Olanda de dincolo de agențiile de turism

TIPĂREȘTE

Olanda înseamnă pentru unii Van Gogh şi Rembrandt, înseamnă pentru alții lalele şi mori de vânt, şi desigur nu pentru puțini bere şi marihuana. Dar un turist adevărat vede dincolo de reclamele multicolore ale agențiilor de turism, dincolo de vitrinele ademenitoare. Astăzi vreau să vorbesc din nou despre Olanda olandezilor. Desigur o Olandă deschisă turiştilor străini, chiar dacă, pe nedrept, mai puțin promovată. Şi nu ne vom îndepărta foarte mult de Amsterdam. Dar înainte să încalec în şaua Camilei şi să purcedem la drum, vreau să mulțumesc patronului firmei la care lucrez că m-a lăsat liber de capul meu câteva zile şi nu m-a întrebat unde am fost.

Pornesc din Amsterdam Centraal Station, principala gară a Olandei, şi traversez cu ferry-boat-ul spre Buiksloterweg. Indicatoare pentru biciclişti sunt berechet, şi ne îndreptăm spre Marken. Drumul este paralel cu diferite canale, pe malul cărora stau înşirate multe locuințe plutitoare. Olandezul iubeşte apa, chiar dacă s-a luptat cu ea secole de-a rândul. Şi se pare că a îmblânzit-o. Dar el este asemenea dresorului de tigri, care nu slăbeşte din ochi felina nici o secundă. De fapt, este o întreagă instituție care se ocupă de supravegherea apelor în Olanda. Şi prin asta se înțelege nivelul pe canale, întreținerea ecluzelor şi a digurilor, controlul traficului naval, etc. Dar vorbind despre ape şi pedalând pe întinsul provinciei Noord Holland am ajuns la Markermeer. Iau pe Camila în spate (este rândul meu acum) şi urc pe dig. O nouă tăbliță mă anunță că nu mai am mult de mers. Indicatoarele acestea sunt peste tot în Olanda, pentru că şi bicicliştii sunt enorm de mulți. Inițial Marken era un sat de pescari pe o insulă din Zuiderzee, dar datorită muncii titanice a generații de olandezi, astăzi este situat pe o peninsulă din Markermeer. V-am mai spus, olandezii au creat Olanda. Ani de-a rândul satul a fost considerat de etnografi un ultim bastion al culturii populare şi obiceiurilor olandezilor. În zilele noastre, turismul local se bazează pe casele tradiționale din lemn şi pe micul port de unde se fac excursii scurte spre oraşele învecinate. La intrarea în sat găseşti un atelier care confecționează celebrii saboți olandezi din lemn. Bineînțeles nu lipsesc obişnuitele suveniruri, dar poți şi să guşti sau să cumperi prăjituri făcute după rețete locale. Am mai spus că nu-mi place mâncarea olandeză, dar aici am mâncat un fel de napolitane, cu miere se pare, excelente. Însa ținta mea este de fapt farul din estul peninsulei, numit "Paard van Marken" (Calul din Marken), pe care l-am văzut de mai multe ori, dar nu de aproape. Turnul alb, cu o căciuliță roşie, lipit de o casă cu etaj, are de la mare distanță silueta unui cal, de unde şi porecla. Nu mă apropii nici de data aceasta foarte tare, pentru că mă opreşte un gard protector. La întoarcere, vântul care m-a însoțit toată ziua, ce-i drept ținând şi norii la respect, încearcă să mă convingă să mai rămân, astfel că am pedalat cu greu până la intrarea în Amsterdam.

A doua zi liberă, a doua provocare. Mă îndrept spre Muiden, la 15 km est de Amsterdam. Este vorba de un orăşel aşezat la vărsarea râului Vecht în actuala Markermeer. De altfel, numele oraşului vine de la "muiden" care înseamnă "gura râului". Muiden a făcut parte din centura defensivă a Amsterdamului şi dacă doriți să vedeți mai mult în acest domeniu aveți ocazia de a merge pe insula Pampus, aproape de oraş. Pe insula respectivă se află fortul cu acelaşi nume, care poate fi vizitat.

Camila zburdă pe potecile asfaltate pentru biciclişti. Soarele ne însoțeste, aşa cum se cuvine pentru o zi de primăvară. Ce-i drept, nu s-a grăbit de loc să-şi facă apariția. Poate şi de aceea primăvara în limba olandeză se traduce "de lente". Dar astăzi cerul este senin, fără nici o urmă de nor. Intru in Muiden şi caut din priviri drumul spre port. Nu este greu de găsit, pădurea de catarge văzându-se în spatele unei mici ecluze. Nu mă pot opri să nu admir vechile veliere care-şi aşteaptă oaspeții. Evident fac câteva fotografii (am făcut câteva sute, într-o mulțime de porturi) şi trec mai departe către Muiderslot, castelul din oraş.

Istoria castelului Muiden începe cu contele Floris V, acelaşi care a construit şi castelul Radboud, în Medemblik, spre sfârşitul sec. al XIII-lea. Bineînțeles castelul avea rolul de a supraveghea (a se citi "a impune taxe") drumul spre Utrecht. Dar la scurt timp după asasinarea lui Floris V, castelul este distrus şi a trebuit să treacă aproape o sută de ani până la reclădirea lui, după aceleaşi planuri, de către Albrecht I, duce de Bavaria. În sec. al XVI-lea proprietar devine poetul național al Olandei P. C. Hooft, care extinde grădina şi livada de pruni. Castelul încă păstrează obiecte ale celui care a fost organizatorul "Muiderkring"-ului, un grup de scriitori şi poeți, care se întâlneau la castel. Urmează vremuri mai puțin fericite, Muiderslot devenind închisoare, şi ajungând chiar în pericol de a fi demolat pentru a doua oară. Salvarea a venit tocmai de la regele Willem I (vezi Wikipedia). Astăzi castelul este muzeu, dar a devenit cunoscut servind şi ca platou de filmare. O parte din castel se vizitează cu ghid, în rest puteți să hoinariți în voie. Fiind vreme frumoasă era plin de vizitatori, copii care alergau încolo şi încoace, dar puțin turişti străini. Poate pentru că era aprilie. La ieşire ne aştepta o domnisoară cu un şoim dresat, care ne-a făcut câteva demonstrații cu ce învațase şoimul. Mai văzusem aşa ceva, la un alt castel, în Germania, dar nu m-am putut abține să nu urmăresc zborul şoimului, preț de un sfert de oră, alături de vreo zece prichindei entuziasmați. Părăsesc oraşul trecând pe langă o cazemată (fort H) şi cap compas Naarden.

Oraşul fortificat Naarden este cel mai vechi oraş din zona râurilor Vecht si Naarden. Este considerat un exemplu de fort în formă de stea, cu ziduri puternice şi şanturi largi. Am legat-o pe Camila la o parcare pentru biciclete şi am petrecut jumătate de oră hoinărind de-a lungul întăriturilor. Am văzut şi câteva tunuri vechi, aruncate (???), dar pe care nimeni nu se gândea să le valorifice. Totul era verde, acoperit de iarbă, şi pot să spun că nu eram singurul care se plimba prin zonă. Am fotografiat, dar cum nici un asediu nu se desfăşura, evident pozele nu sunt spectaculoase. Am vrut sa vizitez şi biserica St. Vitus, dar ca în Olanda, acest lucru este mai dificil. Era închisă. Poate apare DVD cu Patimile St. Matei (în fiecare an are loc un spectacol de Paşti), înregistrat aici, să văd şi eu cum este pe dinăuntru. Nu am văzut Casa Spaniolă, iar la Muzeul Fortarețelor Olandeze era închis. Dar oraşelul este pitoresc, cu case vechi, dar bine întreținute şi cu o primărie cum doar în Olanda vezi.

A treia zi liberă, din gara din Amsterdam o direcționez pe Camila spre Monnickendam, oraşul călugărului. Cine a fost acest călugăr nu am aflat, dar există o statuie înfățisându-l ținând în mână o vâslă (cred ca vâslă este, ținând cont că statuia de pe pod este înconjurată de bărci). Totuşi numele localității poate deriva şi de la urşi. Da, urşi care ar fi protejat digurile, metoda fiind însă considerată ilegală. Ars de incendii devastatoare în 1499 si 1513, lovit de ciumă în 1451 şi 1513, Monnickendam este azi un fermecător colț al Olandei, mai puțin cunoscut de străini şi mai mult de olandezi. Privesc din nou fotografiile făcute acolo. Apă, bărci, parâme şi multe, multe catarge. Străduțele întortochiate care mă duc spre Groote kerk (biserica mare) sunt pustii. Statuia pescarului punând țiparii la uscat îmi aduce aminte că în trecut bărcile produceau bani, şi nu doar cheltuieli ca azi. Un atelier fotografic ne oferă posibilitatea de a ne imortaliza costumați în călugăr sau călugărița. Nu mai încerc. Am deja o poză de la Volendam, deghizat în țărăncuță olandeză... Chiar şi şefa, când a văzut-o, a tresărit. Dar trebuie mă întorc, pe alt drum, dar tot de vreo 15 km, pe lângă alte canale, înfruntând voiniceşte un vânt necruțător, fiindcă turistul român trece peste toate vicisitudinile ivite pentru a descoperi locuri noi. Adică noi ferme, cu case moderne, totul emanând un aer de bunăstare.

"Veni şi ziua de asalt", cum zicea poetul, şi la Edam am ajuns pe jos, precum apostolii, pornind din Volendam (de unde este grupul BZN), unde am ajuns cu vaporul din Amsterdam. Camila era bine merci, dar de la atâta pedalat aveam un genunchi umflat şi doctorul mi-a zis să las bicicleta două săptămâni. Nespunându-mi nimic de mers pe jos, am purces spre Edam. Vreo cinci kilometri, deci încă accesibil pe jos, la vârsta mea. Cu toții am auzit de această localitate, brânza cu numele ei putând fi văzută în multe supermarket-uri. Ajuns la destinație, după o adevărată plimbare, am intrat într-un magazin cu brânză, bineînțeles. Mâncăul din mine a fost mai puternic decât fotograful. Am degustat câteva sortimente, afumată, picantă, cu nişte buruieni în ea, şi nu-mi mai amintesc de celelalte. La ales este mai greu, aşa că, am gândit îndelung, profund..., am retrăit emoțiile de la fiecare bucățică mâncată..., şi la sfârşit am ales ceva frumos ambalat. Şefa a decretat că este excelentă, şi peste zece ani, când mai ajung acolo să mai iau. Dar alt tip. Oraşelul este foarte olandez, cu case înşirate de-a lungul canalelor, poduri, bărci, o mică piață pentru primărie, biserici cu uşile zăvorâte. Există şi un muzeu al oraşului, de mai mult de un secol, amenajat în ceea ce este considerată cea mai veche casă din Edam (probabil 1530, conf. Wikipedia). Per total, o după-amiază petrecuă într-un loc plăcut, unde tare mi-ar plăcea să locuiesc.

La rubrica "Nu-mi da sfaturi pot greşi si singur" nu voi mai vorbi despre suveniruri. V-am plictisit destul cu subiectul ăsta. Voi spune câteva cuvinte despre Volendam. Nu mergeți în Volendam. Desigur este o părere subiectivă, şi a unei persoane care a fost de multe ori în acest oraş (poate de prea multe ori). Nu voi descrie localitatea, deoarece mireille (căreia îi sunt un adevarat fan) a realizat un review cu adevărat exhaustiv vezi impresii. Dar printre rândurile review-ului ei am citit: multa reclamă, dar puțin conținut. Dacă n-am înțeles eu bine să mă tragă de urechi. Volendamul de astăzi este un oraş banal olandez, cu case simple pe marginea unor sanțuri pline cu apă, si care, în amintirea unor vremuri trecute, are o stradă amenajată cu ceea ce vor turiştii să găsească. Volendamul nu mai este cel de pe vremea lui Renoir sau Picasso. Acum nu mai vezi pescari obosiți, nu mai vezi costume nationale decât la atelierul foto, nu mai vezi bărci încărcate cu peşte, nu mai găseşti o cârciumă unde doi olandezi adevărați să-ți cânte cât timp tu îți bei berea. Sunt doar multe magazine cu suveniruri chinezeşti, baruri cu muzică nouă, restaurante cu meniuri în o sută de limbi, aglomerație de turişti aiuriți. Pentru atât poți să parcurgi o singură stradă în Amsterdam, nu ai nevoie să bați drumul până aici. Sincer, consider Volendam un succes comercial, o capodoperă de marketing. Să faci o grămadă de bani prezentând o iluzie, o amintire, este o idee genială. Dar nu pentru aşa ceva am venit în Olanda.

În concluzie, vă doresc să vizitați Olanda înainte ca agențiile de turism să-i schimbe fizionomia. Şi după ce vedeți clasicele Amsterdam, Haga, Keukenhof sau Kinderdijk, căutați ceea ce pare mai puțin sclipitor, dar este mai profund. Gen Gouda, Delft, Haarlem, 's-Hertogenbosch, Maastricht.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 5353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI