ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 3 nopți
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 43 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 17 MIN

Final de sezon estival virusat la hotelul Europa

TIPĂREȘTE

Toată vara am privit la televizor imagini de la Marea noastră Neagră cu plajele mai aglomerate decât în vremurile normale în care o mulţime de turişti români plecau spre Bulgaria, Grecia, Turcia sau spre tărâmuri mai îndepărtate. Noi nu mai mergem de ani de zile pe litoral în plin sezon, căldura şi aglomeraţia au împins vacanţele noastre la mare spre luna septembrie, cu zile mai scurte dar cu soare mai blând, lume mai puţină şi preţuri mai mici. Lunga vară fierbinte s-a prelungit anul acesta până la finalul lunii septembrie iar staţiunile de pe litoralul nostru au fost mai pline ca niciodată, lucru bun pentru proprietarii de hoteluri şi restaurante dar descurajant pentru mine.

N-am avut parte de o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, am lipit o zi de vineri şi una de luni la weekendul de la mijlocul lunii septembrie. Recunosc, am fost stresată de ştirile despre aglomeraţia de pe litoral şi despre înmulţirea cazurilor de covid, mai ales că hotărâseră să meargă la mare şi bunicii familiei care abia reveniseră la Bucureşti după luni de zile de izolare liber consimţită la casa de la ţară. Cu toate acestea, nu mi-a fost greu să găsesc hotelul potrivit pentru mica noastră vacanţă. Contrar obiceiurilor mele, nu m-a interesat prea mult preţul, prioritară fiind alegerea unui loc în care să ne simţim în siguranţă. M-am decis rapid asupra hotelului Europa din Eforie Nord unde am fost ultima dată anul trecut de Paşte.

Tarifele de cazare sunt destul de piperate chiar şi în extrasezon, hotelul este un pic demodat în ceea ce priveşte decoraţiunile interioare dar serviciile oferite sunt de cea mai bună calitate şi sunt respectate cu stricteţe normele sanitare care ne dirijează viaţa de luni de zile. În plus, are o grădină mare şi frumoasă, piscine cu apă dulce şi cu apă sărată de Techirghiol în preajma cărora te poţi refugia dacă plaja privată este prea aglomerată.

Am ales oferta specială de toamna, valabilă pentru sejururi de cel puţin trei nopţi de cazare-60 euro pe zi de persoană, cazare în cameră dublă cu demipensiune (mic dejun şi prânz sau cină, după preferinţe), parcare gratuită, acces gratuit la plaja privată şi la piscina exterioară cu apă dulce. Am rezervat telefonic două camere duble şi o cameră single pentru fiul nostru. Am plătit la finalul sejurului cu cardul bancar şi cu cardul meu de vacanţă. Am avut o surpriză plăcută, am beneficiat de reducere în baza cardului de fidelitate oferit clienţilor Ana Hotels, card care-ţi dă şi posibilitatea de a te caza mai devreme şi de a elibera camerele mai târziu faţă de orele standard, fără costuri suplimentare.

Despre hotelul Europa din Eforie Nord, unul dintre simbolurile litoralului românesc, am scris detaliat atunci când am povestit despre vacanţa de Paşte a anului 2019. Am să încerc să nu repet prea multe lucruri şi să mă refer mai mult la felul în care nesuferitul virus a influenţat vacanţa noastră. Am ajuns la ora 14 şi am fost întâmpinaţi de un tânăr amabil, mascat şi înmănuşat ca la norme. Recepţia este protejată cu panouri de plexiglas, la intrarea în hotel există un sistem care monitorizează temperatura turiştilor. Recipiente cu dezinfectant sunt montate la toate intrările şi ieşirile din hotel, la restaurant, pe terasă, la piscină, la toalete, chiar şi pe plajă.

Tânărul recepţioner ne-a instruit temeinic, ne-a explicat circuitele menite să evite, pe cât posibil, întâlnirea nas în nas a turiştilor şi a personalului din hotel. De altfel, afişele şi mesajele de pe ecranele televizoarelor din zona recepţiei reamintesc turiştilor regulile de bază care trebuie respectate pentru a ne bucura, chiar şi într-un an dificil, de o vacanţă în siguranţă.

Am fost informaţi că nu se face curăţenie în camere decât la cererea turistului. Fiind vorba de o scurtă vacanţă, am anunţat de la bun început că renunţăm la serviciile de curăţenie. Personalul hotelului nu mai duce bagajele turiştilor în camere decât în cazuri speciale, în lifturi urcă cel mult două persoane, cu excepţia familiilor cu mai mulţi membri. Locul de joacă interior pentru copii este închis, s-a renunţat la animaţia de seară pentru cei mici.

În tot hotelul este curat-lună, personalul poartă mască şi mănuşi şi interacţionează cât mai puţin cu turiştii. La rândul lor, turiştii iau lucrurile în serios, nu se înghesuie la masă şi mişună prin hotel doar mascaţi. Holul mare de la parterul hotelului era gol, turiştii fiind sfătuiţi să nu staţioneze prea mult în interior. Dar de ce ai sta înăuntru când Soarele este generos şi Marea te îmbie cu valurile ei înspumate?

Am fost anunţaţi că sunt pregătite camerele, am primit imediat cartelele de acces împreună cu cartelele pentru prosoape de plajă. Am fost rugaţi să aşteptăm cel puţin o jumătate de oră, timp în care camerele, curate şi dezinfectate, urmau să fie tratate cu un aparat special, menit să alunge orice virus rebel. Am admirat frumoasele peisaje dobrogene româneşti şi bulgăreşti, pictate de artistul Victor Clodius după care am mers la restaurant, lăsând timp suficient gazdelor noastre pentru a izgoni viruşii pitiţi prin camere.

Am primit camere la etajul patru, aş fi preferat mai sus dar a fost bine şi aşa... Reamintesc că la hotelul Europa toate camerele au balcoane îndreptate spre mare dar sunt de preferat cele de la ultimele etaje care au ca bonus o vedere de vis, Marea şi Lacul Techirghiol, despărţite de o fâşie îngustă de pământ pe care trec şoseaua şi calea ferată.

Am regăsit camerele aşa cum le ştiam, spaţioase, luminoase, curate şi bine aerisite. La nevoie, există spaţiu suficient pentru un pat suplimentar. Mobilierul, închis la culoare, este cel standard pentru o cameră de hotel, nimic special. Am avut parte de o cameră cu pat matrimonial mare, cu saltea confortabilă, aşternuturi albe, impecabile, perne şi pilotă de calitate bună. Pe pat am găsit două halate de baie din prosop gri şi papuci de unică folosinţă pe care nu i-am folosit pentru că am evitat zona spa. Suficiente prize şi corpuri de iluminat bine amplasate, veiozele cu braţ mobil de deasupra noptierelor fiind cele mai utile din punctul meu de vedere.

Camerele sunt mochetate, ferestrele sunt acoperite doar de draperii, lipsesc în continuare perdelele care dau eleganţă unei încăperi, oricât ar fi ea de modestă. Da, camerele de la hotelul Europa nu impresionează la prima vedere, lipsesc micile detalii care dau viaţă şi culoare dar compensează prin curăţenie şi confort, lucru foarte important în vremurile pe care le trăim.

Minibarul este gol, au fost scoase toate produsele din interior, practic are doar rol de răcitor. Telecomanda televizorului a fost înfăşată în folie de plastic ce se schimbă după fiecare sejur. Din camere lipsesc obişnuitele mape cu pliante despre hotel. În locul lor, am găsit pe rama oglinzii un cod de bare care oferă toate informaţiile necesare.

Baia dă semne de oboseală, gresia şi faianţa sunt învechite, cu chitul de rosturi sărit pe alocuri. Nu dă bine la un hotel cu pretenţii! Pe mine nu m-a deranjat dar poate alţi turişti vor fi dezamăgiţi... Aspectul lasă un pic de dorit dar intalaţiile funcţionează foarte bine şi baia este dotată cu tot ce trebuie:uscător de păr, calorifer port-prosop (necesar avâng în vedere că hotelul este deschis în perioada aprilie-noiembrie), multe prosoape albe, hârtie igienică, şerveţele, pungi de plastic, săpun lichid. şampon şi loţiune de corp de foarte bună calitate, cu miros suav de bergamotă. S-a renunţat la clasicele flaconaşe cu cosmetice care trebuie înlocuite zilnic şi au fost puse recipiente mari din care poţi consuma din plin, fără economie.

În tot hotelul există internet wi-fi care funcţionează foarte bine. Sistemul centralizat de climatizare, de generaţie veche, este eficient dar zgomotos. Nu poate fi oprit din cameră, norocul nostru că în timpul nopţii este redus la minim şi nu deranjează absolut deloc.

Balconul îngust, dotat cu uscător de rufe, măsuţă şi două scaune comode, m-a făcut să trec cu vederea eventualele lipsuri ale camerei. În fiecare clipă m-am bucurat de spectacolul fără egal al Mării noastre, de culorile ce se schimbă de la o oră la alta, trecând prin toate nuanţele de albastru, gri, verde, turcoaz. Am simţit adieriele sărate ale vântului, am salutat pescăruşii gălăgioşi, m-am minunat de fiecare răsărit de Soare ca şi când ar fi fost primul sau poate, ultimul din viaţa mea...

Pentru că am renunţat din start la serviciile de curăţenie, cameristele nu s-au apropiat de camerele noastre. Le-am întâlnit într-una din zile pe hol şi le-am rugat să ne dea prosoape curate. A fost suficient pentru noi, puţinul gunoi l-am dus singuri, de aspirat chiar nu era nevoie. Dacă am fi stat mai mult, ar fi fost necesară curăţenie în baie.

Micul dejun, prânzul şi cina au fost servite pe terasă dar şi în interiorul restaurantului. Mesele au fost distanţate potrivit normelor, cele de pe terasă se dezinfectau după fiecare client iar în interior se schimbau feţele de masă. Pe terasă era foarte plăcut dar destul de aglomerat, drept pentru care am preferat să mâncăm în restaurantul spaţios, aproape gol. Intervalele orare în care se servesc mesele au fost extinse pentru a se evita îngrămădeala: micul dejun 7,30-10,30, prânzul 12,30-15,30 şi cina 18-22. Toate cele trei mese au fost sub formă de bufet suedez, pentru prânz şi cina existând şi varianta a la carte (nu o recomand, preţurile sunt exagerat de mari).

Turiştii nu puteau atinge mâncarea, protejată cu panouri de plexiglas. De cum ajungeai în dreptul bufetului. te prelua un ospătar mascat, înarmat cu o farfurie mare în care punea tot ce pofteai. Foarte amabili şi veseli ospătarii, făceau diverse recomandări bine intenţionate dar aveau un cusur... puneau prea mult în farfurie, mult mai mult decât ne-am fi luat singuri! Cereai o friptură, primeai două... cereai un polonic cu ciorbă, primeai un castron plin-ochi... Mai ales băiatul meu era răsfăţat cu porţii mult prea generoase, a primit o explicaţie haioasă... după fizic, au crezut că este sportiv şi mănâncă mai consistent!

La faţa locului, am plătit supliment de pensiune completă pentru bunici şi nepot, eu şi soţul meu renunţând bucuroşi la prânz pentru câteva ore în plus de plajă. În varianta demipensiune poţi alege între prânz şi cină dar este o idee bună să optezi pentru masa de seară care este mai diversificată şi acompaniată de muzică live pe terasă.

La micul dejun a fost mai multă lume pentru că toţi turiştii din hotel aveau micul dejun inclus în preţul cazării. Cu toate acestea, n-a fost mare aglomeraţie. Turiştii mascaţi formau cozi în dreptul celor două linii de servire, păstrând distanţa iar ospătarii s-au descurcat foarte bine în aceste condiţii speciale. N-am văzut oameni nervoşi sau nemulţumiţi deşi erai nevoit de multe ori să iei coada de la capăt pentru că ai uitat ceva sau poate copilul te sâcâie să-i mai aduci una-alta. Atât turiştii cât şi ospătarii păreau împăcaţi cu această situaţie şi încercau să se ajute unii pe alţii. Pentru mine a fost chiar o surpriză plăcută!

Am avut de toate la micul dejun, produse proaspete, de bună calitate:mezeluri, multe brânzeturi{două-trei sortimente de caşcaval, mozzarella, telemea, brânzică proaspătă de vaci, cheddar, simandicoseli mucegăite), ciuperci sau roşii la cuptor, ouă fierte, ochiuri, omletă, cabanos, crenvurşti, peşte marinat, pacheţele de primăvară cu legume sau caşcaval„brânză tofu, măsline, zacuscă, patiserie caldă, legume şi fructe proaspete, unt, cereale, gem şi miere la cutiuţe, iaurturi simple şi cu fructe ambalate.

Adaptat la cerinţele acestui sezon turistic virusat, au dispărut solniţele de pe mese, sarea şi piperul erau ambalate în pliculeţe mici, la fel ca zahărul. Locul pâinilor mari din care fiecare turist îşi tăia după plac a fost luat de chifle calde, albe şi negre, servite de ospătar, odată cu mâncarea. Au dispărut prăjitoarele de pâine dar puteai cere pâine prăjită şi ţi se aducea de la bucătărie, direct la masă.

Băuturile ni le-am luat singuri:cafea espresso cu sau fără cofeină, cappuccino sau cafe latte de la aparate care macină boabe de cafea, diverse ceaiuri, lapte cald şi rece, sucuri neacidulate, apă minerală plată şi carbogazoasă Bucovina, ambalată la jumătate de litru. Aparatele pentru cafea şi vasele cu alte băuturi au fost amplasate în mai multe locuri, atât în restaurant cât şi pe terasă, tocmai pentru a se evita obişnuita agitaţie din jurul lor. În imediata apropiere, recipientele cu dezinfectant aproape te trăgeau de mânecă să le foloseşti. Cafeaua putea fi pusă în pahare de unică folosinţă şi savurată în tihnă, în grădină sau pe balcon. Cei mai mulţi turişti luau câteva fructe pe plajă... n-am făcut excepţie nici noi.

Meniul de la prânz şi cină a fost bine alcătuit, accentul fiind pus pe calitatea preparatelor culinare. Decât mult şi prost, mai bine mai puţin şi foarte bun! Supe şi ciorbe (ciorbă de perişoare, de pui a la grec, de văcuţă, supe cremă...), aperitive, fripturi la grătar şi la cuptor de pui, porc, curcan, vită, diverse garnituri şi salate gata preparate. Nu a lipsit peştele de la nicio masă, am mâncat pe săturate somon, şalău, crap, chefal, sardine... delicios! Desigur, fructe bune, de sezon (pepene, mere, pere, prune, piersici, nectarine, doar o singură dată struguri cu toate că Dobrogea este plină de podgorii) şi prăjituri excelente, cu o menţiune specială pentru pana cotta cu fructe de pădure şi crema de zahăr ars. Apa minerală a fost inclusă în preţ, restul băuturilor se plăteau separat (foarte scumpe, noi n-am comandat nimic de la bar).

Vara aceasta s-au organizat, în fiecare săptămână, două seri tematice:seara grecească, vinerea şi seara dobrogeană, sâmbăta. Contra cost, în limita locurilor disponibile, puteau participa şi turişti din afara hotelului. Ambele seri au fost de nota 10, seara grecească având un plus la divertisment iar seara dobrogeană, la gastronomie.

Să le luăm pe rând... La seara grecească am avut, printre altele, souvlaki, fripturi la grătar, midii foarte bune, sardine, salată grecească, salată cu fructe de mare, humus, tzatziki şi delicioasele baclavale însiropate. Atmosfera a fost întreţinută de tinerii talentaţi ce alcătuiesc Ansamblul Elpis al Comunităţii Elene din Constanţa. Minunat... costume, repertoriu... farfurii ţăndări la final şi multe, multe aplauze pentru tinerii frumoşi care au adus Grecia la ţărmul Mării Negre. Programul a continuat cu cele mai cunoscute melodii greceşti, interpretate de o formaţie care a cântat şi ne-a încântat în fiecare seară. Ce s-ar mai fi distrat lumea într-o vară normală... Ne-am retras în camerele noastre şi am dansat pe balcon, uitând de toate relele care ne înconjoară!

Sâmbătă seara am avut parte de un adevărat dezmăţ culinar cu ciorbă ţărănească de purcel, salată beuf, de vinete, icre, fasole bătută, platouri cu brânzeturi şi mezeluri tradiţionale, saramură de crap, pui la ceaun, mici şi cârnaţi, sărmăluţe cu smântână şi mămăliguţă. La desert, plăcinte cu brânză, mere şi dovleac, clătite cu dulceaţă şi cu brănză dulce, miniprăjituri care mai de care mai tentante... Tinerii dansatori în costume populare dobrogene au jucat geamparale, cântăreţii au ales melodii săltăreţe, de petrecere iar noi am fost cuminţi, la fel ca toţi turiştii aflaţi pe terasa hotelului Europa... am bătut ritmul pe sub masă, am pozat şi am aplaudat.

Anul trecut, cu ocazia minivacanţei de Paşte, am beneficiat de serviciile centrului welness-spa de la subsolul hotelului şi am povestit despre răsfăţul de care am avut parte. Anul acesta nici măcar nu ne-am apropiat dar am fost informaţi că piscina interioară cu apă sărată încălzită din Lacul Techirghiol este închisă. Procedurile de tratament care au la bază nămolul sapropelic şi apa sărată de Techirghiol aveau loc afară, în zona special amenajată. Era cald dar când vremea este mai puţin prietenoasă, poţi căpăta o răceală zdravănă în loc să oblojeşti un reumatism vechi.

Pentru masaje, proceduri cosmetice cu minunatele produse pe bază de Gerovital, saune şi kinetoterapie sau antrenament la sala de fitness era necesară programare pentru a evita prezenţa unui număr mare de persoane în zona spa. Nu am fost, n-am vrut să ne asumăm riscuri inutile dar mama s-a informat temeinic şi m-a anunţat că îşi doreşte un pachet cu tratament la hotelul Europa. Sperăm că anul viitor va fi mai bun cu noi toţi, că vom fi sănătoşi şi ne vom bucura, fără temeri, de lucrurile mărunte care ne fac viaţa frumoasă.

Turiştii cazaţi la hotelul Europa au la dispoziţie gratuit piscina exterioară cu apă dulce, foarte curată, înconjurată de şezlonguri şi umbrele. Pentru piscina exterioară cu apă sărată şi bazinul cu nămol, se plăteşte separat. Există bar, duşuri, toalete... tot ce trebuie în această zonă. În condiţii normale, de la piscina interioară se poate ieşi direct afară, la plajă. De lângă piscina cu apă dulce am luat prosoape albastre de plajă, mari şi pufoase, pe baza cartelelor primite de la recepţie. Prosoapele se pot schimba ori de câte ori este necesar şi se predau în ultima zi a sejurului, moment în care se recuperează cartelele care trebuie restituite la recepţie împreună cu cartelele de acces în cameră.

Hotelul Europa are, pe partea dinspre mare, o grădină foarte bine întreţinută, cu gazon impecabil, loc de joacă pentru copii, băncuţe, şezlonguri şi hamace atârnate la umbra copacilor. Cred că este una dintre cele mai frumoase grădini de pe litoralul nostru care atrage, chiar şi în extrasezon, multe familii cu copii mici şi bunici. Mi-am savurat cafeaua de dimineaţă pe un fotoliu, în adierile brizei, privind pescăruşii care chemau Soarele cu ţipete lor ascuţite...

Cel mai scurt drum spre plaja privată traversează grădina hotelului, împrejmuită cu gard şi prevăzută cu o poartă care se deschide doar din interior, din afară fiind deblocată cu ajutorul cartelei de acces în cameră. Am fost instruiţi să folosim această cale doar atunci când mergem la plajă iar la întoarcere să ocolim hotelul şi să intrăm prin parcare. Ca să se evite aglomeraţia... A fost singura regulă pe care n-am respectat-o pentru simplul motiv că drumul de întoarcere trecea pe o alee îngustă, sufocată de tarabe şi de turiştii care pierdeau vremea pe acolo. Am ignorat indicaţiile primite şi ne-am întors la hotel tot prin grădină, fără niciun risc de a ne confrunta cu inamicul.

Cum cobori spre mare pe lângă hotelul Belona, plaja hotelului Ana Europa se află în partea dreaptă a portului de iahturi. Este mare, curată, dotată cu multe şezlonguri şi umbreluţe, suficiente coşuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vreo două cabine de schimb. Desigur, vara aceasta n-au lipsit dezinfectanţii nici măcar pe plajă. Având în vedere că până la hotel ai un picuţ de mers, ar fi necesare duşuri, toalete şi un beach-bar cu preţuri decente.

De cum ajungeam pe plajă, eram întrebaţi dacă dorim salteluţe (gratuite pentru clienţii hotelului) dar de data aceasta le-am refuzat. Şezlongurile erau aranjate la linie, cu spaţiu mărişor între ele dar unii turişti, mai cu seamă doamnele, le tot roteau în căutarea soarelui, uitând deseori de distanţare în favoarea unui bronz perfect. Cum paranoia m-a luat un pic în primire în ultima vreme, am ignorat primele rânduri de şezlonguri (zona cea mai apropiată de mare dar cea mai aglomerata) şi ne-am aşezat mai în spate, fără alţi oameni pe lângă noi. Offf... câtă strategie de frica unui păcătos de virus...

La mijloc de septembrie, Marea Neagră fost minunată, caldă, curată, fără alge sau meduze, cu valuri tocmai bune pentru distracţia turiştilor de toate vârstele. Intrarea în apă este lină, nu sunt pietre, nisipul este fin, fără prea multe scoici sparte. Nu mă gândeam că voi găsi o plajă atât de frumoasă la Eforie, anul trecut am fost teribil de dezamăgită de plaja de la intrarea în Mamaia, din zona Pescărie. Ca să nu fie totul perfect, în apropierea plajei private a hotelului Europa se afla un beach-bar, foarte solicitat de turişti, care avea grijă să "dezmorţească" atmosfera cu manele care urlau din difuzoarele uriaşe. Din fericire, mai făceau câte o pauză... Căt de bucuroasă eram în momentele în care auzeam doar foşnetul valurilor, ţipetele pescăruşilor şi vocile vesele ale copilaşilor care se bucurau de vacanţă!

Eforie Nord, staţiunea atât de criticată dar în acelaşi timp atât de căutată de turişti, era aglomerată chiar şi la mijloc de septembrie. Plaja, faleza, străzile au fost neaşteptat de curate dar aleile care coboară spre plajă, pe lângă hotelul Belona, arată ca după bombardament... pe plajă se înşiră multe coşcobelniţe, care de care mai urâte... în locul spaţiilor verzi a rămas doar iarbă pârjolită de arşiţa unei veri lungi... Seara urlau zece feluri de muzici pe la terase, norocul nostru că se dădea stingerea obligatoriu la 12 noaptea.

Ne-am plimbat foarte puţin prin staţiune, am văzut o mulţime de vile şi pensiuni frumuşele, cu grădini umbroase, pline de flori, am văzut hoteluri renovate alături de clădiri abandonate, înconjurate de bălării. Pentru că staţiunea era plină de turişti, erau deschise toate tarabele cu articole de plajă, restaurantele cu autoservire, patiseriile, supermarketurile şi farmaciile. Doar barurile şi terasele de pe plajă se închideau pe rând, anunţănd finalul sezonului estival.

A fost foarte bine anul acesta la hotelul Europa din Eforie Nord, ne-am întors acasă sănătoşi, odihniţi, bronzaţi. Ne-am bucurat de întâlnirea cu Marea... Într-o altă vară, aş fi cârcotit, aş fi spus "Prea scump pentru ce oferă, mai bine mergeam la vecinii bulgari" dar acum, nu pot spune decât "A fost perfect, am avut o vacanţă de nota 10 dar mult, mult prea scurtă! "


despre SERVICII

Personal amabil, politicos, comunicativ care a respectat toate masurile de igiena necesare in aceasta perioada dificila. Au fost adaptate serviciile hotelului, s-a renuntat la unele facilitati pentru siguranta turistilor. Au reusit sa ne ofere o vacanta frumoasa in cel mai complicat sezon turistic pe care l-am trait.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camere spatioase, igienizate, cu tot confortul necesar. Ca aspect, ar putea fi aduse unele imbunatatiri dar anul acesta prioritara a fost lupta cu virusul care ne-a schimbat viata... Sistemul vechi de climatizare, eficient dar zgomotos, poate deranja in timpul zilei dar noaptea este redus la tacere. Vederea de pe balcon este minunata, cu adevarat spectaculoasa la etajele superioare. Se aude pana tarziu muzica de la terasele de pe plaja, vechea problema a vacantelor pe litoralul noastru.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mesele au fost servite sub forma de bufet suedez. Mancarea a fost delicioasa, de foarte buna calitate. Preparatele au fost servite de ospatari, astfel incat turistii n-au pus mana decat pe propria farfurie. Seara greceasca si cea dobrogeana au fost foarte bine organizate, cu mancare traditionala, muzica si dansuri.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja privata este curata, nisipul fin, intrarea lina in mare. Marea... o incantare ca intotdeauna!


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Relaxare... cat cuprinde! Distractie, ceva mai putina in acest an. Fara animatia de seara pentru copii, fara bazinul interior cu apa sarata de Techirghiol, mai putine proceduri de tratament, adaptate vremurilor pe care le traim.


[fb]
---
Trimis de Floria in 18.11.20 17:49:47
Validat / Publicat: 18.11.20 20:46:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD. A mai fost în/la: Tot la hotel Europa.

VIZUALIZĂRI: 2472 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 Hotel Europa.Seara greceasca.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51050 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 43.20 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmasterPHONE
    [18.11.20 20:54:05]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Aurici
    [19.11.20 11:11:45]
    »

    Chiar mă întrebam dacă/unde ai avut o escapadă la mare în toamna asta. Îmi place cum îți alegi locul și cum scrii despre el după aceea. Parcă nu a mai contat atât de mult în perioada asta oboseala hotelurilor sau unele lipsuri, ci dacă ele au făcut tot ce trebuie ca turistul să se simtă în siguranță. Ceea ce la Europa așa pare că a fost. Faptul că s-au ocupat și de divertisment pentru turiști mi se pare iarăși un plus, bravo lor. Și partea de alimentație mi se pare că a fost tratată cu multă responsabilitate.

    ​Multă sănătate bunicilor, să aibă grijă de ei ca și până acum. Și vouă, de asemenea. Să trecem cu toții cât mai repede și cu bine de această perioadă.

    k-lator
    [19.11.20 18:20:38]
    »

    @Floria:  Felicitări pentru vacanța reușită și pentru articolul scris în așa fel că te introduce vrei-nu-vrei în atmosfera locului.

    ​Mi-a plăcut gradina, dar și priveliștea de la balcon. Am remarcat că toată lumea s-a străduit să facă șederea turiștilor cât mai plăcută. Hotelul ăsta ar fi o alegere foarte bună, uitându-mă la dotări și servicii, dacă n-aș avea un pic de fobie de locuri așa de aglomerate...” la turism industrial” cum le alint eu

    Am votat cu plăcere articolul, mi-a plăcut descrierea!

    Toate cele bune. ​​   

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    FloriaAUTOR REVIEW
    [19.11.20 18:45:10]
    »

    @Aurici:  A fost bine la Europa, chiar m-am relaxat un pic dupa o vara lunga si foarte grea pentru mine... Am avut doar doua saptamani de vacanta in luna iulie in care m-am odihnit fara nicio grija la tara, alaturi de toata familia mea. Anul acesta ne-am dat seama cat de pretioasa este o casa intr-un loc izolat, la aer curat, departe de toti virusii de pe lumea asta. In rest, am fost zi de zi la munca in timp ce colegii mei au lucrat mai mult de acasa... stresata sa nu cumva sa-i imbolnavesc pe ai mei, mai ales pe bunici.

    Multumesc pentru gandur​ile bune! Multa sanatate va doresc si voua, sa trecem cu bine peste aceasta mare incercare!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [19.11.20 18:50:43]
    »

    @webmaster:  Multumesc! Multa sanatate, aveti mare grija de voi!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [19.11.20 19:02:03]
    »

    @k-lator:  Multumesc! Pentru noi a fost a doua minivacanta la hotel Europa, prima a fost tot in extrasezon, anul trecut de Paste. In plin sezon mi se pare mult prea scump si prea aglomerat. Si eu evit pe cat posibil locurile agitate si zgomotoase, nu numai in acest an complicat... Desi este un hotel mare, nu este foarte multa lume in acelasi loc, unii merg pe plaja, altii la piscine sau la procedurile de tratament. Baza de tratament este foarte buna, produsele Gerovital fac minuni„mamei mele i-au facut foarte bine dar din pacate anul acesta n-a mai ajuns la proceduri, nici la Bucuresti, nici intr-o statiune balneara.

    Multa sanatate va doresc! ​

    mishu
    [23.11.20 21:49:29]
    »

    @Floria:  Hotel Europa, pro si contra as putea spune, un hotel destul de scumpicel, insa placut si daca iti doresti sa stai acolo mi se pare ok. Am ajuns sa stau si eu acolo doua nopti intr-un team building in 2017 si pot spune ca organizarea a fost perfecta si chiar erau atenti la multe detalii astfel incat sa avem parte de o mini vacanta speciala.

    Citind cele povestite de tine aici imi aduceam aminte de cele descoperite de mine in urma cu trei ani si pot spune ca ai facut alegerea stiind clar ca asteptarile iti vor fi indeplinite, ceea ce s-a confirmat.

    Sa speram ca anul viitor va fi ceva mai generos cu noi, pana atunci insa felicitari, votat cu mare drag. ​​

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, Floria, k-lator, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂEuropa Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070058822631836 sec
    ecranul dvs: 1 x 1