GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ca cetățeni cu dublă cetățenie, română și britanică, nu am avut probleme în a aplica pentru viza de turist pentru USA.
Totul online, ieftin, a venit răspunsul imediat.
Desigur, a trebuit să avem dovada zborurilor/cazării.
Am dorit de ani să ne aventurăm peste ocean, dar nu s-a întâmplat, până nu am primit o ofertă prin travelzoo care oferea niște prețuri ultradecente pentru ziua îndrăgostiților, la oferte desigur.
Până m-am codit eu, să iau să nu iau, acea ofertă dispăruse, dar, intrând pe site la Britishairways am descoperit că poți pleca oriunde în lume, iar dacă alegi opțiunea zbor plus hotel, poți plăti în rate.
Ceea ce am și făcut, ajungând la New York pe 15 Februarie, în loc de 14.
Dar heyho, asta e.
Având opțiunea de plată eșalonat, am ales un hotel în zona Manhattan, al lanțului Holiday Inn.
Ca de obicei, nu mi-am făcut mai deloc temele cu ce și cum la New York, adică bine, în afara marilor obiective musai de vizitat.
Și aici mă refer în special la faptul că nu m-am așteptat ca totul să fie atât de scump.
Nu am bifat opțiunea de mic dejun la hotel când am rezervat, căci mi s-a părut mult 22 de dolari/persoană, gândind că om vedea la fața locului, doar ca să aflăm acolo că e... 44 de dolari/persoană.
Am ajuns la aeroport, după un zbor ultra plăcut, și, deoarece am zis că odată în viață se poate, am ales taxiul, citind în prealabil că un drum spre downtown e cam 70 de dolari.
Așa e, dar nu include trecerile peste anumite poduri, sau prin pasaje subterane, noi doar vedeam ceasul indicând o creștere a sumei.
Ajungând în traficul neyorkez m-am felicitat în gând că nu făcusem ceea ce plănuisem inițial, adică să închiriez o mașină, că era, vai veața mea gen.
Plus, aveam să aflu costurile parcării a doua zi, hotelul neavând parcare.
De la 50/60 de dolari/zi prin zonă.
Odată ajunși, taximetristul, care nu a scos o vorbă tot drumul, ne-a spus că doar plata cu cardul, OK am spus, iar când a afișat prețul, ne-au apărut și opțiunile de bacșiș,
12/15 sau 20 de procente din suma afișată.
Am întrebat timid de opțiunea fără, ăla a dat din cap a” nu se poate” .
Ne-a costat 95 de dolari
Evident, aveam să aflu în zilele următoare că peste tot la restaurante/baruri bacșișul e lege.
Ne-am cazat, din fericire ălora la recepție li s-a făcut milă, sau aveau pe gol după Valentine s day, așa că ne-au dat un upgrade, cameră pe colț, cu pereți de sticlă.
Well, a fost WOW de cum am intrat în cameră.
În ciuda oboselii și a diferenței de fus orar, am mers totuși, cale de doar 5 minute, în celebra piață din New York, Times Square.
Ultra aglomerată, am înțeles că așa e cam la orice oră a zilei, ultraluminată, foarte frumos, dar cam odată-n viață dpmdv.
Ne-am retras la vastele apartamente de la hotel și, pentru prima oară ever la un hotel, am dormit fără draperiile trase, veți vedea în poze de ce.
A doua zi am ieșit, am servit cu 10 dolari de om un mic dejun frugal într-o cafenea de peste drum, și am luat-o la pas.
Ești întâmpinat la mai tot pasul de doritori în a-ți vinde ceva, bilete la spectacole, bilete de autobuz cu etaj, sau mai știu eu ce.
Ne-am urcat într-un autobuz normal, doar de dragul de a fi acolo, șoferul foarte neprietenos, ne-a indicat scurt că nu e cu chef de vorbă, am plătit bilet, ca să aflăm că, după două stații, capăt de linie.
În cele patru zile, nu recomand a se sta atât de puțin, abia-ți revii după diferența de fus orar, am vizitat Empire State Buiding (mergeți la prima oră, apoi devine fff aglomerat) și, motivul meu de a ajunge acolo, Manhattan Bridge, cu locațiile unde s-au filmat scene din filmyul meu favorit,
” A fost odată în America” .
O bere servită la colțul străzii sub piciorul podului era 15 dolari halba.
Am mai mers desigur în Central Park, gol, fiind destul de rece, unul dintre alergătorii localnici apostrofând-o secunda doi pe soție care-și aprinsese țigara.
O plimbare lungă pe 54 Avenue, o poză la Guggenheim Museum, nu am intrat, doar exterior.
În banii plătiți pentru hotel ni s-a oferit un voucher care oferea ceva discount la anumite atracții, plus un 25 de dolari de cheltuit zilnic la minibarul camerei sau la barul hotelului.
Acesta e fost bonusul pentru mine, am coborât seara a doua la barul hotelului, scenă exact de filme, am încălecat un taburet lipit de bar, am cercetat lista de prețuri, am ales un Macallan de 12 ani, un shot de 25 de mililitri costa exact 24 de dolari.
Barmanul și-a cerut scuze că mașina de încălzit paharele în care se oferă Macallan ul e defectă, și dacă aș fi de acord să-l încălzească cu un sistem de aburi.
Desigur, am dat ochii puțin peste cap, adică well, dar am acceptat.
Și așa am ajuns eu, să stau la un bar din Manhattan, cu un whiskey bun în pahar, contemplând viața newyorkeză.
Cele patru zile au zburat, starea de atitudine neprietenoasă aveam să o constatăm deseori, am mâncat o singură dată la un restaurant, în cartierul chinezesc, în rest am cumpărat de la un minisupermarket și păpat în cameră.
La aeroport am ajuns în ziua plecării folosind metroul, a ajuns mult mai ieftin.
Ah, o altă chestie, de la fereastra hotelului puteam vedea unul dintre teatrele de pe Broadway, adică eram cazați chiar acolo la intersecție.
Văd eu afișul cu ultimile reprezentații ale faimoasei
” Fantoma de la operă” ,
așa că decid că-mi bag picioarele, dau 150/200 de dolari pe bilet, dar vom fi acolo.
Caut online repede, da, mai sunt bilete, norocoși estem!!!
Cel mai ieftin bilet era... 680 de dolari.
Am renunțat desigur.
Ca să închei, multe dintre atracții sunt scumpe rău, dar merită.
Dacă vreți să vedeți New York ul de sus, Empire State Building e OK, mai sunt nenumărate alte opțiuni, inclusiv elicopter, dar cam tot aia se vede, părerea mea.
Am vrut să mergem la Statuia Libertății, coada era imensă.
La micul băruleț din incinta navogării de unde se lua ferry spre Staten Island am băut cele mai ieftine băuturi, și mâncat cel mai gustor popcorn ever.
Ultrabonusul, la aterizarea pe Heathrow, operatorul căruia-i lăsasem mașina sistem meet and greet să o parcheze, ne-a adus-o până să ajungem noi să ne întâlnim ochi în ochi, știți că Heathrow are 5 terminale.
Ce era mai de preț din mașină fusese prăduit, am sunat, da, sunați poliția, am sunat, ne-au dat un număr de înregistrare doar.
Din genul, csf, ncsf.
În ciuda tuturor acestor mici neajunsuri, recomand desigur.
Trimis de icata24 in 05.11.23 00:56:29
- A fost prima sa vizită/vacanță în AMERICA DE NORD
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (icata24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna dimineata.
O surpriza placuta a fost pentru mine articolul tau. L-am citit cu mare interes. Si eu tot in februarie am apucat sa vad aceasta parte a lumii cu 7 ani in urma.
Am constatat ca au explodat binisor preturile la orice. Atunci era parca mai suportabil.
In februarie 2016 am prins toate climele posibile in 6 zile (caldura, frig, zapada, furtuna tropicala, vreme buna) Mai am viza pana in 2025.
O zi buna si poate o revedere la Intalnirea AFA
@icata24: Ai prezentat atmosfera newyorkeză cu tot ce înseamnă ea, inclusiv cu acel șofer de autobuz care nu v-a spus că mai sunt 2 stații până la capăt, bani dați degeaba, cu oameni nu prea binevoitori. Mi-au plăcut pozele, nu însă și prețurile, peste tot bacșiș.
Chiar dacă nu voi ajunge acolo, am citit cu plăcere și curiozitate despre această imensă metropolă! Cred că merită efortul fusului orar pentru a vedea o altă lume, un alt fel de a fi...
Felicitări! Sper să mai scrii! Oricum ți-am citit mai de curând și articolele despre Polonia, despre Gdansk de exemplu...
Nu cred că voi ajunge în New York sau America curând sau poate niciodată, doar dacă se renunță la vize, poate...
Așa că mă mulțumesc cu ce văd publicat pe AFA...
Oricum e o destinație interesantă!
Felicitări tuturor celor care au fost!
Noroc că Dubaiul e aproape și când vreau să văd zgârie nori pot să trag o fugă! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2023 New York - the City — scris în 06.06.24 de scubi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 New York City sau… the city that never sleeps — scris în 05.07.23 de Dănuț.Albu din GALAţI - RECOMANDĂ
- Mar.2020 Sfârșitul visului — scris în 13.06.20 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Spectacolul străzii — scris în 16.03.20 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 New York - O vacanta care merita facuta toamna! — scris în 30.12.22 de sempreturist din RM VALCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Vacanta in America — scris în 11.08.19 de Marius.Marda din DRăGăşANI [VL] - RECOMANDĂ
- Jul.2019 New York — scris în 05.01.20 de ask 4 din BUCURESTI - RECOMANDĂ