Sidi Boud Said în drum spre Cartagina

TIPĂREȘTE

De curand Nicole33 a scris un review despre satul turistic Sidi Boud Said pe care l-a vizitat anul trecut - vezi impresii; deasemeni Iulianic, tot în 2019, vezi impresii. Ambele reviewuri au fost cotate cu interes editorial crescut (IS) şi au atras atenţia userilor Afa, foarte mulţi dintre aceştia, printre care şi eu, ne mai auzind până atunci de această locaţie din Tunisia. Au descris localitatea cu casele zugrăvite în două culori alb şi albastru, au scris despre istoricul localităţii şi al fondatorului lui, au făcut o prezentare completă.

Am avut şansa să-l văd, e adevărat nu ca destinaţie turistică în sine, ci ca o mică plimbare în drumul nostru spre muzeul şi ruinele Cartaginei, aflate la mică distanţă de sat.

Cum am ajuns în Sidi Boud Said?

În decembrie 2013 am făcut o croazieră pe Mediterana, ajutată fiind la rezervare şi pentru anumite informaţii utile de Cornel şi Andox. Despre croaziera de vis făcută cu vasul MCS Splendida cu capacitate de 4000 persoane am scris un review, vezi impresii. Regula era următoarea: noaptea se naviga şi ziua se oprea în porturi şi cine voia, contra cost, avea câteva ore la dispoziţie pentru vizitare. Aşa am văzut Genova, Marsilia, Palermo şi Cartagina de lângă Tunis, aceasta din urmă pentru prima oară.

Ajunşi în golful Tunis, o parte din grup a rămas pe vapor la plajă, alta a dorit să viziteze oraşul iar noi împreună cu alţi amatori am dorit să vedem muzeul şi ruinele anticei cetăţi Cartagina. Pentru a ajunge la ea trebuia să trecem prin satul turistic alb-albastru Sidi Boud Said. Sidi Boud Said este un cartier mărginaş al capitalei Tunis

Vizitarea satului Sidi Boud Said

La coborârea din enormul vapor am fost aşteptaţi de câţiva localnici care interpretau o melodie arabă având ca instrumente muzicale un fel de tobe mari. La mică distanţă trei cămile amorţite de soarele puternic stăteau în poziţie de repaos aşteptând turişti amatori să se fotografieze lângă ele sau chiar pe cocoaşa lor. În port ne aşteptau două autocare, unul pentru oraş, celălalt în care ne-am urcat noi, pentru vizitarea satului (destul de fugitiv), muzeul şi situl arheologic.

Sidi Boud Said este o suburbie a Tunisului aşezat la cca 20 km de centrul capitalei şi cu o populaţie stabilă de cca 6000 locuitori. Este aşezat pe un deal deasupra golfului Tunis şi străduţele lui întortochiate coboară până la Mediterană. Tunisia fiind colonie franceză, încă din sec. XVII şi în următoarele, Sidi Boud Said a fost vizitată de mulţi oameni de cultură ca Chateaubriand, Gustave Flaubert, Alphonse Lamartine, Andre Gide, Simone de Beauvoir care şi-au găsit aici linişte pentru a crea. Limba vorbită este tunisiană dar toţi localnicii au învăţat la şcoală o franceză cultă, impecabilă.

Partea de sus a orăşelului de unde perspectiva asupra golfului este superbă are vile elegante construite în stil tradiţional cu o arhitectură mauro-andaluză. Staţiunea a fost înfiinţată în 1912 de baronul Rudolf von Ehralanger care fiind fascinat de frumuseţea locului, a construit un palat în care astăzi funcţionează Centrul muzical mediteanean, baronul fiind muzician specialist în muzica tunisiană despre care a publicat şase volume de studii. În 1915 staţiunea a fost protejată ca monument de cultură cu anumite interdicţii în construcţia imobilelor (păstrarea strictă a stilului şi a culorilor alb şi albastru e o anumită nuanţă, 1-2 nivele).

Multă lume compară Sidi Boud Said cu Santorini. Aş spune, sigur ca nespecialist ˝seamănă dar nu răsare˝. În Santorini în Oia, Phira sau Pyrgos casele sunt albe, albastrul găsindu-se mai mult pe cupolele bisericilor, apoi cafenelele, restaurantele cu privire spre Caldera se ţin lanţ, există o tramă stradală. În Sidi Boud Said albastrul strict de aceeaşi nuanţă predomină şi pe obloane şi pe balcoanele construite în exteriorul zidurilor ca la cele malteze, străduţele sunt întortochiate, în pantă şi uneori foarte înguste. Şi-a păstrat aspectul de sat pe când Santorini este o înlănţuire de staţiuni.

Până a ajunge în Sidi Boud Said, din port autobuzul a trecut printr-un cartier mărginaş al Tunisului cu blocuri ca la noi, prin faţa unei moschei impozante cu un minaret sculptat şi a muzeului de stiinţe naturale judecând după scheletul enorm al unei reptile expuse în curtea sa. În câteva zeci de minute am ajuns în partea de jos a staţiunii, cu dughene sărăcăcioase în care se vindea marfă de duzină, mire-m-aş dacă nu era şi chinezească. Ne-am dat seama că suntem în Sidi Boud Said după silueta moscheii din depărtare vopsită şi ea în alb şi albastru.

Cum ni se mai întâmplase şi în alte excursii, ghidul care vorbea o franceză impecabilă, a oprit la punct fix în bazar şi ne-a condus în trei magazine de la care probabil avea comision aşa că am vizitat numai partea comercială a oraşului. Am mai vizitat sukul (piaţă arabă cu străzi înguste şi întortochiate cu magherniţe înghesuite în care se vindea orice) şi într-un târziu am apucat să mergem pe străduţele în care toate clădirile aveau culorile consacrate, uneori cu porţi grele de lemn cu nituri de metal aşezate în model geometric, vopsite tot în albastru.

Nu pot spune că m-a dezamăgit vizitarea celor trei magazine din care n-am cumpărat nimic. Primul a fost o parfumerie în care esenţele diferite erau păstrate pe rafturi în sticluţe. Cu politeţea orientală cunoscută, vânzătorul a parfumat cu o pipetă sub ureche pe toate femeile din grup. Seara, chiar după ce am făcut duş şi m-am spălat pe cap, parfumul tot persista. Tot acolo se vindeau seminţe şi ierburi uscate. S-a cumpărat în special o pulbere contra sforăitului.

Al doilea magazin era de lux şi foarte interesant prin decoraţiunile interioare ale pereţilor atât în exterior cât şi în interior, placat cu cahle cu motive geometrice. Nu era bucăţică de perete fără model în culori vii astfel încât la o privire superficială nu distingeai îngrămădeala de mărfuri de plăcuţele de pe pereţi. Preţurile şi alte informaţii erau scrise bilingv în tunisiană şi franceză. Camerele magazinului erau despărţite cu ogive iar în mijlocul sălii principale erau două manechine: o blondă în picioare superb îmbrăcată în costum tradiţional tunisian şi o aborigenă brunetă, la fel de frumoasă şezând pe un jilţ. Peste parapetele balcoanelor interioare atârnau covoare din păr de cămilă vopsite în culori vii. De jur împrejur vase, farfurii, platouri unele de ceramică altele de bronz gravat. Unul sau doi turişti au cumpărat câte un obiect, ocazie cu care s-a pus în joc arta negocierii. Turistul s-a făcut că pleacă, vânzătorul după el, din nou a plecat, din nou l-a tras de mână şi până nu l-a vândut la jumătate de preţ, vânzătorul nu s-a lăsat.

Al treilea magazin tot de poterie mi-a plăcut prin faptul că avea o arhitectură interioară deosebită şi mărfurile aveau suficient spaţiu pentru a fi văzute. Păstrându-se distanţarea fizică (de unde cunosc termenul?) mărfurile erau puse în valoare.

Am părăsit Sidi Boud Said fără regretul că n-am urcat pe colina staţiunii - îmi făcusem o impresie generală - dar obiectivele noastre erau muzeul naţional de arheologie şi ruinele cetăţii Cartagina. Voiam să văd locul în care s-a născut cel despre care Titus Liviu spunea ˝Hanibal ante portas˝.

WEB, te rog înserează clipul https://www.youtube.com/watch?v=xY3sqYX4B8E

Un peisaj şi locaţie de vis

Am avut ce vedea ca unicat turistic

---

VIZUALIZĂRI: 442 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI