In Halkidiki cu masina din Salaj

TIPĂREȘTE

Despre Grecia s-au scris atat de multe incat e imposibil sa nu te indragostesti de acest taram minunat de la prima citire. Am fost prinsa si eu in acest miraj, inca de anul trecut, cand impreuna cu prietenul meu (intre timp a devenit sot) ne-am aventurat cu autocarul spre Lefkada. Si cum Grecia creeaza dependenta, anul acesta am fost consecventi in destinatie si am ales Halkidiki... de aceasta data cu masina.

Ca sa fiu sincera, nu m-a ingrijorat atat de mult drumul cu masina cat ideea de a pleca intr-o destinatie atat de aglomerata. Era totusi atat de aproape de Romania... asa ca nu am dat inapoi.

N-am stat mult pe ganduri, am rezervat o cazare decenta in Nea Skioni si am asteptat cuminti momentul plecarii iar in 17 august pe la ora 2 noaptea am pornit la drum. Am inteles ce drum avem de facut de-abia cand am iesit din Zalau si am realizat ca numai eu aveam permis de conducere... dar cum era sa ma demoralizez cand stiam ca in doua zile zi imi voi scalda privirea in frumusetea marii Egee.

Traseul pana la Podul de la Calafat a fost foarte lejer, nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Chiar am avut timp sa vizitam Chipul lui Decebal si Portile de Fier.

La vama cu Bulgaria eram singura masina asa ca a mers repede totul, un control superficial al buletinelor si "Drum bun!". Taxa de pod a fost 27 de lei, atat la plecare cat si la intoarcere.

Imediat dupa vama am oprit in al doilea peco pentru Vigneta, am platit pentru o luna 17 euro (in mod normal era 15 dar mi-au incasat 17). N-am mai intrebat de ce, eram bucuroasa ca am trecut cu bine). Am lipit vigneta in partea dreapta jos a parbrizului.

In aproximativ jumatate de ora ne-am cazat la Belogradcik, un taram al zanelor din povesti, cu un relief spectaculos si o legenda superba. Drumul sinuos prin padurea deasa face toti banii. Ne-am cazat la Guesthouse Geto, o pensiune draguta in apropiere de cetatea Belogradcik, cu 90 de lei pe noapte. Un pat imens excelent, tot ce aveam nevoie dupa un drum asa lung. Tot aici ne-am cazat si la intoarcere, pentru ca voiam sa vizitam cetatea.

A doua zi am continuat nerabdatori spre Grecia, pe un drum exceptional. La vama nici macar nu ne-au bagat in seama, ne-au facut doar semn sa trecem. Dupa amiaza am reusit sa zarim printre coroanele leandrilor primele reflexii stravezii ale albastrului perfect al marii.

Am ajuns destul de repede in Nea Skioni si ne-am cazat la Delimaras Studios, situat in port. Am fost primiti calduros, cu apa rece, cafea si struguri proaspeti, din propria curte.

Nea Skioni este o mica localitate pescareasca, situata in partea de sud a bratului Kassandra, cu stradute inguste si case traditionale grecesti, cu o promenada restransa dar suficienta. Plaja centrala este foarte frumoasa, jumatate amenajata cu sezlonguri si nisip fin iar jumatate mai salbatica, cu pietricele si intrare in apa dificila (pietre mari si arici de mare).

Plaja este potrivita si pentru copii, fiind instalat un mic parculet de joaca. Parea a fi o statiune foarte linistita, la apusul soarelui se plimbau pe plaja maximum 10 persoane. Apusul acela ne-a incalzit sufletele si am uitat brusc de tot drumul pana acolo. Apa era foarte curata, de-a dreptul cristalina, calduta, fara alge si valuri.

In cele 7 zile petrecute in peninsula am batut cu masina zeci de drumuri (recomand cu drag traseul de la Nea Skioni la Pefkochori, cu peisaje salbatice si privelisti unice). Am admirat calmul pe care l-am gasit la ceilalti soferi, inclusiv cei romani circulau de vis... nu cred ca am auzit un singur clanxon cat ne-am plimbat prin imprejurimi, parca toti erau setati pe "mod vacanta". Uneori iti trebuiau nervi de otel pentru a putea strabate 1 km pe o banda cu doua sensuri in teorie dar de-abia unul in realitate, datorita masinilor parcate peste tot. Erau situatii in care trebuia sa fac doua manevre pentru a ma putea incadra de pe o straduta ingusta pe alta si mai ingusta, la unghi de 90 de grade. Dar toti asteptau sa-mi fac eu manevrele dupa care isi vedeau linistiti de drum. Am fost impresionata.

Ne-am plimbat mult, atat pe jos cat si cu masina, am admirat toul in jur, am facut si o croaziera la Toroni, am prins arici de mare sa-i vedem de aproape sau am strans pietricele pentru colectia mea. Ne-a gasit apusul in fiecare seara pe plaja de la Nea Skioni, apoi cinam la vreo taverna, dupa care petreceam ore intregi noaptea pe sezlonguri, povestind alaturi de un Mythos, de cateii locului care ne insoteau mereu si de sunetul linistitor al valurilor.

Am asistat si la o nunta in aer liber, cu mese frumos decorate chiar la o taverna din port. Intr-o zi am descoperit o plaja laturalnica unde in cateva ore treceau in plimbare maxim 4 persoane. Pe acea plaja am gasit un dinte de rechin (confirmat de-abia cand am ajuns in Romania).

Drumul la intoarcere a fost destul de deprimant in primele ore, ma tot uitam in oglinzi sa mai zaresc o singura data frumoasa mare. De-abia de la Kulata incolo am revenit la realitate, cand m-a apucat din nou entuziasmul ca ne apropiem de Belodradcik. In toate cele 7 zile nu am vazut nici un echipaj de politie, nicaieri, pana in apropiere de Vratsa, cand am fost oprita de un agent. Era singur, in pustiu, intre doua localitati mai departate. L-a interesat doar vigneta si la plecare mi-a spus Ciao si mi-a urat drum bun! A doua zi urma sa vizitam cetatea, dar experientele prin Bulgaria le voi detalia cu alta ocazie.

In concluzie, ma bucur nespus ca am ales sa mergem cu masina in Grecia, a fost o experienta incredibila, drumul usor, foarte bun (pana la Drobeta Turnu Severin, de unde a inceput nebunia de la noi).

As repeta oricand totul si chiar mai mult si sper sa pot reveni cu impresii si din alte destinatii cu masina.

---

VIZUALIZĂRI: 7766 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI