Naxos Town (Chora), farmec cicladic din plin

TIPĂREȘTE

Naxos este cea mai mare insulă din arhipelagul Cicladelor, aflându-se la sud de Mykonos, la distanţă de circa 50 km sau o oră, în medie, de parcurs pe apă. Capitala sa omonimă a constituit o destinaţie la care ne-am hotărât ad-hoc, mai cu seamă că zilnic erau mai multe curse de ferry care legau Portul Nou din Mykonos de Chora, localitatea principală naxiană. De fapt, Chora, în traducere„sat” este numită, de obicei, cea mai importantă aşezare dintr-o insulă grecească mică, aşa că mai toate insulele se pot lăuda cu propria Chora.

Am oscilat între Paros şi Naxos care ni se păreau reprezentative, deşi cred că oricare altă„cicladă” din arhipelag ar fi fost la fel de potrivită. Până la urmă, ne-am decis la Naxos, fără a avea un motiv bine determinat, am mers mai mult pe feeling.

După ziua petrecută la Delos (vezi impresii), ne-am zis că ar fi bine să plecăm cât mai repede şi în Naxos, de teamă ca Meltemi, vântul năzuros din Egee, să nu se înteţească din nou şi să nu ne zădărnicească planurile. Zis şi făcut.

Am pornit dimineaţa de la cazare cu gândul să prindem ferry de orele 09,50 spre Naxos ştiind că pentru a ajunge în Portul Nou, acolo de unde pleacă sau sosesc vasele acestea mari, e nevoie să luăm un Sea Bus, adică un vaporaş de curse locale interportuare, din Portul Vechi al oraşului Mykonos. Aceste Sea Bus circulă din sfert în sfert de oră, iar biletele costă 2 €/pers. Durata transportului nu este mai mare de zece minute, aşa că am sosit degrabă în Portul Nou, deşi micul vas a mai avut o staţie intermediară.

Acolo era forfotă fiindcă în port aveau să sosească şi să plece, unul după altul, mai multe ferry, Mykonos aflându-se pe itinerarul celor mai multe companii de transport pe apă responsabile cu conectarea insulelor din Egee. La casa de bilete am avut o surpriză de proporţii când am aflat că trebuie să achităm 75,40 € pentru două bilete dus la Sea Jet World Champion, dar nici la alte companii nu era mai bine, aşa că am prezentat actele de identitate pentru a le cumpăra, tichetele fiind nominale. De asemenea, şi certificatul verde ne-a fost cerut pentru verificare. Vasul, foarte modern, este închis, dar cu spaţii extrem de generoase, oferind condiţii excelente de transport.

Am sosit în portul din Naxos fix peste 35 minute, nici nu prea am avut timp să ne dezmeticim, însă aveam în faţă o zi întreagă la dispoziţie pentru colindat prin oraş, numai picioarele să ne ţină!

De cum am coborât, imediat ochii ne-au fost luaţi de Portara, uriaşa poartă de marmură care se află în stânga portului, pe un petic de pământ numit Palatia. Imaginaţi-vă un promontoriu înalt, stâncos, legat de oraş printr-o limbă subţire de pământ, pe care tronează falnic o uriaşă uşă de marmură ce sclipeşte în soare. Portara este simbolul de netăgăduit al oraşului, ce datează din antichitate când Naxos era un tărâm puternic, ai cărei locuitori deţineau chiar un întreg cartier în oraşul sacru Delos în mijlocul căruia se afla o statuie înaltă de 9 m, un colosus. Portara, care înseamnă„uşă mare” , era de fapt, primul element de construcţie al unui templu ce urma să fie ridicat în jurul anilor 530 Î. C., în cinstea lui Apollo, dar neterminat niciodată din cauza războaielor duse împotriva perşilor.

Astăzi, la Palatia se ajunge pe o alee pavată, pietonală, şi se spune că acolo ar fi cel mai romantic loc de pe insulă pentru a admira apusul de soare. Desigur, este şi un loc foarte fotogenic, aşa că primul lucru pe care l-am făcut în Naxos a fost să mergem la Portara s-o vedem de aproape. De acolo, priveliştea către oraş este foarte frumoasă„, îngrămădirea” de case albe, cicladice, pe deal, cu fortăreaţa veneţiană în mijloc este o altă emblemă a oraşului. De altfel, în Naxos se împletesc cel mai bine arhitectura veneţiană cu cea cicladică, rezultând un aspect absolut fermecător.

După vremuri antice naxiene, foarte glorioase, nici epoca medievală nu s-a lăsat mai prejos, când insula a fost cucerită şi dominată de veneţienii lui Marco Sanudo care au stabilit aici capitala Ducatului de Naxos ce a avut sub conducerea sa Cicladele. Se întâmpla în 1207, iar în următorii 330 de ani, s-au succedat peste douăzecişiunu de duci din două dinastii. Din 1537, otomanii au luat insula în stăpânire pentru o perioadă de încă aproape trei sute de ani, aşa încât, abia în 1829 Naxos se alătură noului stat grec modern.

Naxos Town, situat în vestul insulei, este un oraş cu circa 7.000 de locuitori în prezent, practic aproximativ o treime din populaţia întreagii insule locuind în capitală.

De la Portara se observă foarte uşor că orașul Naxos se întinde de-a lungul promenadei portului şi este dispus în trepte către Kastro (în greacă), fortăreaţa veneţiană. Tocmai această zonă atrage cei mai mulți vizitatori în timpul sezonului turistic, aşa încât pe aleile strâmte, urcânde ale oraşului e imposibil să nu te întâlneşti tot timpul cu cineva.

Am pornit de la Portara, după o serioasă şedinţă foto, spre faleza portului pentru a găsi cel mai bun loc de unde să pornim urcarea către Kastro. Pe un panou montat la intrare, observăm harta oraşului vechi şi ne hotărâm să dăm o tură pe faleză după care să ne lansăm în urcare exact din zona de mijloc a acesteia. Faleza este ticsită de taverne şi cafenele care mai de care mai atractive, aşa încât ne-am zis că atunci când ne va lua foamea mai abitir, aici vom veni la masă.

Accesul în Kastro se făcea în evul mediu prin trei porţi, iar Kastro conținea reședința lui Sanudo, precum și diferitele instituții și administrații ale ducatului. A fost proiectat de un inginer iscusit și are o formă pentagonală, construită după arhitectura venețiană, cu clădiri frumoase, conace, monumente și biserici pe străzile înguste pavate. După ce a fost construit Kastro, două cartiere s-au dezvoltat dincolo de zidurile sale. Unul la vest, Burgos, a fost reşedinţă pentru cetățenii mai înstăriți ai orașului, celălalt, Nio, era situat la sud şi era populat de locuitorii modeşti.

Odată intraţi în incinta fortăreţei, indicatoarele ne conduc mai întâi către Muzeul Arheologic din Naxos, găzduit într-o veche școală iezuită de comerţ. De acolo, aleile din zona exclusiv pietonală converg către Catedrala Catolică, principalul punct de interes din interiorul zidurilor fortăreţei. Foarte important este, de asemenea, turnul lui Sanudo, miezul castelului, reperul unde locuia ducele. Turnul Crispi (Glezos) aflat în extremitatea nord-vestică a castelului, era o construcţie înaltă, semicirculară cu rol defensiv care a supravieţuit până astăzi, altele similare neavând acelaşi noroc. Am mai văzut conacul Della Rocca-Barozzi şi clădirea școlii Ursulinelor. Bine, toate acestea convieţuind alături de galerii de artă, case tradiţionale, aşa cum erau semnalizate de panouri, magazinaşe cu suvenire.

La momentul vizitei noastre, castelul se afla în plin proces de restaurare, aşa că peste tot am văzut schele montate ori ne-am lovit de stive de materiale de construcţii, ori ne-am întâlnit cu lucrători. Cu toate acestea, este un loc frumos și fermecător care și-a păstrat atmosfera medievală, fiind o reală plăcere să ne plimbăm pe străduţele sale strâmte cu case albe inundate de bougainvillea.

Ieşind dintre zidurile fortăreţei, intenţia noastră a fost să mergem la Catedrala Ortodoxă pentrtu care trebuia să coborâm uşor pe străduţe, fiind situată undeva nu foarte departe de port. La un moment dat, ne-a ieşit în cale o casă în faţa căreia am putut vedea scris pe un perete un citat din marele Nikos Kazantzakis. Nu mică mi-a fost mirarea să văd pe un panou alăturat că ilustrul creator al lui Alexis Zorba a trăit vremelnic, între 1897-1899, pe când era adolescent, în Naxos unde familia sa se retrăsese din Creta după izbucnirea uneia dintre numeroasele revolte împotriva conducătorilor otomani de acolo.

Catedrala Ortodoxă este impunătoare judecând-o în raport cu celelalte clădiri cicladice care par de multe ori spaţii pentru pitici. Am intrat, am aprins lumânări, ne-am încărcat cu energie pozitivă, după care ne-am îndreptat spre faleză de unde să ne alegem o tavernă pentru masa de prânz.

Cu burţile puse la cale şi forţe proaspete, ne dăm seama că suntem în apropierea Mitropoliei din Naxos şi că n-ar fi rău să urcăm un pic să-i facem o vizită, chit că nu mai aveam speranţe s-o găsim deschisă, dată fiind ora la care ne aflam. Aşa a fost, după-amiază era închisă, dar am făcut câteva poze împrejur şi în curte.

Reveniţi iarăşi pe faleză, ne foim şi intrăm în câteva prăvălii, ne cumpărăm ceva suvenire, inclusiv o sticlă de kitro (citron) , o băutură specifică insulei Naxos făcută din fruct şi frunze de citron, o rudă a lămâiului, cultivat mult în insulă, asemănătoare într-o oarecare măsură cu limoncello sorrentin.

Ne atrage atenţia la un moment dat, uitându-ne spre străduţele ce porneau urcând perpendicular pe faleză, intrarea în Old Market şi, curioşi din fire, ne-am zis hai să vedem despre ce e vorba, aşa că ne strecurăm imediat pe sub panoul ce ne ura bun-venit.

Şi uite-aşa am pătruns în labirintul străduţelor naxiene pe care, printre clădiri parcă din turtă dulce, erau prăvălioare cu tot felul de produse tradiţionale ori ba, haine, suvenire, mici cafenele sau taverne, chiar şi bisericuţe, iar străduţele sunt pline de culori tari, de eleganţă şi bun gust în aranjament. Vreme bună rătăcim la propriu şi la figurat pe aceste ulicioare întortocheate, cu ochii plini de uimire şi admiraţie în toate părţile. Şi cel mai mult, fotografiem tot ce ne iese în cale, fiindcă nu avem parte în fiecare zi de frumuseţe cicladică.

Pe urmă ne amintim că ar fi timpul să mergem la casa de bilete a portului să vedem ce curse am avea înapoi spre Mykonos, eventual să şi cumpărăm tichetele. Aflăm că în trei sferturi de oră era un Super Express Ferries pentru care biletele ar fi fost 52 € (26 €/pers.) şi, deşi timpul de parcurs era dublu faţă de dus, ne învoim şi le cumpărăm, bănuind că diferenţa de timp se explica prin faptul că ocoleam, deci mai ajungeam şi în alt port. Am presupus corect, fiindcă vasul, altfel la fel de rapid şi modern ca cel cu care veniserăm, a mers mai întâi în portul din Parikia, capitala insulei vecine, Paros, apoi continuându-şi traseul spre Mykonos şi de acolo, mai departe.

Deşi o plimbare deloc ieftină, ieşirea în Naxos a fost o experienţă frumoasă şi un pic ostenitoare, încadrându-se perfect în vorba aceea: călătorie de plăcere.

Chora, căci despre capitală vorbim, este un oraş în care se împletesc elemente antice, medievale şi moderne, un oraş cu carismă cicladică, un loc cu acel vino-ncoa' ce îndeamnă turistul să-l viziteze. Am vrut să vedem cum arată şi o altă capitală de insulă din arhipelag şi ne-am dat seama că Naxos Town ar putea fi ales cu uşurinţă ca bază a unei vacanţe în insulă, probabil alternativ cu altă staţiune. Oraşul are şi plajă proprie (Agios Georgios) la care noi nu am mai ajuns preocupaţi îndeosebi cu colindatul pe străduţele sale pitoreşti.

Recomand oricui ajunge în zonă să viziteze Chora, capitala insulei Naxos, pentru a-şi încânta ochii cu imaginile minunate ale unei aşezări tipic cicladice foarte atrăgătoare.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=3cXa3ncD-3o

---

VIZUALIZĂRI: 919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI