Vacanță în insula fițoasă a Greciei: Mykonos

TIPĂREȘTE

Deși, admiratoare împătimită a Eladei așa cum mă declar, insula Mykonos nu m-a ademenit prea tare niciodată, în comparație cu celelalte surori cicladice ale sale, tocmai din cauza faimei de a fi extravagantă, scumpă, fițoasă. Soțul meu, în schimb, era tentat mai demult de această insulă, și, mai în glumă, mai în serios, îmi zicea că trebuie să ajungem și noi măcar o dată în Mykonos, până nu suntem prea bătrâni. Eu îi răspundeam de fiecare dată că nu ne trebuie și că, oricum, Mykonos nu mai este chiar de vârsta noastră, deși poate nu ne dăm de gol prea mult. Însă, norocul a fost de partea lui, compania aerienă low cost Wizzair introducând această destinație în panoplia sa cu zboruri directe încă de anul trecut, cu bilete ieftine, ieftine. Atenţie, urmează şi BlueAir acelaşi lucru anul ce vine! În atare situație, nu am mai scăpat de gura lui și, în pofida convingerilor mele, am cedat cumpărând două bilete dus-întors cu circa 80 de euro, la care, înainte de plecare, am mai adăugat serviciul priority, care vine la pachet cu încă un bagaj de cabină, dar și aproape dublând valoarea biletelor.

Pe urmă, m-am apucat să caut cazare pentru cele șapte nopți ale vacanței de septembrie, o misiune aproape imposibilă când vrei ceva relativ accesibil, cuvântul ieftin fiind total incompatibil cu numele de Mykonos. Pfuai, ce muncă și ce nervi! În final, am găsit ceva mai acătării ce s-a dovedit cartea noastră cea norocoasă, despre care voi povesti separat.

Aşadar, pregătiserăm vacanţa noastră de septembrie, a doua cea mai lungă din an, aşa cum ne-a intrat în obişnuit de multă vreme. Dar, Wizzair n-a mai fost atât de serios, aplicând în decurs de zece luni patru modificări asupra rezervării făcute, primele două: una în ianuarie, alta în aprilie acționând la zilele de zbor, mutându-le cu 1-2 zile mai devreme, lucru care mi-a afectat și cazarea antamată pe booking, ultimele două referindu-se la orele de zbor, lucru ceva mai acceptabil. Un pic supărător a fost că ultima dintre ele a fost cu trei săptămâni înainte de data zborului, deja când vedeam e-mail de la wizz cu modificare, aproape că făceam alergie. Firește, ori de câte ori se schimba ceva, trebuia vrând-nevrând să confirm că sunt de acord cu modificarea, altfel se ducea de râpă vacanța, oricum nu mai vroiam vouchere sub nicio formă.

Din luna iulie, Grecia s-a aflat constant pe lista roșie, însă pentru noi, vaccinați de câteva luni bune, acest lucru nu însemna mare lucru, lucru dovedit și pentru aproape întreg avionul cu care ne-am întors, stewardesele negăsind decât foarte puțini mușterii cărora să le împartă formulare de declarații privind autoizolarea/carantinarea.

Mykonos, insula vâturilor, dar și cea preferată de vedete sau comunitatea LGBT

Nu mică mi-a fost mirarea, încă de pe când avionul se pregătea să aterizeze pe aeroportul omonim, să văd o insulă cafenie, aproape complet lipsită de vegetație, cu coline deloc înalte ce păreau a fi formate din pământ, în realitate fiind vorba de bolovani mari de stâncă dură, de granit. Pe acel fond maroniu, străluceau din loc în loc pâlcuri de case albe, scunde, micuțe și atunci am înțeles că acolo era vorba de sate sau de stațiuni dacă se aflau pe lângă țărm. Prima impresie nu a fost deloc una pozitivă, privirea fiindu-mi de-a dreptul lovită de uscăciunea teribilă a arealului, apoi am înțeles că așa e în Mykonos și am luat-o ca atare. În afara resorturilor și capitalei, unde vegetația: flori, copaci, era cultivată șă întreținută cu multă grijă, nu am văzut decât ciulini și ceva plante cu țepi care se adaptaseră perfect căpătând aceeași culoare maro de fond, putând fi confundate oricând cu piatra seacă din care este alcătuită insula.

Ca să compenseze un relief neprietenos şi o ariditate respingătoare, insula excelează prin aspectul său de mic giuvaer, cu case albe, care-ţi iau ochii, despărţite de alei şi poteci strâmte cu pietre văruite, biserici şi bisericuţe delicate, dar multe, care confirmă că localnicii, mai înainte de a ridica o locuinţă, purcedau, aşa cum le cerea un obicei al străbunilor, să construiască pe pământul lor un loc sfânt, de închinăciune. Arhitectura cicladică este simplă: construcțiile sunt micuțe, paralelipipedice, fără forme complicate, fără acoperișuri cu șarpante din țiglă sau piatră, ci doar din terase, plate, toate zugrăvite în alb, cu uși și ferestre colorate, care creează impresia că acele locuințe scunde ar fi pentru pitici sau oameni nepretențioși în privința spațiului.

Ceea ce dă de furcă realmente în Mykonos este vântul uscat ce bate fără milă, pe care-l cunoaştem drept meltemi, un fenomen nepermanent, din fericire, însă destul de tăios atunci când apare în peisaj. Zile întregi, meltemi dă tonul activităţilor ce se pot desfăşura sau nu în funcţie de prezenţa sa. Din momentul în care suflă, navigaţia pe apă este dată peste cap, circulaţia în insulă devine şi ea mai dificilă, mersul la baie şi plajă nu mai este chiar o plăcere.

Ca dimensiune, Mykonos este o insulă micuță care poate fi străbătută cu mașina de la vest la est, pe cel mai lung drum, în cel mult patruzeci de minute, distanța în linie dreaptă fiind de cincisprezece km, în timp ce de la nord la sud, tot în linie dreaptă fiind de zece km. Are 86 kmp și două drumuri principale, asfaltate, cât de cât de mărime normală și câteva secundare, tot asfaltate, dar foarte înguste, ca să vă dați seama pe care încap în paralel un microbuz și un autoturism de talie mică. Populația sa este de circa 12.500 locuitori, majoritatea covârșitoare locuind în capitala insulei, orașul cunoscut ca Mykonos Town sau Chora în greacă (în traducere sat).

Insula mai are încă un sat notabil: Ano Mera, situat practic în centrul insulei, Chora ocupând un golf generos în vestul acesteia. Relieful său este deluros, însă nicio colină dintre cele mai răsărite nu atinge 400 m altitudine, deține țărmuri înalte, dantelate, iar acolo unde golfurile și-au făcut loc, este clar că există plaje. Ce pot spune cu mâna pe inimă, este că Mykonos are plaje frumoase, nu neapărat peisaje!

Mykonos nu prea are de-a face cu spiritul grecesc de care ne-am îndrăgostit mulți, e o insulă scumpă și destul de inaccesibilă, cu localnici mai reci, ahtiați după bani pentru care a face bani mulți din lucruri simple, care în alte părți sunt oferite gratuit, este rațiunea lor de a trăi. Nu m-am lovit de această senzaţie niciodată mai acut ca aici, în Mykonos!

Numele său ar proveni de la cel al unuia dintre fiii sau nepoții lui Apollo, așa ne spune mitologia și, deși, sunt dovezi clare că a fost locuită din vremuri preistorice, antichitatea nu a lăsat urme memorabile pe ea, neexistând situri arheologice în adevăratul sens al cuvântului, ci mai multe necropole străvechi. Pe atunci, Mykonos era, se pare, la fel de săracă în resurse ca și astăzi. Insula vecină, Delos, deține adevărata comoară antică în materie de situri arheologice, dar asta este o altă poveste.

A fost sub stăpânire romană, apoi a făcut parte din Imperiul Bizantin până la fine de secol XII, ca pe urmă să treacă sub venețieni care au deținut-o până în 1537 când turcii piratului Hayreddin Barbarossa au cucerit-o. Sub Imperiul Otoman a rămas mai bine de vreo trei sute ani, până la eliberarea Eladei, dar insula a cunoscut o bună dezvoltare datorită comerțului maritim, mulți miconieni fiind căpitani de vase îmbogățiți de pe urma traficului pe apă. Totuși, la începutul veacului trecut a început declinul economic, după deschiderea Canalului Corint care a mai redus din trafic, apoi au survenit războaiele mondiale.

Cert este în următoarele decenii, Mykonos s-a orientat foarte mult către turism, în plus devenind una dintre cele mai populare destinații vilegiaturiste gay, iar la începutul anilor 2000 una dintre cele mai exclusiviste și scumpe insule grecești, dacă nu chiar cea mai cea dintre ele. E de bonton pentru vedete să petreacă puțin prin Mykonos sub soarele generos al insulei, să se relaxeze în resorturi private, exclusiviste care le asigură discreție și huzur. În Mykonos Town, magazinele brandurilor de lux de bijuterii, ceasuri, îmbrăcăminte, încălțăminte sunt prezente la tot pasul, cum de altfel se întâlnesc o sumedenie de galerii de artă, mulți artiști internaționali dar și autohtoni expunându-și lucrările publicului.

Dar și pentru turiștii obișnuiți, cine e amator de petreceri în vacanță, poate alege Mykonos fără echivoc. În Mykonos Town se găsesc unele dintre cele mai bune baruri și cluburi de noapte din insulele grecești, așa că distracția este la ea acasă. O atmosferă cosmopolită, o viață de noapte fierbinte și câteva plaje superbe, acestea ar fi principalele argumente cu care atrage Mykonos mii de turiști în fiecare sezon.

Câteva informaţii practice şi organizatorice

Prin Mykonos, ne-am deplasat cu transportul în comun KTEL, greu de crezut că am procedat astfel, însă a fost prima dată când un hotelier nu ne-a încurajat să închiriem mașină, dimpotrivă ne-a recomandat ferm să n-o facem pentru a nu avea bătăi de cap. Dacă la început eram descumpăniţi tare, curând am înţeles că drumurile înguste şi aglomerate, adesea fără trotuare în localităţi, parcările puţine şi scumpe, tinerii mulţi, fără experienţă conducând riscant scutere sau vehicule ATV, sunt motivele pentru care gazda ne-a sugerat folosirea reţelei de transport în comun sau, eventual, cel mult închirierea unui scuter.

Există două staţii principale de autobuz în Chora de unde pleacă şi sosesc regulat autobuzele sau microbuzele în insulă: prima, ştiută drept Fabrika, după numele dealului la ale cărui poale se află, către plajele din sud: Psarou, Paradise, Super Paradise, Platis Gialos, aeroport, cea de-a doua, de lângă Portul Vechi, spre Ano Mera, plajele din est şi sud-est, portul nou, aeroport. Biletele sunt accesibile, încep de undeva de la 1,60 €/persoană pentru o cursă scurtă, până spre 5-6 €/persoană în funcţie de distanţă, desigur. Cursele se întind pe tot parcursul zilei, până târziu după miezul nopții, în aşa fel încât toţii cei au petrecut în cluburi, toţi cheflii să se poată aduna pe la cazările lor. Mai multe detalii puteţi consulta aici: mykonosbus.com/index.en.html.

Mykonos Town are două porturi: cel vechi, natural, în formă de semicerc amplu, de unde se pleacă în croazieră către insula Delos de mai multe ori pe zi, în funcţie de sezon, şi cel nou, modern, mare care asigură conexiunea cu majoritatea insulelor cicladice, Pireu sau Creta, prin vase mari, de linie. Acesta, cunoscut drept Tourlos, a fost construit în ultimii ani în nordul capitalei la ceva distanţă, fiindcă cel existent nu mai putea face faţă traficului din ce în ce mai intens. Legătura dintre cele două porturi se face cu autobuzul de apă ce face curse regulate şi dese cu vase mici, contra unui tarif de 2 €/persoană.

Deplasarea cu taxi este o altă modalitate foarte uzuală în insulă, am experimentat-o şi noi spre aeroport, nu prea ieftină, dar nici de speriat. La fel, este destul de obişnuit ca între plaje să se folosească water taxi care circulă doar între orele în care se pot face băi de soare.

Altfel, Mykonos este o insulă costisitore, preţurile fiind cu cel puţin jumătate mai mari faţă de alte locuri din Elada. Dacă, în insula Karpathos vizitată în iunie, spre exemplu o masă în doi, cu startere, fel principal de mâncare, o jumătate de litru de vin, ne ducea în jur de 30 €, aici nu cobora niciodată sub 45 € în locuri fără pretenţii. Despre limita superioară nu este cazul să spun nimic, totul depinde de cât e de doldora portofelul și de pretențiile localului!

Cu şezlongurile se întâmplă diferit faţă de alte locuri din Grecia când, contra unei consumaţii modice la terasa/barul din spatele plajei, poţi lenevi gratis ore în şir. În Mykonos, în porţiunile de plajă neexclusiviste, care nu aparţin resorturilor luxoase, acolo unde se poate aşeza şi turistul de rând, preţurile a două şezlonguri cu umbrelă încep de la 30 €. De regulă, plajele renumite sunt excesiv de amenajate, cluburile şi beach-barurile de fiţe le mărginesc pe toată lungimea lor, însă se poate face plajă chiar şi la prosop în anumite locuri, desigur ca nişte fâşii înguste în capete, sau în dreptul postului salvamarului.

Ce am făcut/văzut în Mykonos

Cum am coborât din avion, prima impresie: vâââânt! Meltemi şi-a făcut simţită prezenţa imediat aproape luându-ne pe sus. După ce fiica gazdei ne-a pescuit de la aeroport, fiind abia trecut orele 09,00, ne-am lăsat bagajele la cazare, urmând să avem camera gata după orele 12,00. Aşa că ne-am decis să luăm pulsul oraşului, curioşi să vedem şi să simţim pe viu cum arată faimosul Mykonos, că din poze sau filmuleţe cam ştiam. Am fost atât de impresionaţi de frumuseţea locală, că am revenit şi după ce ne-am instalat, practic toată ziua am colindat pe străduţele şi uliciorele labirintice din Chora în încercarea de recunoaştere a principalelor puncte de interes ale oraşului, cum de altfel am făcut și în toate serile, vrăjiți de farmecul cicladic. Până la apus, căci apusul este un eveniment de importanţă maximă şi se sărbătoreşte exact ca în Santorini, cu şampanie şi cupe ciocnite în aplauzele audienţei.

Din cele şapte amurguri, pot spune că nici unul nu a semănat cu altul, ba am prins apus perfect fără pic de nori, ba în unele seri cu nori pufoşi, subţiri, chiar cu cer acoperit, dar lumea avea acelaşi ritual. Nimeni nu pleca până nu venea întuneriul.

Cel mai bine pentru a admira asfinţitul pare să fie zona morilor de vânt şi cea cunoscută drept Mica Veneţie, care erau asaltate de majoritatea turiştilor și unde nu era ușor să găsești loc. Acolo am stat şi noi, deşi primul apus ne-a prins în zona bisericii Paraportiani şi a ruinelor castelului veneţian, repere de seamă ale Chorei.

A doua zi, vântul se înteţise în aşa fel încât pe apă nu s-a circulat nici măcar cu ferry, aşa că am ascultat cuminţi de recomandarea gazdei de a merge la plaja Psarou în sud, pe motiv că ar fi cumva protejată într-un golf circular, flancat de stânci înalte. Zis şi făcut, plaja foarte frumoasă, lume bună, dar firele de nisip cu care ne biciuia vântul când sufla spre noi, ni se lipiseră peste tot, inclusiv în păr, urechi sau sprâncene. Per total, nu ne-a displăcut, dimpotrivă, bălăcelile în apa caldă şi înfiorător de albastră şi limpede au făcut tot deliciul acelei zile.

La un moment dat, am plecat lansându-ne pe o potecă înaltă care şerpuia pe versanţi, pe lângă plajele Platis Gialos, Agia Anna, Scorpios, Paraga, văzându-le în splendoarea lor de la înălţime.

În ziua următoare făceam cunoștință cu vestita plajă Super Paradise pentru care am luat din stația Fabrika un microbuz cu bilete musai dus-întors, 18 €. Fără ca meltemi să mai fie tăios, ne-am putut răsfăța sub soarele blând de toamnă până spre după-amiază când am luat un alt microbuz spre Chora. Distanța fiind de vreo 15 km, am avut timp să observăm atât la venire, cât și la întoarcere, arealul prin care am trecut. Totul numai piatră maro de granit, seacă, arareori zăream câte un pâlc de vegetație, și aceea cu țepi.

Venise rândul, în fine, să mergem în insula Delos, insula sfântă a grecilor antici, croazierele reluându-și programul zilnic, doar că în acea perioadă erau doar două plecări pe zi. Evident, am preferat-o pe cea de dimineață în ideea că vom putea petrece mai mult timp în situl arheologic. Acesta mi s-a părut magnific, doar că timpul s-a dovedit prea scurt pentru a putea vizita temeinic uriașul areal, așa că am trecut prin anumite locuri pe repede-înainte. Am rămas cu satisfacția faptului că am văzut un reper de seamă al antichității grecești pe care îl aveam mai demult pe listă, dar nu era posibil decât de aici.

Cum prinseserăm gustul plimbărilor pe mare, ne-am zis că ar fi bine să luăm un ferryboat în ziua următoare să mai cunoaștem și o altă „cicladă” vecină, oscilând între Paros și Naxos. Balanța a înclinat, în final, spre Naxos care ne-a ispitit mai tare. Ne-am petrecut aproape toată ziua în Naxos Town, dar la întoarcere, vasul nostru a făcut un ocol mergând mai întâi și în portul din Paros, așa încât, putem spune că am fost și în Paros pentru câteva minute!

Ultimele două zile le-am dedicat plajelor din sud în momente de relaxare, dar și de plimbare între plaje deoarece acolo distanțele fiind mici, te poți muta de colo, colo fără eforturi prea mari. Așa am văzut Agios Ioannis, Ornos, Korfos, însă cea mai palpitantă experiență am avut-o tot la plaja Psarou, când am asistat din întâmplare la sosirea a două vedete cu un elicopter privat, eu aflându-mă în preajma heliportului absolut accidental.

Într-una dintre seri, am fost spectatori la un concert live de muzică grecească susţinut în amfiteatrul local şi susţinut de primăria din Mykonos într-un program cultural desfăşurat pe parcursul a mai multor zile.

Concluzie

Primul lucru ce-mi vine-n minte legat de Mykonos este dacă merită o vacanță în această insulă sau nu. Răspunsul meu este că pentru diversitate, da, însă dacă turistul n-a văzut cine știe ce din Grecia, e mai bine să aleagă altă insulă, mai accesibilă și fără fițe, cu alte cuvinte mai aproape de tradițional, de ceea ce ne-a obișnuit Elada să ne ofere. Mykonos înseamnă stil, rafinament, dar și comercial sau fumuri cu duiumul. Nu zic că n-ar trebui mers în Mykonos, ci doar că nu din prima, cel mai bine ar fi atunci când părerea despre Grecia este formată și vizita în această insulă vine să aducă și o altă față a Eladei.

Regretul meu cel mai mare este că nu l-am văzut pe Petros în carne şi oase, pelicanul-mascotă a insulei de câteva zeci de ani. Petros i se spune generic, fiindcă așa a fost botezat înaintașul său prin anii ' 50, de fapt prima pasăre care a fost găsită și domesticită de salvatorii săi.

Dacă ar fi să definesc Mykonos, aș pune în același „coș” câteva elemente materiale sau imateriale: vânt, distracție intensă, vedete, gay, plaje frumoase, locuri exclusiviste, eleganță, frumusețe cicladică la superlativ.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=t-ANe_RtebA

---

VIZUALIZĂRI: 8812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI