ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.09.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 23.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Huta Slavia - un loc inedit, îmbietor și imposibil de uitat

TIPĂREȘTE

Pentru că locuim în centrul țării, nicio destinație din România nu este foarte, foarte departe de noi, dar nici excesiv de aproape. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, ni s-au cristalizat anumite preferințe turistice autohtone, iar Băile Felix este una dintre ele.

De data aceasta, deși eram cazați la Pensiunea Nobles, din Băile Felix, despre care am scris pe larg în urmă cu câțiva ani, și care, apropo, este NESCHIMBATĂ, am decis să mergem zilnic în Oradea și să ne petrecem timpul la Aquaparkul Nymphea. În drumul din Oradea spre casă, către Alba Iulia, am făcut un mic ocol pentru a ajunge într-un loc autentic, în zona localității Șinteu, la HUTA SLAVIA. Am decis să scriu un review despre acest loc rupt din basme, de o frumusețe și de un pitoresc aparte.

Cum ajungem? De la Oradea, în localitatea Aleșd, se face o șosea la stânga, urmând indicatorul spre Zalău, dacă nu mă înșel, cert este că după popasul nostru la Huta Slavia am luat drumul Zalăului. Șoseaua este excelentă, de o parte și de alta ai parte de un peisaj superb, coline verzi, case răsfirate, vegetație abundentă. Relaxare pentru ochi si suflet.

Ce este Huta Slavia? Huta Slavia este un complex în care se recreează o părticică din Slovacia, localizat pe raza comunei Șinteu, județul Bihor, pe culmile Munților Șes. Aici, în urmă cu cca. 200 de ani au ajuns slovacii, aduși spre a defrișa pădurile de fag, în scopul folosirii lemnului la fabricarea sticlei. Ca plată au primit dreptul de a stăpâni pămîntul de pe care au tăiat pădurea. Azi Huta Slavia oferă nu doar loc de popas spre a servi masa, ci încearcă să recreeze felul de trăi al slovacilor din țara noastră.

Ce am găsit acolo și ce ne-a impresionat? Ne-a plăcut totul, absolut totul, de la bucatele tradiționale, și până la obiectele de muzeu. Am adorat povestea slovacilor din Huta! Există un restaurant și o terasă generoasă unde se poate servi masa, preparate specifice locului, dar si bucate tradiționale românești și nu numai, păstrăvul ocupă loc de cinste, fiind o zonă muntoasă. După ce am parcat mașina sub îndrumarea unui domn înveșmântat în port tradițional cu o pălărie cu boruri largi, a la Grigore Leșe, am început explorarea. De la restaurant înspre pădure se poate face un traseu marcat, cu diferite atracții pe parcursul lui, ce durează 2 ore și pe care noi, din lipsă de timp, l-am eludat. Motiv bun de a reveni, nu-i așa? Am pornit însă spre partea sudică a hanului. Aici se întinde un lac superb, pe care doritorii se pot” da” cu hidrobicicletele ori în plimbare de-a lungul lui. Noi am ales cea de a doua variantă, pentru că distragerile sunt multe și inedite. Prima este o moară de ulei, adăpostită într-o căsuță albastră cu mușcate la ferestre. Urmează apoi vechiul hambar ce adăpostește o expoziție de Dacii vechi, în milocul căruia tronează... un pian! Un iz de pâine coaptă, proaspăt scoasă din cuptor și de vanilie ne-a făcut să iuțim pașii spre moara cu apa. Aici am plătit o taxă de 3 lei de persoana si am avut parte de o dublă experiență: o întoarcere în România de dinainte de 1989, prin admirarea pieselor de gospodărie țărănească specifice acelei perioade, si de un răsfăț extraordinar al papilelor gustative. În moară ființează o brutărie, în care mâni harnice framântă, așteaptă dospirea și coc pâine, cornulețe cu diferite umpluturi, sărățele și, mai ales, cele mai bune brânzoaice pe care le-am gustat vreodată. Calde, atunci scoase din cuptor. Fie și măcar pentru ele, cu siguranță că vom reveni la Huta Slavia. Cu plasa plină de produse de dus acasa, am pornit înspre atelierul de sticlărie și pălincărie. În atelier, doi meșteri sticlari, pensionați de nevoie, mai mult decat de voie, prin închiderea fabricii de sticlă de la Pădurea Neagră, dau viață, sub ochii turiștilor paharelor și obiectelor de ornament confecționate din sticlă, printre care și celebrii pești ce tronau pe televizoare în epoca comunistă. Oamenii știu nu doar a mâniu „foalele” , ci și cuvintele, iar poveștile lor merită toată atenția unei după-amieze leneșe de vară. După plimbare ne-am îndreptat spre terasă, spre a servi masă, mai mult din curiozitae decât de foame. Brânzoaicele si-au făcut datoria! Am venit țintit spre a gusta preparate tradișionale, așa că am ales un mix tradițional slovac cu găluște cu brânză sărată și varză murată, totul ne-a plăcut, ne-a încântat și ne-am fpcut planul de a reveni.

Cam aceasta este experiența noastră la Huta Slavia, un loc îmbietor și de neuitat.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Huta Slavia este un complex în care se recreează o părticică din Slovacia, localizat pe raza comunei Șinteu, județul Bihor, pe culmile Munților Șes.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Plimbări în natură, se ia contact cu o lume de mult apusa, se ia masa; bucate cu specific slovac.


[fb]
---
Trimis de sunflower in 03.09.23 20:49:36
Validat / Publicat: 03.09.23 21:56:51
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ALEȘD [BH]

VIZUALIZĂRI: 1158 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Huta Slavia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31900 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.09.23 21:55:37]
»

Bun revenit pe site cu impresii

-

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în zona Aleșdului, ALEȘD [BH]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

webmaster
[04.09.23 07:16:27]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONE
[04.09.23 19:54:17]
»

@sunflower: Foarte interesant acest articol despre viața slovacilor ce au venit acum 200 de ani în țara noastră! Nu știam despre acest loc Huta Slavia de lângă Aleșd!

Mi-a plăcut și harta cu circuitul ecoturistic și cu ce se poate vedea acolo, căsuța cu turtă dulce, moara de apă, moara de ulei, muzeul sticlei, pălincăria, casa bunicii și celelalte...

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.09.23 19:22:17]
»

@sunflower: La bună revenire! O semnalare interesantă! Multe grupuri etnice din România își promovează obiceiurile și tradițiile.

Îmi vine în minte acum satul Eibenthal din județul Mehedinți, aproape de Clisura Dunării - o localitate în care trăiește o minoritate cehă. În ultimii ani satul cehesc s-a dezvoltat foarte mult turistic și cultural. Acum candidează, alături de alte 4 sate din România, la competiția mondială intitulată „Cel mai frumos sat din lume“, eveniment desfășurat sub egida Organizației Mondiale a Turismului.

Călătorii frumoase!

sunflowerAUTOR REVIEW
[05.09.23 21:47:28]
»

@tata123 ????: multumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, sunflower, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în zona Aleșdului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062800884246826 sec
    ecranul dvs: 1 x 1