ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Familie
3 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Culorile verii în Grădina Botanică "Alexandru Buia" din Craiova

TIPĂREȘTE

Am vizitat Grădina Botanică din Craiova vara trecută, într-o dimineaţă noroasă de iulie, la îndemnul fiului meu care ştie cât de mult iubesc florile!

Majoritatea turiştilor care ajung la Craiova se îndreaptă spre Parcul Romanescu, Centrul Vechi sau stadionul "Ion Oblemenco", ceva mai puţini spre muzeele şi vechile biserici ale oraşului... Grădina Botanică "Alexandru Buia", îndrăgită de localnici, pare a fi ocolită de turiştii aflaţi în treacăt prin oraş. Recunosc, nici noi n-am fi păşit pe aleile Grădinii Botanice dacă fiul nostru nu s-ar fi plimbat pe acolo împreună cu prietenii lui craioveni. A fost încântat şi a ţinut neapărat să admirăm şi noi această grădină minunată care mângâie sufletul cu armonia de culori a covoarelor florale, gingăşia lebedelor şi trilurile păsărilor cântătoare.

Situată în partea de sud-vest a oraşului, Grădina Botanică "Alexandru Buia" este mărginită de străzile Ctin Lecca, Obedeanu, Poporului, Renaşterii, Nicolae Titulescu şi Iancu Jianu. Dincolo de valoarea sa educativă şi ştiinţifică, grădina este o oază de verdeaţă, o pată de culoare în mijlocul unui cartier aglomerat.

De la hotelul The Arlington care ne-a găzduit în scurta noastră trecere prin capitala Olteniei până la intrarea principală a Grădinii Botanice de pe strada Iancu Jianu am mers cel mult 10 minute cu un taxi, comandat de recepţionera hotelului. Există o mică parcare amenajată, noi am fost într-o zi lucrătoare şi erau destule locuri libere. Am căutat din priviri casa de bilete dar am aflat că nu se percepe nicio taxă pentru vizitarea Grădinii Botanice "Alexandru Buia", aceasta având statutul unui parc public, administrat în parteneriat de Universitate şi administraţia publică locală. În timpul nopţii, grădina este închisă.

Grădina Botanică din Craiova a fost înfiinţată în anul 1952, la iniţiativa şi sub îndrumarea prof. univ. Alexandru Buia care a coordonat un colectiv din care au făcut parte cadre didactice şi botanişti renumiţi din întreaga ţară. Decan al Facultăţii de Agronomie din Cluj Napoca, profesorul ardelean Alexandru Buia a fost transferat în 1948 la Craiova, cu misiunea de a organiza învăţământul agronomic universitar din Oltenia.

Format la Cluj Napoca unde exista o valoroasă grădină botanică, prof. univ. Alexandru Buia a susţinut ideea amenajării unei grădini botanice universitare la Craiova, după modelul celei de la Cluj.

Rector al Institului Agronomic din Craiova, prof. univ. Alexandru Buia s-a stabilit definitiv în capitala Olteniei. Grădina Botanică reprezintă darul din sufletul unui renumit profesor ardelean pentru studenţii şi locuitorii Craiovei. Herbarul particular de mare valoare ştiinţifică (peste 20.000 de coli cu plante presate care păstrază însemnările profesorului) a fost donat Grădinii Botanice de familia Buia.

În scopul amenajării Grădinii Botanice, municipalitatea a pus la dispoziţia Institutului Agronomic din Craiova parcul "7 Noiembrie-Fântâna Jianu", cu o suprafaţă de aproape 13 ha. Pentru că terenul era plat, au fost create artificial forme de relief cu o înălţime care ajunge la 30 m. Din vechiul parc al oraşului au supravieţuit doi arbori seculari, un stejar care străjuieşte Sectorul Plantelor Ornamentale şi un platan din Sectorul Sistematica Plantelor.

Foarte aproape de intrarea principală din strada Iancu Jianu se află Fântâna Jianu, declarată monument istoric şi de arhitectură, construită în jurul anului 1800 de boierul Hagi Stan Jianu. Nu există nicio legătură între celebrul haiduc Iancu Jianu şi bogatul boier craiovean care a ocupat mai multe ranguri şi funcţii importante în timpul domniilor fanariote ale lui Alexandru Ipsilanti şi Nicolae Mavrogheni.

Pe la 1800, Hagi Stan Jianu a construit o fântână într-o mahala de la marginea oraşului unde poposeau căruţaşii să-şi adape animalele însetate. Această fântână a devenit principala sursă de alimentare cu apă a mahalalei dar şi locul de unde sacagiii luau apa pe care o vindeau locuitorilor din centrul oraşului.

La începutul secolului XX, în Craiova a fost introdusă alimentarea cu apă prin conducta de la Giroc iar vechile fântâni ale oraşului şi-au pierdut treptat din importanţă. Fântâna Jianu a fost păstrată şi refăcută în 1930, în forma pe care o vedem şi astăzi. Din păcate, apa Fântânii Jianu, renumită odinioară pentru calitatea ei, nu mai este bună de băut.

În afara istoriei sale şi a rolului decorativ, Fântâna Jianu are o mare importanţă practică pentru Grădina Botanică din Craiova. Izvoarele fântânii sunt "apa vie" care întreţine miracolul vieţii din Grădina Botanică. De la Fântâna Jianu porneşte un pârâu cu debit destul de mare care traversează grădina de la est la vest, pe traseul acestui pârâu fiind amenajate trei mici lacuri cu vegetaţie lacustră, locuite de păsări de baltă, peşti şi broaşte ţestoase. Prin suprafaţa mare de evaporare, ochiurile de apă atenuează arşiţa din zilele caniculare şi crează microclimatul prielnic plantelor din grădină.

În urmă cu patru-cinci ani, Grădina Botanică "Alexandru Buia" a trecut printr-un amplu proces de reamenajare, cu sprijinul financiar al administraţiei publice locale.

Nu ştiu cum arăta Grădina Botanică înainte de această reamenajare dar nouă ne-a plăcut ce-am văzut... ne-am întoarce cu drag în orice anotimp al anului, chiar şi iarna! Alei îngrijite, gazon tuns la linie, băncuţe noi, angajaţi care udau şi pliveau plantele... Lebedele şi raţele se plimbă de capul lor printre vizitatori, ele fiind adevăratele stăpâne ale grădinii! Mulţi bunici cu nepoţii, oameni discreţi, eleganţi, liniştiţi... distanţare cât cuprinde într-o zi de luni din vara pandemiei.

Deşi Grădina Botanică "Alexandru Buia" are statutul unui parc public cu intrare gratuită, vizitatorii nu trebuie să uite că se află într-un adevărat muzeu viu în care fiecare plantă are însemnătatea ei şi este întreţinută cu multă muncă. Este necesară respectarea unor reguli simple, de bun simţ. Vizitatorii sunt rugaţi să păstreze curăţenia, să nu rupă florile, să nu calce gazonul, să nu întindă pături pentru picnic. Animalele de companie nu sunt primite în Grădina Botanică iar copiii trebuie învăţaţi de mici să iubească şi să respecte natura! Este bine să aveţi apă în traistă, pe teritoriul Grădinii Botanice din Craiova nu există terase sau chioşcuri.

La intrarea principală a Grădinii Botanice, începând de la Fântâna Jianu, este amenajat Sectorul Ornamental cu o colecţie variată de plante care înfloresc de primăvara până la sfârşitul toamnei, oferind un decor romantic, potrivit pentru cele mai frumoase poze din albumul de familie.

Noi am vizitat Grădina Botanică la începutul lunii iulie şi am avut ocazia să admirăm hortensiile înflorite, plante de grădină viguroase şi rezistente care dau o notă de eleganţă prin rozul delicat al florilor. Sunt recomandate de peisagişti în parcuri şi în grădinile particulare mari pentru că au nevoie de mult spaţiu.

În acest sector al Grădinii Botanice, dedicat plantelor ornamentale, ne-au încântat rondurile care combină cu rafinament mai multe tipuri de flori de sezon viu colorate, între care am recunoscut sporul casei, crinii, salvia, daliile, petuniile, urzicuţa decorativă, begoniile de grădină. Primăvara, în luna aprilie, "covoarele" Grădinii Botanice sunt ţesute din zeci de mii de fire de zambile parfumate şi lalele olandeze multicolore. În mai este vremea bujorilor aduşi din Pădurea Pleniţa, de lângă Craiova, ce pot fi admiraţi şi mirosiţi în vecinătatea serelor. Toamna este rezervată tufănelelor şi crizantemelor îndrăzneţe care se încumetă să sfideze vremea rece şi umedă.

De-a lungul pârâului, pe ambele maluri, sunt plantate mai multe exemplare de chiparos de baltă, pe numele său ştiinţific, Taxodium Distichum. Acest copac impunător, originar din sud-estul Americii de Nord, preferă zonele umede din vecinătatea râurilor şi lacurilor, trăieşte mult şi poate ajunge la o înălţime de 50 m. şi un diametru de 4 m. Aclimatizat cu succes şi plantat în multe parcuri din România, chiparosul de baltă este spectaculos la sfârşitul toamnei când culoarea verde a acelor se schimbă în ruginiu aprins. Este o specie rară, un conifer "năzdrăvan" care se comportă la fel ca foioasele, adică îşi pierde acele în prag de iarnă.

Am poposit cel mai mult în zona intens colorată a plantelor ornamentale după care ne-am continuat plimbarea fără grabă, trecând prin toate sectoarele Grădinii Botanice (Sectorul Provinciilor Floristice ale României, Sectorul Sistematica Plantelor, Sectorul Provinciilor Floristice ale Globului, Sectorul Plantelor Cultivate şi Rozariul). Nu am parcurs un traseu întocmit după vreun criteriu anume, ne-am plimbat la întâmplare, de la o floare la alta, însoţiţi de cântările păsăretului adăpostit în tufişurile şi copacii din Grădina Botanică. O încântare a simţurilor, adevărat balsam pentru nervişorii noştri zdruncinaţi...

Serele se află în apropierea intrării principale din strada Iancu Jianu (în vecinătatea Sectorului Plantelor Ornamentale) dar erau închise pe motiv de pandemie. Desigur şi muzeul era închis... Ne-ar fi plăcut să vedem plantele exotice din serele aflate în grija Universităţii din Craiova, cum ar fi arborele de cafea, bananierul, camforul, curmalul, moşmonul japonez, portocalii, lămâii, măslinii şi colecţiile bogate de orhidee delicate şi cactuşi ţepoşi. Doar ghivecele mari cu agave (plante cu frunze mari şi cărnoase, specifice zonelor de deşert) erau scoase în afara serelor în care sunt adăpostite pe timp de iarnă. Avem un motiv bine întemeiat pentru o altă vizită la Grădina Botanică, într-o zi fericită în care temutul virus va fi doar o amintire urâtă...

Am nimerit în livada de meri şi mi-am închipuit cât de frumosă trebuie să fie primăvara când pomii se îmbracă în flori albe-rozalii. Ne-am odihnit pe o băncuţă în mijlocul Rozariului unde sunt plantate peste 40 de soiuri de trandafiri, create de profesorul Wagner de la Cluj (unele dintre ele special pentru Grădina Botanică din Craiova).

Majoritatea trandafirilor înfloresc din mai până la venirea îngheţului dar cel mai potrivit moment pentru a te afla în mijlocul unui Rozariu este luna mai când trandafirii îşi etalează cu mândrie florile înmiresmate, aflându-se în perioada de maximă înflorire. Cea mai frumoasă grădină de trandafiri pe care am văzut-o în viaţa mea rămâne cea de la Balcic, de la Castelul Reginei Maria, acolo unde mireasma rozelor se întrepătrunde cu mirosul sărat al Mării! Am fost acolo de mai multe ori... la sfârşitul lunii mai sunt înfloriţi toţi trandafirii, cei agăţători putând fi admiraţi doar în această lună a anului.

Mi-au plăcut lacurile cu nuferi galbeni, mărginite de sălcii plângătoare, pe luciul cărora se plimbă fără grijă, în deplină armonie, lebedele graţioase, răţuştele gălăgioase şi cormoranii mici (o specie care iernează în Oltenia, pe Olt şi Dunăre, dar a ajuns şi pe lacurile din oraşul Craiova.)

Am trecut podeţul arcuit şi ne-am pozat pe insuliţa japoneză, unul dintre locurile preferate de fotografii pasionaţi, amatori sau profesionişti. Am fi stat mai mult dar ne-am grăbit să cedăm locul unui grup de adolescenţi, veniţi pentru şedinţa foto dedicată albumului de absolvire a liceului. Offf... nemernica asta de pandemie a răpit bucuria de pe chipul copiilor noştri, absolvenţii de clasa a VIII-a, de liceu şi facultate de anul trecut n-au avut parte de festivităţi şi baluri. Au terminat cumva şcoala la fără frecvenţă... Poate veţi spune că sunt doar nişte mofturi dar eu cred că, în mijlocul unui ocean de drame şi probleme reale ale adulţilor, copiii noştri au rămas singuri şi debusolaţi, pare că nimeni nu mai are timp cu adevărat pentru ei. Sper din tot sufletul să revenim cât mai repede la vremea când copiii şi tinerii mergeau fără teamă la şcoală, la teatru, la concerte, pe stadioane, la nunţi şi la baluri de absolvire... altfel, generaţii întregi vor avea de suferit. Bolile sufletului sunt cel puţin la fel de grave ca cele ale trupului. Fără bucurie, ne ofilim precum florile fără apă...

Nu am privit plantele din sectoarele Grădinii Botanice "Alexandru Buia" cu ochii unui botanist, pentru simplul motiv că nu sunt specialistă în acest domeniu vast şi deosebit de interesant. Sunt doar o femeie care iubeşte din tot sufletul plantele, mai ales cele care înfloresc! Sunt dependentă de verdele intens al copacilor, de culorile şi mireasma florilor, lunile anului fără vegetaţie sunt o pedeapsă pentru mine.

Cu siguranţă, specialiştii ar putea reproşa lipsa plăcuţelor cu denumirea ştiinţifică şi câteva date despre plante, în anumite zone ale Grădinii Botanice din Craiova. Poate şi amenajarea unei piste de alergare în jurul celui mai mare lac din grădină, în partea opusă intrării principale. Mie mi-a plăcut ideea, oamenii din marile oraşe au nevoie de spaţiu în care să se mişte în voie, să respire aer curat, să asculte păsările, să privească miracolul fără sfărşit al naturii...

A venit primăvara, a doua primăvara cu suferinţă şi restricţii, percepute diferit de fiecare om în parte... În pofida tuturor relelelor de pe Pâmânt, pomii înfloresc, aducând speranţa în suflete şi zâmbetul sub măşti. Ce poate fi mai sănătos pentru trup şi minte decât o plimbare dimineaţa într-o grădină botanică sau într-un simplu parc de cartier?


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Grădina Botanică "Alexandru Buia" este amplasată în partea de sud-vest a Craiovei, în mijlocul unui cartier aglomerat, pe locul unui vechi parc al oraşului. Chiar la intrarea principală din strada Iancu Jianu se află Fântâna Jianu, monument istoric şi de arhitectură, construită la începutul secolului al XIX-lea într-o mahala de la marginea oraşului.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Grădina Botanică are mare importanţă didactică şi ştiinţifică pentru cadrele didactice şi studenţii Universităţii din Craiova iar pentru locuitorii oraşului şi puţinii turişti care o vizitează reprezintă un minunat loc de relaxare în lumea colorată şi parfumată a plantelor. Lebedele şi raţele, foarte blânde, se plimbă nestingherite pe alei... În vara pandemiei, serele erau închise!


[fb]
---
Trimis de Floria in 07.04.21 16:18:01
Validat / Publicat: 07.04.21 20:02:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CRAIOVA.

VIZUALIZĂRI: 3676 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Gradina Botanica din Craiova.Pe insulita japoneza.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

k-lator
[07.04.21 20:33:29]
»

@Floria:  Minunată grădină botanică are Craiova, nu știam! Nu am admirat în pozele tale doar culorile bine potrivite, ci și aleile îngrijite, lacul, păsările... toate arată excelent și par întreținute la standarde înalte.  

Nu pot să am decât cuvinte de laudă pentru cei care administrează acest loc și care oferă localnicilor și turiștilor așa o oază de frumos, adevărat balsam pentru ochi și suflet.

Mi-au plăcut articolul și pozele​ tale. Felicitări pentru vizită!

webmaster
[07.04.21 23:54:50]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

crismisPHONE
[08.04.21 08:34:05]
»

Ce reconfortant să privesc mult-mult verde cu multe-multe pete de culoare! Și eu sunt dependentă de anotimpurile calde și colorate, iarna o bună parte a spiritului meu hibernează.  

FloriaAUTOR REVIEW
[08.04.21 08:57:23]
»

@webmaster:  Mulţumesc! O zi frumoasă vă doresc!

FloriaAUTOR REVIEW
[08.04.21 09:33:25]
»

@k-lator:  Nici eu n-am ştiut cât de frumoasă şi bine întreţinută este Grădina Botanică din Craiova până vara trecută! Ne-a părut rău că serele erau închise dar sper că vom reveni cândva acolo... Craiova a fost o plăcută surpriză turistică pentru noi, începând cu cazarea fără reproş la The Arlington şi cu restaurantele bune din zonă. Centrul Vechi cu bisericile boiereşti şi clădirile de patrimoniu, parţial restaurate, Parcul Romanescu, Muzeul de Artă "Jean Mihail​​" cu Sărutul lui Brâncuşi sunt suficiente motive pentru o plimbare la Craiova. Desigur, mai sunt multe obiective turistice pe care nu le-am vizitat dar este bine să râmână ceva pentru "data viitoare". ​​

O zi frumoasă îţi doresc!

FloriaAUTOR REVIEW
[08.04.21 10:29:49]
»

@crismis:  Anul acesta cu necazuri şi restricţii a fost foarte apăsător pentru mine. Am călătorit foarte puţin dar am încercat să facem din fiecare ieşire o sărbătoare... Mulţumesc lui Dumnezeu, am fentat nenorocita asta de boală în condiţiile în care eu mă întâlnesc cu mulţi oameni în fiecare zi. Colegii mei s-au îmbolnăvit rând pe rând, eu am fost omul de fier în tot acest timp... Nu mi-a fost frică nicio clipă pentru mine dar am fost îngrozită la gândul că ar putea păţi părinţii mei ceva din pricina mea.

Parcurile, grădinile botanice, muzeele în aer liber au fost refugiul meu în toată această perioadă. Norocul meu este că locuiesc la câţiva paşi de două dintre cele mai mari parcuri din Bucureşti. Acum m-am mai liniştit... bunicii sunt vaccinaţi cu ambele doze şi într-o formă de zile mari, noi suntem vaccinaţi doar cu prima doză dar am nevoie de o vacanţă adevărată ca de aer!

O primăvară frumoasă! Mi-e dor de voi...

tata123 🔱
[08.04.21 11:18:07]
»

@Floria:  Un loc minunat care nu trebuie ocolit de către vizitatorii capitalei Olteniei! Mulțumim pentru prezentare și imaginile reconfortante - acum acest obiectiv se numără printre destinațiile mele.

Legat de fântâna Jianu îmi aduc aminte de materialele citite despre alimentarea cu apă a Craiovei realizată la început prin fântâni și cișmele (peste 250 în a doua jumătate a sec. al XIX-lea - monumenteoltenia.ro/alime ... pana-in-prezent). Azi mai rezistă în Craiova câteva din fântânile seculare, multe ong-uri zbătându-se să le salveze/restaureze (fantanilecraiovei.wordpress.com/istorie) ​. Stațiile de pompare a apei și alte clădiri legate de sistemul de alimentare cu apă a Craiovei sunt adevărate monumetne de arhitectură industrială, vezi un exemplu aici: ziaruldecraiova.ro/video- ... triala-din-oras. Toate aceste istorii locale sunt captivante.

Numai bine! ​

FloriaAUTOR REVIEW
[08.04.21 16:46:08]
»

În plimbările noastre prin centrul Craiovei am întâlnit doar una dintre vechile fântâni ale oraşului, Fântâna Purcarului, situată în zona Pieţei Vechi, aproape de Catedrala Sf. Dumitru şi de Casa Băniei. O plăcuţă cu câteva date istorice ne-a atras atenţia asupra acestei fântâni, una dintre puţinele păstrate până în zilele noastre. Din păcate, nu curgea fir de apă la robinet... ​​

Fântâna Jianu a fost norocoasă cu adevărat, de la fântână de mahala a fost "promovată" la fântână de centru, izvoarele ei dând viaţă Grădinii Botanice. Când veţi avea drum prin Craiova, rupeţi câteva ore pentru Grădina Botanică, nu veţi regreta nicio clipă petrecută acolo... ​​

​​Multă sănătate şi o primăvară frumoasă!

doinafil
[09.04.21 13:33:11]
»

Foarte frumoasă această grădină, bine îngrijită și aerisită! Când mama natură este ajutată și de mâna omului, creează locuri și imagini ce încântă ochiul și sufletul iubitorului de frumos!

Mi-a plăcut mult „fluturașul-Floria” din P20, dar și banca sculptată din P50, chiar dacă - în fundal - se vede o cabină mobilă de WC!

​La fel de frumoase sunt și statuile din​ P17 și P18! Despre grațioasele lebede, ce să mai spun?!

Felicitări pentru articol și poze!

FloriaAUTOR REVIEW
[09.04.21 19:55:23]
»

@doinafil:  Mulţumesc! Mă bucur că m-ai însoţit la plimbare pe aleile umbrite ale Grădinii Botanice din Craiova. Este foarte bine îngrijită, o adevărată oază de relaxare şi civilizaţie în mijocul unei zone aglomerate. Este bine că intrarea este gratuită, Grădina Botanică a devenit parcul locuitorilor din cartierul vecin, oamenii având şansa de a se bucura de spectacolul naturii, în toate anotimpurile. Mai ales în această perioadă de restricţii, locuitorii din apropierea parcurilor şi grădinilor se pot considera favorizaţi...

O  seară liniştită vă doresc!

webmasterX
[13.12.22 20:49:37]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Parcurile Craiovei» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Craiova]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, doinafil, Floria, k-lator, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂParcurile Craiovei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078914880752563 sec
    ecranul dvs: 1 x 1