Zanzibar, între legendă și adevăr

TIPĂREȘTE

Văzând că zeița supremă, Sheba, se înalță spre cer, Regina Mărilor a implorat-o să promită că se va întoarce pe pământ, printre oameni, plante și viețuitoare. Mai mult, aceasta și-a aruncat mărgelele din perle în mare, spunându-i Reginei să se mulțumească doar cu atât, ca apoi să arunce din nou două lăzi cu bijuterii din care avea să se nască insulele magice ale Zanzibarului, un arhipeleag exotic, plin de mirodenii și ierburi, demn de o carte de basme cu zâne bune și spiriduși...

Piticii negri și mititei îmi privesc aparatul de fotografiat cu uimirea ce ți-o poate da doar descoperirea unor lucruri sau ființe noi ce dau buzna în universul alb-negru al unei copilării pline de inocență. Mi-i imaginez pe străbunii lor al căror orizont cuprindea cerul de la un capăt la celălalt, cum vor fi văzând cetele de oameni îmbrăcați în veșminte de fluturi inundându-le pacea și târându-i într-un nou râu al vieții.

Mânuțele lor mă ating cu prudență și curiozitate, apoi sprâncenele se ridică și nările se dilată, ca și când mirosul sau textura pielii mele albe ar tulbura liniștea locului. Apoi, domnul învățător Rajah și Ahmen le explică cum oamenii din alte țări sunt atât de diferiți dar ei trebuie să știe că și cei cu pielea albă iubesc copiii de vârsta lor. Cele câteva zeci de elevi ai unei școli primare catolice, adăpostită de plantația de mirodenii încep să-mi zâmbească și să-mi imite gesturile, mai ales când le promit un pachet mare de dulciuri de la chioșcul din apropiere. Începe o sesiune fotografică în toată regula, despre care prefer să las imaginile să vă vorbească.

Între timp, ghidul meu intră din nou în postura de expert, atunci când vorbește despre plantele exotice, în fața unor pomi înalți, cu frunze bogate și fructe minuscule. Mă roagă, mai întâi, să rup câteva frunze din pom, să le fărâm între degete și să le miros... parfumul lor este intens, proaspăt și sănătos, ca la orice plantă ce se simte în largul ei. Îmi spune că este este vorba de planta isop, din familia mentei, care crește alături de dafin, lămâi, rosmarin, cimbru, bergamotă și salvie, în această pădure plină de miresme ce te atrag din toate părțile. Trecem pe lângă două mese, cu vânzare directă pentru turiști, în care disting grămezi mici de nucșoară, ghimbir, scorțișoară, vanilie, boabe de piper, cuișoare și maghiran, pe care mă ajută să-l recunosc Ahmen.

-Avem vreo trei mii de ierburi și plante, unele anuale, altele bienale sau, o categorie mai mică de plante perene, de fructele cărora ne bucurăm de mai multe ori pe an. Ierburile și mirodeniile din familia Apiacae (cea a cartofului), ca angelica, anasonul, asmățuia, gotu cola, leușteanul, mărarul și hreanul african, sunt în mare creștere la export...

- De gotu kola chiar nu am mai auzit.

- Da, este o plantă cu multe arome și aplicații medicale, dar este mai cunoscută pentru binefacerile asupra memoriei și este preferată de elefanți. Deci, nu mai are nevoie de reclamă.

- Dar angelica?

- Seamănă cu hreanul sau cu leușteanul iar rădăcina îi este folosită pentru aromele mâncărurilor și la producerea ginului...

Îmi dau seama, de la o clipă la alta, că fără reportofon m-aș pierde singur printre plante, parfumuri și maimuțele cățărătoare, care par să ne însoțească peste tot.

-Până la urmă, îmi imaginez că într-o pădure atât de bogată trebuie să aveți câțiva regi și regine care, prin tot ce oferă, sunt la vârful unei ierarhii și că impun mai mult respect decât restul lumii...

- Știm că, pe plan mondial, cele mai folosite ar fi chimionul, coriandrul și usturoiul. Însă aici, în plantația noastră, de departe, vanilla ar fi o primadonă, o adevărată regină a plantației, nu doar grație eleganței și parfumului... planta asta are nevoie de îngrijiri speciale. Dacă insectele, păsările și vântul rezolvă polenizarea pentru restul plantelor, la arborele de vanilla aceasta se face manual, cu băț, floare cu floare, și într-o singură zi, până la ora 12. Altfel, totul este pierdut. Ea moare doar la trei ore după înflorire! După nouă luni, urmează o altă operație: păstăile de vanilla trebuie fierte și uscate la soare doar o oră. Operă de artă, nu glumă...

Urmează câțiva arbori seculari de piper, cărora le miros coaja, și le gust fructele, apoi câțiva bananieri plini de flori de culoare roz, care odată cu polenizarea scot niște banane mici și dulci din care mă înfrupt cu poftă. Urmează zone de tarhon, anason, coco-trees, usturoi, busuioc african, cardamon, șofran, tei, pe care mă străduiesc să le înțeleg rostul și să le imortalizez pentru AFA.

Apoi, apare în prim plan, îngrijitorul propriu-zis al plantației, un negru arab de vreo patruzeci de ani, care mânuiește rapid un cuțit ce-mi oferă să gust bunătăți pe care nici măcar nu le visam vreodată. Uit de cină, cu toate că aveam în plan să mai explorez bucătăria locală.

Lângă un centru de colectare al mirodeniilor, întâlnim un cuplu foarte tânăr, proaspăt căsătorit. Îi spun tânărului soț că ar face o mare greșeală luându-și o a doua nevastă, cu o asemenea frumusețe de fată, un motiv să râdă amândoi fericiți.

Nu știu ce aș mai putea face să opresc timpul și să-mi prelungesc șederea în acest Eden din Oceanul Indian.

Trecem printr-o zonă umedă, unde vedem copaci și tufișuri cu rădăcini uriașe pătrunse adânc în pământ, parcă așteptând să fie descoperite de vizitatori.

Toate gângăniile iubitoare de soare, păsările Flamingo și rațele sălbatice, ies la viață printre ochiuri de apă, cu mozaicuri de culori ce se reflectă din adâncuri.

---

VIZUALIZĂRI: 3694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI