Zakopane in sezonul alb

TIPĂREȘTE

Fiind cazati in Zdiar, la nici 15 km de granita cu Polonia, ne-a fost foarte simplu sa sarim gardu’ la vecinii polonezi. Asa cum am scris deja, in una din zile am fost sa vizitam Memorial Museum Auschwitz iar seara intentionam sa ajungem in Zakopane pentru etapa de sarituri cu schiurile. Am ajuns in Zakopane, insa din cauza crizei locurilor de parcarea din zona trambulinei, am tot inconjurat pe acolo si s-a facut 17:30, ora la care a trebuit sa plecam inapoi spre pensiune deoarece la 18:00 aveam cina. Abia am reusit sa fac cateva poze la trambulina, de la distanta.

Insa a doua zi am luat-o din timp. Dupa o repriza matinala de schi intentionam sa iesim in Zdiar sa mancam ceva, dar... stupoare: Zdiar-ul este un satuc de cateva zeci de case rasfirate pe coclauri (pitoresc dealtfel), dar daca vrei sa cauti un local la care sa mananci duminica la pranz, atunci nu prea ai sorti de izbanda. Asa ca am plecat din nou spre Zakopane, chititi sa impuscam doi iepuri: sa gasim un restaurant la care sa mancam ceva de pranz si sa vedem etapa de sarituri cu schiurile (spre norocul meu, etapa din ziua trecuta nu era ultima, era programata si duminica una).

Desi sunt doar vreo 35 km, drumul este destul de anevoios, mai ales pe perioada de iarna. Cu deszapezirea nu stau prea bine, nici slovacii si nici polonezii, ma refer la drumurile de munte din Tatra, nu la cele europene. Cel mult trece un plug care da la o parte zapada, dar antiderapant nu am vazut sa puna. Asa ca pe carosabil tot timpul exista un strat de zapada tasata deci fara cauciucuri de iarna nici nu ai ce sa cauti. Ba chiar si lanturile ar fi de recomandat pentru masinile mai usoare care nu se descurca doar cu anvelope de iarna.

GPS-ul ne-a dus din nou in zona trambulinei, unde era setat, si din nou erau probleme cu locurile de parcare. De fapt locuri ar fi fost pe de-o parte si de alta a strazilor, dar pe acolo nu se parcheaza ca la noi, nu era nicio masina parcata pe stradute, chiar daca acestea erau mai „de cartier” si suficient de late incat masinile parcate nu ar fi deranjat la trafic. Pana la urma am gasit undeva un loc unde consideram ca se poate parca, dar un vanzator ambulant (vindea fulare cu Polonia si goarne rosii) foarte agitat ne explica in poloneza (ne-am dat seama din gesturi) ca vine politia si ne blocheaza rotile daca o lasam acolo. Asa ca ne-a chemat sa parcam chair langa dubitza lui, intr-un coltz mai ferit. Am cumparat de la el o goarna cu 3 euro drept multumire.

Am mers pana la trambulina sa vedem care e situatia, dar concursul nici nu era inceput, asa cam am luat-o incet, tot pe jos, spre centru. Am facut cred vreo 20 de minute.

Centrul orasului consta intr-o zona pietonala, care, avand in vedere sarbatoarea locala (etapa de sarituri), era foarte animata si impodobita. Toate magazinasele aveau luminite si ornamente, cam cum e la noi inainte de Craciun. Sau mai ceva. Erau si tarcuri cu reni si veritabili Mos Craciuni, copiii intrau sa-si faca poze cu ei. Mai erau si ponei, si un Saint-Bernard, toate folosind aceluiasi scop comun: de a distra copiii trecatorilor. Era destul de frig, ningea neconetit cu fulgi mari, se auzea muzica, intr-un cuvant atmosfera de vis.

Am gasit repede o casa de schimb valutar („kantor” se spune la ei) si am schimbat 50 de euro sa avem de buzunar. 1 EUR = 3,83 Zloti, sau 383 Zloti, din cate am vazut si la ei a fost recent o denominare si multa lume este inca obisnuita cu vechile preturi (cu doua zero-uri in plus). Apoi, infometati fiind ne-am intins antenele dupa un local unde se poate manca. Sotia a vazut un restaurantel, Sphinx, care i-a facut cu ochiul. Am intrat sa vedem care e faza, dar am constatat cu uimire ca de fapt nu e restaurantel, ci se intinde pe o suprafata destul de mare, ocupand o buna parte din subsolul cladirii. Lume multa, un fel de garantie ca se manca bine. In prima faza nu credeam ca o sa gasim loc, dar cautand putin am gasit un coltz cu o masuta cu doar 3 scaune, un fel de separeu perfect pt noi doi.

Meniurile erau in general facute astfel incat sa nu trebuiasca sa cauti separat garnitura, carne, salata. Astfel ca pe acelasi platou aveai de toate. O portie era undeva la 20-25 zloti. O supa cam 6-8 zloti. Eu mi-am luat o supa de rosii excelenta (cu bucati de rosii intregi, busuioc si alte mirodenii, foarte aromata si deosebita de supa noastra de rosii pasata si dulceaga) si felul doi ceva pui pane cu sos chilli si garnitura de orez + salata mixta (o salata tip greceasca, super buna, cu rosii, salata verde, ceapa, masline, branza feta, etc) iar sotia shaorma la farfurie cu doua tipuri de carne, pui si porc, cartofi prajiti + aceeasi salata delicioasa. Ni s-au mai adus fara sa solicitam (si fara sa se taxeze separat) vreo patru mici boluri cu diferite sosuri: de usturoi, rosii, maioneza, etc. Portiile imense, sotia abia a mancat jumate din portia ei. Bauturile si ele la un pret decent. Am baut un Lipton Icetea la 500ml la vreo 5 zloti. Total nota de plata aprox 70 de zloti. Asadar, de notat pentru eventualii viitori vizitatori ai micutului oras Zakopane: http://www.sphinx.pl/.

Am mers din nou catre trambulina si tocmai se terminase prima mansa, era pauza. Favoritul gazdelor, “mustata zburatoare” cum i se mai spune, Adam Malysz cazuse in prima mansa si a fost transportat la spital, dar celalalt polonez de top, Kamil Stoch a intrecut orice asteptare, surclasandu-i pe principalii favoriti, Thomas Morgenstern si Simon Ammann castigand etapa si producand un extaz de nedescris in randul localnicilor. De mentionat ca un bilet de intrare in arena era 60 zloti, dar asta daca vrei sa stai chiar acolo in zona aterizarii. In rest, trambulina si saritorii se vad si din afara arenei, foarte multi localnici asistau “din afara” la concurs, ceea ce am facut si noi. Criza, ce sa-i faci. Oricum, si din afara se poate vedea partea de sus a trambulinei, cam pana in zona de aterizare. In plus, chiar unde ne-am pozitionat pentru a urmari sariturile era un mic baruletz pe al carui geam se vedea de afara o plasma imensa cu transmisiunea in direct pe Eurosport, deci vedeam acolo lungimile sariturilor, clasamentul, etc.

Imediat dupa terminarea concursului am plecat spre stradutza pe care am lasat masina. Vanzatorul ambulant era plecat, dar masina noastra era in regula, din fericire nu ne-au blocat rotzile (ar fi fost culmea la cat de retras am parcat). Am mai bagat niste motorina de restul de zloti ramasi (vreo 100) si nu ne-a ramas nimic de facut, decat sa plecam inapoi spre Zdiar, deoarece la 18:00 aveam cina. Pe o ninsoare dementiala, pe drumuri de munte nedeszapezite.

Ca o concluzie: o experienta aparte de care eram foarte curios si nerabdator s-o traiesc la fata locului. Si nu am fost dezamagiti. Ceea ce va dorim si Dvs!

---

VIZUALIZĂRI: 4274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI