ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.01.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 08.02.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JAN-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
PREȚ 50
incl. cost transp. (cu auto propriu)
Raport PREȚ/CALITATE: BUN
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Cascada Bigăr [Cheile Nerei]

Cascada Bigar. Natura si legenda

TIPĂREȘTE

Salutare dragi colegi si navigatori pe siteul A. F. A.

A trecut si anul 2020 si am pasit in 2021 cu multa speranta de mai bine. Cred ca nimeni dintre cei pasionati de calatorii nu vor sa isi mai aminteasca de anul trecut, care a fost un an al restrictiilor, frustrarilor si al fricii de acest nevazut virus. Au trecut si sarbatorilor care nu au mai avut nimic din farmecul de odinioara. Nu a fost zapada, bucatele traditionale parca numai aveau acel miros apetisant iar colindatorii au fost foarte putini sau au lipsit cu desavarsire.

Asa cum spune proverbul„Calatorului ii sta bine cu drumul", chiar in a doua zi a acestui an am hotarat sa facem o excursie la cascada Bigar. Citisem foarte multe despre acest loc, numai elogii pozitive si cel mai important lucru este ca in anul 2013 siteul The World Geography a situat-o pe primul loc in topul celor mai spectaculoase cascade. Pe un blog de turism am gasit chiar urmatoarea comparatie„zona cascadei Bigar este o mini copie a cascadelor din parcul national Plitvice, Croatia" iar pe un alt site destinat calatoriilor santem informati ca majoritatea fotografiilor cu aceasta cascada sant prelucrate in fotoshop.

Plecam dis de dimineata din Pitesti pe traseul Slatina -Craiova unde facem un mic popas pentru un tur pietonal prin centrul orasului. Ne continuam drumul spre Drobeta Turnu Severin -Orsova, lasam in dreapta drumul care duce spre Baile Herculane si ne continuam drumul spre localitatea Bozovici. Cascada este situata la jumatatea distantei dintre orasul Anina si comuna Bozovici. Spre surprinderea mea tot acest traseu nu a fost deloc aglomerat. Drumul este foarte bun asa ca am reusit sa ajungem chiar cu o jumatate de ora mai devreme decat preconizase aplicatia gps.

Avand temele bine facute stiam ca exista o parcare cu plata putin mai sus de cascada iar vizitarea cascadei si a grotei de unde izvoraste izbucul Bigar ar costa 5 lei. Spre surprinderea mea nu a fost nimeni care sa ne taxeze pentru vizitare iar masina nu a fost nevoie sa o ducem in parcare. Am parcat cat mai pe dreapta vizavi de cascada, unde se formase deja o mini coloana de masini parcate.

Am sa va ofer mai intai cateva detalii tehnice despre acest loc iar la urma parerea mea personala. Cascada Bigar sau cascada Coronini este situata in judetul Caras-Severin in parcul national Cheile Nerei - Beusnita si este locul pe unde trece paralela 45, loc marcat cu un indicator mai impunator, care ne informeaza ca in acest loc santem lajumatatea distantei dintre Polul nord si Ecuator.

Locul de unde izvoraste izbucul Bigar este o grota situata cateva sute de metri mai sus de cascada. Apa este extrem de calcaroasa si dupa formarea cascadei se varsa in raul Minis. Grota de unde izvoraste aceasta apa, functioneaza pe principiul sifonului. In golul carstic din grota este un puternic izvor cu activitate intermitenta care atunci cand se umple iese printr-un cot si se varsa in cascada in raul Minis.

Exista si o legenda care spune ca o familie de tarani din partea locului isi dorea foarte mult un copil. Au avut un vis in care o vrajitoare ii indeamna sa bea apa de la izvorul de sub stanca, si dorinta li se va implini, vor avea o fata. Dar tot vrajitoarea ii avertizeaza sa nu o lase sa se indragosteasca pentru ca va muri. Fata a crescut si a cunoscut dragostea unui baiat numit Bigar. Pentru a impiedica cumplitul blestem tatal a decis sa o inchida in grota pentru ca vraja sa nu se implineasca. Induplecata de suferintele fetei vrajitoarea care traia pe taramul regasirii dorului, merge la ea in grota si ii transforma parul intr-o cascada prin care sa ii curga lacrimile. Rapus de durere tanarul Bigar se arunca in apa formata de lacrimile ei si mor impreuna. Se reintalnesc pe taramului dorului si isi implinesc povestea de dragoste. Legenda mai spune ca toti indragostiti care beau apa de aici vor avea parte de iubire vesnica.

Si acum parerea mea personala. Coboram treptele spre baza raului chiar in locul unde stropi de apa ai cascadei saruta Minisul si se contopesc. Desi nu este foarte mare este deosebit de frumoasa. Chiar daca santem in ianuarie si zapada inca ne ocoleste, muschii de pe stancile cascadei sant de un verde primavaratic. Nu pot compara acest loc cu niciuna din cascadele de la Plitvice pentru ca fiecare in parte are farmecul si frumusetea lui si asta ne scuteste de comparatii.

In imediata apropiere este amebajat un foisor cu bancute si mese unde sa stai sa admiri peisajul si sa asculti zgomotul de apa care povestete oricui vrea sa asculte frumoasa poveste de dragoste.

Urcam si pana la grota de unde izvoraste izbucul Bigar. Drumul nu este foarte greu dar trebuie foarte multa atentie pentru ca pietrele sant ude si se aluneca foarte usor. Cred ca atunci cand ninge si ingheata cascada se transforma intr-o mica oaza de clestar.

As include aceasta destinatie intr-un top 100 al celor mai frumoase locuri din tara noastra, un top cu locuri foarte frumoase unde trebuie sa ajungi macar o data in drumul tau prin aceasta viata.

Recomand vizitarea acestui loc iar daca timpul va permite zona are foarte multe obiective interesante care va asteapta sa le descoperiti.

Nu stiu cand voi mai reveni pe aceste meleaguri dar cu siguranta am sa incerc sa cunosc si sa descopar aceasta frumoasa zona a Banatului.

Am sa inchei acum acest mic review cu un citat de pe panoul de informare turistica, citat pe care la folosit si Dana 2008 i incheierea reviewului ei despre cascada Bigar. „Calatorule, ai ajuns in lumea mirifica din sudul Banatului! Ia cu tine doar imaginile acestei lumi si lasa aici doar urmele pasilor tai! "

Voi lasa fotografiile sa vorbeasca mai mult decat cuvintele.

Vacante si calatorii frumoase va doresc.


---
Trimis de micutzu in 19.01.21 11:59:57
Validat / Publicat: 19.01.21 13:43:07
VIZUALIZĂRI: 260INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BOZOVICI [CS]
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micutzu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion [19.01.21 16:04:36] »

@micutzu:  Ce frumoasă e cascada și pe timp de iarnă!

micutzuscris / TELEFON [19.01.21 19:02:45] »

@Carmen Ion:  Dacă ar fi fost zapada cred ca era și mai frumos.

mprofeanu [19.01.21 19:45:24] »

@micutzu:  Superbă cascadă și acum pe timp de iarnă, cu debit pe măsură!!

Am văzut-o în vara aceasta, a fost prima mea vizită acolo și mi-a plăcut mult... ​

micutzuscris / TELEFON [20.01.21 22:16:56] »

@mprofeanu:  Este un loc foarte frumos  în fiecare anotimp. Am sa propun membrilor acestui site sa facem un top 100 al celor mai frumoase locuri de vizitat de la noi din tara. Toate cele bune.

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [20.01.21 22:55:55] »

@micutzu:  Noi am vizitat această cascadă vara, iar debitul apei era ceva mai scăzut. Îmi aduc aminte că era aglomerat și aproape că am stat la coadă pentru câteva fotografii. Am mers apoi la izbuc, iar pentru a urca în grotă chiar a trebuit să așteptăm la rând. Îmi amintesc cu plăcere de apa aceea cristalină care țâșnește de sub peretele de stâncă, dar și de micile cascade formate până la vărsarea în apele Minișului. Un loc frumos, ca atâtea altele de pe la noi!

În ceea ce privește ideea cu top 100 al celor mai frumoase locuri din țara noastră, cred că vreo câteva astfel de zone se află acolo, în Parcul național Cheile Nerei-Beușnița. Mă gândesc la Ochiul Beiului, la cascada Beușnița, poate cheile și cascada Șușara, lacul Dracului sau chiar ”La Tunele” de pe malul Nerei. Cred că ar fi util un top 1000 

Am lecturat cu plăcere articolul! Numai bine!

Daisy Petal [21.01.21 12:10:44] »

Superbe imaginile cascadei. Într-adevăr, Bigăr este micuț, dar spectaculos. În vara anului 2020 am ratat excursia la cascada, dar trag nădejde că voi ajunge cumva în vara care urmează. Felicitări pentru articol.  

Aurici [26.01.21 12:24:38] »

Ce bogată este cascada! Și noi am văzut-o înt-o perioadă bună, după ploaie, dar nu era chiar așa de bogată. Superbă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Daisy Petal, micutzu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0889718532562 sec
ecranul dvs: 1 x 1