Cu „binoclul” pe Canal Grande din Veneția (III)

TIPĂREȘTE

Viteza cu care înaintează vaporetto nu dă răgaz pentru limpezirea și decantarea imaginilor și a denumirilor acestor palate, că imediat privirea este atrasă de următorul. Așadar, după Ca d' Oro, altă minune apare...

Palazzo Giustinian Pesaro și Palazzo Sagredo. Cumpărat și unificat de familia Sagredo, frescat de Tiepolo, astăzi este hotel de lux. La ultimul etajul este deschis un Casino evidențiat cu flori din sticlă de Murano. La Bienala de Artă din 2017, pe Sagredo urmau a fi fost montate imensele mâini ieșite din apă ce susțineau clădirea, un disperat mesaj asupra viitorului Veneției. Inspirata lucrare aparținea artistului plastic Lorenzo Quinn, fiul marelui actor Anthony Quinn. Și iată că, din valuri răsare și-n cadru apare,

Palazzetto Foscari, un gotic de sec. al XIV-lea, cu ieșire la apă. Aici, în al II-lea război mondial a fost sediul Consulatului German. Palatul are importanță arhitecturală, iar acum servește în regim hotelier. Se vede campanila unei bisericii și apoi,

Palazzo Michiel delle Colone o clădire cu trei etaje și o superbă logia la apă formată din opt coloane de marmoră. Palatul a trecut de la un stăpân la altul, de la o renovare la alta apoi a intrat în proprietatea statului italian. Acum e un hotel ce îți deschide ușa. Iar în „binoclul” meu apare,

Ca' Michiel del Brusa. (Bruciare, în italiană= a arde). Distrus aproape complet de un incendiu, mai păstrează câteva bucăți din fresca lui Jacopo Guarama. Complet refăcut, cu aspectul său de gotic- venețian, cu trei mari portaluri la apă, servește expozițiilor Bienalelor de Artă care au loc din doi în doi ani. Pentru noi, cei din vaporetto, cu sau fără Bienala, e vecin cu

Palazzo Smith Mangili Valmarana. Alb, lipit strâns de Michiel, are o arcadă deasupra ușii de la etaj. A fost reședința consulului englez Joseph Smith care l-a și cumpărat. Un Rio mic, al Sf. Apostoli, permite trecerea gondolei pas de doi, trei metri la

Ca' Zago, de un roșu-grena înflăcărat, fără ieșire la apă, cu trei etaje și fără ornamente, corp comun cu bătrânul

Ca' da Mosto al familiei Mosto, neguțători de sclavi. Urmașii l-au împărțit în două. Unul mare, alb, cu o logie la apă și frumoase ornamente la primul etaj și cel vechi, poate cel mai vechi de pe canal, degradat și mult timp abandonat, dar a avut șansa de a fi renovat și transformat în hotel. Aici a stat cândva, fiul Mariei Theresa, viitorul Împărat Iosif al II-lea. Acum e hotel de lux cu interioare retro, căutat de turiști și realizat deplin. Între noi fie zis, s-ar prăbuși dacă nu s-ar sprijini de vecinul,

Palazzo Dolfin, un gotic cu două corpuri lipite și o ieșire la apă.

Palazzo Bolani Erizo. Iată un alt Erizo, vechi din sec. al XIV-lea în care, după repetate renovări, a stat arhitectul podului Scalzo, cel care a inventat metoda de restaurare cu cricuri hidraulice. Pentru cei ce traversează cu gondola a Rio San Giovanni Crisostomo urmează

Palazzo Remer Sernagiotti și el hotel de lux. O clădire roșie cu trei etaje, alăturată alteia puțin mai mare, de un alb „murdar” cu trei ieșiri la apă. Acest Ca' Remer ridicat pe o structură bizantină mai păstrează încă sistemul de așezare al cărămizilor după modelul roman. În curtea sa interioară numită Campiello del Remer, existau ateliere de confecționat vâsle pentru gondole. Așezat în curba ce o face Canal Grande, de la geamurile sale probabil se deschide o imagine fantastică asupra Ponte Rialto până la care, Vaporetto al nostru mai are de mers foarte puțin.

Ca' Civran și Ca' Perducci, primul, galben, cu aspect renascentist și o arcadă la parter, găzduiește sediul Ministerului Regional de Finanțe. Al doilea, cu aspect gotic și placat cu marmoră albă are o anume finețe și eleganță. Un mic canal, un „solzișor” al marelui dragon, îl desparte de

Palazzo Ruzzini înalt, cu patru etaje, ridicat în sec. al XIX-lea pe locul unui vechi Fondaco dei Persiane, loc unde erau găzduiți negustorii din Orient, clădire demolată la 1830. Deasupra portalului ce dă la apă se află blazonul familiei.

Și iată-ne ajunși la ultima clădire, sediu al poștei de azi,

Fondaco dei Tedeschi (Fondaco= casă, magazin în limba arabă), un spațiu dedicat adăpostirii negustorilor germani veniți cu treburi în Veneția. Clădirea are patru etaje și o mare curte interioară. Avea rol de palat, depozit de mărfuri, piață și deținea multe locuințe. Negustorii germani tranzitau marfa din Orient spre Alpi iar Serenissima încasa bani serioși. Fațada a fost pictată în frescă de Giorgione și Tizzian iar interiorul pictat de Veronesse, Tizzian și Tintoretto. Numai din fresca de interior se mai păstrează câte ceva. Restul a măcinat marea, sarea, vremurile și furtunile.

Și-nfipt în coasta lui Tedeschi... apăru Rialto.

Aș zice o concentrare maximă în dorința de a fotografia cât mai mult/

---

VIZUALIZĂRI: 298 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI