GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Venetia – misterioasa, unica si incantatoare
In vara anului 2011 am fost pentru prima data in Venetia, pentru numai cateva ore, deoarece eram in trecere pe-acolo in circuitul pe care l-am facut in nordul Italiei. Imi amintesc ca era extrem de cald, eram cu copilul care obosise si nu mai avea rabdare si mai aveam drum lung pana la urmatoarea destinatie, asa ca nu m-am putut bucura de prima vizita in acest oras care, la prima vedere, mi-a parut interesant, ciudat si misterios…in acelasi timp.
Motiv pentru care la inceputul lunii septembrie 2012 am planificat 5 zile doar pentru a vizita Venetia, fara copil si fara nici un pic de graba. Mi-am propus sa vedem tot ce se poate vedea si sa incercam sa “intelegem” acest oras.
Zis si facut…cazarea nu am avut-o chiar in Venetia pentru ca o noapte acolo costa cat ne-a costat pe noi toata vacanta, dar am fost destul de aproape iar la capitolul transport pe/de pe insula se sta foarte bine.
Cand am iesit din aeroport, primele autobuze pe care le-am gasit erau de la firma ATVO. Plecau si spre Venetia si spre Mestre. Erau in statie acolo niste aparate de unde se puteau lua bilete, aparate care nu acceptau decat hartii de 10 sau 20 euro si fise. Un bilet pana in Venetia dus era 6 euro/persoana iar dus/intors era 11 euro/persoana (adica mai convenabil). Valabilitatea era de 7 zile din ziua cumpararii.
Noi am cumparat de la ei, nestiind ca mai in fata exista niste autobuze de la firma ACTV (care cred ca sunt un pic mai ieftine).
Inainte de a urca in autobuz am bagat biletele intr-un aparat care era acolo in statie si care au "rupt" un colt din ele si au imprimat data si ora (acele aparate sunt si in autobuze). Trebuie neaparat validate ca sunt multi controlori. Si, daca le cumperi dus/intors trebuie pastrate bine pentru intoarcere.
Aceste autobuze de la aeroport sunt linii express si nu opresc in statii pe parcurs, decat la statia finala.
Un bilet de autobuz ACTV din Venetia (statia Piazzale Roma) in Mestre costa 1,5 euro/pers. Deci, 3 euro/persoana dus-intors pe zi. Se poate cumpara din statie de la Piazzale Roma (unde sunt ghisee speciale).
La casa de bilete se poate intreba de la ce linie pleaca si ce numar are autobuzul care va trebuie pentru ca sunt foarte multe acolo si e greu sa gasesti linia buna... La fiecare capat de linie exista si un panou cu orele de plecare si traseul pe unde merge autobuzul respectiv.
In autobuz trebuie sa apesi pe buton inainte de statia in care vrei sa cobori. Altfel, daca nu vrea nimeni sa coboare si daca nu e nimeni in statie sa urce, nu opreste. Nu se coboara decat pe doua usi din autobuz, cea din fata si inca una prin spate care nu se prea deschide decat daca e foarte aglomerat.
Biletul pana in Mestre nu este valabil si mai departe de Mestre, am inteles ca la ei pretul e in functie de zone iar Mestre face parte din zona 1.
Noi am stat mai departe de Mestre dar nu recomand acest lucru pentru ca, in zona 2 biletele de autobuz sunt mult mai scumpe si nu exista la ei posibilitatea unui abonament pentru mai multe zile sau mai multe calatorii.
Spre si din Venetia se poate merge si cu trenul. In gara din Venetia exista aparate de unde iti poti cumpara singur bilete de tren (asta daca nu vrei sa stai la cozi la ghiseu). Variaza preturile si in functie de ore dar si de tren.
Venetia este impartita in 6 cartiere (sestiere): Cannaregio, Santa Croce, San Polo, Castello, San Marco, si Dorsoduro:
Cannaregio - este situat in partea de nord a Venetiei si din el face parte si insula San Michele.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL CANNAREGIO:
* Biserica Santa Maria di Nazareth
* Biserica San Geremia
* Biserica Madonna dell’Orto
* Biserica Santa Maria dei Miracoli
* Palatul Ca’ d’Oro
* Palatul Ca’ Vendramin Calergi
------------------------------------------------------
Santa Croce – este situat in nord-vest, include portul orasului si insula Tronchetto. Tot aici se pot parca masinile (in cazul in care mergeti cu masina), insa am inteles ca preturile sunt aberante in parcarea supra-etajata existenta. Mi s-a parut cel mai inghesuit dintre cartierele Venetiei si destul de sarac in privinta obiectivelor de vizitat, insa exista si aici cateva care merita vazute.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL SANTA CROCE:
* Biserica San Stae
* Biserica San Simeon Piccolo
* Biserica San Simeon Grande
* Biserica San Nicolo da Tolentino
* Palatul Ca’ Pessaro
* Palatul Fondaco dei Turchi
------------------------------------------------------
San Polo – este cel mai mic cartier si aici se gaseste cea mai veche zona din Venetia. Este un cartier destul de linistit unde se pot face cumparaturi (desi preturile sunt foarte mari dupa parerea mea – nu doar aici, ci in toata Venetia) sau se poate servi masa sau o cafea la restaurantele existente. Pe strada Ruga dei Oresi (care coboara dinspre Podul Rialto si merge spre Piata Rialto) exista o multime de comercianti care au marfa expusa si incearca sa te imbie sa cumperi…noi am luat o bucata mare de nuca de cocos (pe care am dat 50 de centi) si am rontait-o plimbandu-ne pe acolo.
Un lucru important de specificat aici mi se pare faptul ca, langa podul Rialto exista un restaurant cu autoservire care are si toaleta (gratis). Peste tot se plateste toaleta, in general la restaurante trebuie sa comanzi ceva sa o poti folosi insa aici am intrat la toaleta de multe ori, fara sa cumparam nimic (este atat de mare forfota acolo incat nu te intreaba nimeni nimic). Bine de stiut, zic eu.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL SAN POLO:
* Biserica San Polo
* Biserica San Giacomo di Rialto
* Biserica San Rocco
* Bazilica di Santa Maria Gloriosa dei Frari
* Casa dramaturgului Carlo Goldoni
* Palatul Badoer
* Palatul Barbarigo della Terrazza
* Palatul Centani
* Palatul Pisani Moretta
* Palatul Querini Dubois
------------------------------------------------------
Castello – este situat in partea de est a orasului, este cel mai intins cartier si include si insula Sant’Elena. In acest cartier exista un parc “Giardini Pubblici” (Gradinile Publice) unde se poate face o pauza, la umbra, pe o banca inconjurata de verdeata, lucru destul de rar intalnit in Venetia.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL CASTELLO:
* Biserica San Zaccaria
* Basilica San Pietro di Castello
* Biserica Santi Giovanni e Paolo (cunoscuta si ca San Zanipolo)
* Scuola Grande di San Marco
* Museo Storico Navale (Muzeul de Istorie Navala)
* Museo Dipinti Sacri Bizantini
* Museo Diocesano di Arte Sacra
------------------------------------------------------
San Marco – este situat in sudul orasului, este considerat “inima” Venetiei si include si insula San Giorgio Maggiore. Este o zona foarte aglomerata, cu foarte multi turisti.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL SAN MARCO:
* Palatul Dogilor
* Basilica San Marco
* Biblioteca Marciana
* Turnul cu ceas (Torre dell’Orologio)
* Muzeul Correr
* Clopotnita San Marco
* Puntea Suspinelor
* Teatru La Fenice
* Biserica San Moise
* Palatul Grassi
------------------------------------------------------
Dorsoduro – se afla in partea de sud-vest a Venetiei si include si insula Sacca Fisola. Este o zona linistita, nu chiar atat de aglomerata ca celelalte cartiere.
OBIECTIVE TURISTICE DIN CARTIERUL DORSODURO:
* Galeriile Accademia
* Colectia Peggy Guggenheim
* Palatul Venier dei Leoni
* Muzeul Ca’ Rezzonico
* Palatul Dario
* Biserica Santa Maria della Salute
* Biserica San Sebastiano
* San Trovaso
* Biserica San Nicolo da Tolentino
* Biserica Santa Maria dei Carmini
------------------------------------------------------
Din aceasta excursie nu trebuie sa lipseasca vizita cu vaporetto (am pus si o poza cu preturile din septembrie 2012) pe binecunoscutele insule Murano si Burano, la care noi nu am fost insa.
Nu am scris informatii foarte detaliate despre fiecare obiectiv turistic in parte deoarece la multe nu am intrat (fie era prea scump, fie le-am gasit inchise). Dar le-am vazut, le-am marcat pe harta si asta a fost suficient pentru noi.
Inainte de a pleca in Venetia mi-am facut un “documentar” (cum il numesc eu) cu informatii si poze despre toate aceste obiective si, cand treceam pe langa o cladire, stiam care este.
Plimbarea cu gondola, pentru cei interesati, costa intre 80 si 100 de euro, in functie de cum se negociaza. Cred ca este ceva unic, foarte romantic, insa suma mi s-a parut (sincer) exagerata pentru un timp atat de scurt de plutit pe apa, asa ca ne-am multumit sa privim gondolele cum treceau pe canalele inguste, sa ne intrebam (de multe ori) “are loc sa treaca pe aici? ” si sa le facem poze.
Daca nu as fi avut aceasta delimitare clara a cartierelor din Venetia, cu impartirea obiectivelor pe zone, probabil ne-am fi plimbat pe aceleasi stradute de zeci de ori, fara sa avem imaginea de ansamblu a zonei in care ne aflam.
Ne-a placut Venetia foarte mult, este greu de explicat in cuvinte frumusetea acestui oras care, asa cum am spus la inceput trebuie “inteleasa”, nu doar vazuta.
Acest oras are un farmec aparte, seara este o placere sa stai si sa asculti muzica in Piata San Marco, este frumos sa iti ciuguleasca porumbeii din palma, sa incerci sa iti faci loc prin multimea de turisti (din toata lumea) care permanent freamata pe strazile pline de mister ale Venetiei…
Recomand cu cladura acest oras, cu singura mentiune ca trebuiesc macar 2-3 zile pentru a-l vizita si pentru a-l intelege.
Trimis de cdiana in 05.07.13 16:15:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Rimini, Bologna, Milano, Verona, Milano, Pisa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cdiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@mireille cdiana:
da, Venetia este unica si spectacolul Marelui Canal este o experienta de neuitat... exista de fapt mai multe Venetii, cea eroica, cea glorioasa, cea a serenadelor, Venetia comediei de l'arte si nu in ultimul rand Venetia artelor si culturii... Venetia este regina si ea va pluti mereu sub cerul lagunei, asteptandu-ne generos pe noi turistii sa o redescoperim...
ai un super bonus de la mine si mult succes in calatorii bogate spiritual
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Veneția mirobolantă — scris în 26.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția unică — scris în 25.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția impresionantă — scris în 24.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Venetia, mini vacanta superba — scris în 26.12.23 de Nina1909 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Perfect pentru familie cu copii și la pachet obligatoriu cu vizitarea Veneției! — scris în 23.07.23 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Veneția, la pas ???? — scris în 18.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Veneția cea prețioasă — scris în 05.12.22 de Mirinda din BUCURESTI - RECOMANDĂ