Un pic din Valencia, la pas de relache maximal

TIPĂREȘTE

Preambul

(amatorii de senzații tari turistice pot sări cu încredere această dizertație pe alocuri elucubrantă, autorul nu se va supăra nicidecum)

First thing first: mergem noi “la Spania” dar tre’ să și adăstăm pe undeva. So... am căutat un stabiliment în Ciutat Vella (Old Town) pentru a fi în miezul acțiunii. Așa iacătă-mă ajuns, online, la Sampedor Apartment, un studio amplasat pe Calle Murillo 20, undeva extrem de aproape de buricul târgului spaniol. De fapt, proprietarul avea apartamentul de bază pe Carrer Sampedor, însă acela nu era disponibil, ungherul de nani ales fiind un pic mai încolo.

Carevasăzică preț pentru 3 nopți, fără papa că aceea urma să o pregătim noi având chicinetă, egal 125 evroi. Cochețel, curățel, extrem de aproape de monumentul istoric Torres de Quart (un fel de Two Towers cu iz medievalo-gotic fain rău) dar și de Lonja de La Seda (celebra Bursă a Mătăsii valenciană). Fiță, nu?

Așadar, am adjudecat fără drept de apel ungherul de nănică și vom purcede la drum corespunzător. S-ar putea să scriu ceva rânduri despre locația cu pricina, cândva, însă mai întâi să găsesc pozele grăitoare. Or fi prin google drive sau google photos că spațiu-n laptop nu mai e de hăt vreme. Ideea de bază este că a fost 75% okey, 25% nu foarte, pentru pretențioși nu recomand, pentru turiști mai lejeri în spirit și tinerei îi numa’ bun.

Dar hai, totuși, să vă spui o pățanie din aia de backpackeri din studioul “zentral” prezentat mai sus. Se făcea că într-una dintre nopți dormeam un somn liiin, visând lucruri mirobolante, „enigmatice izvoare, blânda batere de vânt”. Deodată, prin vis, parcă mă trezii într-un club din Ibiza. Muzica era maximală, podeaua trepida precum inima miresei prima dată-n fața altarului, bașii făceau să tremure bordurile, sunetul era extrem de clar, iar înaltele... ce să mai: erau high rău! Și era evident ce se auzea: piesa asta, rog accesați link spre exemplificare. N-ar fi fost bai dacă visam o clubbăreală, problema era că... se petrecea aievea! În fața studioului, fix la parter, se afla un Bemveu seria 7, plin cu tineri care se distrau. Bine, bine, dar nu piano ci loud! Durerea era că locația nu beneficia de geamuri, nema termopanschi, ci doar de niște obloane din lemn groase... și-atât! Muzica se auzea de parcă aveam căști profi pe urechi și erau date la maxxim! Dau să mă uit pe geam, pardon pe oblon, și când văzui trei zdrahoni mediteraneeno-tuciurii și două pitzipoance, am calculat că eu sunt doar unu’, sunt străinez și n-am cum să sun “băieții” întru ajutor. Așa că, mă introdusei la loc în hogeac și mă rugai la Maica Precista să plece troglodiții întru distracție măcar o stradă mai încolo. Ceea ce se și petrecu, numai că după vreo 10 minute (care au durat cât Războiul de 100 de ani pentru stresatul subsemnat!). Și am adormit tihnit... după încă vreo oră de reminiscențe pe timpan, trompa lui Eustachio și celulele mastoidiene. ♫ “In the club all night… ”♫

Să trecem, totuși, la aspecte mai serioase ale călătoriei. Nu de alta, însă o minimă pregătire pe mijloacele de transport în comun este necesară într-un oraș mai mare ca să nu orbecăim pe acolo.

Astfel, pe lângă aspectul amplasării locului de schlafen în Ciutat Vella, mă interesa cum ajung de la aeroportul Valencia Manises acolo, fără să schimb prea multe RATB-uri valenciene sau Metrorex-uri și nici să fac prea mult timp. Thank God pentru mirificul metrou care leagă aeroportul de centru!!! Convins fiind că mi-o pus Ăl de Sus mâna pe creștet, am studiat rapid traseul aeroport – place of sleep pe goagăl și mi-a dat așa: Linia 3 de metrou până la stația Angel Guimera (10 stații) apoi per pedes încă vreo 12-14 minute până la locul cu pricina, funcție de larghețea pasului. Total aproximativ: 33 minute! Super tare!

Continuând înfrigurat cercetările, am ajuns extrem de rapid la concluzia că VLC Tourist Card este necesar pentru transportul gratuit pe timpul sejurului (inclusiv aeroport – centru și retur) ca și pentru vizitele la Oceanografic, etc. În consecință, cardul a fost cumpărat de pe site-ul official, pentru 72 de ore, fiind aleasă varianta care includea următoarele: free entry la Oceanografic, Museu de les Ciències Príncipe Felipe, plus un film la IMAX Domul din Hemisfèric, apoi la Lonja de la Seda, Turnurile Serrano și Quart, Museu Fallero. Apoi, acesta beneficia și de discount-uri la Bioparc Valencia (15%), Bus-ul Turistic (12%), 50% la intrarea în Museo del Marqués de dos Aguas - care adăpostește și Muzeul Ceramicii și un 10% la intrarea în Catedral de Valencia, aflată în Plaza Reina.

Pe lângă acestea, valencienii ne pregătiseră împreună cu achiziționarea cardului și posibilitatea unui free tapas+pahar de vin / răcoritoare, la alegere, available în mai multe locații ce erau inscripționate în cărticica aferentă cardului. Nice din partea lor!

Ce să mai tura-vura, prețul total al acestei variante a fost de 108 evroi, beneficiind de un discount de 13% pentru că am cumpărat de pe site-ul oficial. Am plătit cu cardul, am printat confirmările ce aveau coduri QR și apoi m-am gândit cum Dzeu intrăm în posesia cardurilor respective. Problema era aceea că avionul ajungea seara și nu avea sens să dăm banii pe metrou dacă acele carduri aveau transport free. Doh!! Și atunci am văzut că există un chioșc / totem automat chiar în aeroport, în zona de Rent-a-Car, de unde puteam prelua minunatele chestiuni. Eh… și acu’ încep trăznăile, să vedeți.

Ajunși în aeroportul Manises, am dibuit mintenaș locația chioșcului “dihital” (cum pronunță spaniolu’) și am scos mândru rezervările printate. Introduc datele pe touch-screen, dau să scanez codurile = nada. Iar introduc datele, mă uit de șapte ori ce tastez acolo, iar = nada. Dau să scanez codurile, iar nexam rezultat. Mrrr, mă enervasem deja! Lângă noi, un alt cuplu de rumanos aștepta la coadă, pentru aceeași operațiune. Îi las pe ei să încerce, considerând că-s troglodit (bine, oricum mi-s, daaar...). Nici ei nu reușesc, apar sumare blesteme la adresa chioșcului (aparent funcțional) dar care săracul NU mai avea carduri!!! Ajung la metrou, scot banu’ și achit “muy nervioso” 8,80 evro pentru două bilete până la destinația noastră, bodogănind faza cu “transportul gratuit”. Cardurile au fost preluate a doua zi de la un birou de turism din Plaza del Ayuntamiento, fără nicio greață, explicând doamnei de acolo ce pățiserăm. Dânsa a sugerat contactul online pe problema în cauză și ne-a zis că se rezolvă.

Deși nu prea pusesem mare preț pe un potențial refund, la întoarcerea acasă am trimis un mail clar cu dovezi către Fundación Turismo Valencia (emitenta cardului) și am solicitat înapoierea banilor plătiți pentru metrou, din vina lor. Șocant sau nu, spaniolii mi-au trimis a doua zi răspuns că au studiat speța și că virează banu’. Ceea ce s-a și produs în câteva zile. Bine Bo$$, mi-am spus în barbă, am dat un like spaniolilor pentru faza asta, după dislike-ul maxim incipient.

Revenind la transport, Valencia beneficiază de o grămadă de autobuze care circulă foarte bine și, deși sunt fan-ul mersului pe jos și al metroului în genere, am hotărât să purcedem la muulte plimbări cu acestea, mai ales că așa vedeam și orașul în stil hop-on hop-off. Așadar, am intrat pe site-ul de transport valencian, unde am beneficiat de absolut toate detaliile necesare planificării unor rute de interes. Acesta este făcut profi, se poate introduce adresa de pornire și destinația, se pot selecta bus, metrou, etc, apoi se afișează o hartă interactivă cu traseul, ce este de schimbat, unde să cobori și timpul estimativ al călătoriei. Doamne, cât mai avem de învățat cum se face turismu’!

Comparativ cu Google Maps, tipul de hartă afișat te ajută clar să îți stabilești traseul, fiind menționate atât stațiile cât și legăturile potențiale din fiecare punct. E mură-n gură, aspect ce m-a coafat teribil și uite-așa când am pășit în oraș știam cam pe unde să o luăm cu bus-u’ (nu cel de la ProTv cu vremea) fără prea mare bătaie de cap.

Spre exemplu, pentru a ajunge la Oceanografic, am folosit ca punct de plecare Plaza del Ayuntamiento, aceasta fiind aproape de “baza” noastră. De aici, am luat bus-ul no 10, am mers câteva stații și am coborât la Navarro Reverter de unde l-am luat pe 95, până la destinație.

La întoarcere, pentru că mergeam spre Torres de Serranos, am stabilit drept destinație Plaça dels Furs, adresa turnurilor, iar 95-ul ne-a lăsat fix vis-a-vis, în stația Cronista Rivelles. Te uiți liniștit la afișajul din bus, din când în când și cobori unde trebuie, pentru că știi deja numele stației. Asta dacă nu te fură peisajul cu Jardines del Turia, imensul parc care se întinde pe vreo nouă kilometri, străbătând tot orașul (fosta albie a râului Turia, transformată în zonă verde). Simplu, nu-i așa?

În altă zi am mers spre port, cale de vreo 30-35 de minute, străbătând lunga Avinguda Port, un bulevard drept, plin de blocuri noi, foarte fain. Plecând tot din zona casei temporare, am luat din deja celebra Plaza del Ayuntamiento bus-ul 19 și am coborât la stația Armada Espanyola, chiar peste drum de port. Ulterior, la întoarcere, l-am luat din aceeași stație penru a merge până la capăt și a mai vedea ce zone sunt prin vecinătate.

Bineînțeles că am vrut musai să dăm o tură pe plajă. Nuu... nu în costume de baie și cu creme pe pielea-ncinsă că doar era aprilie, hellooo! Pur și simplu să vizualizăm plaja și locațiile nearby. Pentru asta am luat din zona Palau Justicia, stația Cerda de Tallada, bus-ul 25 cu care am mers până într-o extensie sudică a Valenciei numită Pinedo, unde am coborât la stația Carrera de Riu – Traverso Pinedo a la Mar, apoi am mers cam 7-8 minute pe jos și... voila marea!

Metroul – sistemul Metrovalencia constă în șase linii efectiv de metrou (L1, L2, L3, L5, L7, L9) și trei de tramvai (L4, L6 și L8). Leagă numeroase puncte din oraș, fiind excelent pentru o navetă zilnică a celor care locuiesc în suburbii, dar și pentru călătorii care vin dinspre aeroport, două linii (3 și 5) ajungând de acolo în centru. Pentru un oraș cu aproximativ 800.000 de locuitori este un raport excelent al transportului în comun, la acesta adăugând și partea de bus-uri. Bravo spaniolilor! Noi am utilizat doar linia 3 de metrou, astfel încât nu prea pot furniza detalii pertinente despre celelalte. Ramele sunt noi (aici ne asemănăm, în rest nu) circulă rapid, curat, nu era aglomerat când am fost noi, deci toate motivele să dau like cu inima deschisă.

Eeeii... aceasta este partea mea favorită de explicat în contextul literar al călătoriei în cauză. Dacă în alte vizite prin orașe mari și mici europene (celebre sau mai puțin pline de obiective, monumente, etc) am căutat să ating o sumedenie de locuri interesante sau doar pe care mi le doream musai să le cercetez, aici știam clar că trebuie văzut Oceanograficul, în rest nefiind ceva pe care să îmi impun cu ardoare în target. Torres de Quart (reminiscențe semețe ale zidului de apărare ce înconjura vechea Valencie) erau foarte aproape de reședință, deci almost checked, Lonja de la Seda iar aproape, piața Primăriei tot la fel, muzee parcă nu mă trăgea ața în a le vedea la prima expediție, lăsăm pe altadată. Foarte bine, asta însemna mult mai mult timp pentru explorat alene, relaxat, la o plimbare lungă de câteva zile, no rush... just simply enjoy the view. Ceea ce am și executat, uimiți fiind de liniștea orașului și atmosfera extrem de plăcută întâlnită în numeroase locuri disparate.

Sunt momente când parcă îți dorești ca un city-break să nu rezide în a vedea neapărat ceva nou și plin de monumente (un target al multor călători) ci să te întorci cu mare plăcere într-un oraș în care pur și simplu te simți bine. În cazul de față, Valencia nu fusese vizitată de subsemnatul până atunci dar doream să o tratez ca pe un vechi prieten pe la care mai fusesem, fără să revin obosit după preumblări. Întâmplător au ba, dorința a fost mai mult decât satisfăcută iar orașul mi-a arătat o față afabilă, ba chiar mai mult decât prietenoasă.

Sora mai mică a Barcelonei (pe care nu am vizitat-o încă dar știu că nu fuge nicăieri) nu beneficiază de afluxul turistic sufocant al acesteia, știut de subsemnat din numeroasele relatări lecturate sau ascultate. Și cum nu doream balamuc ci doar să ne bucurăm de atmosfera localurilor de tapas, a verdeții de care auzisem și citisem, dar și de un amestec de vechi și nou... iată că s-a dovedit a fi taman nimerită plimbarea.

Bineînțeles că Old Town / Ciutat Vella a fost prima zonă bătută cu pasul de pe lista, inexistentă totuși, a traseului. Nici nu am apucat să ne cazăm bine și am purces la o raită de noapte pe străzile și piețele pline de farmec ale părții istorice valenciene. Un pic de geogra nu strică aici, într-o încercare de a schița arealul cu pricina. Dacă nu-mi iese, apelați cu încredere la o hartă pe nenea Goagăl, e mai sigur :p.

Ei bine, orașul vechi, miezul-miezului, este străjuit la Est și la Nord de către Jardines de Turia, apoi are drept graniță la Vest ditamai bulevardul Carrer de Guillem de Castro (denumit după dramaturgul valencian care a scris Las Mocedades del Cid, operă care a stat la baza celebrei piese a lui Pierre Corneille – Cidul). La sud-vest se află Carrer de Xativa (după numele orașului istoric aflat în sudul Valenciei) și apoi la sud-est Carrer de Colon, care beneficiază și de o stație de metrou dar există și o piață (Mercado Colon) denumită după exploratorul genovez. Este posibil să vă întrebați ce treabă o fi avut Columb musai prin Valencia... când izvoarele istorice și literatura de specialitate îl leagă de Sevilla și de Barcelona. Ei bine, nu vă dezvălui nimic dar vă îndemn să cetiți chestii interesante AICI.

În arealul sus-menționat veți găsi o sumedenie de locuri, piețe, străzi, monumente, clădiri impresionante arhitectonic și utilizate cotidian de administrația locală, obiective pe care încerc să le enumăr aici, într-o ordine random. Aș putea să dau detalii despre fiecare-n parte daar... neah, nu v-am promis că ne plimbăm doar și ne relaxăm? Astfel:

- Real Basilica de la Virgen de los Desamparados.

- Iglesia de San Juan del Mercado de los Santos Juanes, amplasată chiar vis-à-vis de Lonja de la Seda,

-Palacio del Marques de Dos Aguas.

- Catedral de Valencia + El Miguelete amplasate în Placa de l’Almoina.

- Antiguo Convento del Carm en.

- Iglesia de San Juan de la Cruz.

- Iglesia de San Martin.

- Lonja de la Seda, vechea și gotica Bursă a Mătăsii,

- Plaza del Ayuntamiento

- Correos (Palatul Poștei și Telefoanelor)

- Ajuntament / Ayuntamiento de Valencia – primăria orașului,

- Torres de Serranos, aflate în Placa del Furs.

- Torres de Quart, adresa Plaça de Santa Úrsula, 1.

- Plaza de la Reina.

- Plaza de la Virgen.

- Iglesia y Convento de Santo Domingo, adresa Plaça de Tetuan, 22.

- Almudin, Plaça de Sant Lluís Bertran, 1,

- Mercado Central, Plaça de la Ciutat de Bruges.

- Puente del Real.

- Puente del Serranos.

În afara acestor mirobolante chestiuni de văzut, mai există și Museo de Historia de Valencia, care se află în afara Ciutat Vella pe Carrer València, 42. Dar despre acesta voi dezbate separat, în alt capitol, pen’că merită, parol!

Revenind la subiectul de față… orașul vechi nu e genul ăla de centru istoric unde vezi doar clădiri veeechi rău și mișto, ci un amestec foarte interesant de construcții utile, funcționale, locuite sau spații de birouri combinat cu monumente istorice… totul într-un PUZ foarte nimerit după umila-mi părere. Am găsit, hoinărind pe străzi, un mall din lanțul Corte Ingles amplasat la capătul unei străduțe pietonale plină cu magazine de “firmă” și nu numai. La capătul celălalt al aceleași străzi se afla sediul Banco de Valencia / Caixa, amplasat într-o clădire istorică superbă ce posedă la parter grilaje metalice extrem de solide, ce ar determina o exoftalmie imediată a celor care strigă pe la noi “Fiaaareee veeechi… fiaree vechi cumpăăăr” :p.

Clădirile, chiar dacă sunt de dată recentă, sau chiar dacă sunt mai vechi, au fațade construite și decorate în așa fel încât privitorul nu sesizează nimic în neregulă, totul e fluent și plăcut privirii. De fapt, am întâlnit ceva asemănător și în Malaga sau Sevilla, însă nu știu de ce mi s-o pus mie pata pe acest oraș. Poate din cauza fluxului redus de turiști atunci când am fost noi. Că tot vorbeam de fluxuri... domne’ Valencia asta m-o uimit teribil: în luna aprilie, când fuserăm, nu am întâlnit aglomerații fatale la niciun obiectiv turistic sau piețe sau străzi sau whatever. La barurile și terasele tapas erau majoritatea spanioli, gălăgioși cum îi știm dar într-un sens cuminte. Normal că se auzeau și alte graiuri europene, însă într-un procentaj sensibil redus față de ce mă așteptam. Cu cât găseam aglomerație minimă pe stradă cu atât creștea exponențial farmecul orașului.

Apropos de farmece și alte vrăji summonate (termen de gamer, deh) de oraș către noi… Plaza de la Virgen mi-a părut unul dintre cele mai atractive locuri pentru suflețelul meu. Străjuită pe o latură de Catedral și de turnul El Miguelete, posedă o fântână iluminată discret și armonios, și câteva terase ce o înconjoară cu simț estetic. Deși nu-i deloc mică și intimă, chiar fiind ceva populație prezentă pe seară (prima oară când o vizitarăm) mi-a furnizat acel sentiment de pace și într-un cuvânt de “mișto” pe care poate l-aș fi luat în considerare pe unele străduțe mai retrase, mai acana de „zentru”. Nici cu Plaza de la Reina, aflată pe partea cealaltă a Catedral, nu mi-e rușine deloc, cu excepția faptului că era circulată de mașini și bus-uri. Totuși, parcul din mijlocul acesteia, cu ceva bănci, îți permitea să șezi întru meditație activă și să asculți zumzetul străzii. Doamneee... ce-o fi cu mine! Să stau fain bine merci și să mă bucur de mișcările străzii? Uite că îmi plăcu teribil!

Și pentru că tot vorbeam de străduțe... din Plaza de Alfons el Magnanimo poți să ajungi în Plaza de la Reina în două moduri: ori o iei pe cel mai scurt drum de pe hartă adică pe Carrer de la Pau și ajungi fix acolo mintenaș, ori... încerci să te pierzi pe străduțe și nu-ți va părea rău! Carevasăzică de la Centrul de Informare turistică situat pe colțul pieții Alfons te duci prin Carrer de Bonaire apoi stânga pe Carrer del Mar și fix înainte până în Plaza de San Vicent Ferrer (unde găsim liniște, o fântână mișto dar și Iglesia de Santo Tomas Apostol y San Felipe Neri, o frumoasă bazilică de sec XVIII în stil baroc). Apoi continui prin stânga edificiului și mergi pe Carrer del Trinquet până în Plaza Napoles y Sicilia, ocolești apoi până la Carrer del Palau, drept înainte și ieși fix la Catedral, colț cu piața în care doreai să ajungi pe drumul scurt. Tare rău drumul mai puțin umblat! Precizez că drumul l-am refăcut ulterior pe hartă, deoarece inițial doar ne-am orientat unde trebuia să ajungem și ne-am lăsat în voia unui “road less traveled”.

Sau cum o fi să te plimbi „tranquil” pe Carrer del Poeta Querol să treci de magazinul Louis Vuitton (ce imperceptibil a ridicat o sprânceană a companioanei mele) și să te trezești fix în fața unei fântâni răcoritoare ce străjuia o construcție flamboyantă barocă... adică Museo Marques de Dos Aguas?? Probabil că... interesant. Cred că am pierdut multe minute studiind ferestrele bogat decorate, veți vedea în foto.

Cred că aș scrie zeci de pagini pe tema “pierdutului” pe străzi dar ar deveni mega plictisitor așa că... hai, ne organizăm un pic?

Ar fi stupid să reiau majoritatea chestiunilor vizitate dar despre care-au mai scris și alții. Indiferent de nivelul ph-ului din apă sau de coniacul fin degustat, fiecare va vedea în felu-i propriu lucrurile, hâc! Totuși, sunt câteva lucruri pe care aș dori să le semi-dezvolt, pentru că au pus o amprentă pozitivă asupra imaginii de ansamblu exercitate de oraș asupra-mi.

L’Oceanografic – cel mai mare și mai tare din Europa și pe locul patru în lume (dacă te iei după info de AICI) trebuia vizitat. Emblematicul oraș futurist denumit Ciudad de las Artes y las Ciencias îl găzduiește și îl prezintă drept principală atracție, pe bună dreptate cum aveam să constat în timpul vizitei.

Deoarece nu aveam cu ce să-l compar, i-am crezut pe cuvânt pe toți cei care l-au lăudat, români sau străini. Și, când am ajuns acolo, m-am convins că nu sunt eu miezul din Fanta să am o altă părere... deci toți au avut dreptate! Foarte bine organizat și pus la punct în detaliu, avea pești de toate soiurile posibile, pinguini, ‘jdemii de rechini (exagerez, nu erau chiar mii), habitate din zonele principale ale mapamondului, delfinariu, etc. Mi-au plăcut la nebunie următoarele chestiuni: acvariile cu meduze de toate dimensiunile și bineînțeles imensul tunel din sticlă unde turiștii erau “inundați” de toate vietățile marine și nu mai pridideau cu fotografiile!

Recunosc că am ratat spectacolul delfinilor, care avea ore fixe, dar o slabă consolare am servit-o lângă delfinariu, la restaurantul cu autoservire La Lonja, unde fructele de mare au fost la ele acasă și la noi în burtici :)

Acum, ar fi trebuit să zic nu doar Oceanografic ci întregul Oraș al Artelor și Științei deoarece complexul este altceva decât am fost noi obișnuiți să vedem prin Europa. Mă voi limita doar la a vă îndemna pe voi dragi cetitori, dacă nu ați fost încă pe-acolo să purcedeți întru călătorie. O să vă placă, scouts honour!

Lonja de la Seda, goticul valencian de sfârșit al sec XV – început de sec XVI este foarte bine reprezentat de acest celebru sediu al tranzacțiilor mătăsii din perioada menționată. Frumusețea decorațiunilor, în genere originale de la mămica lor, tavanele casetate și pline de inserții, pilonii de susținere care m-au dus cu gândul la ceva deosebit văzut prin Cordoba sau alte construcții măiastre, impozanta fațadă comparabilă cu a unui palat, toate acestea mi-au zâmbit, apoi mi-au făcut cu ochiul și m-au chemat întru vizită.

Deși, iată, acest obiectiv era plin de vizitatori, atrași și de miresmele grădinii interioare cu portocali, nu m-a deranjat absolut deloc vânzoleala... semn că mi-o încântat de-a dreptul ochiu’ și spiritu’.

Torres de Quart - sec XV este din nou reprezentat în scurta-mi istorisire de către aceste turnuri ce, cândva, au reprezentat o modalitate de intrare monumentalo-gotică în vechiul oraș al Valenciei. Ne-am cățărat până în vârf pentru a admira panorama care a meritat efortul, trust me. Singurul regret a fost acela că, dacă ai dori să le vezi din față, în toată splendoarea, nu prea poți... asta din cauza clădirilor construite foarte aproape de monument la intersecția Carrer de Quart cu Carrer de Guillem de Castro. Doamne, dar mi se părea atât de cunoscută forma turnurilor... până când link-ul de mai sus m-a lămurit, ștergându-mi lapsus-ul: Castel Nuovo din Napoli un fel de copy-paste fortificat.

Museo de Historia de Valencia se află pe Carrer Valencia la nr 42 și este o altă surpriză mega plăcută la care am fost expus în această călătorie. Fiind amplasat în apropierea unei stații de metrou de pe linia 3 (care comunică cu aeroportul) a fost ultimul lucru de vizitat înainte de a pleca spre casă. Alene, pe slow-motion, am studiat fiecare ungher și satisfacția a fost deplină. Nici nu putea fi vorba să am răbdare să-l parcurg pentru că m-a atras întru-totul, neștiind când a trecut timpul. Semi-întunericul prezent intenționat în tot muzeul te face să intri în atmosferă și să te pierzi plăcut. Foooarte plăcut!

Amenajat în clădirea unei foste stații de apă / rezervor din sec XIX, aparența înșelătoare a cărămizilor de la exterior nu prea îți dă ghes să intri. Ușile glisante metalice de la exterior, extrem de mari, îți dau senzația că ai ajuns în buncărul lui Dragnea… pardon Ceaușesco :p. Totuși, am purces cu încredere.

Istoria vechiului Valentia Edetanorum, fondat de romani prin 138 î. Christos și până la Valencia modernă se tratează într-un mod simplu și eficace: există o expoziție permanentă formată din multe vitrine numerotate, fiecare dintre acestea evocând prin obiecte specifice o eră istorică. Astfel, apar perioada romană, arabă – maură, recucerirea de către spanioli, Valencia medievală și tot așa până în perioada modernă. Acestea sunt intercalate cu standuri interactive de unde ai posibilitatea să alegi mai multe filmulețe / dramatizări ale unor aspecte importante din fiecare epocă. Disponibile of course în mai multe limbi. Cred că am văzut toate filmulețele...

Chiar dacă habar n-ai boabă de istorie a localității respective, modalitatea simplă, logică și atractivă de vizionare a elementelor te prinde și cu siguranță rămâi cu info-n cap după ce vei părăsi stabilimentul.

La sfârșit, ca să nu te încurci în etapele muzeului, poți să dai o fugă la mașina timpului, o serie de standuri tot interactive de unde te poți juca în voie la butoane ca un veritabil dj, ducându-te în ce an vrei pentru a vedea pe ecran evoluția demografico-urbanistică a Valenciei.

Gata că m-am întins muult prea mult, deși inițial vroiam să fiu succint per total. Normal că mai erau multe de povestit, însă mă jurai că nu fac serial. Deci…

Cu toate că nu mă așteptam sub nicio formă să mă simt atât de bine în acest oraș și nici nu era prima ieșire la spanioli… iată că în timpul vizitei și ulterior mă blagosloveam pentru decizia luată. Mi-a părut tipul de oraș ce le combină pe toate: modern, futurist, vechi, atracții pentru pitaci, atracții pentru adulți (nu vă gândiți la prostii... mă refeream la ce pot vedea oamenii mari), atmosferă tihnită, relaxată, fără vacarm tip parizian, barcelonez sau londonez, sistem de transport în comun foarte bun, lipsă cerșetori (chiar n-am văzut, or fi fost), palmieri și alte alea ce încântă ochiul peste tot... și ar mai fi o sumedenie dar nu-mi vin acum în cerebel.

Apoi, ai plaja aproape dacă vrei să te scalzi... e lată, curată și nisipu-i tare-mbietor. Oamenii îs liniștiți, amabili, am exersat bruma de spaniolă cu ei prin bus de dragul conversației și mi-au părut deschiși.

Traficul a fost șocul meu maxim. Deși erau bulevarde cu trei benzi pe sens (delimitate elegant de spații verzi cu muulți palmieri în zona mediană) mașini erau la nivel minimal. Și asta am scanat în fiecare zi, la ore diferite, pe cuvânt de scriitor! Sărbătoare nu era să zici că stau acasă. Sau sunt eu chiar atât de disperat după liniște, venind din iadul automobilistic al capitalei. Nu văzui ambuteiaje, nici cozi interminabile la semafor, ba chiar mi-a părut rău că n-am închiriat mașină doar ca să mă bucur de trafic. Jesus, dus mi-s cu CRBL-ul! Prin comparație Madrid sau Sevilla mi-au părut mega-ultra-aglomerate, deci nu-s chiar venit cu pluta pe Turia...

Mi-au mai plăcut blocurile noi, ansamblurile rezidențiale amplasate în zonele periferice ale orașului, în special cele din partea sudică dar și cele de pe Avinguda del Port, spre estul Valenciei. Recunosc, cu mâna pe taste, că la bătrânețe m-aș muta într-un asemenea oraș... acolo unde le ai pe toate mai puțin vreun munte falnic.

Pentru părinții cu pitaci simpatici care încă nu au fost acolo: mergeți cu încredere, Oceanograficul și Bioparc-ul îi vor da pe spate.

Pentru cuplurile călătoare... iar zic mergeți, deoarece aveți ce vedea și face, pe toate gusturile. Nu vă cramponați de timp 3-5-7 zile, mergeți cât aveți liber și cel mai probabil veți dori să reveniți. Îi fain rău, trust me!

Încheind aci dizertația interminabilă vă zic Hasta luego amigos!

---

VIZUALIZĂRI: 4770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI