care o emană, parcă pun în valoare și mai frumos vechiul castel! Mi-a plăcut mult, felicitări pentru vizită și pentru poveste, Maryka!

marykaAUTOR REVIEW
[21.05.22 09:29:15]
»

@crismis:

Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Știu că ai fost acolo, de atunci mă bate gândul, apoi a fost fiul meu, am văzut multe poze frumoase și tot așteptam momentul ideal, care iată că a venit într-o zi frumoasă de primăvară! Ai dreptate, când vezi toată minunăția naturii, cea făcută de om, pare o nimica toată, nu? Aici se îmbină perfect amândouă. Acum de câteva zile am văzut din nou pe fb poze cu aleea, cu castanii înfloriți, superb, mi-ar fi plăcut... dar nu mai erau floricelele... mii și mii...

Vezi, nu le poți avea pe toate! Fericiți să fim pentru tot ce putem vedea și primi! ????

mprofeanu
[21.05.22 13:27:35]
»

@maryka: Frumoasă pledoarie pentru acest castel! Sper să ajung și eu acolo, mi-a plăcut! Am aflat despre povestea familiei și implicarea ei alături de Prințul Charles pentru restaurarea acestui domeniu. Frumos arată cu acest cadru multicolor de sfârșit de primăvară! Am aflat și de culorile specifice castelui, albastrul de Kalnoki cum l-ai denumit! Frumoase sobe, frumoase decoruri, frumoase încăperi, fiecare cu funcționalitate lui.

irinad
[21.05.22 13:34:56]
»

@maryka: Foarte frumoasă povestea acestui castel, deopotrivă de interesantă, deşi pe alocuri cam tristă. Şi desigur, totul bine scris şi descris, ce să mai zic de fotografii: superbe! Cadrul natural în care se găseşte castelul este de-a dreptul idilic. Arhitectură deosebită, mobilier, elemente de decor şi ornament bine alese, grădini îngrijite, cu multe flori. Clar, merită o vizită, mai cu seamă că vremea bună îndeamnă la călătorit.

Felicitări pentru excursie şi articol! Weekend plăcut! Te îmbrăţişez cu drag!

marykaAUTOR REVIEW
[21.05.22 19:43:38]
»

@mprofeanu:

Mă bucur că v-am purtat cu mine, la castel și prin povestea sa! Vă doresc din toată inima să ajungeți, este o plimbare foarte plăcută, doar să fie vreme bună, pentru a vă putea răsfăța și cu frumusețile exterioare. Ar fi păcat să nu!

Și pentru că vine vara, vă doresc vacanțe și călătorii minunate!

marykaAUTOR REVIEW
[21.05.22 19:54:09]
»

@irinad:

Îți mulțumesc, mă răsfeți cu vorbe frumoase!

Castelul merită într-adevăr atenția, este un caz fericit, fiind bine și frumos reabilitat, spre deosebire de multe alte locații, despre care voi scrie curând, lăsate/căzute în paragină, deși cu povești foarte interesante.

Poate vă abateți și voi din drum vreodată, să ajungeți prin zonă, locurile sunt frumoase, merită descoperite!

Seară faină îți doresc, pupici, cu drag!

mihaelavoicu
[21.05.22 22:56:54]
»

Așteptam povestea acestui castel (jupânul Facebook ne-a spus că AiFostAcolo????. Dacă ai cochetat cu el și i te-ai destăinuit... ce să-ți fac!), poveste excepțional prezentată, așa cum o faci de fiecare dată, cu fiecare review. Începi cu o introducere timidă, parcă pășind cu grijă, după care te dezlănțui și cotrobăiești prin toate colțurile și nimic nu-i scapă aparatului tău de fotografiat. Sobele? O minune. Serviciul de ceai, o finețe. Mobilierul, de excepție. Iar lampa de tavan, aidoma ce ce avea bunica mea la Tecuci.

Te felicit și te îmbrățișez!

Dana2008PHONE
[22.05.22 08:34:51]
»

@maryka: Foarte frumos! Felicitări!

Mulțumesc frumos pentru împărtășirea experienței, astfel l-am vizitat și eu virtual.

Călătorii plăcute! Pupici!

marykaAUTOR REVIEW
[22.05.22 15:43:45]
»

@mihaelavoicu:

Vă mulțumesc, mă răsfățați cu vorbe frumoase!

Mă bucur că v-a plăcut castelul, este o frumoasă ieșire la o plimbare, merită din plin, iar dacă și vremea ajută, cu tot decorul înconjurător este o minunăție. Nu pot decât să laud inițiativa contelui, care s-a străduit să atragă fonduri pentru a putea reconstrui și introduce în circuitul turistic castelul. Sunt atâtea alte locuri frumoase care ar merita același lucru, dar din păcate ori sunt diferende legate de moștenitori, ori lipsă de bani, de idei sau de voință, încât doar ne întristăm ajungând acolo.

Cât despre colțuri și locuri scăpate nefotografiate, poate doar din greșeală...

Vâ îmbrățișez cu drag!

marykaAUTOR REVIEW
[22.05.22 15:45:50]
»

@Dana2008:

Dacă te-am purtat cu mine, fie și virtual, înseamnă că mi-am făcut treaba! Atunci nu rămâne decât să ajungi acolo și fizic, merită!

Te pup cu drag, vacanțe frumoase și o vară minunată!

mishu
[13.06.22 18:35:18]
»

@maryka:

Despre castelul de la Micloșoara am auzit de mult timp, ... dar în mod special știu de la fiul meu, care a stat câteva zile acolo pentru a filma și poza pentru o revistă de fashion, cu o întreagă echipă.

vad ca la voi pasiunea pentru arta e mostenire de familie, pe langa felul in care scrii articolele, ai un fel minunat de a prinde in imagini toata aceasta splendoare.

Un loc minunat si o invitatie pe masura. Cred ca este locul in care sa te umpli de energie, sa iti bucuri ochii de frumos si sa pleci acasa luand toate aceste lucruri minunate cu tine. Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[13.06.22 20:10:56]
»

@mishu:

Mulțumesc, ne măguliți... un pic da, așa e! Poate că am transmis ceva mai departe. Sper că am făcut un lucru bun!

Încerc peste tot pe unde ajung să cuprind tot cu privirea, apoi prin camera foto atotcuprind și mai bine. Acela nu minte, chiar dacă eu am uitat, sau am trecut ceva cu vederea.

Despre castel numai de bine, este un loc frumos, probabil în toate anotimpurile, dar trebuie să recunosc că noi atunci l-am „prins” perfect! Poate ajungeți prin zonă, să-l treceți pe listă!

Toate cele bune, o vară minunată!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, crismis, irinad, maryka, mihaelavoicu, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂCastelul Kalnoky [Micloșoara]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10496711730957 sec
    ecranul dvs: 1 x 1