Incursiune adânc în pădurea tropicală pentru a observa viața în sălbăticie a elefanților de pădure

TIPĂREȘTE

Incursiune adânc în pădurea tropicală pentru a observa viața în sălbăticie a elefanților de pădure și nu numai.

După vizita la gorilele de șes a urmat una la fel de interesantă la elefanții de pădure. Inițial trebuia să mergem dimineața după micul dejun, dar după spusele rangerilor, cei mai mulți sunt în jurul prânzului, așa că am decis să mergem atunci, asta cu toate că era mult mai periculos.

Elefanții sunt animale imprevizibile, care se pot speria ușur și pot ataca oricând. Aici sunt foarte periculoși pentru că nu-I poți observa de la distanță în desișul pădurii tropicale. Și la această incursiune am fost însoțiți de pigmei din tribul BaAka, cei care cunosc cel mai bine pădurea tropicală. Dar să vă spun câteva cuvinte despre elefanții de pădure!

Conform Asociației Internaționale de protejare a animalelor sălbatice WWF-Bais reprezintă paradisul elefanților de pădure, chiar în mijlocul pădurii tropicale

A bai - termenul provine din limba diferitelor grupuri indigene - este o deschidere naturală a pădurii tropicale. Le puteți găsi în Africa Centrală, Gabon și întregul bazin al Congo.

Poiane naturale, cum ar fi Dzanga Bai din Complexul de Conservare Dzanga Sangha din Africa Centrală, sunt locuri extrem de importante pentru numeroase specii de animale. Acestea oferă minerale, apă și vegetație bogată în proteine, care nu se găsesc în pădure. Nu e de mirare că familiile de elefanți se deplasează foarte departe pentru a ajunge la aici. Dar bais adăpostește și pericole – pentru pahidermele mari și mici.

Pentru elefanții africani de pădure, bais sunt un restaurant gourmet, spa și loc de joacă, totul într-unul. Pahidermele culeg pământul cu trunchiurile lor, pompează apă din substrat și se hrănesc cu vegetația bogată. Se bat în noroi și se angajează în interacțiuni sociale cu alți elefanți.

Bais sunt de obicei situate de-a lungul unui curs de apă în mijlocul blocurilor de pădure sau a savanelor. Sunt deosebit de atractive pentru speciile de mamifere, cum ar fi elefanții de pădure, antilopele, bivolii de pădure și gorilele de câmpie. Solurile bogate în minerale sunt extrem de valoroase pentru sănătatea animalelor. În plus, aici cresc specii de plante foarte digerabile, bogate în energie și proteine.

Dzanga Bai este unul dintre locurile preferate ale giganților blânzi. Are o suprafață de aproximativ 10 hectare și se caracterizează printr-o albie de nisip prin care curge un pârâu curgător. În 1990, aici au început cercetările asupra elefanților de pădure. De atunci, au fost identificate peste 4.000 de indivizi. 85% dintre ei s-au întors cel puțin încă o dată – multe chiar și de peste 100 de ori.

Puii de elefant sunt foarte speciali pentru că aceștia cresc în pântecele mamei lor timp de 22 de luni - asta înseamnă că o mamă elefant este însărcinată mai mult decât orice alt mamifer. După naștere, puiul este întâmpinat de mama elefant și de frații mai mari într-o manieră prietenoasă, cu sunete de mârâit și atingeri blânde. Puiul cântărește la naștere în jur de 100 de kilograme și are de obicei păr destul de dens care servește drept izolație și devine din ce în ce mai puțin cu timpul. Părul rar al animalelor adulte ajută, la rândul său, la reglarea căldurii, deci are mai mult efect de răcire.

Puii de elefant se hrănesc pentru o lungă perioadă de timp exclusiv cu laptele mamei lor. La vârsta de aproximativ doi ani, pot mânca deja verdeață, dar abia până la vârsta de aproximativ cinci ani încetează să mai bea lapte. Familiile de elefanți de pădure sunt adesea formate dintr-o singură mamă și copiii ei. Comportamentul complex, extrem de social al pahidermelor devine evident, de exemplu, atunci când pericolul amenință. Atunci, mama elefant și frații mai mari protejează animalele tinere și atacă agresorul.

La vârsta de cinci ani, elefanții mici de pădure își pot căuta deja propria hrană, iar la vârsta de 12 până la 13 ani, animalele tinere sunt adulte. Cu toate acestea, durează în medie până la vârsta de 23 de ani pentru ca femelele de elefanți să rămână însărcinate pentru prima dată. 

Bais sunt ferestre naturale către pădure și oferă condiții perfecte de observare pentru cercetarea speciilor care sunt în mod normal ascunse în pădurea deasă. Dar, din păcate, acest lucru înseamnă și că animalele sunt foarte vizibile, ușor de găsit și, prin urmare, lipsite de apărare împotriva braconierilor - mai ales că animalele sunt forțate să se întoarcă în bais din nou și din nou pentru a-și satisface nevoile minerale. Chiar și în parcurile naționale strict protejate, vânătoarile sângeroase apar din nou și din nou.

Cea mai gravă lovitură de la Dzanga Bai a avut loc în timpul războiului civil din 2013. În tumultul luptei rebele, 26 de elefanți de pădure au fost uciși în doar două zile de o bandă de braconieri puternic înarmată. Deosebit de serios: printre cele ucise se numărau chiar și animale tinere cu colți foarte mici. Deși biroul WWF de la fața locului a fost și jefuit, personalul nostru a reușit să împiedice uciderea altor animale. Acest incident șocant arată încă o dată cât de importantă este munca de conservare pe teren – chiar și în vremuri de tulburări politice.

WWF activează în zona Dzanga-Sangha din 1990. Sarcinile noastre principale includ securizarea ariilor protejate și echiparea și instruirea rangerilor. Dar implicarea populației locale este, de asemenea, o parte esențială. Lucrăm pentru a oferi alternative la defrișare și braconaj, pentru a crea locuri de muncă și pentru a dezvolta concepte durabile pentru silvicultură și agricultură.

Turismul în special joacă un rol major. Un procent fix din banii pe care vizitatorii ii platesc pentru a intra in parc merge catre comunitatile locale. Acest tip de turism durabil aduce beneficii atât naturii în această ecoregiune unică, cât și populației locale.

Ajutați-ne să păstrăm bazinul bazinului Congo, astfel încât familiile de elefanți de pădure, gorilele de câmpie și alte specii să aibă un refugiu sigur pentru o lungă perioadă de timp de acum încolo!

Deci puteți lesne observa, cum doar o vizită a noastră acolo, ajută atât de mult natura și comunitatea locală. Spun asta mai ales pentru cei care spun că n-ar putea merge în aceste locuri să vadă atâta sărăcie, așa că este mai ușor să întoarcă privirea în altă parte!!! Astea fiind zise, după prânz am purces la drum! Ne-am suit iar în jeepuri alături de indigenii ce urmau să ne însoțească și în această incursiune. Conform spuselor lor, urma un traseu mai ușor ca la gorile, tot cu treceri prin locuri mlăștinoase așa că mi-au spus că pot mere și în papuci. Mare greseală, dar asta e, mi-am asumat-o.

Într-adevăr am avut un drum mult mai scurt prin pădurea tropicală, de maxim o oră și jumătate. Problema era că erau tot felul de trunchiuri și rădăcini de copaci și mersul era destul de anevoios în papuci, dar m-am adaptat de voie de nevoie. Evident și de această data a trebuit să păstrăm o liniște deplină. Mai mult și acu a trebuit să o luăm de două ori la goană înapoi pe cărare, pentru a nu ne întâlni cu elefanții pe pădure, ce pot ieși de oriunde din tufișuri. La un moment dat s-a auzit în apropiere un răget de elefant, care pur și simplu ne-a înghețat sângele în vine.

I-am întrebat pe pigmei cum putem scăpa dacă suntem atacați de un elefant!? Ei pot alerga mult mai repede ca noi și ne pot strivi cu ușurință. Ne-au spus că asta e treaba lor, a pigmeilor. Unul sau mai mulți pigmei vor încerca să-I distragă pe elefanți, astfel să-I urmărescă pe ei și astfel noi să scăpăm. Ei se descurcă mult mai bine ca noi în aceste situații și la nevoie se pot cățăra și în copaci. Deja mult mai liniștiți ne-am continuat drumul.

La un moment dat am ajuns în poiana unde se aflau sute de elefanți și nu numai. Am traversat în fugă un luminiș până am ajuns la foișorul de observație. Acesta era foarte înalt și foarte solid construit pentru a nu putea fi dărâmat de elefanți.

Sus acolo mai erau niște tipi cu aparate foto foarte performante care studiau viața și comportamentul acestor pachiderme. Ne-am instalat și noi pe niște fotolii foarte confortabile de lemn și am asistat ca la un documentar National Geografic la un film pe viu de data asta.

Am remarcat o mulțime de elefanți mai mari ori mai mici. I-am observant cum mâncau, cum se îmbăiau și cum se hârjoneau. Unii erau chiar de culoare albă, asta din pricina noroiului care se uscase pe ei. Evident că am făcut o mulțime de poze ori de filmulețe. Cam două ore, două ore minunate, care s-au scurs ca două secunde, am petrecut alături de elefanții de pădure, dar și de bivolii negri și tare fioroși.

După această experiență unică în viață am coborât în liniște din foișor și ne-am întors la mașini. Următoarea oprire a fost în satul de lângă pensiunea unde eram cazați. Aici initial era un sat de pigmei, dar atrași de dezvoltarea zonei datorate prezenței WWF aici, s-au mutat o mulțime de alți localnici din cele mai îndepărtate locuri ale țării.

Satul este destul de dezvoltat are apă curentă, chiar am observat că se construia o școală modernă. Mulți din locuitorii din sat sunt angajați ori la pensiune ori la parcul national. Problema acolo dacă angajezi pe unul are pretenția să-I angajezi apoi întreaga familie, lucru pe care nu-l pot înțelege că nu este posibil întotdeuna. Din acest motiv se pot naște diverse conflicte.

Evident că am fost întâmpinați de o mulțime de copii cărora le-am cumpărat dulciuri. Neavând bagaj de cală nu le-am putut aduce ceva deosebit din țară.

Cam asta a fost povestea mea din Republica Centrafricană. Ziua următoare am plecat spre casă, încărcați de suveniruri confecționate manual de pigmei, dar și cu un bagaj de amintiri neprețuite.

---

VIZUALIZĂRI: 282 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI