Două după amieze de explorare prin Singapore

TIPĂREȘTE

Părăsim hotelul şi suntem din nou pe Orchard Road, bulevardul catalogat a fi a 12-a cea mai scumpă destinaţie de vânzare cu amănuntul din lume şi faimos în Asia precum Champs Elysee în Europa.

O cotim imediat la dreapta şi urcăm puţin până la intrarea în Fort Canning.

Forbidden Hill - așa cum era cunoscut odată - a servit drept cartier general pentru armata britanică şi ocupa fostele proprietăţi ale anticului palat Singapura, păstrând ceva din frumuseţea grădinilor acestuia, inclusiv “Izvorul interzis” , locul de scaldă al capetelor regale.

În ziua de astăzi aici e amenajat un parc, o adevărată oază de relaxare în mijlocul metropolei, ce poartă amprenta – nu ne mai surprinde! – lui sir Stamford Raffles, un pasionat naturalist, cu una dintre grădini purtându-i numele. Dacă îndrăzneşti să strici confortul persoanelor aflate la plimbare prin aprinderea unei ţigări vei fi sancţionat cu 2.000 dolari, conform avertizărilor vizibile la tot pasul.

De eşti interesat şi de istorie ai ocazia unei călătorii interactive prin mai mult de 700 ani care să te dumirească asupra motivelor care fac acest parc special şi unic.

O altă atracţie de explorat e Spice Garden, grădina ce evocă rolul Singapore în comerţul global cu condimente şi modul cum producătorii şi comercianţii de mirodenii au schimbat faţa şi istoria oraşului.

              Aleile sunt străjuite de arbori diverşi, una dintre speciile – terapul - ce cresc dincolo de 45 metri înălţime devenind “arbore de patrimoniu” . Interesant ce am aflat: din scoarţa interioară şi fibroasă populaţia indigenă îşi confecţiona haine iar dacă treci de mirosul rânced şi puternic al fructului constaţi că e o adevărată delicatesă. Nu ne aflam în sezonul adecvat culegerii fructelor…

            Trecem pe lângă una din ramele aşezate pe sol – marcă înregistrată a parcului – în spatele cărora plantele stau de parcă ai privi un tablou şi ne iese în cale o veveriţă, extrem de calmă, ronţăindu-şi în continuare fructul din mână, deloc temătoare sau impresionată de prezenţa noastră.

            Pentru o mai uşoară deplasare la în grădinile expuse pe etaje ai la dispoziţie inclusiv scări rulante acoperite. Folosindu-le, ajungi în locaţia primei grădini botanice din Singapore înfiinţată în anul 1823  - de cine altul decât Raflles? -, cel care şi-a dezvoltat grădina de mirodenii experimentală în care plantase începând cu anul 1819 nucşoară şi cuişoare, din dorinţa de a adapta la clima de aici şi alte plante decât ghimbirul şi piperul cultivate din timpuri mai străvechi.

            Cunosc, oare, doamnele deosebirea esenţială dintre ierburi şi condiment? Dacă nu, v-o împărtăşesc eu după ce am aflat-o acolo: ierburile provin, în general, din frunzele unei plante iar condimentele din părţile fără frunze, respectiv coaja, fructe şi seminţe.  

Aleile sunt presărate cu forme ale diverselor frunze sau tulpini rămase impregnate în beton după construcţie, o altă caracteristică a parcului.  

             Ne învârtim prin Fort Canning până soarele se duce la culcare iar odată cu lăsarea serii ne îndreptăm către Merlion Park spre a urmări Spectra – A Light&Water Show, spectacol gratuit de lumini şi apă ce are loc  între orele 20 şi 21.

            Reveniţi în zona citadină, încă de la primii paşi aveam să constatăm că nu trebuie musai să aşteptăm ora 20 pentru a asista la proiecţii de lumini. Inaltele blocuri îşi profilează siluetele în diversele culori în care le îmbracă reclamele sau ingeniozitatea proiectanţilor.

Un violet în vârful unui zgârie-nori, albul ferestrelor de la birourile în care proletarii conştiincioşi activează ori pastelul intermitent al reclamelor la mărfuri şi servicii mai puţin cunoscute europenilor te introduc în uvertura galei ce sperăm a urma.

Ajunşi la Anderson Bridge dăm de un basm arhitectural. Circulaţia auto este închisă iar cetăţenii şi turiştii ce au destinaţie comună cu a noastră păşesc pe el într-un minunat decor asigurat de luminile dispuse pe pod şi luxosul The Fullerton Hotel.

Dincolo e renumita statuie a lui Merlion - ce a devenit simbolul Singapore -, o creatură mitică cu cap de leu şi corp de peşte cu înălțime de 8,6 m reprezentând începutul modest ca sat pescăresc.

Cu 40 minute înainte de începerea spectacolului zona este deja aglomerată. Unii şi-au ocupat locurile pe scări, alţii la marginea balustradelor dar remarci destul de mulţi care se plimbă pe chei în aerul cald al serii.

Toţi sunt nerăbdători să urmărească creaţia apă-lumini şi toţi sunt convinşi că nivelul artistic va fi de primă mână. Doar eşti în Singapore…

Pentru început ne minunăm privind silueta arhicunoscutului Marina Bay Sands Hotel profilându-se pe întunecatul cer, schimbarea de lumini albastre şi mov care îl ornează constituindu-se ea însăşi într-o feerie.

Pe lângă cele 3 clădiri unite deasupra de acoperişul ce simbolizează o barcă, interesanta floarea de lotus sub forma căreia s-a materializat ArtScience Museum pare un pigmeu edilitar.

Agitaţia creşte în intensitate pe măsura minutelor scurte, numărul privitorilor la fel dar nu e larmă sau deranj. Stropiţi din când în când de particule fine de apă împrăştiate de vânticelul cald din suvoiul scuipat constant de Merlion, privim bărcile ce alunecă prin faţa noastră, transportând pe cei dornici să privească mai de aproape ţâşniturile de apă.

Nici măcar nu mi-am pus problema că luminile şi apa vor începe dansul cu întârziere. Şi, într-adevăr, ceasurile se pot fixa aproape la secundă cu ora oficială a deschiderii spectacolului.

Recunosc că nu ne-am putut bucura pe deplin iar aşteptările nu ne-au fost împlinite. Nu pentru că producătorii au precupeţit eforturi ci pentru că ne aflam la mare depărtare, tocmai pe celălalt mal al canalului.

Dacă ar fi să sfătuiesc pe cineva sau să mă aflu din nou în Singapore, aş alege partea de uscat din vecinătatea cunoscutului hotel pomenit anterior.  

Ziua a doua a şederii aici am planificat să o începem cu plimbarea prin Grădina Botanică, instituţie despre care voi încerca să scriu un scurt articol în viitorul apropiat.

După ce părăsim “cel mai frumos obiectiv turistic” al oraşului – în opinia mea – o luăm către Chinatown, încoronat ca cel mai interesant cartier din Singapore în anul 2023, precum și al treilea din toată Asia.

 Cu o populație estimată de 90.000 până la 100.000 de oameni, găzduiește cea mai mare concentrație de chinezi din emisfera vestică. În planul urbanistic din anul 1822, Sir Stamford Raffles a alocat întreaga zonă de la vest de râul Singapore pentru o așezare chineză cunoscută sub numele de  Campong (kampong în malaeză înseamnă „sat” ), prevăzând că chinezii vor forma cea mai mare parte a viitorilor locuitori ai orașului.    

            Pentru a-i resimţi pe deplin farmecul, se recomandă a-l vizita la amurg, când luminile strălucitoare și sunetul vânzătorilor ambulanți aduc o notă de sporită autenticitate locului.

            Statui, decoraţiuni de case ori diverse inscripţii încearcă să te menţină într-un univers oarecum diferit faţă de cel al explozivului oraş.

            În timpul perioadei coloniale britanice din secolul al XIX-lea muncile grele din Singapore erau prestate de “coolles” , categorie socială alcătuită preponderant din imigranţi chinezi ce-şi duceau traiul în condiţii grele, la marginea oraşului.

            Diverse lucrări de artă stradală evocă viaţa acestora precum cele când se adună şi stau la taifas după o zi de muncă.

            Ca şi pe Arab Street, vechile case locuite de imigranţi sunt viu colorate, au toate aceeaşi înălţime – în plus aici şi faţada identică – iar în spatele lor au răsărit imensităţile de zeci de etaje.

            Într-una dintre imobilele mici şi înghesuite ne-am oprit şi noi pentru a servi a doua masă a zilei, compusă din supă la felul întâî urmată de câte o porţie de tăiţei picanţi cu nişte bucăţi de carne de-a dreptul senzaţionale! Farfuriile au rămas goale după noi…

            Dacă chinezii de aici nu au avut probleme cu localnicii, au fost, în schimb, asupriţi de japonezi care, după ce au ocupat Singapore în anul 1942 au demarat o operaţiune de epurare a elementelor antijaponeze iar chinezii au fost identificaţi ca presupuşi membrii ai rezistenţei.  

            Operaţiunea Sook Ching a condus la interogarea tuturor bărbaţilor chinezi cu vârste între 18 şi 50 ani şi la condamnarea la moarte fără probe evidente. Se cunoaşte sălbăticia niponilor din al doilea război mondial şi se estimează că doar din aceste locuri şi-au pierdut viaţa zeci de mii de chinezi.

            Cu foamea potolită luăm la pas străzile ce ne duc către Sri Mariamman Temple - cu intrare gratuită - în mod ciudat, cel mai mare și mai vechi templu hindus din Singapore şi care se găsește în mijlocul cartierului chinezesc.

            Aşa că străbatem Mosque Street, locul tradiţional al comerţului cu bunuri second hand desfăşurat de imigranţii săraci, trecem de Jamae Mosque ridicată de imigranţi, păşim pe o mică porţiune din Pagoda Street pe care vânzătorii ambulanţi de odinioară îşi vindeau mărfurile stând ghemuiţi pe trotuar cu produsele aşezate la întâmplare pe bucăţi de ziare pentru ca într-un final să ajungem la pastelatul Sri Mariamman Temple.

            Acesta este cel mai vechi templu hindus din Singapore, dedicat lui Mariamman, zeița ploii, construit inițial ca o magazie umilă în 1827 de către Naraina Pillai, primul imigrant indian înregistrat care a intrat în oraşul colonizat.

Declarat Monument Național al Singapore în anul 1973, renumit pentru gopuram (poarta turnului ornată cu detalii uimitoare) şi pentru Theemithi, o ceremonie remarcabilă de plimbare prin foc, pe cărbuni încinşi, organizată cu o săptămână înainte de festivalul hindus Deepavali (în lunile octombrie sau noiembrie, in funcţie de calendarul hindus), aşezământul religios ne întâmpină cu larmă foarte mare. În momentul sosirii noastre tocmai se derula o procesiune la care participanţii arătau trăiri intense.

Sri Mariamman Temple a jucat un rol foarte important în viaţa hinduşilor, oferind adăpost imigranţilor indieni iar preoţii erau investiţi cu autoritatea de a celebra căsătorii. Reprezintă o atracţie pentru cei pasionaţi de fotografii prin culorile foarte vii şi sumedenia de statuete care ornează partea superioară a templului precum şi coloanele albe din interior îmbrăcate în tot felul de reprezentări de vietăţi, carpete sau ghirlande.

Ieşiţi din gălăgia de aici, urmăm Temple Street, odinioară strada cu bordeluri, în care “căutătorii de frumuseţe” obişnuiau să o calce destul de regulat. Majoritatea “ţiitoarelor” erau chineze, dar în două case provocau plăceri şi japonezele. Cea mai apreciată casă se afla la numărul 65.  

Cu practicarea prostituţiei au crescut alarmant violenţele stradale şi fumatul de opiu, astfel că primul medic chinez instruit în Singapore împreună cu primul consul portughez care deţinea în proprietate câteva clădiri pe această stradă au militat şi răzbit în eradicarea celei mai vechi meserii din lume.

Ultimul reper la care ajungem în Chinatown este Buddha Tooth Relic Temple & Museum (intrare gratuită), ridicat de dinastia chineză Tang, templu faimos ce găzduiește un muzeu cu artefacte rare, o bibliotecă, o grădină și un Buddha Maitreya de 15 picioare, care se află la parterul sălii principale.  

În partea din spate se află Camera Sacred Buddha Relics, care găzduiește ceea ce sunt considerate a fi creierul, sângele, mușchii și relicvele din carne ale lui Buddha - obiecte despre care se crede că sunt corpul lui Buddha în formă eternă.

În imediata apropiere e Sago Lane, o stradă mărginită pe ambele părți de case ale morții și săli de înmormântare, imigranții chinezi săraci venind aici să moară din cauza spațiilor supraaglomerate dar și a superstiției.    

Din această lume revenim în actualitatea cotidiană doar câteva străduţe mai încolo, când lăsăm uliţele înguste şi dăm în bulevardele largi şi bine luminate, pe unul dintre acestea având ocazia să admir Oasia Hotel îmbrăcat cu o haină de verdeaţă densă pe aproape toate zecile sale de etaje.

Iar mâine vom pleca spre o altă destinaţie, cu un verde mult mai sălbatic şi viu…  

---

VIZUALIZĂRI: 337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI