Minunile fără sfârșit din Pădurea Zanzibaruluui

TIPĂREȘTE

Una dintre cele mai mari provocări, atunci când străbați teritorii străine de lumea ta, cu aparatul de fotografiat, cu microfonul sau cu pixul în stare de alertă, este să încerci a face diferența dintre esențial și marginal.

De data asta, Ali mă salvează, luându-și rolul în serios.

-Mirodeniile sunt ca și bijuteriile. Odată intrate în casă, ele nu se mai aruncă. Eu știu și ce mirodenie voi lua cu mine când îmi voi da duhul...

-Ali, ca om ce-și petrece viața aici, între mirodenii, care sunt mâncărurile tale preferate?

-Eu sunt mai excentric. Pentru mine nimic nu se compară cu pakoras (amestec de bucăți de legume, carne sau pește și aluat), și plăcinte de năut cu mirodenii fierbinți... sau, supă de linte albă, fiartă cu vinete, cartofi și, ceapă, cu dafin și, turmenic și coliandru, cum mâncam noi pe Insula Pebba, la câțiva kilometri de Zanzibar...

-Ai mai putea spune în ce mâncăruri ai recomanda să se pună câteva din mirodeniile pe care le îngrijești tu, în această plantație și, mai ales, ce proprietăți au ele? Continui eu, cu gândul la cei de acasă?

-Sigur. De exemplu, scorțișoara merge la mâncărurile vegetariene, sau la sosurile aromat; chimionul este bun la digestie și acționează ca antiseptic dar praful de chimion se folosește la noi cu humusul, pâinea chapatti sau în popcorn; turmericul este bun cu meniurile de pește, de brânză, cu ouăle, sau, se folosește, pur și simplu, la coloranți, asmățuia sau pătrunjelul franțuzesc merge cu salata dar curăță și ridichii; gotu kola, ale cărui frunze folosite în ceai, fortifică sistemul nervos; ajwain sau ajowan este chimenul indian, ale cărui fructe aromate le frigem în unt la tavă, sau le folosim pentru pakoras ori pentru sosurile condimentate; semințele de schinduf reduc inflamația și stimulează funcțiile vitale ale corpului; boabele paradisului sau piperul african curăță sistemul cardiovascular; isopul, adus la noi de portughezi, curăță căile respiratorii; tarhonul, folosit la ghiveciuri de legume și la înlăturarea stării de greață...

- Citeam înainte de a porni spre Tanzania, într-o carte scrisă de Beatrice Divakurmi, că și mirodeniile ar fi compatibile cu anumite stări sufletești sau cu anumite zile ale săptămânii. Bunăoară, marțea, când aerul este proaspăt ca mușchii copacilor după ploaie, este ziua schindufului; miercuri, când este ziua de echilibru, ziua celor de vârste mijlocii, ar fi de preferat chimenul dulce; joi, când este ziua evaluărilor și a bilanțului ar fi binevenit ardeiul iute; duminica, atunci când te rogi celor nouă planete ale dragostei, nimic nu este mai bun decât turmenicul...

- Pentru noi, africanii, sună partea frumos și romantic ca să fie adevărat... cine știe ce mai ascund mirodeniile?

Ne continuăm turul pe lângă câțiva copaci gârboviți de ani și cu păstaie din care scoți niște fructe dulci, având nume ca Mlozi Almand (Migdal Almand), Kapodee Mayai (Fructe capodee), mango, câțiva lămâi altoiți în apropierea unui institut de training pentru viitorii horticultori. Bineînțeles că îl rog pe Ali să-mi spună ceva despre primii doi arbori, cu fructe ce mi se înmoaie în gură, după ce încerc să le împachetez în șervețele pentru nepoțeii mei...

--Mlozi Almand este un migdal cu fructe ce au o coajă uleioasă care are un gust delicios iar cel de-al doilea este din aceeași familie dar are fructele sub formă ovală...

În sfârșit, pătrundem dincolo de o stațiune experimentală, cu răsaduri și pomi altoiți, până când vedem o clădire plină de iederă și igrasie, fără uși, cu două niveluri, câteva încăperi înghesuite și cu câte o baie turcească, de o parte și de alta a unui presupus salon. Da, este haremul bântuit de frumoasele fantome ale cadânelor aduse aici, în lumea miresmelor rare, de către Sultanul Seim, rob al frumuseții feminine și al aromelor alese. Odată cu Sulatanul au dispărut și cadânele, dar aromele plantației au rămas încă vii, încă pline de motive de inspirație și amuzament pentru turiști.

Ahmen îmi spune că luminișurile rotunde din pădurea dominată de palmieri și smochini, având în mijloc lacuri pline de flori albe de otelia (planta broaștei) și de șerpi colorați de mare, din a căror ouă s-ar face o supă delicioasă, sunt locurile preferate ale zeilor, care, după ce au poposit aici, s-au răspândit prin toate insulele învecinate.

Aerul proaspăt și viguros al după amiezii, venit dinspre ocean, ridică spre cer capetele grațioase ale plantelor. De data asta, timpul se scurge mai repede, până la momentul despărțirii de cei doi prieteni de toată isprava, dintr-o lume iluzorie, ca un fir de basm de pe o suveică a destinului.

Încărcat de amintiri, de-abia aștept să-mi așez gândurile plutind pe deasupra valurilor de culoarea jadului. Dar când să-mi ocup locul meu din vaporaș, numerotat și sigur, de la clasa expres, surpriză! Văd că este ocupat de un domn tânăr, cu trăsături africane atât de comune, încât puteam jura că l-am mai văzut undeva. Lângă el, ședea, cu un aer visător o tânără cu trăsături rafinate, căruia domnul îi acorda toată atenția, ca și unei prăjituri de mare preț. Mlădioasă și cu un crin pe rochia ei de un tul alb, cu o pereche de ochelari în formă de fluture, dumneaei nici nu a clipit când și-a văzut partenerul privind impasibil spre biletul meu.

Așa cum era de așteptat, a apărut un intendent care i-a explicat situația cu locul lui ilicit, dar nu s-a ales cu mai nimic în afară de niște umeri ridicați. Audiența părea să trăiască suspansul, având în plin centru un Mzungu în conflict cu legea naturală din Africa. Mă silesc să spun cu voce tare că nu doresc să-mi stric sejurul și că m-aș mulțumi la fel de bine cu un loc mai în spate, dacă celor doi le priesc mai mult locurile din față. Un moment eliberator, o clipă de jenă colectivă, și lumea răsuflă ușurată. Pe fața tânărului victorios se putea ghici bucuria unei pisici care tocmai înghițise un șoarece.

Spectacolul apusului de soare african s-a întins până sus pe cer iar apa oceanului a căpătat o gradație de culori închise și nuanțe palide, trase cu pensula pe o pânză verzuie, fără sfârșit.

Căderea întunericului face ca Zanzibarul să se topească trist, în depărtare, ca o barcă plutind singuratică în infinitul apelor. Oceanul, etern și neobosit, ne șterge amintirile.

Din minunatul Zanzibar nu a rămas decât o șoaptă stinsă în depărtare.

---

VIZUALIZĂRI: 4167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI