Mănăstirea Sihăstria Tarcăului

TIPĂREȘTE

Despre Sihăstria Tarcăului auzisem încă din copilărie, tatăl meu mai povestindu-ne câte ceva de prin locurile în care pleca în interes de serviciu, dar până în această vară nu mi-a fost dat să ajung acolo. De fapt nici nu mă trăgea inima pentru că - din plimbările făcute cu ani în urmă pe Valea Tarcăului - reținusem că drumul pietruit este foarte rău. În minivacanța noastră în Neamț din anul acesta, vizitând Muzeul de Artă “Iulia Hălăucescu - Tarcău” , doamna de la muzeu ne-a dat prima veste bună - drumul pe Valea Tarcăului este acum asfaltat. A doua veste bună a fost că soțul meu s-a declarat dispus să ne conducă pe drumul din munți. Tot el fusese la volanul mașinii și în urmă cu câțiva ani când ne-a zdruncinat prin gropi și pietre până la Ața, un sătuc pierdut în codru, pe firul pârâului cu același nume.

Mănăstirea Tarcău - oficial Mănăstrirea Sihăstria Tarcăului - este situată pe Valea Tarcăului, la 45 km de Piatra Neamț, între satele Brateș și Ardeluța. Din centrul comunei Tarcău până la mănăstire sunt 17,5 km pe care îi străbați pe un drum bun, asfaltat, DC135 Tarcău - Ardeluța. Urmând cursul de apă al Tarcăului, trecând prin satele Cazaci și Brateș, mai înainte de a ajunge la Ardeluța, zărești în dreapta Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, mai simplu spus, schitul sau sihăstria. Este de înțeles că drumul care șerpuiește pe malurile pietroase ale râului, străjuit de păduri de foioase și de conifere, este de o rară frumusețe mai ales în zi de vară.

Am ajuns la poarta mănăstirii și am lăsat mașina într-un loc deschis, nu foarte mare, căruia nu-i pot spune parcare pentru că nu era amenajat în nici un fel. Dincolo de poarta larg deschidă, acoperită cu tablă, drumeagul pietruit ne conduce la biserica mănăstirii în fața căreia se află turnul - clopotniță.

Mănăstrirea Sihăstria Tarcăului este un lăcaș pentru călugări fondat în perioada 1828 - 1833 de ieroschimonahul și duhovnicul Avramie, primul egumen al așezământului, venit probabil de la Mănăstirea Neamț sau de la una dintre mănăstirile de pe Valea Bistriței. Numele lăcașului a fost împrumutat de la pârâul și munții din jur.

Încă de la început schitul a fost înzestrat cu loturi de pădure, cu fânețe și cu mori de apă pentru a putea asigura cele necesare viețuirii primilor călugări care s-au stabilit aici.

Biserica cu hramul “Duminica Tuturor Sfinților” înălțată de meșteri locali anonimi în cinci ani, finalizată și sfințită în 1833, este din lemn de frasin pe fundație de piatră, are acoperiș de draniță și nici o turlă. În formă de cruce, lăcașul de dimensiuni reduse are absidele laterale pentagonale și terminațiile dinspre răsărit și apus rotunjite, cu o ingenioasă îmbinare a bârnelor de lemn. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor închis, adăugat în 1936, în partea sudică,

Și turnul-clopotniță a fost construit mai târziu decât biserica (în 1868). Este din bârne de lemn, cu deschideri mari la nivelul superior și are un acoperiș bulbat, mai puțin obișnuit la bisericile moldovenești.

Am intrat în biserică după ce am citit și am fotografiat - pentru aducere aminte - scurtul istoric înrămat, afișat în dreapta intrării. Interiorul nu este pictat. Pe pereții din lemn se văd doar icoane, unele mai noi, altele foarte vechi. O arcadă, bineînțeles tot din lemn, separă pronaosul de naos.

Cele două zone interioare ale bisericii, naosul și pronaosul, au plafon boltit, realizat prin îmbinarea ingenioasă a bârnelor de lemn.

Catapeteasma bine conservată, în afară de câteva icoane, datează de la începuturile bisericii, adică din 1833. Istoricul lăcașului afișat la exterior, despre care am amintit, menționează faptul că aceasta are pe verso inscripția: “Această biserică este făcută de robul lui Dumnezeu Avramie ieroschimonah, igumen și duhovnic” . Lângă biserică, marcat de o veche cruce din piatră inscripționată, se află mormântul primului egumen al lăcașului, ieroschimonahul Avramie.

Tot din sec. XIX datează și două din casele monahale. Lor li s-au adăugat ulterior și alte construcții care închid incinta mănăstirii pe latura sa vestică. De menționat că toate clădirile anexă ale Mănăstirii Sihăstria Tarcăului sunt din lemn și au aspectul caselor țărănești de pe Valea Tarcăului.

Ca și celelalte lăcașuri monahale, de-a lungul timpului, și schitul de la Tarcău a trecut prin perioade dificile. Pentru că numărul călugărilor a scăzut, Schitul Tarcău a trecut sub ascultarea Mănăstirii Bistrița din Neamț. În anul 1991 schitul a căpătat statut de mănăstire cu denumirea Mănăstirea Sihăstria Tarcăului.

Datorită vechimii sale, a arhitecturii și a pitorescului ei, în prezent biserica Mănăstirii Sihăstria Tarcăului este declarată monument istoric.

---

VIZUALIZĂRI: 1353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI