Lacul Liniștit

TIPĂREȘTE

Cel mai bine am mâncat în Moneasa la Lacul Liniștit. Restaurantul este amenajat pe un ponton pe apă, în special terasa unde stai la masă și servești înconjurat de ape.

Lacul Liniștit este, de fapt, Guest House adică au și cazare, e o clădire în triunghi cu câteva etaje și este foarte elegant la ei dar eu la restaurant am fost și, cu adevărat, este cel mai elegant restaurant din Moneasa. De dormit, am dormit în tabăra școlară, juma’ de kilometru mai sus, pe șosea, vreo două nopți deși trebuiau să fie trei, au fost bâlbe multe atunci, trebuia să vin de joi, am ajuns abia sâmbătă pe seară, pe la 18:00, abia ce-am mai prins ceaunul de protocol cu fasole și carne de vită (wow, super bun, mă și lingeam pe degete de nu eram amețită de drum), ciorbă de legume – tot ceaun – am ratat-o că a fost mai devreme când eu îmi stingeam nervii cu o bere pe terasă la Tanamera, peste drum de Lacul Liniștit, înainte să ajung în tabără și mă uitam chiorâș la tricourile de eveniment ale colegilor care veniseră pe terasă la „ceaiul” de la ora 5... ???????????? Ei erau deja acolo de două zile - la Moneasa, nu la crâșmă - băgaseră deja multe drumeții și peștereală pe care eu le ratasem și mi-era ciudă.

Veneam de departe, avusesem eveniment la Mamaia apoi șutingul la Drajna, Ciucaș ul cu Cheia lui, au fost multe grămadă atunci și nu era prima dată când prindeam o zi de eveniment din 3 dar aia una era mai bună decât toate că făceam multe.

Abia am prins festivitatea de final cu prezentările de... discursurile, eh... toate erau funny și nu te plictiseai că erau între prieteni, în gașcă, făceai ce vroiai, nu stăteai drepți ca la partid deci era fain, ca o reuniune de "familie" dar la cheful de după chiar n-am mai rezistat, am căzut la datorie fix la 23:55 și după 5 minute au început să bubuie artificiile și cu greu am alunecat de la pat pân’ la fereastră de-am mai zărit ceva iar a doua zi, confortabil, în hamac, admiram cum toți participanții împachetează și pleacă.

Eu primisem dispensă să stau până luni – ca neomu’ – abia ce venisem doar, aveam nevoie să-mi trag sufletul astfel că toată vânzoleala nu mă afecta, atâta doar că la strânsul bucătăriei, toate alimentele au ajuns la noi în bagaj că nu vroiau să le ia înapoi acasă pentru că erau alocate pentru eveniment, iar noi, participând doar o zi din 3, ne-au compensat absența – cele două zile – cu umplerea traistelor și n-aveai ce comenta că așa spunea președintele.

Din greșeală ne-am ales și cu un tricou în plus și cu o revistă - deși erau pe numărate – deci în total 4 din care am păstrat doar una că știm să citim pe rând și celelalte 3 le-am distribuit și noi mai departe celor mai puțin norocoși ce n-au avut parte de eveniment și erau – mă rog, sunt – chiar super cool revistele alea, multe informații, mulți prieteni, btw, era chiar numărul 2 din revista Aragonit, numărul 1 fiind apărut cu 45 de ani în urmă. Impresionant! Despre numărul 3 nu știu nimic și mă gândesc să las în testament numărul 2 că... cine știe? Deseori recitesc acea revistă și mă tăvălesc de râs sau mă cuprinde nostalgia. Cuprinde multe. Și de cele 3 reviste am scăpat repede, fix în ziua de întoarcere adică miercuri (că de luni până miercuri am stat la Sibiu) și miercuri era eveniment la București, în Preoteasa unde au venit colegi să ne spună de Apuseni.

Deci iată-ne duminică, la prânz, singuri stăpâni pe tabăra școlară din Moneasa! Era și administratorul două căsuțe mai încolo dar nu se făcea văzut. Doar îl auzeam ocazional pentru că acele căsuțe sunt construcții ușoare, din lemn și nu izolează fonic. Căsuțele au rămas fix cum erau după eveniment, nu a venit nimeni să strângă lenjeria și ne miram că toate erau descuiate, puteam intra în oricare și gândeam că oricine ar putea veni să doarmă acolo, neanunțat,

Singurul bai a fost că ne-au crăpat încărcătoarele pe drum spre Arad, s-au rupt firele, funcționau puțin spre deloc și deja nu mai aveam cui cere cablu împrumut și cu administratorul taberei n-aveam chef să intru-n vorbe că n-aveam chef. Astfel, am rămas fără bunătate de poze cu papanașii de la Lacul Liniștit și mă zgâriam pe ochi că aveam ce poza dar n-aveam cu ce astfel că a trebuit să mă mulțumesc cu ce pozasem la venire, sâmbătă seara, cu o zi înainte când, după berea de la Tanamera dădusem ocol la Lacul Liniștit care se poate ocoli și prin spate, pe partea opusă șoselei. Am fost pe acolo că-mi plăcea cum arată și-am luat-o pe drumeagul prăfuit să văd până unde pot merge dar am putut până pe partea ailaltă, m-a scos în șosea, prin spate pe la Guest House.

Deci, duminică după-amiază, singurei stăpâni pe Moneasa. La prânz am luat ceva mici la micuța crâșmă Intim (cine naiba a avut stupida idee să-i pună numele ăsta?) care-i la șosea, de-o parte cu bazarul din parcare și care are de-a stânga niște mese care – asta mi-a plăcut maxim – sunt fix la o balustradă distanță de un frumușel pârâiaș ce susură mai jos. După pârâiașul ăsta e drumul de colb de care scriam mai sus și pe care am mers cu o zi înainte și după drumul ăsta e Lacul Liniștit care e micuț, nici habar n-am dar pare să fie antropic, mai mult de agrement, pus acolo să dea frumos în peisaj, cu ceva ambarcațiuni mici de agrement la dispoziție și pe micuțul ăsta lac liniștit, frumusețe de pensiune elegantă cu restaurant pe ponton.

Deci la prânz, mici la Intim ????????, în susur de pârâiaș că nu aveau altceva să ne dea și așa i-am dobândit greu și pe ăia, ba că vor să închidă, ba că nu mai au, mofturi. La Tanamera nu mai vroiam că fusesem ieri și-am văzut care-i treaba. Nu m-a impresionat, și chiar vroiam terasă cu susur de pârâiaș dar piesa de rezistență tot Lacul Liniștit îi. Am stat noi ce-am stat, după mici, la plictis, în tabără, vreo două – trei ore până ne-a apucat. Zic: la naiba, o dată-n viață la Moneasa, că nu știu dacă mai merg, e departe și nici măcar arădenii nu se înghesuie, spuneau că au găsit cu greu participanți, de fapt – a adunat greu oamenii – așa s-a exprimat că cine trebuia să fie a fost (mai puțin Tulucan) și chiar a meritat că a fost un eveniment pe cinste și ăla chiar o dată-n viață. Unele lucruri nu pot fi repetate.

Deci – ia hai la boiereală la Lacul Liniștit. Nu ne vedea nimeni că speologul amator nu e amator de crâșme scumpe ca să nu afecteze prea mult bugetul de peștereală care-i musai dar, la urma urmei, cine știa ce facem noi acolo? Crâșma parteneră la eveniment era Tanamera de peste drum dar nu făceau spionaj, astfel... Drept îi că la Tanamera e mai ieftin dar prea mirosea a comunism. Aveau mălai tipic, de-al lor, cu slană friptă. Am luat și-o tochitură dar nu m-a dat pe spate, era o tocană bizară, nu atrăgea deloc, ne-apetisant și pizza ieșea mult din standarde dar, nah, după drum... berea era baza.

Deci Lacul Liniștit – răsfăț maxim: friptane, garnituri, salate și papanași – ăia-i țin minte ever că i-am chinuit vreo 3 ore, ambient era, altă treabă n-aveam, TV nu, net – nici nu mai știu dar oricum, telefoanele erau pe copcă, fără încărcare deci: GO for it, papanași pe Lacul Liniștit. Aveau de toate, pe alese, meniu complet, loc elegant, chelneri brici, la patru ace, cum îi definiția și cazarea tot la fel, camere elegante cu tot confortul. Umblă zvonul.

După asta, somn de voie, direct, de la 21:00 (early) până la prima oră când era timpul de plecare. Aerul ăla de Moneasa, nu știu ce are că tot mă trăgea la somn.

De hotelurile din Moneasa nu prea știu multe, erau unele prin boscheți, le-am văzut în trecere dar nu prea mi-au atras atenția, mai multe știu tot din revista Aragonit (numărul 2 ????????) că au fost parteneri la 20 de ani, 25 de ani, 35 de ani, aleator, unele din ele și-am aflat multe, din care majoritatea nu-s de povestit ????. Am văzut, în prima zi, de pe terasă de la Tanamera unul, pe aceeași parte, i-am făcut poză și abia apoi am aflat că-l cheamă Moneasa și altul mai sus, spre tabără, prin boscheți, pe partea cu Lacul Liniștit de-i zice Codru Moma (tot mai târziu am aflat deși scrie pe el dar cine mai are mintea la el în vacanță?) și are pârâiaș în față.

Altfel, puținii turiști din zonă se uitau picați din lună la noi ca la extratereștri și-și vedeau de terapiile lor, plângându-se cui îi asculta că Moneasa e un loc extreamly boring, extrem de plictisitor. Eu nu cred. Mai ales că am aflat de la localnici și genealogia administratorului taberei, unde șade, cât timp stă în tabără, al cui îi, ce neamuri are și de câte ori îl vizitează soția în tabără. Nu, Moneasa nu e un loc plictisitor și cel mai cool hogeag de acolo e Lacul Liniștit.

De-ar fi mai aproape, aș mai merge. Așa... nu știu.

Serviciile erau standard maxim. Ospătari amabili cu uniforme impecabile, îi puteai face model de fashion. Și-și făceau treaba corect.

Tot ce am servit era high class fără să fie, însă, extrem de pretențios. Arăta bine, cantități suficiente dar nu montau farfurii stil Picasso ci mai degrabă firesc. Iar papanașii au fost mare deliciu. Ar fi ajuns doar aceștia la o masă (pentru mine) deci Main course și desert a fost extrem de mult.

Locul e superb și, să spun drept, cred că e cel mai minunat ambient în care am servit masa vreodată: lac, pădure, munte, ozon, ambient, peisaj, de toate.

---

VIZUALIZĂRI: 900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI