ACR Palas – un hotel ok în vremuri normale

TIPĂREȘTE

Hotelul ACR Palas, cu o poziţionare ultracentrală, a fost alegerea noastră de anul trecut pentru oprirea de o noapte la întoarcerea din Bodrum.

Alegerea destinaţiei şi a hotelului

După multe vacanţe petrecute în Antalya când ştiam exact că-mi trebuie o cazare înainte de Istanbul la întoarcerea acasă, în 2020 am avut ceva dificultăţi în alegerea cazării intermediare la întoarcerea din vacanţa petrecută la Marea Egee.

Dacă în primii ani de Turcia opream pentru o noapte de odihnă atât la dus, cât şi la întors în Canakkale, un oraş pitoresc, care mereu m-a încântat, ulterior am ales să facem drumul dintr-o singură bucată, traversând Bulgaria pe timp de zi şi Turcia noaptea. Nu a fost uşor, dar aceasta a fost soluţia cea mai bună pentru noi vreme de câţiva ani, astfel reuşind să ajungem dimineaţa devreme (maxim 9-10) la hotelul de sejur, nerăbdători să ne începem vacanţa. Au mai trecut câţiva ani, noi nu am întinerit :D, astfel că după drumul din 2016 am decis că este timpul să schimbăm strategia, deoarece efortul parcurgerii dintr-o bucată a unui drum de 1200-1300 de kilometri, mai mult de jumătate pe timp de noapte, este prea mare pentru ochii noştri obosiţi şi chiar nu se justifică.

Prima opţiune a fost aceea de a împărţi traseul aproximativ egal, cu înnoptare la Canakkale, dar eu aş fi vrut totuşi să mă opresc după traversarea cu ferry în partea europeană pentru a câştiga timp a doua zi. Am căutat ceva hoteluri prin Eceabat şi Gelibolu, unul singur mi s-a părut mai interesant, dar destul de scump, aşa că am extins căutările.

Tot „săpând” pe site-ul internaţional de rezervări, mi-a venit ideea de a trage tare în prima zi să ajung până în Edirne, un oraş preferat de mulţi, dar pe lângă care eu doar am trecut fără a mă opri vreo dată. Soţul meu nu a fost deloc încântat de idee, mi-a spus că drumul din Bodrum până în Edirne este prea lung şi că vom ajunge la hotel seara târziu, ceea ce s-a şi întâmplat :D, când vom fi prea obosiţi pentru a mai avea chef să vizităm ceva. Însă mie îmi place să văd mai degrabă partea plină a paharului, care în acest caz însemna un drum mult mai scurt a doua zi, când aveam un răgaz de 4-5 ore suficient de plimbat prin Edirne, inclusiv de făcut ceva cumpărături, aşa că am rezervat în Edirne.

A urmat apoi studierea ofertei de cazare în acest oraş, foarte bogată şi pentru toate buzunarele. Mai greu mi-a fost să mă decid unde vreau să stau: în centru sau în zona mall-urilor. Am găsit destule hoteluri foarte ok, care întruneau toate cerinţele mele, însă m-a descurajat distanţa mare faţă de centrul oraşului, aşa că am restrâns aria de căutare pe zona centrală, de fapt, mă interesa centrul vechi al oraşului Edirne. Iniţial am rezervat un alt hotel, situat central, dar cu review-uri aşa şi aşa, apreciind că pentru doar o noapte nu contează foarte mult. Prin februarie-martie 2020, într-o discuţie la telefon cu Roxana i-am cerut mai multe detalii despre hotelul ales de mine, ştiind că ea nu a fost prea mulţumită de cazarea respectivă. Într-adevăr, mi-a spus clar că nu mi-l recomandă, sugerându-mi să aleg altceva din câteva variante situate cam în aceeaşi zonă. Am ţinut cont de părerea ei şi am anulat prima rezervare, reorientându-mă spre ACR Palas.

Am fost atrasă de ratingul de pe booking, hotelul având note peste 9 (Superb!) din câteva sute de evaluări şi am avut încredere în recomandările a două persoane pe care le cunosc şi care notaseră acest hotel cu peste 9,50.

Hotelul era bine poziţionat, exact în zona vizată de mine, la doar 100 metri de Moscheea Selimiye, avea parcare, arăta bine în poze, preţul era ok, aşa că am rezervat o cameră dublă standard la preţul de 40 euro pe noapte cu mic dejun inclus şi anulare gratuită până cu trei zile înaintea sosirii.

Despre hotel

ACR Palas este un hotel foarte nou, 2018 sau 2019, încă neclasificat, dar pe care eu îl apreciez la maxim 3*. Nu mi-am putut da seama dacă este nou construit sau doar reconstruit, fiind o clădire cu trei etaje destul de înghesuită între alte două clădiri mai vechi, oricum destul de ciudat, amintindu-mi de hotelurile vechi din zona istorică a Istanbulului.

Hotelul dispune de o recepţie micuţă, o sală pentru micul dejun aflată la ultimul etaj şi oferă cazare în 19 camere duble şi triple, aflate la demisol, parter şi primele două etaje, precum şi în cele două apartamente situate la al treilea etaj.

Studiind pozele disponibile pe net şi citind şi comentariile mai puţin laudative, am înţeles că nu toate camerele sunt identice şi că primirea unei camere mulţumitoare mai ţine şi de noroc. Eu am fost mulţumită de camera primită, chiar dacă ştiu că se putea şi mai bine.

Accesul la spaţiile de cazare sau la sala pentru micul dejun se face exclusiv pe scări, deoarece hotelul nu are lift.

Drumul

Am plecat la ora 10.30 de la hotelul care ne-a găzduit în Bodrum, ultimul din această frumoasă vacanţă turcească în plină pandemie, am ales traseul „clasic” pe care poate voi reuşi să-l detaliez într-un articol distinct, utilizând toate autostrăzile avute la dispoziţie, indiferent de costul acestora :D şi am traversat cu ferry Strâmtoarea Dardanele pe la Canakkale – Kilitbahir, nu pentru că aş fi vrut să economisesc 10 TL :D, ci pentru că aşa s-a nimerit să plece primul feribotul cel mic, timpul fiind cel mai important pentru noi. Am pierdut timp preţios într-un blocaj înainte de Izmir cauzat de două accidente pe sensul nostru de mers, în rest drumul a fost ok, conform aşteptărilor, dar tot ne-a prins noaptea pe drum, obligându-mă să circul mai încet, astfel că abia la ora 20.00 am intrat în Edirne. GPS-ul ne-a dus direct şi rapid la hotel, dar tot am ratat intrarea în parcarea acestuia, nu pentru că nu aş fi văzut-o, ci pentru că nu am văzut să scrie nicăieri că parcarea ar fi a hotelului ales.

Cum spuneam, am trecut de parcare şi am ajuns în faţa hotelului aflat la câteva zeci de metri distanţă. Nu am putut opri din cauza unui autocar cu turişti bulgari care făcea manevre să parcheze pe stradă în dreptul hotelului, eu reuşind să parchez abia pe strada următoare. Mi-am lăsat soţul în maşină şi m-am întors la hotel pe jos, pentru a mă lămuri cum stau lucrurile cu parcarea şi a face formalităţile de cazare.

Parcarea

Pe lângă poziţionare şi preţ, existenţa unei parcări proprii a fost unul din criteriile în alegerea hotelului. Într-adevăr, mi-a plăcut parcarea foarte spaţioasă, cu destule locuri libere la ora târzie la care am ajuns noi, păzită şi, mai ales, gratuită. Bine, de fapt parcarea era una cu plată, cu preţuri rezonabile, proporţionale cu timpul staţionării, între 6 TL prima oră și 28 TL pentru 12-24 ore, dar clienţii hotelului ACR Palas puteau parca gratuit.

Cazarea

Am urcat câteva trepte şi am intrat în hotel. Recepţia micuţă se află în partea stângă. Un recepţioner destul de amabil ne-a măsurat temperatura, ne-a scanat paşapoartele, nu a fost interesat de rezervarea de pe booking printată, fiind suficient numele pentru a o regăsi în sistem şi ne-a înmânat imediat cardul camerei 301 care ne fusese alocată. Ştiind că hotelul nu are lift, în prima secundă am cam bombănit la gândul că va trebui să urc trei etaje pe scări, crezând că prima cifră semnifică numărul etajului, însă mi-a venit inima la loc după ce am văzut dispunerea camerelor pe etaje afişată la baza scărilor, iar camera mea se afla la primul etaj.

Cu recepţionerul m-am înţeles acceptabil în limba engleză, dar am fost puţin surprinsă să-l aud conversând mult mai fluent în limba bulgară cu o turistă care părea mai de-a casei.

Am achitat cazarea a doua zi dimineaţă înainte de micul dejun dorind să plecăm cât mai repede spre casă. Am plătit cu card bancar suma de 372 lire turceşti, echivalentul a 40 euro la data respectivă. Se putea plăti şi cu numerar. Nu am primit factură, dar nici nu am cerut.

Eu am folosit un card diferit de cel cu care am garantat rezervarea. Contrar celor menţionate pe booking, cum că „mi se va încasa în avans costul total al rezervării după ce voi rezerva” , nu mi-a fost blocată niciun moment vreo sumă de bani pe acel card pe care am avut în permanenţă din martie de când am rezervat până în octombrie când am ajuns să mă cazez la ACR Palas sume mult mai mari decât cea aferentă unei nopţi de cazare.

Camera 301

Se află la primul etaj, prima uşă în stânga. Neavând cine ştie ce bagaje cu noi, doar strictul necesar pentru o noapte, nu a fost o problemă urcatul pe scări.

Am intrat într-o cameră de dimensiuni acceptabile. În stânga era un dulap cu două uşi, apoi uşa de la baie şi patul matrimonial. Pe partea dreaptă era un corp gen birou sub care se afla minibarul. Nu m-a deranjat că minibarul era gol, cât faptul că acesta nu funcţiona decât atunci când eram în cameră şi cardul de acces era introdus în soclul special, soţul fiind dezamăgit că nu a reuşit să-şi răcească berea cât am fost plecaţi să luăm masa la o locantă şi să ne plimbăm puţin.

Deasupra biroului se afla setul de preparare a ceaiului şi cafelei, cu cană electrică, ceşti, pahare, pliculeţe de ceai şi cafea instant, util pentru mine, care am apreciat mereu ceaiul turcesc. Televizorul cu ecran plat se afla deasupra biroului pe perete şi funcţiona, dar nu am fost interesată ce programe aveam la dispoziţie. Un singur scaun completa mobilierul.

Camera era dotată şi cu aer condiţionat individual, funcţional, chiar dacă nu am avut nevoie de el, în octombrie serile fiind destul de răcoroase. Existau şi vreo două calorifere, dar nu dăduseră încă drumul la încălzire şi nici nu era nevoie.

În faţă era uşa balconului franţuzesc, care putea găzdui doar câteva jardiniere cu flori :D, protejată de o plasă împotriva insectelor. Vederea era pe partea cu intrarea în hotel şi spre terenul de sport al unei şcoli. Dacă am fi parcat maşina pe stradă am fi avut-o sub ochi, dar eu am preferat parcarea amenajată.

Mi-a plăcut patul matrimonial, mare şi confortabil, dar nu mi-a plăcut deloc poziţia înghesuită a acestuia şi accesul dificil spre pat. Spaţiile din stânga şi dreapta patului erau mult prea înguste pentru a permite amplasarea unor noptiere, astfel că doar pe o singură parte au improvizat un fel de poliţă fixată în consolă pe care au pus telefonul fix şi abia a mai rămas loc pentru telefoanele mele :D. Problema veiozelor au rezolvat-o interesant prin două lămpi pendul fixate pe tavan. Unul din calorifere bloca accesul spre pat oricărei persoane indiferent de siluetă :D, dar, sinceră să fiu, am preferat un pat lat în care ajungeam cu greu, însă în care m-am odihnit foarte bine, unuia mai îngust şi cu spaţii laterale normale. Norocul meu este că nu visez urât să sar noaptea din pat, pentru că aici aş fi sărit fix cu capul în perete. Cei mai norocoşi ca mine au plătit la fel, dar au nimerit camere mult mai aerisite, aceasta fiind cam singura mea nemulţumire legată de cazare.

Baia mie mi s-a părut tare mică şi înghesuită, dar nu m-a deranjat acest lucru. Pentru mine mult mai importantă a fost curăţenia acesteia. Toate obiectele şi instalaţiile erau noi şi perfect funcţionale. Am avut la dispoziţie prosoape albe impecabile şi uscător de păr, iar ca şi consumabile am primit hârtie igienică şi beţişoare de urechi, dar şi săpun lichid şi gel de duş în dispenserele de la chiuvetă şi de la cabina de duş. Cam puţin, dar nu m-a interesat prea mult, eu folosind propriile cosmetice.

Nu am avut nimic de reproşat la capitolul curăţenie a camerei sau a băii, totul a fost în regulă şi cred că acesta ar fi singurul aspect care m-ar putea convinge să revin cândva... după pandemie.

Un minus care nu ştiu exact în ce măsură poate fi atribuit hotelului ar fi izolarea fonică „aproximativă” , probabil suficient de ok atunci când sunt cazaţi turişti normali, dar nu am avut eu norocul ăsta :D. Am înţeles încă de seara că tot hotelul era plin de bulgari veniţi la shopping cu autocarul parcat chiar în faţa intrării, noi fiind singurii români, dar nu mi-am imaginat că-mi vor da deşteptarea la ora 06.30 cu strigătele lor, cu tropăitul pe scările de marmură în sus şi în jos, cu bătutul la toate uşile, posibil şi la a noastră, în condiţiile în care eu dorm „ca valiza” şi nu mă trezesc prea uşor.

Am trecut şi peste asta, oricum la ora 07.00 intenţionam să mă trezesc, aşa că m-am târât jos din pat, m-am spălat, mi-am făcut un ceai, am fumat o ţigară şi am vrut să iau micul dejun.

Micul dejun

Micul dejun era inclus în costul cazării. Acesta se servea într-o sală aflată la etajul al treilea al hotelului. Conform precizărilor de pe booking şi de pe site-ul oficial al hotelului, acesta trebuia să fie tip bufet, dar... din nou ghinion! , probabil cu pandemia s-a schimbat schimbarea şi acesta era oferit la farfurie, meniu fix, cea mai dezavantajoasă variantă pentru mine care nu mănânc orice.

Urcăm noi scările până la etajul al treilea, intrăm în sala pentru micul dejun şi constatăm că suntem singurii care bântuiam pe acolo şi nici mâncare nu era pe nicăieri. Am profitat să fac câteva poze cu mesele de patru şi de şase locuri, care nu respectau distanţele impuse, dar mai ales cu priveliştea frumoasă asupra oraşului Edirne şi cu Moscheea Selimiye în toată splendoarea ei. Încerc să mă lămuresc ce se întâmplă, soţul glumea că mi-au mâncat bulgarii toată mâncarea, deschid o altă uşă şi văd o turcoaică, mascată corespunzător, care înşira mâncarea pe farfurii. Engleză nu ştia, dar mi-a cerut cardul de la cameră pe care îl aveam în mână şi-mi arată că pe verso-ul acestuia era lipită o etichetă pe care scria că micul dejun se serveşte între 08.00-10.00, dar cine citise.

Nu era nici 07.30, aşa că am coborât să plătesc camera, să fumez o ţigară şi să mă plimb prin împrejurimi până începea masa. Aici am greşit. Când am văzut despre ce este vorba, trebuia să fac rapid bagajele şi să plec, astfel câştigând timp, deoarece nu merita să aştept atâta pentru acea caricatură de mic dejun şi să opresc undeva pe drum, oriunde putând mânca mai bine ca la ACR Palas.

Am revenit la ora 8 şi am găsit mica sală plină ochi şi alţi 5-6 turişti aşteptând pe scările înguste, toţi fără mască, care m-au salutat politicos în limba bulgară, iar eu le-am răspuns pe limba lor. Sinceră să fiu mai bine mă înjurau dar să fi purtat naibii o mască pe scara aia îngustă unde nici aer nu era. În salon înghesuială maximă, umăr la umăr, cum nu am văzut vreodată nici în vremuri normale.

Aveam de aşteptat cel puţin o jumătate de oră să termine de mâncat cei care ajunseseră înaintea mea, iar ideea de a intra în acel spaţiu închis şi aglomerat îmi dădea fiori. Soţul a declarat răspicat că el nu vrea să se îmbolnăvească aiurea pentru trei lulele oferite pe post de mic dejun şi a plecat nervos în cameră. Şi eu mă enervasem când am văzut lipsa totală de organizare şi lipsa oricărei distanţări fizice în plină pandemie, dar nici nu voiam să plecăm la drum nemâncaţi, soţul având probleme cu stomacul.

Am avut inspiraţia de a-i cere tipei cu care mă conversasem mai devreme să iau farfuriile pe o tavă şi să mâncăm în camera noastră, mai mult prin semne, dar a înţeles din prima solicitarea mea şi mi-a pus imediat mâncarea pe o tavă, împreună cu două ceaiuri fierbinţi, o chiflă şi o jumătate de covrig cu susan, rămas din ziua precedentă. M-am întors victorioasă în cameră cu mâncarea, în fapt doar hrană rece.

Aici altă belea. A trebuit să mâncăm pe rând, deoarece nu aveam decât un scaun în toată camera. Despre micul dejun n-aş putea spune decât că a fost modest, iar comparaţia o fac cu alte hoteluri de tranzit de o categorie asemănătoare vizitate de-a lungul anilor, nicidecum cu hotelurile luxoase de sejur.

Pe fiecare farfurie am găsit câte o felie de brânză, una de caşcaval, câteva fire de brânză, o felie de salam cu o culoare dubioasă, şapte măsline pe numărate (trei verzi şi patru negre), un sfert de roşie, două feliuţe de castravete, câteva frunze de pătrunjel, un ou fiert rece şi mai multe cutiuţe cu unt, gem de vişine, gem de căpşuni, miere, melasă, cremă de ciocolată şi cremă de brânză. Pe mine nu m-au interesat cutiuţele „dulci” , bune doar de crescut glicemia, nici salamul sau roşia şi castravetele, pe care nu le-aş fi luat niciodată în cazul unui bufet. Soţul ar fi preferat o omletă, iar eu un ou prăjit şi cu puţină brânză ne-ar fi fost de ajuns. Nu mănânc niciodată mult atunci când plec la drum, dar preferam ceva mai consistent. Aici totul a fost rece, farfuria era plină, dar mai mult cu aiureli. Nimic tradiţional, nimic cald. Timp pierdut!

După dezamăgitorul mic dejun, ne-am luat bagajele şi am predat camera. Nu înainte de a-i comunica recepţionerului nemulţumirea mea legată de nerespectarea măsurilor de protecţie impuse de situaţia pandemică, de riscurile la care sunt expuşi turiştii care le calcă pragul. Tipul mi-a mulţumit politicos şi mi-a urat Drum bun!

La ora 09.10 plecam din parcarea hotelului ACR Palas direct spre casă. Eram prea nervoasă pentru a-mi mai arde de alte opriri şi nici nu bănuiam „surprizele” care au urmat.

Concluzii

Impresiile mele despre ACR Palas sunt împărţite. Hotelul are plusurile lui, dar şi minusuri importante peste care eu nu aş trece cu uşurinţă.

Poziţionarea ultracentrală a hotelului este extrem de avantajoasă pentru oricine este interesat de vizitarea părţii vechi a oraşului Edirne. Eu nu am apucat să văd mare lucru.

Hotelul este nou, mobilierul este nou, condiţiile de cazare sunt ok pentru preţul plătit. Am apreciat curăţenia fără reproş.

Parcarea spaţioasă, păzită şi gratuită este un alt atu important.

La capitolul minusuri voi aminti: lipsa unui lift, accesul la oricare din cele trei etaje se face exclusiv pe scări; hotelul găzduieşte frecvent bulgari veniţi în grup la cumpărături, destul de gălăgioşi, iar izolarea fonică nu face faţă strigătelor acestora; lipsa unui loc amenajat destinat fumătorilor; programul de servire a micului dejun, 08.00-10.00, care îi cam încurcă pe cei care au de plecat la drum, plus aglomeraţia care se creează în salonul pentru micul dejun, plus micul dejun la farfurie, nu bufet cum scrie pe sait, modest, doar hrană rece; nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară în plină pandemie.

În contextul încă actual, eu sigur nu voi reveni într-un loc în care sănătatea mi-a fost pusă în pericol, însă nu exclud o vizită viitoare când se va termina această nebunie şi vom putea călători din nou în siguranţă, pentru avantajele oferite de acest hotel, dar renunţând la micul dejun inclus.

Recomand acest hotel cu rezervele expuse mai sus şi doar în vremuri nevirusate.

---

VIZUALIZĂRI: 5759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI