Excursie de-o zi în insula Kasos, cea mai sudică dintre Insulele Dodecaneze

TIPĂREȘTE

De micuța insulă Kasos știam încă de pe vremea când am fost în Rhodos, cu ocazia trecerii în revistă a insulelor dodecaneze pe un mozaic stradal, bine ilustrate pe acesta. Văzusem chiar și locul ei pe hartă, adică undeva între Creta și Karpathos, negândindu-mă că voi ajunge vreodată s-o văd, așa mi se părea de îndepărtată. După ce am antamat vacanța în Karpathos, la o privire mai atentă pe hartă am observat că sunt vecine, apoi tot documentându-mă, am aflat că insula Kasos ţine, din punct de vedere administrativ, de Karpathos, având aceeaşi prefectură, dar cu sediul în mai marea Karpathos, iar circulaţia între acestea fiind frecventă.

Situată, deci, la cca 22 km sud-vest de Karpathos, Kasos ar fi putut constitui o bună destinație de excursie opțională, desigur accesibilă într-o croazieră, dacă exista posibilitatea. Și am găsit, compania Anek Lines, printr-una locală, Manousos, face vara curse mai dese, iar iarna doar de două ori pe săptămână, cu Kasos Princess, un vas modern, elegant, tip yacht care funcționează ca o linie de ferry, dar numai pentru transport persoane, se înțelege.

De fapt, în funcție de prima dată când am fi putut să călătorim cu Princess, am stabilit și intervalul de închiriat mașină. Astfel, s-a nimerit ca într-o sâmbătă, abia la două zile după sosirea noastră să fie disponibilă prima cursă spre Kasos. Însă, de bilete ne-am interesat de îndată în portul din Karpathos, ba chiar le-am și cumpărat, ca să ne asigurăm excursia: 10€/persoană/sens, plătite dus-întors.

Kasos este o insulă mică, făcând parte din grupul liliputanelor dodecaneze, așa cum îmi place mie să le spun celor mai reduse în dimensiune insule din Arhipelagul Dodecanez, având cam 68 kmp suprafață, și aproximativ o mie de locuitori. Aceștia își duc traiul în cinci sate:Fri, Panagia, Agia Marina, Arvanitochori și Poli. Este o insulă preponderent muntoasă, cu relief semiarid, câteva plaje bune, având mai multe insulițe nelocuite în vecinătate, dintre care două sunt de luat în seamă: Armathia și Makronisi. Este renumită pentru producția de brânzeturi din lapte de capră și oaie, semn că locuitorii săi au o ocupație de bază în agricultură.

Capitala insulei Kasos se numește Fri și reprezintă portul său principal, situat în nord-vest, satul cel mai mare este Agia Marina, iar cea mai veche aşezare este Poli.

Kasos este străbătută de câteva drumuri asfaltate care conectează satele între ele, existând și posibilitatea închirierii unei mașini. Sunt chiar și câteva autobuze care circulă la anumite intervale orare. Dar, cel mai surprinzător mi s-a părut faptul că insula aceasta are aeroport. E drept, unul național, nu internațional, însă prin acesta se asigură curse locale ce fac legătura cu Creta, Karpathos sau Rhodos, uneori chiar cu Atena, ceea ce mi se pare un mare avantaj pentru kasioți. Deci, calea pe mare nu este singura modalitate de a ajunge în Kasos ceea ce este un lucru bine de știut.

Dacă ar fi să ne uităm înapoi, în decursul istoriei, am constata că insula a avut un trecut glorios, incomparabil cu prezentul deloc remarcabil, aproape anost aș zice. Kasioţii au fost dintotdeauna foarte buni corăbieri şi navigatori, fapt ce a contribuit la prosperitatea insulei în antichitate şi Evul Mediu când aceasta era populată de 8-10 ori mai mult faţă de prezent. Flota sa era cea de-a patra ca mărime și importanță după flotele insulelor Hydra, Spetses și Psara, cu circa 700 de vase în anii 1800. Desigur, şi comerţul era înfloritor, iar o parte dintre locuitori se ocupau cu creşterea animalelor, fiind păstori recunoscuţi. De altfel, în perioada de dominaţie otomană (1537-1912) Kasos se numea Çoban Adası sau Kașut, adică cea a ciobanilor.

Înainte, destinul insulei Kasos fusese cam acelaşi cu cel al surorii Karpathos: parte din Grecia Antică, apoi din Imperiul Bizantin, ca după aceea să fie stăpânită de veneţieni peste două sute de ani.

Odată cu revoluţia greacă din 1821, a început declinul fără precedent al insulei. Kasioţii au participat cu numeroase vase la războiul de independenţă, lucru ce l-a înfuriat peste măsură pe Muhammad Ali, guvernatorul Egiptului cu care se aliaseră turcii la acea vreme pentru a înăbuşi mişcările revoluţionarilor greci. Acesta a trimis oşti care au distrus Kasos, jefuind-o şi ucigând peste cinci sute de oameni, înrobind alţi două mii, ceea ce în istorie a rămas cunoscut drept Masacrul din Kasos (anul 1824).

La decăderea insulei a contribuit major şi apariţia vaselor cu aburi care a determinat ca șantierul naval din Kasos, unde se construiau nave de lemn cu vele, să-şi piardă importanţa, aşa încât economia sa a intrat în regres accentuat. Kasioţii au fost nevoiţi să emigreze în căutarea unui trai mai bun, mulţi dintre ei mergând în Egipt la edificarea canalului Suez sau în America, Istanbul, Africa de Sud. De atunci, insula s-a depopulat semnificativ, nivelul din vremurile de demult nemaiatingându-se niciodată.

Din 1912, Kasos a intrat sub stăpânire italiană, iar din anul 1948 s-a alăturat Greciei-mamă.

Toate acestea le-am aflat de pe un panou informativ, amplasat în centrul capitalei.

Călătoria era programată cu plecare dimineaţa la 09,45 şi întoarcerea la 17,00 cu acelaşi vas: Kasos Princess. Fuseserăm avizaţi dinainte că pe yacht este obligatoriu să purtăm mască şi că trebuie să ne prezentăm în port cu cel puţin un sfert de oră mai devreme, atât în Pigadia, cât şi în Fri. Zis şi făcut. Vasul este modern, confortabil, dotat foarte bine în interior, însă noi am preferat să ne aşezăm pe locurile de afară pentru a putea admira şi fotografia mai bine împrejurimile.

Am ocolit Karpathos pe la sud, am văzut în preajma ţărmului la un moment dat o epavă a unui vas naufragiat, acum ros masiv de rugină. Parcursul pe apă a durat puţin peste o oră, aşa încât pe la orele 11,00 acostam în portul din Fri.

De cum ajungi, te loveşte vizual simplitatea, de parcă timpul nu s-a prea scurs în acelaşi ritm ca în alte locuri. Încă din port te întâmpină şi iese în evidenţă cea mai mare biserică din sat, Agios Spiridonas, dar şi cea mai frumoasă, fără îndoială. Lângă portul pentru vase mari se află şi micul port numit Boukas, un vechi refugiu al „lupilor de mare” unde acostează bărcile de pescuit, iar pescarul de rând își bea cafeaua la cafeneaua tradițională și își vinde peștele. Boukas face parte din sufletul fiecărei persoane din Kasos, deoarece este strâns legat de întoarcerea marinarilor la meleagul natal, Kasos. Lângă Fri, la est, se află Emborios, vechiul port, care se mândreşte cu case vechi de piatră și cu biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului.

De fapt, şi în Fri se găsesc câteva vile vechi, de piatră, ale proprietarilor de vase de altădată, consideraţi cei mai înstăriţi oameni ai locului. Unele sunt în stare relativ bună, altele sunt ruinate, dar se poate deduce că la vremea lor arătau într-un mare fel. Toate acestea creează o imagine idilică și reprezintă motivul pentru care Fri este stațiunea turistică a insulei.

În port se află şi cele mai bune taverne, la prânz aveam să alegem şi noi una pentru a lua masa. Am observat monumentul ce aminteşte de Masacrul din Kasos, ne-am foit pe cele câteva străduţe din sat, ne-a ieşit în cale un magazin de unde ne-am cumărat câte ceva să ne potolim setea, că ne cam deshidrataserăm. E drept, arăta ca unul de pe la noi din anii ‘80, dar avea tot felul de produse, asta era important.

M-a surprins plăcut că am văzut un punct info în port, iar pe unde ne-au umblat picioarele am întâlnit o bună răspândire a staţiilor de autobuz, modern amenajate, precum şi afişajul electronic al mersului autobuzelor, ceea ce înseamnă că autorităţile locale s-au organizat destul de bine.

Ştiind că Agia Marina, satul cel mai mare, este situat la numai un kilometru de Fri, cumva pătrunzând spre interiorul insulei, dar totodată urcând moderat, am pornit la pas să cunoaştem fosta capitală a micuţei Kasos. În plus, fiindcă altitudinea permitea, am fi avut parte de o panoramă frumoasă asupra împrejurimilor.

Agia Marina, nume luat de la biserica cea mai veche din sat, era capitala insulei în timpul masacrului din 1824, când femeile şi copiii se retrăseseră în biserici, iar egiptenii şi albanezii sosiţi în numeroase vase de război au pătruns pe toată insula incendiind tot ce le ieşea în cale. Nici satul acesta n-a scăpat de prăpăd, dimpotrivă, aproape că a fost făcut una cu pământul, puţine clădiri scăpând afectate într-o mai mică măsură.

De aceea, ulterior a fost reconstruit aproape din temelii, din nou conace frumoase au fost ridicate de proprietarii de vase, din nou casele localnicilor au fost refăcute, din nou morile de vânt readuse la viaţă au fost puse la treabă. Totul a renăscut, satul s-a îmbogăţit cu alei fermecătoare, aşa încât şi-a recăpătat aspectul de dinainte, chiar sporit, deşi astăzi ar părea mai degrabă un sat uitat de lume. Însă, în caracterul său rural constă farmecul său deosebit, aici ai impresia că nu se întâmplă nimic.

Aşa ne-am simţit şi noi în plimbarea noastră prin sat, e drept că era şi o oră în care grecii se retrag la siestă, dar nu părea să se mişte ceva pe acolo. Am fost bucuroşi, însă, că am găsit deschis un magazin de unde ne-am cumpărat ceva de refrişat, cu care ne-am delectat într-o piaţetă cu băncuţe la umbră, nici vorbă de vreo tavernă deschisă.

După ce am rătăcit la întîmplare pe uliţele satului, dând de biserici, mori de vânt, case de tot felul, ne-am hotărât să ne retragem spre Fri unde bănuiam că tot om găsi vreo tavernă deschisă, căci ne luase foamea de-a binelea. Aşa a fost, în port, veranda tavernei O Mylos era plină ochi, că abia ne-am făcut loc la o masă de la care tocmai se ridicaseră ocupanţii ei după ce terminaseră de mâncat. Am fost norocoşi şi pentru poziţia pe care o aveam, având vedere directă la mare.

Am mâncat foarte bine şi deloc scump, semn că în insulele mici, nu foarte cunoscute, viaţa are alte valenţe, iar localnicii încă nu fac din turişti obiectul lor de stors bani. Am comandat o porţie de dolmadakia (sărmăluţe în foi de viţă), alta de saganaki, alta de kalamari şi una uriaşă de dovlecei prăjiţi. Plus două carafe de câte jumătate de litru, de vinul casei, alb. Totul a costat 32,50 €, lăsând rotund, 35 €, în timp ce priveliştea a făcut mai mult de jumătate din nota de plată, fără nicio exagerare.

Cu forţele refăcute, am pornit pe aleile din imediata vecinătate a portului să cumpărăm ce ne propuseserăm: un suvenir tip magnet şi o brânză autohtonă, maturată şi vidată. Aceasta se numeşte sitakia şi este un fel de graviera locală. Le-am găsit destul de uşor pe amândouă, căci siesta se cam dusese şi prăvăliile se deschiseseră din nou.

Cum timpul trecuse destul de repede, venise vremea să ne prezentăm în port pentru îmbarcare. Experienţa Kasos era pe sfârşite, iar noi cam obosiţi şi moleşiţi de căldură. Nu reuşiserăm să vedem cine ştie ce din insulă, însă măcar ne făcuserăm o idee despre ea.

O plimbare agreabilă într-o insulă simplă şi modestă, cu o carismă aparte derivată din aspectul său rural, destul de bine conservat. Nu pot spune că m-a dat pe spate, dar cu siguranţă dacă nu o vedeam, plecam cu regretul că n-am făcut-o şi-mi rămânea gândul la ea. Aşa ştiu sigur că mi-am îndeplinit dorinţa de a face măcar o plimbare pe mare din Karpathos şi am fost bucuroasă că aceea s-a concretizat în Kasos, adăugând încă o insulă la panoplia celor greceşti în care am pus piciorul.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=EIOIZlLQy0I

---

VIZUALIZĂRI: 776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI