GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Venus este staţiunea unde întotdeauna voi reveni cu drag. Am ales-o ca primă ieşire cu pruncuţa pe când avea doar cinci luni pentru că ni s-a părut un loc liniştit, mai ales pentru familii, cu destulă verdeaţă şi locuri plăcute de plimbare.
Şi nu mi s-a părut că s-ar fi schimbat prea mult în esenţă. Toate-s vechi şi nouă-s toate...
E adevărat, în cei 6 ani care au trecut de la prima noastră vizită, Venus a căpătat valenţe de staţiune în ascensiune. Hotelurile vechi s-au “periat“, altele s-au reinventat cu nume noi sau nu, altele au rămas la binecunoscutul “pe afară-i vopsit gardul”. Continuarea o ştiţi cu toţii. La asta s-au adăugat construcţiile noi, cu pretenţii mai mult sau mai puţin îndreptăţite de patru sau mai multe stele. Au apărut chiar şi ofertele “all inclusive” care în 2009 nu existau nicăieri pe la noi. “Noua perlă a litoralului românesc”.
În minunatul an de graţie al Domnului (pentru noi), când am ajuns prima dată ca familie mărită (pe lângă moi şi un „dark”, a apărut prin primăvară şi o „gărgăriţă” a. k. a “broscuţă”, a. k. a “pitika” şi, mai nou, a. k. a „bale (ri) nuţă” sau “pisoi”), este foarte posibil ca percepţia noastră să nu fi fost chiar “ancorată” în realitatea de atunci: năuciţi de pamperşi şi cărucioare, genţi de medicamente, griji de proaspăt părinţi, eram prea puţin atenţi la ce se întâmpla în jurul nostru. Sigur că vedeam turiştii plângându-se de algele care acaparaseră apa de la ţărm, de aceeaşi veşnică nepăsare în îngrijirea plajei, de condiţiile de cazare sau de serviciile restaurantelor vizitate. Noi am avut noroc de un hotel destul de bun (vezi impresii) aşa încât vizitele la plajă erau doar dimineaţa şi seara pentru mult recomandaţii aerosoli, în timp ce restul zilei ne bălăceam la piscină. Iar mâncarea chiar a fost rezonabilă. Totul era la nivel de “asta e marea noastră; de unde şi atâtea pretenţii”...
Anul trecut însă, deşi cocârjaţi în plus de mult mai muuultele haine (ale mai sus numitei tinere membre a familiei), aceleaşi genţi de medicamente, plus ceva fiţe de domnişoreală şi de aroganţa “am crescut deja, sunt la şcoală, la clasa pregătitoare” pe care trebuia să o afle toată lumea (de la recepţionerii hotelului unde am stat, la personalul restaurantelor pe unde am colindat, chiar şi celor interesaţi de pe plajă – să ne înţelegem, însă, răspundea numai dacă era întrebată, nu vorbea singură! Asta ca să nu ne evitaţi în caz că vom ajunge, prin cine ştie ce întâmplare, colegi de cameră, şezlong sau masă :D) am reuşit să ne relaxăm mai mult (deh! fată mare, merge singură, se îmbracă singură, manâncă singură!) şi să aruncăm priviri curioase în jurul nostru.
Ne-am cazat la Ammon, unul dintre hotelurile care s-au rebranduit în 2015 (vezi impresii). Aproape de plajă, aproape de centru, aproape de restaurante.
Şi ceea ce am văzut nu ne-a displăcut. Mi se pare că este încă o staţiune liniştită, mai pentru familii, cu destulă verdeaţă şi locuri plăcute de plimbare.
În 2015 Venus mi s-a părut însă schimbat la faţă: mai strălucitor, mai dinamic, mai animat, mai tânăr chiar, aş putea spune. Trotuare îngrijite (cel puţin aşa vedeam seara, când nu erau prea bine luminate :)), faţadele hotelurilor îţi luau ochii (oftam când treceam pe lângă Inter), râuri de lume colindând seară de seară pe promenadă, plaja frumoasă şi mult mai îngrijită faţă de ce se întâmpla în urmă cu şase ani (nu m-am entuziasmat însă chiar atât de tare ca alţii şi să zic că arată ca în Egipt :D). Chiar şi turişti mai îngrijiţi, mai atenţi unii cu alţii sau cu staţiunea.
Am avut companie plăcută, ca de obicei. Prieteni cazaţi la hotel de 2 stele, alţii la pensiune, alţii la vestitul Mera care abia îşi deschisese porţile. Toată lumea părea mulţumită de opţiunea aleasă. Buzunare diferite, percepţii diferite, plăceri diferite.
Plimbări sub lumina lunii, lampioane docile sau rebele (turişti drăguţi care nu aşteptau de două ori să-ţi ofere ajutorul când vreunul se încăpăţîna să nu se ridice în aer), restaurante care ne-au lăsat la propriu un gust bun şi o amintire delicioasă (pizza familiei maare cât masa, pe care o găseşti la o terasă din centru unde, pentru doar 50 de lei, 6 persoane se pot înfrupta liniştiţi şi să ia şi la pachet; restaurantele tip “împinge tava” unde mâncarea este proaspătă, foarte variată, şi mai ales savuroasă), magazine pline, bazar, îngheţată, vată pe băţ, maşinuţe, baloane.
Până la urmă, e tot ce îţi trebuie ca să te simţi bine în ţara ta.
O vacanţă frumoasă, cu amintiri plăcute şi o aromă de “m-aş întoarce”...
Trimis de arru in 03.11.16 23:59:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@arru: Sa va traiasca gargarita si sa va bucurati de ea. Eu "surpriza" trecerii anilor am avut-o cautand sa pun poze la seria scrisa la inceput de toamna despre Lepsa si unde am pus poze incepand cu 2005 si asa am vazut cum mi-au crescut baietii.
Ne gasim bucuria in tot ce ne inconjoara dar mai ales in copii.
Am vazut gargarita si aici dar si domnisorica din articolul anterior.
Felicitari, votat cu mare placere.
Multumesc. Da, cresc ca din apa Si noi impreuna cu ei. Ne trezim dupa ani fara sa ne dam seama ca ei sunt mari si noi incarcati de amintiri. Toate bune!
@arru:
Frumos scris. Sa-ti traiasca printesa si ai rabdare, acusi te trezesti la liceul pregatitor pentru facultate, probabil liceul fiind si momentul desprinderii de cuib. Si ce amintiri, si ce nod in gat, ce ochi umezi vor fi cand deceniile trec si anul acela 1 din viata ta de parinte este aici, in inima dar tot mai departat in timp.
Venus a fost o statiune placuta si inainte de '89, sincer noi am preferat-o dupa ce ne-am mutat din Constanta, la fel si Saturn.
Vacante frumoase!
@elviramvio: Multumesc ???? Prefer Venus pe litoralul nostru. E o statiune care are cate putin din toate. Si inca e linistita. Pentru moment. Vom vedea in anii viitori.
Cat despre pitica, traiesc clipa, cum se spune. Ma bucur de fiecare moment. Timpul nu intreaba cand trece. Pana acum, am invatat insa un lucru: sa nu mai spun "abia astept sa... "
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Relaxantă — scris în 12.08.24 de Fl00rin1. din PLOPENII MARI [BT] - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Experiență neplăcută — scris în 16.06.24 de ux134353 din ORADEA - nu recomandă
- Sep.2021 Stațiunea Venus — scris în 04.09.21 de P Gabriela din TîRGU MUREş
- Jul.2020 Acceptabil — scris în 04.07.20 de Coca1961 din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta in Venus — scris în 03.07.19 de dacrad2 din MIHOVENI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Venus, o stațiune de suflet — scris în 12.08.17 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Statiune Venus - plaja Venus turism romanesc - turisti romani — scris în 04.08.16 de cristivenus din MANGALIA - RECOMANDĂ