Un pas mic pentru mine, unul mare pentru familie

TIPĂREȘTE

Citind mult despre o anumită zonă, îţi cam vine uneori să te tooot duci p’acolo pe unde au tot fost alţii înaintea ta. Da’ nu cumva să o iei razna de unul singur, fără famiglion, că altfel e de rău’ :) Drept pentru care întâi am citit, am calculat, am calculat din nou (maşina nu vrea să meargă neam doar cu aer şi fără vignetă - şi nici noi fără mâncare plus apa/suc/bere/îngheţată) şi parcă-parcă ne ieşeau marafeţii pentru o hoinăreală pe lângă Buzău. Acu’ dacă mă ascultau, treceam pe la o Sărata. Da’, femeile (aveam în maşină 4 - capacitatea fiind de 5 – ultimul loc fiind bifat mereu de ăla ce este taximeTRIST) au decretat că trebuie să mergem la cineva din familie. Musai! Ăsta era primul punct. Al doilea: cumpărat covrigi din Buzau de la... o anumită covrigărie. Tot musai! Al treilea: cumpărat cârnaţii de pleşcoi (d’ăia de oaie, de-mi miroase şi acum bucătăria a stână - deşi nici eu nu-s berbec şi nici @arru oaie) din motivul expus la punctele 1 şi 2! Musai! Iar ultimul punct? Vulcanii noroioşi! Că ar fi super! Şi, la fel ca la punctele 1,2 şi 3, era şi MUSAI! Au văzut şi ele pe AFA ceva descrieri: peisaj selenar, ozon, Luna, vulcani, aproape de Capitală, noroioşi, bla-bla-uri d’astea muiereşti şi o grămadă de tag-uri d’aste siteşti ce te fac să te gândeşti dacă să te duci acolo cu ele sau singur oriunde altundeva.

Da’ un’ să te duci? Spre UE e un picuţ cam aglomerat! Spre Rusia – merci nu! , vin ei aici în curând, în vacanţă, cu tancurile sau avioanele! Poate doar în Africa sau Asia doar cu bilet dus şi cu asigurare de creştin, că la întors plăteşte statu’ - un singur drum... Ultimul! :) Aşa că am rămas pironit, cu ochii visând la alte meleaguri decât şi-au ales madamele şi mi-am dat acordu’ pentru o “ieşeala” în zona visată de femeia/le din viaţa mea. Că doar cocoşul cântă în casă! Doar când dorm găinile! Aşa că dis-de-dimineaţă am pornit spre un tărâm ce părea a fi de vis!

Drumul? Din Bucureşti, liber, românesc. DN2, drum european, cică :). L-am petrecut de atâtea ori încât îi ştiu fiecare gropiţă. Sau dâmbuşor transformat din gropiţă! Păcat că nu şi fiecare radar. De când suntem în UE, se pare că s-au mai băgat bani în tot felu’ de scule de “vânat” şoferi un picuţ cam grăbiţi. Aşa că dacă apăsaţi coada pisicii, aveţi toate şansele să fiţi surprinşi de “capcanele umblătoare”! Până în Buzău! De acolo sigur o să călcaţi frâna sau dacă nu, o să chemaţi de urgenţă mecanicul să vă repare ceva pe la maşină. Hârtopi? Şleauri? Gropi? Noooo... un melanj dintre toate pentru to (n) ţi! Da’ măcar are ceva asfalt! Şi nişte indicatoare ce vă indică drumul către orice obiectiv turistic din zonă... Asta în caz că scăpaţi cu maşina întreagă!

Hotărât fiind să nu-mi duc în următoarea perioadă bătranica (e vorba de verzişoară, nu de mama) la casare, apuc bezmetic, dar încet, pe străzile Buzăului către Pâclele Mari. “Acum, dreapta... ”, îmi urla în limba lu’ Shakespeare o voce, caldă, feminină (ciudat!) în telefon! Şi cum femeile “le au” cu orientarea în spaţiu (nu pe Pământ!), am aflat că dreapta lor e... un pic cealaltă dreaptă. E drept că gagica din telefon nu-mi spunea dacă venea de acolo sau se ducea :)... “Ce, nu ştiai? Te-am pus să te iei după ea? ”, mi-a şoptit atotştiitoarea mea consoartă.

Să revenim! După ce te rătăceşti un pic prin oraş, nimereşti drumeagul către zona lor mult-visată. Şi-o iei agale către ţintă. Nu pomenesc sfinţii pe care i-am amintit în tot acest timp, nici “osanalele” închinate autorităţilor buzoiene sau gândurile “de bine” acelora ce ne iau bani pentru o vignetă pentru nişte drumuri europene!

Aşadar, urmând drumul DJ10, cu intrare pe 102F, ajungi pe 108… tot judeţean şi înainte până se termină drumul. Am trecut pe lângă cel puţin un obiectiv ce se preta a fi turistic şi pe care l-am ratat (din fericire!), mănăstire parcă! Îmi luasem liber şi de la Doamne-Doamne în ziua aia! Nimeni nu ne presa, puteam ocoli gropile patriei cu “mare artă”, fără a pune în pericol vreun membru al familiei sau maşina! În fond, mergeam către o zonă ce părea a fi explorată doar parţial (asta dacă ne referim la Lună!), plină de cratere şi fără marcaje. Adică: noroi, şanţuri şi gropi!!! Poate m-am pripit eu: o fi un fel de publicitate mascată din partea autorităţilor! Ori poate s-au gândit şi la noi: să ne obişnuim cu mediul înconjurător! Până la obiective! Că “e” două! Adică vulcanii ăştia, să ne înţelegem, s-au despărţit şi ei în mari şi mici, după cum sunt şi aşezările! Adică Pâclele, nişte sate din Buzău... Se pare că ăia mari i-au cam exilat p’ăştia mici. E vorba de vulcani! Vulcanii mici au ”marcajul” pe deal (a la Hollywood, Râşnov sau Braşov) ce te anunţă că ai ajuns la VULCANII NOROIOŞI. N-am reuşit să trec de testul cu şoseaua lipsă 15-30 m, pietre multe, garda joasă, aşa că am făcut stânga pe drumul asfaltat şi o să mă axez doar pe ceea ce am vizitat: e vorba de spectaculoasele găuri noroioase de la Pâclele Mari!

Parcarea? N-am văzut-o! M-am priponit în poarta obiectivului. Nu de alta, da’ am avut noroc că a plecat un alt turist din acel loc! Beletu’? 4 lei de adult, copchila gratis. Nenea ăla de rupea belete era tare plictisit. Câteva vorbe am rupt de la dânsul: ”Acolo nu se fumează! Că e gaze! ” Mai rău decât în Capitala nu poate fi! Până la urmă, amărâta asta de planetă poate să tragă şi ea vânturi pe unde vrea. Acu’ nu vreau să fiu răutăcios, da’ am văzut şi eu că suntem la coada continentului. Păi unde altundeva în Europa mai scuipă Terra noroi şi gaze? Înainte-mergătorii mei v-au descris pe larg povestea vulcanilor aici.

De ce v-aş recomanda totuşi zona asta? Pentru simplul fapt că e unică – sau, cum s-a tot scris, pentru peisajul selenar. Da’ eu zic că e relaxant. Măcar pentru o oră-două! Acest loc plin de guri scuipătoare de noroi contrastează cu vegetaţia abundentă aflată în imediata apropiere! Şanţurile peste care eşti obligat să sari împreună cu copiii încântaţi de peisaj sunt magnifice. Gurile ”de tun” ale pământului, bolboroseala vulcanilor, lipsa oricărei forme de viaţă, îţi demonstrează că Natura e superbă! Faci poze, cumperi nişte magneţi tot de la tipul ăla obosit de viaţă (în ton cu peisajul) şi te cam cărăbăneşti, pe acelaşi drum ”european”! Sau te opreşti un pic la restaurantul din zonă! Părea ok!

Şi acu - să mă dau şi eu un pic mare: Nelu Armstrong s-a dus cu ditamai racheta (fără plozi, mamă şi nevastă) să vadă un astfel de peisaj. Plus că a avut nevoie de vreo 6 ore şi ceva să se dea huţa pe Lunuţă! Eu am făcut drumul până acolo şi înapoi în timpul ăsta. Şi a fost ok! De relax şi voie bună! Plus că familia s-a îmbogăţit cu un nou obiectiv atins!

La bună REvedere!

---

VIZUALIZĂRI: 2376 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI