GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Venetia - frumusete si seninatate
In luna februarie 2013, chiar dupa carnaval si ziua indragostitilor, am vizitat Venetia. Am plecat din tara cu teama inundatilor, ploilor si a multimilor nesfarsite de oameni, insa ceea cea am gasit in Venetia a fost mult peste asteptari. Am avut parte de cea mai frumoasa vreme pentru plimbari: a fost placut afara, vreme de toamna tarzie cu soare cald si un cer minunat pentru poze. Nu am vazut niciun nor si niciun strop de ploaie, insa din superstitie am plimbat la mine pelerina de ploaie.
Am stat in Venetia 3 nopti, doua zile intregi si doua jumatati. Fara sa fi intrat in vreun muzeu, consider ca aceste zile mi-au fost necesare pentru plimbarile pe strazi, observarea principalelor atractii turistice, plimbarea pana in Murano si Burano. De muzee nu a fost timp si sincer nici bani, dar in primul rand era pacat sa nu profiti de vremea frumoasa de afara.
Spre Venetia am calatorit cu WizzAir din Cluj pana in Treviso, iar de la aeroport am luat autobuzul firmei locale ATVO pana pe insula. Drumul a durat aproximativ 50 de minute si e foarte frumos, sau poate era emotia de a ma afla din nou in Italia si in drum spre asemenea locatie. Daca achizitionezi bilet dus-intors de pe internet, drumul costa 12,5 euro, insa atentie, biletul de intoarcere este valabil o saptamana doar.
Am coborat din autobus in piata Roma si am mers pe jos pana la hotel. Am fost nevoita sa intreb pe cineva directia corecta, insa datorita indicatiilor, drumul pana la hotel a fost usor de parcurs- trebuia doar sa urmaresc indicatiile catre Accademia.
Cazarea am ales-o pe insula, in cartierul Dorsoduro, in apropiere de biserica S. Maria della Salute si Accademia (hotelul Alla Salute). Dorsoduro este un cartier frumos, cochet, nu foarte aglomerat si cu o “faleza” pe malul canalului Giudecca foarte frumoasa. Recomand plimbarile la apus sau de dimineata devreme, cand vezi doar cativa localnici plimbandu-si cainii. Biserica S. Maria della Salute este impresionanta, cu o arhitectura care parca nu se potriveste pe Grand Canale, dar poate ca tocmai asta te atrage. Foarte frumoasa este biserica dei Gesuati, mai ales privita din vapor.
Imediat dupa instalare, am si pornit la plimbare, dorind sa profitam de frumoasa dupa amiaza. Am ajuns bineinteles in Piaza San Marco, pe care am gasit-o exact asa cum imi imaginam – foarte frumoasa, cu biserica San Marco, Campanile, turnul cu ceas, apoi palatul Dogilor si Puntea Suspinelor. Am revenit in fiecare zi in San Marco, am vazut-o la diferite momente ale zilei, cu mai multi sau mai putini turisti, am vazut-o de sus (din clopotnita) sau din departare (de pe insula San Giorgio Maggiore), insa trebuie sa recunosc ca cel mai mult mi-a placut cand am vazut-o la primele ore ale diminetii. Recomand tuturor un rasarit in piata San Marco, atunci cand intalnesti doar turisti in cautare de niste poze frumoase sau angajati care fac curatenie. Cel mai bine ma exprim cu poze, asa ca o sa atasez cateva poze realizate in acele momente, pentru a vedea “obligativitatea” unei excursii la acea ora.
Venetia o descoperi in plimbari si am avut parte de acestea cat am rezistat de mult. Am urmat indicatoarele catre diferite atractii, insa ne-am mai abatut de la ele pentru a descoperi stradute mici, inguste, care se terminau cu cate un pod peste canal, intr-o mica piata cu cladiri cochete, sau cu cate o biserica impunatoare. Am folosit si harta, insa nu m-am ghidat dupa strazi, mai degraba am folosit ca punct de reper piata sau cladirea cunoscuta din apropiere pentru a identifica locatia si directia de urmat. Toate cartierele sunt fromoase, insa am observant si diferente intre ele: Dorsoduro e mai linistit, San Marco e fortota de turisti, Carnareggio mi se pare cel mai agitat, atat cu localnici cat si cu turisti.
Dupa podul Rialto si piata Rialto, am traversat Canal Grande cu traghetto (2.5 euro), o experienta interesanta, deoarece am dorit sa simt, macar de departe, senzatia de a ma afla intr-o gondola. O plimbare cu gondola nici nu mi-a trecut prin minte, deoarece depasea cu mult bugetul. Am ales sa fac abonament pe vapporetto pentru 36 de ore (25 euro), pe care l-am folosit pentru plimbare pe Canal Grande, atat la apus, cat si in cursul zilei – plimbare care dureaza aproximativ o ora si e necesara pentru admirarea frumoasele cladiri pe care le vezi de pe apa. Abonamentul l-am folosit si pentru excursii pe Murano si Burano, pe care le-am efectuat in zile diferite, pentru ca mi se termina bateria aparatului si nu puteam merge mai departe cu acest risc :).
Am mers pe insula San Giorgio Maggiore cu vaporetto numarul 2, unde am urcat cu liftul in turnul bisericii (5 euro), de unde este o vedere deosebita asupra palatului Dogilor, asupra pietei San Marco, asupra intregului oras.
Am urcat si in Campanile din San Marco, pretul este putin mai mare (8 euro), dar privelistea este foarte frumoasa, vezi orasul de sus, acoperisul bisericii San Marco, piazza cu coloanele si masutele, palatal Dogilor si restul cladirilor. Pentru mine un oras vazut de sus are un effect deosebit, asa ca recomand tuturor astfel de experiente, desi pretul este destul de mare.
Pentru intrarea in biserica San Marco nu am stat la nicio coada (ma asteptam sa pierd cel putin o ora la coada), insa a fost nevoie mai intai sa depozitez rucsacul, pentru ca nu ai voie cu bagaj in biserica. Interiorul este impresionant, total diferit fata de ceea ce ma asteptam de la o biserica din Italia.
Am vizitat pe dinafara si Arsenale, santierul naval, la cateva minute de mers pe jos de palatal Dogilor. Ar fi fost intersant sa vizitam muzeul naval (as fi sacrificat o jumatate de ora), insa era inchise inca de la ora 13 - am omis sa ma interesez de orar inainte.
Daca aveti timp, va recomand plimbarea cu vaporetto pana in Murano si Burano, sunt niste locuri deosebit de frumoase, mici si primitoare. Pentru lua vaporul catre Murano am mers pe jos pana la Fundamente Nuove (cartierul Cannaregio), de unde se vede foarte frumos insula cu cimitirul Venetiei, care este in drum spre Murano. Cunoscuta insula pentru sticla ei este foarte frumoasa, colorata, animata mai ales in duminica in care am vizitat-o. Am ajuns si la un atelier de sticla, insa am nimerit chiar in pauza de masa si ar fi trebuit sa asteptam o ora jumatate – deci nu am vazut nicio reprezentatie live.
Exista posibilitatea de a ajunge pe Burano si din Venetia (tot Fundamente Nouve), dar si din Murano, statia cu Farul. Vaporul face cam 40 minute pana in Burano, dar este comod. Burano iti incanta ochii cu seninatatea si culorile locului. Totul este viu, animat, mai ales intr-o zi insorita. Casele viu colorate se oglindesc in apa canalelor care traverseaza insulita, un loc foarte bun pentru poze frumoase.
Cam acestea au fost in mare impresiile mele din Venetia. Mi s-a parut ca totul s-a terminat foarte repede, desi am petrecut foarte mult timp in plimbari, de dimineata pana seara, cand devenea prea rece pentru a mai pierde vremea pe afara. Nu am pomenit nimic despre mancare, insa datorita bugetului restrans al oamenilor care au ca scop 3 excursii externe in 2013, am ales sa mancam pizza pe strada (de la localurile gen fast food), insa pot spune ca a fost cea mai buna pizza mancata. A fost important si micul-dejun copios de la hotel.
Recomand tuturor macar odata in viata sa viziteze Venetia, este un loc unic, cum nu am mai vazut undeva, un loc atat de diferit de realitatea cotidiana, incat te simti purtat in alte vremuri. Am fost incantata de lipsa zgomotului, a poluarii, de caldura venetienilor si multiculturalitatea turistilor. Data viitoare poate o sa vizitez si muzee, insa doar daca ploua :), pentru ca adevarata frumusete o gasesti afara, intregul oras este o opera de arta.
Trimis de coco.lina in 02.03.13 19:03:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Florenta
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (coco.lina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Fotografiile merită o remarcă specială și la acest articol.
De cateva zile fac infuzii cu Venetia pe AFA. Nimic mai potrivit Mi-au trecut toate racelile. Foarte frumoase pozele! Felicitari.
Superbe poze, ma bucur ca ai avut noroc de soare, care noua ne-a lipsit cu desavarsire!
Te apreciez pentru faptul ca ai mers sa simti strada si nu pentru a savura cine stie ce deliciu in "restaurant cu fite".
Eu cand am fost, am mancat de la diverse magazine si retin ca cel mai mult mi-a placut painea cu masline.
Descrierea si pozele sunt un festin pentru suflet si foarte utile viitorilor turisti.
Buna, am fost in Venezia in aceeasi perioada: -) si trebuie sa recunosc faptul ca imi lipseste. Mult. Imi pare rau pentru unele impresii negative cu care m-am intors (in principal legate de mancare), dar ai dreptate, Venezia trebuie vazuta macar o data in viata. Te felicit pentru excursia facuta si pentru entuziasmul tau de calator aventurier!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Veneția mirobolantă — scris în 26.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția unică — scris în 25.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Veneția impresionantă — scris în 24.02.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Venetia, mini vacanta superba — scris în 26.12.23 de Nina1909 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Perfect pentru familie cu copii și la pachet obligatoriu cu vizitarea Veneției! — scris în 23.07.23 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Veneția, la pas ???? — scris în 18.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Veneția cea prețioasă — scris în 05.12.22 de Mirinda din BUCURESTI - RECOMANDĂ