ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.05.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
FEB-2021
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 42 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

La poalele Tâmpei sau cu Brașovul la picioare: Hotel Kolping

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Ultimul weekend din februarie se anunța tare frumos din punct de vedere meteo, cu soare și grade mai multe în termometru, semn că primăvara dorea să-și facă simțită apariția. Fiind pandemie, deci o perioadă destul de tulbure, eram sătui de stat în casă weekend de weekend, așa că propunerea soțului de a merge la Brașov la sfârșit de săptămână a venit ca o binecuvântare. Mie mi-a revenit plăcuta misiune să găsesc cazare, restul programului urma să-l facem ad-hoc, iar asupra traseului am fost amândoi de acord să ocolim cât putem DN1, chiar dacă pe varianta Moeciu făceam cu vreo 30 km în plus.

Mai fuseserăm în Braşov acum doi, respectiv trei ani, stătuserăm la Hotel Jasmine, undeva spre gară, în ambele rânduri, însă de această dată ne-am dorit o cazare mai aproape de centru. Alte cerinţe constau în mic-dejun inclus, curăţenie, note mari pe saiturile de rezervări, parcare şi nu în ultimul rând posibilitatea de a achita cu cardul de vacanţă. Nici preţul n-am fi vrut să ne dea pe spate, deşi ştiam că nu va fi unul mic. Nu eram foarte pretenţioşi, dar nici prea indulgenţi, aşa încât după ce am periat un pic internetul, inclusiv AFA, m-am orientat la Hotel Kolping care mi s-a părut mie că le întruneşte pe toate cele menţionate. Nu m-am înşelat deloc, am intrat pe website-ul lor, am sunat şi m-am lămurit imediat, ba chiar am rezervat o cameră dublă cu balcon şi city view cu 310 lei/noapte, un preţ rezonabil, o cameră similară, dar fără balcon şi cu vedere la munte, fiind mai ieftină cu doar 10 lei, ceea ce era aproape nesemnificativ. Între timp, consultasem în amănunt review-ul colegei @crismis care îmi dăduse imboldul definitiv de a rezerva aici.

Despre Hotel Kolping Braşov

Adresă: str. Str. Petofi Sandor, nr. 27, Brasov, 500107, Romania

Website: hotel.kolping.ro

E-mail: [url=mailto:kolpingcenter@kolping.ro]kolpingcenter@kolping.ro[/url]

Kolping este un hotel cotat la trei stele, situat la vreo 800 m de inima Braşovului (Piaţa Sfatului) şi în coasta Tâmpei, muntele ce veghează protector asupra urbei transilvane. De fapt, de la Bastionul Ţesătorilor sau Poarta Şchei, o ţinem pe lângă baza sportivă sau Patinoarul Olimpia, începem să urcăm, mai întâi, uşor pe Şirul Plăieşilor vreo 50-60 m, după care pieptiş pe str. Petöfi Sándor aproape 150 m şi gata, am ajuns! Nu e chiar foarte uşor, dar nici prea greu, iar pentru cineva care are un pic de condiţie fizică e chiar plăcut să-şi dezmorţească oasele la o plimbare antrenantă.

Are o siluetă agreabilă, fiind format din corpuri unite, cu număr diferit de etaje datorită dispunerii în trepte, dar nu mai mult de trei, constând în 44 de spaţii de cazare (camere single, duble, twin, apartamente), patru săli de conferinţă, un restaurant şi o terasă, o sală pentru mic-dejun, un bar şi un salon, ambele generoase, o grădină spre Tâmpa. De asemenea, hotelul deţine parcare, cam de 30 de locuri, unele dintre acestea fiind acoperite, poziţionate sub munte, acolo fiind un fel de pasarelă de trecere între hotel şi aleile din piatră ce mărginesc perimetrul complexului. Am observat că din susul hotelului începe un traseu marcat care duce spre Belvedere şi Vârful Tâmpa, dar acum vremea nu era chiar potrivită pentru aşa ceva, fiindcă nu era uscat, însă vara cred că e o încântare să te avânţi pe poteci spre înaltul muntelui.

Mai înainte de toate, Kolping este o asociaţie social-catolică a calfelor, veche de peste 150 de ani, ce poartă numele fondatorului său, preotul german Adolph Kolping, prezentă în mai multe state din Europa şi din lume, care are ca scop întrajutorarea, formarea profesională. Se bazează pe principii nobile în ceea ce priveşte voluntariatul, acţiunile spirituale, parteneriatul, dezvoltarea personală. Mai multe detalii puteţi afla de aici: asociatia.kolping.ro

În Braşov, numele de Kolping înseamnă atât Casa de Oaspeţi (hotelul), cât şi Centrul de Formare şi Practică în Turism care coexistă sub acelaşi acoperiş.

Experienţa noastră

Am ajuns la hotel cu bine ghidaţi de google. maps, în jur de orele 12,00, am parcat pe unul dintre locurile acoperite, că tot erau suficiente neocupate la acea oră, apoi am mers la recepţie, folosind ntrarea secundară, să dăm cu nasul, deşi ştiam că ora de check-in era 14,00, dar ne-am zis că poate o fi gata vreo cameră de tipul celei rezervate. Am avut inspiraţie, fiindcă nu au fost probleme, am fost bine primiţi, am completat un formular de cazare şi un chestionar legat de covid, ni s-a măsurat temperatura, apoi ni s-a repartizat camera 103, situată la etajul întâi, spre care puteam urca pe scări sau cu liftul. Pe urmă, am observat că fiecare dintre camere avea, pe lângă număr, şi un nume sugestiv, a noastră îl purta pe cel de Erfurt, oraş german în care Kolping are tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte şcoala şi educaţia.

Încă de cum am păşit în hotel şi de la prima privire în incinta sa, în spaţiile comune şi în cameră, am remarcat bunul gust în privinţa amenajărilor interioare, al decoraţiunilor şi al curăţeniei exemplare de peste tot.

Camera, nesperat de generoasă ca suprafaţă, se făcea drept în faţă după ce treceam printr-un hol micuţ în care pe stânga aveam un cuier mare, foarte util, iar în dreapta aveam uşa de acces spre baie. Piesa de bază a camerei o reprezintă patul matrimonial, ce tronează în mijloc, foarte comod, dotat cu perne din belşug, încadrat între noptiere prinse într-o tăblie din care se iţeau şi lămpile de citit. Pe peretele din faţa patului, mobilierul dispus în linie cuprindea o toaletă cu scaun care avea rol şi de birou, un blat în continuare sub care eaveam un corp cu sertare, bun de depozitat diverse, apoi, vecin cu acesta, minibarul care pe timp de pandemie a fost gol. Dar, pe blat, am găsit două sticle mici de apă plată/minerală, o doză de bătură răcoritoare Pepsi şi două sticluţe de vin: unul rozé, altul negru ale căror preţuri erau trecute într-o listă alături. Tot pe blat, stătea cuminte şi telefonul fix.

Această linie de mobilier era încadrată în stânga de o oglindă verticală, care te înfăţişează din cap până-n picioare, ce-şi demonstra utilitatea dacă vrei să te vezi pe de-a întregul, în dreapta de un fotoliu. Deasupra, era suspendat televizorul ce stătea într-un cadru de mobilier înrudit cu tăblia de la capătul patului.

La o privire de ansamblu, aş zice că patul îmi părea chiar mic, luând în considerare distanţa dintre acesta şi mobilierul de pe peretele de vis-á-vis, însă era doar o părere, acesta având dimensiuni considerabile. Aveam şi dulap de haine ce se afla nu chiar la vedere, ci într-un spaţiu oarecum “ascuns” , care se continua într-o latură a camerei. În şifonierul ăsta am mai găsit o pătură suplimentară în caz de nevoie. Nu a fost, deoarece sistemul centralizat de încălzire şi-a făcut datoria pe deplin.

Ca impresie generală, camera arată foarte bine, mobilată cu stil, totul este bine întreţinut, strălucitor de curat. Predomină tonurile calde, odihnitoare, iar pe jos picioarele ţi se afundă în mochetă moale, plăcută la atingere.

Însă, vedeta cazării, din punctul meu de vedere, a constituit-o balconul generos şi priveliştea asupra oraşului, ce ţi se aşterne în faţa ochilor. Am avut noroc de vreme bună, însorită şi Braşovul era grozav privit îndelung de pe balcon, atât ziua cât şi noaptea, frumos luminat. Cred că în alt anotimp, ceva mai prietenos, nu m-aş mai fi dezlipit din balcon, mi-aş fi savurat cafeaua sau un pahar de ceva cu ochii aţintiţi pe panorama oferită.

Proporţional cu camera, baia nu era la fel de spaţioasă, dar arăta ca o bijuterie: strălucea de curăţenie că-ţi venea să zici că totul este nou, deşi ştiam că nu e chiar aşa. În plus, obiectele sanitare, finisajele, bateriile erau de calitate, se vedea imediat. Până şi consumabilele erau deosebite. Prosoapele imaculate le-am găsit la vedere, într-un corp, sub chiuvetă şi ne-au fost schimbate în ziua următoare. Uscătorul de păr era aşezat într-o nişă deasupra, în dreptul vasului de toaletă, împreună cu câteva foi tipărite cu reguli de igienă pe timp de covid.

Totul funcţiona ireproşabil, după cum aveam să ne dăm seama repede.

Acelaşi stil decent şi bun gust în privinţa amenajărilor interioare am întânit atât cât am zăbovit, mai mult în treacăt, şi în spaţiile comune: holuri, lobby, recepţie, casa scărilor.

Micul-dejun era servit în dimineţile de weekend începând cu orele 08,00 până la 11,00, iar în zilele lucrătoare de la 07,00 până la 11,00. Dacă înainte de pandemie, masa de dimineaţă era servită în gen bufet, de data aceasta, odată intraţi în sala de mese, am fost poftiţi să luăm loc şi apoi ni s-a spus că va veni un lucrător să ne ia comanda. A venit, într-adevăr, ne-a povestit ce oferă hotelul ca mic-dejun şi noi am fost rugaţi să ne exprimăm dorinţa ce să ne fie adus. Am optat pentru chestii clasice pe care le consumăm şi acasă şi cu care nu dăm greş: ouă ochiuri/omletă, roşii, şuncă, brânză, caşcaval, unt, mezeluri, cârnăciori/bacon, măsline, apoi foietaj dulce pe post de desert, suc de portocale, cafea (excelentă!). Oferta era mai largă, desigur, dar noi atât am considerat că ne este suficient fără să simţim nevoia să ne îmbuibăm de la prima oră.

Două vorbe despre personalul hotelului s-ar cuveni să spun, fiindcă am observat chiar din momentul rezervării, dar şi pe parcursul şederii noastre, la fiecare lucrător cu care am interacţionat ospitalitate, amabilitate, seriozitate, zâmbet pe buze.

Wi-fi-ul a funcţionat foarte bine, era parolat, l-am probat de curiozitate pentru a vedea cât de repede “zboară” semnalul.

Măsurile anticovid erau respectate (distanţare fizică, dezinfectant disponibil în toate colţişoarele spaţiilor comune, masca obligatoriu de purtat la interior, micul-dejun servit la mese aşezate departe una de celelalte, etc.), mai ales că la momentul acela Braşovul era în scenariul roşu, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori.

Concluzie

Hotel Kolping a fost o alegere inspirată pentru noi, ne-am simţit foarte bine să le fim oaspeţi datorită modului cum am fost trataţi, condiţiilor deosebite de cazare, amplasării hotelului în coasta Tâmpei (apropo, cred că vara este o încântare de stat acolo câteva zile). Eu îl recomand pentru toate aceste avantaje, însă pentru persoanele cu dificultate în deplasare (urcare), nu mă pot pronunţa cu aceeaşi tărie. Rămâne ca fiecare să decidă în cunoştinţă de cauză ce i se potriveşte cel mai bine, să ştie exact ce aşteptări să aibă, pentru a avea un sejur reuşit, aşa cum îşi doreşte.

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube


[fb]
---
Trimis de irinad in 14.05.21 17:49:29
Validat / Publicat: 15.05.21 08:15:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 1391 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Seara se lasă, Braşovul se luminează la Cetăţuie, la Turnul Alb
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54600 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 42.30 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    12 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [15.05.21 08:14:45] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    webmaster [15.05.21 08:20:54] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    -

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    irinad [15.05.21 09:16:48] »

    @webmaster şi @webmasterX: Mulţumesc foarte mult!

    crismisscris / TELEFON [15.05.21 09:33:03] »

    Mi-a tresărit inima de bucurie când am citit titlul articolului!!!

    Și mai tare m-am bucurat parcurgând-l, mai ales când am înțeles că am contribuit și eu puțin-puțin la reușita micului vostru sejur!

    A fost fain la Kolping (vezi impresii), rememorez deseori momentele când, deschizând ușa balconului dimineața devreme, mă întâmpina răcoarea și aroma pădurii, cu trilurile ei de păsărele!... Am recunoscut imagini dragi și familiare în fotografiile tale, ceea ce m-a bucurat suplimentar.

    Bravo, la cât mai multe excursii reușite!

    irinad [15.05.21 09:45:55] »

    @crismis: Mă bucur că ţi-am trezit amintirile legate de Kolping!

    ... am înțeles că am contribuit și eu puțin-puțin la reușita micului vostru sejur!

    Desigur, recenzia ta a fost cea care mi-a confirmat părerea formată până atunci şi mi-a dat îndemnul clar că acolo trebuie să ne cazăm!

    Da, ne-a plăcut şi nouă mult la Kolping, recunosc că e un hotel bun, de clasă. În plus, are o amplasare de vis, de la care priveliştea spre centrul Braşovului este minunată! E drept că urci un pic, dar merită!

    Mulţumesc frumos pentru vizită, ecou, cu drag vă întorc şi vouă toate urările de bine!

    maryka [15.05.21 11:58:16] »

    Mă bucur pentru voi, ai făcut o alegere inspirată, știu locul, am văzut hotelul, iar acum am văzut și interiorul.

    Nu poate fi decât minunat aerul răcoros al dimineții și priveliștea muntelui și a orașului.

    În plus erați la un pas de drumeții, așa că abia aștept să văd pe unde ați umblat.

    Încet-încet poate revenim la normal și atunci vom putea călători din nou, atât în țară, cât și... sper... în afară.

    Weekend fain, te pup cu drag!

    irinad [15.05.21 13:12:31] »

    @maryka: Mă gândeam că tu ai şti de Kolping, doar cunoşti Braşovul bine! Da, hotelul are o poziţie privilegiată oarecum, la poale de munte, cu grădină de luat în seamă.

    În plus erați la un pas de drumeții, așa că abia aștept să văd pe unde ați umblat.

    N-am prea făcut drumeţii, însă nu ne-am putut abţine să nu urcăm din nou pe Tâmpa, însă acum am făcut-o cu telecabina. În rest, ne-am foit în voie prin oraş.

    Încet-încet poate revenim la normal și atunci vom putea călători din nou, atât în țară, cât și... sper... în afară.

    Abia aştept şi eu să vină vacanţa. Mă pregătesc intens pentru asta! ☺️

    Mulţumesc asemenea pentru urări! Te îmbrăţişez şi eu!

    calatorul [15.05.21 22:02:28] »

    @irinad: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru imaginile lamuritoare, ca intotdeauna limpezi, complete si convingatoare. Eu preferam micile studiouri amenajate chiar in jurul Pietii Sfatului, in vechile case sasesti, dar acolo nu ai nicio vedere asupra orasului, in afara aleii de intrare. Daca au si locuri de parcare, la felul in care arata camera, cu siguranta il caut la viitoarea vizita in Brasov. Alegeri inspirate si vacante frumoase pe mai departe!

    krisstinnascris / TELEFON [16.05.21 07:04:50] »

    @irinad: Articolele despre cazare sunt favoritele mele

    De ce? Pentru că o alegere inspirată îți poate face vacanța dulce sau îți poate strica toate planurile, poate fi stresant să fii intr-o destinație interesantă dar să nu dormi bine, să ai o cameră murdara, să ai o baie cu mucegai, să ai o gazdă nesi.

    Pentru mine, cel mai important aspect într-un sejur, indiferent de țară, este cazarea. Degeaba am ce vizita dacă tot cheful dispare din cauza nervilor cauzați de o cazare proasta.

    Nu e cazul tău, ai ales inspirat și de data aceasta, felicitări!

    irinad [16.05.21 07:31:49] »

    @calatorul: Pentru acel weekend am căutat cazare cât mai aproape de centrul Braşovului, însă neapărat cu parcare inclusă. Cele mai multe variante găsite pe diverse saituri de rezervări solicitau plata suplimentară a parcării, aşa încât preţul se mărea considerabil. Apoi, am ales aici mulţumită priveliştii, dar mai ales condiţiilor bune, curăţeniei, confortului, iar parcarea proprie inclusă a contat foarte mult. Kolping este un hotel care se respectă şi îşi respectă clienţii. Inconvenientul, dacă îi pot spune aşa, este diferenţa de nivel, care ar putea fi un dezavantaj pentru unii dintre turişti.

    Mulţumesc pentru ecou, vizită, cuvinte frumoase! Cu drag vă întorc toate urările de bine!

    irinad [16.05.21 07:51:26] »

    @krisstinna: Sunt de acord cu tine în privinţa faptului că este foarte importantă cazarea, de aceasta depinzând în mare parte reuşita oricărei vacanţe, chiar şi a uneia mai scurte, gen city break.

    Pentru mine, mereu a reprezentat o mare provocare să găsesc un echilibru între cazare şi posibilităţile de a vizita diverse obiective, fiindcă, dacă aleg destinaţia de vacanţă, clar, în funcţie de ceea ce putem vedea şi vizita acolo, nici cazarea nu e de neglijat, aceasta contribuind covârşitor la a declara că vacanţa a fost frumoasă sau aşa şi aşa. Experienţa turistică îşi spune cuvântul întotdeauna, de aceea putem spune că alegem din ce în ce mai bine pe măsura trecerii timpului.

    Mulţumesc că mi-ai trecut pragul, pentru ecou, vorbe frumoase! Vacanţe minunate să aveţi, te îmbrăţişez cu drag!

    calatorul [17.05.21 11:16:10] »

    @irinad: Si eu multumesc pentru raspuns si precizari. Am stat de cateva ori in Brasov la apart/hotel cu parcare asigurata si chiar pazita. Am stat si langa Piata Sfatului si am parcat masina linga parcul central, contra/cost desigur, mai putin in week/end si noaptea. DAca hotelul are parcare incapatoare pentru toate autoturismele turistilor, e binevenit. Toate cele bune si la buna recitire!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    calatorul, crismis, irinad, maryka
    Alte impresii din această RUBRICĂKolping Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076783895492554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1