Super Grand Holland Tour - North and South Holland

TIPĂREȘTE

Oarecum dezamăgiţi de primul contact cu Amsterdamul, care, într-un clasament provizoriu al celor mai murdare oraşe văzute de noi ocupă locul al doilea, după Napoli, am hotărât, eu şi soţia mea, ca urmare a consultării unor pliante de la recepţia hotelului Nieuw Slotania, unde locuiam, să acceptăm oferta "2 în 1" a unei firme turistice locale, Lindberg şi să plecăm la ţară.

Mai exact, am optat pentru o "combinată" de două excursii de câte o jumătate de zi. Prima, de dimineaţă, în nordul Olandei, la preţul de 32 euro de persoană: Volendam, Marken şi satul cu mori, cu autocarul şi vaporul, timp de aproximativ 4 ore şi jumătate. A doua, după amiază, la Delft, Haga, Madurodam, la preţul de 35 euro, cu autocarul, timp de aproximativ 5 ore. Oferta promoţională: te înscrii la ambele excursii şi plăteşti, în loc de 67, doar 57 de euro. Oferta fiind ispititoare, nu puteam să o refuzăm şi, după ce am făcut în seara dinainte rezervarea la recepţia hotelului, iată-ne dis-de-dimineaţă în faţa agenţiei, pe Damrak, nr. 34, la vreo 250 de metri de piaţa Gării Centrale din Amsterdam, în apropiere de Beurs Van Berlage, o clădire cu mai multe săli de expoziţii.

Fiind doar ora 8 şi ceva, chiar dacă ne aflam în buricul târgului, pe stradă nici ţipenie de om, În schimb, deşi se vedea că trecuseră nişte maşini de măturat, o bună parte din gunoiul adunat în ziua precedentă rămăsese drept mărturie a trecerii hoardelor de barbari veniţi să vadă Amsterdamul, mai ales noaptea, în lumină roşie, filtrată prin fum de "iarbă". Mă duc să plătesc restul de bani pentru excursie (avansul îl plătism la hotel) şi rămân neplăcut surprins că nu pot plăti cu cardul, ci numai cash. Noroc că, la nici 50 de m, erau vreo două bancomate, unul dintre ele al ING Bank, cardul meu fiind emis de această bancă (mai exact, de ramura ING Romania).

Plătesc şi observ că, între timp, se strânsese ceva lume care aştepta în acelaşi scop. Sosesc şi autocarele, în care ne îmbarcăm, exact la ora anunţată, cu precizie nemţească-olandeză, în funcţie de destinaţie şi de limba în care ceruserăm să ni se facă prezentarea. Noi am ales franceza (ghizi vorbitori de română nu aveau, dar nici nu prea e nevoie, pentru că prea puţini de-ai noştri apelează la astfel de servicii) şi astfel am nimerit într-o amestecătură de naţii: spanioli, italieni şi alţii pe care nu i-am dibuit de unde sunt şi cărora prezentarea le-a fost făcută în engleză.

Biata ghidă, Evelin, nu mai prididea cu vorbitul în 4 limbi. Chestia mă avantajează, că pot să-mi notez mai uşor informaţiile. Ce nu reţin de la prezentarea în franceză, recuperez la prezentarea în engleză şi italiană şi chiar în spaniolă, deşi la asta din urmă cunoştinţele mele sunt modeste. Apropo, de limbi, de olandeză nu mă lipesc deloc, abia dacă înţeleg câte ceva la ce e scris, pe baza cunoştinţelor de germană din şcoală. Când însă e vorbită, olandeza este pentru mine de neînţeles, pentru că pronunţia este diferită de germană. Totuşi, ea are o sonoritate deosebită şi care îmi place foarte mult. Ştiaţi, de exemplu, că grupul "ij" se pronunță în olandeză "ai"? Bine, asta eu o ştiam dinainte de a ajunge în Olanda, de la numele fostului fotbalist, actualmente antrenor, Frank Rijkaard, de loc, chiar din Amsterdam.

Deci, ne punem centurile (obligatorii şi în autocare, în Olanda) şi pornim în excursie, conduşi de şoferul Willem. Pe drum, aflăm că 40% (!!!) din suprafaţa Olandei este sub nivelul mării, alcătuind aşa-numitele poldere, terenuri recuperate din mare, apărate de invazia apelor prin diguri pe care, de-a lungul timpului, olandezii le-au construit şi au câştigat astfel teren suplimentar. Admirăm polderele şi canalele tipice peisajului olandez, aproape totul fiind de un verde intens.

Ajungem concomitent cu încă vreo alte 10 autocare în parcarea de la satul cu mori, Zaanse Schans. Aici, mergem pentru început să vedem o fabrică de brânzeturi, unde o olandeză sadea, îmbrăcată în costumul tradiţional, ne prezintă (mai întâi în engleză, apoi în spaniolă) procesul de producţie după reţete tradiţionale. În spatele unui perete de sticlă erau cele necesare producerii renumitei brânze olandeze (fermentate) şi erau frumos expuse diverse varietăţi.

Suntem apoi invitaţi în magazin, să gustăm şi să cumpărăm. Am gustat din toate brânzeturile, care de fapt erau caşcaval. Brânza-caşcaval cu usturoi mi-a displăcut cel mai mult. Cum preţurile erau "turistice", am renunţat să cumpărăm ceva. Oricum, deja ajunsesem demult la concluzia că brânzeturile româneşti sunt printre puţinele lucruri de la noi mai bune decât cele de oriunde altundeva. Ieşim şi ne îndreptăm spre câteva din celebrele mori de vânt olandeze.

Acestea sunt în majoritate scoase din uz, dar sunt locuite şi unele pot fi vizitate şi în interior. După o plimbare agreabilă printre mori, ne întoarcem şi intrăm într-un magazin de suveniruri, unde descoperim o mulţime de lucruri interesante, unele le şi cumpărăm şi, ca urmare, întârziem 5 minute față de ora fixată pentru plecare. Ghida ne dojeneşte, nu prea tare şi, constatând că vorbim şi engleză, anunţă la microfon că ne pedepseşte şi nu va mai face prezentarea în franceză. Evident, nu ne supărăm, mai ales că îi uşurăm femeii munca. Ştiind că doar noi doi aveam excursia combinată, ghida ne sfătuieşte să mâncăm undeva în Volendam, spre care ne îndreptam, că altundeva nu prea mai aveam unde, programul fiind foarte aglomerat.

Ajungem la Volendam, un sat de pescari transformat în atracţie turistică. Este plin de turişti, nu ai loc să arunci un ac şi nu găsim niciun loc la numeroasele restaurante de pe faleza micului port, aşa că decidem să ne luăm de mâncare ceva "portabil" şi folosim timpul câştigat pentru a vizita cât mai multe mici magazine de suveniruri. Noroc că intrarea cu mâncare nu e interzisă.

De data asta am ajuns mai devreme la debarcader, ca să nu mai fim dojeniţi.

Ne îmbarcăm pe vaporaşul Marken Express, care ne duce la Marken, un alt celebru sat olandez, aflat tot pe malul Zuiderzee, devenit lac prin îndiguire şi numit acum Ijsselmeer. Vechile case, construite din lemn, pe suporturi precum casele lacustre, pentru a le feri de inundaţii, vopsite de regulă în verde, par a veni direct dintr-o poveste. Ajungem la o făbricuţă de saboţi de lemn, încălţămintea tradiţională olandeză, cu care şi acum se încalţă în ziua căsătoriei toţi olandezii care ţin la tradiţie (şi la superstiţii, pentru că se spune că asta le aduce noroc).

O altă olandeză zdravănă, în costum tradiţional şi purtând, bineînţeles, saboţi ne face o demostraţie de cum se fabrică saboţii din lemn, folosind nişte maşini de pe vremea începutului de secol XX (doar motoarele electrice păreau mai recente). Evident, la sfârşit ne invită în magazinul anexat, plin cu suveniruri şi, fireşte, cu saboţi de toate mărimile şi culorile. Ca şi cea de la fabrica de brânzeturi, prezentarea a fost făcută în limba engleză, pe care olandezii, ca şi danezii şi suedezii, o vorbesc ca pe o a doua limbă maternă (de fapt, o învaţă în şcoală, dar serios, nu ca la noi). În parcare ne aşteaptă autocarul, care ne duce înapoi, de unde am plecat. Ne luăm rămas bun de la ghidă şi sărim imediat în alt autocar, pentru partea a doua.

La 14: 30 eram deci în celălalt autocar ca să mergem de data aceasta cu ghida Astrid, în sud, mai întâi la Delft, vechi oraş istoric, foarte bine conservat, unde am vizitat o fabrică de porţelan (alb cu desene albastre, pictate manual). Şi aici am avut un ghid care ne-a explicat procesul de fabricare (în engleză şi apoi, evident, în spaniolă). După explicaţii, am fost conduşi în atelierul unde piesele de porţelan erau pictate manual şi apoi în magazin ca să mai şi cumpărăm.

De la Delft am plecat la Haga unde ne-au întâmpinat nişte clădiri moderne, deosebite şi am văzut din autocar Sediul Parlamentului şi Palatul Regal. Am oprit la Palatul Păcii (în faţa căruia se află flacăra păcii), loc unde aveam să revenim a doua zi, de data asta pe cont propriu. Încheierea excursiei s-a făcut în oraşul miniatură Madurodam, a cărui descriere am făcut-o într-o altă postare, aici.

Seara, târziu, ne-am întors la hotel, frânţi de oboseală, dar mulţumiţi de alegerea făcută, pentru că petrecuserăm o zi minunată.

Vă invit să vedeţi şi fotografiile făcute cu prilejul excursiei.

De asemenea, vă sugerez ca atunci când sunteţi pe cont propriu, dacă nu aveţi un plan foarte bine stabilit, de vizitare a locurilor, să apelaţi la serviciile agenţiilor de turism locale, ştiu ei mai bine pe unde să vă ducă şi vă asigur că, deşi nimeni nu e perfect, cei de pe-acolo chiar se străduiesc să vă facă să vă simţiţi bine, pentru că au respect pentru cei din banii cărora trăiesc. Este drept, turistul vest-european ştie să-şi revendice, uneori chiar exagerînd, drepturile sale.

O ultimă observaţie. În Olanda, am observat că spaniola este, după engleză, cea mai vorbită limbă străină. M-am gândit de ce şi am găsit o explicaţie. Pe lângă faptul că spaniolii au devenit japonezii Europei, mişunând de regulă prin excursii organizate în orice loc cât de cât turistic, mai trebuie să ţinem cont că Ţările de Jos au avut, prin Evul Mediu, o perioadă bunicică de dominaţie spaniolă, pe vremea când Spania era cea mai mare putere a lumii.

---

VIZUALIZĂRI: 3414 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI