Prin Lisabona între două avioane

TIPĂREȘTE

După nouă zile petrecute în Insulele Azore am plecat la ora 7:00 de la Nordela Airport Ponta Delgada cu TAP la Lisbon International Airport și am ajuns la ora 10:10, timp de zbor 2,10 ore, insulele fiind cu o oră mai înainte decât Portugalia. Aveam avionul de întoarcere la București la ora 24:15, timp berechet pentru o altă vizită prin Lisabona. Cum aveam să folosim mijloacele de transport Carris am cumpărat iar bilete valabile 24 ore de la ghișeu, cost 6,80 euro de persoană, aceiași poveste ca și la escala de la ducerea spre Azore, vezi impresii.

Primul obiectiv turistic vizitat a fost Museu Nacional dos Coches aflat pe Avenida da India, la numărul 136, are un site foarte prietenos, museudoscoches.gov.pt/pt, cu o descriere foarte laborioasă a tuturor exponatelor, și se vizitează de marți până duminică între orele 10:00 și 18:00. Din arhicunoscuta noastră Stație Cais do Sodre se poate lua tramvaiul 15E, mai simplu autobuzul 201 până la Stația Belem, aflată pe Rua da Junqueira, aproape de Praca Afonso de Albuquerque.

Noua clădire a Muzeului, inaugurată în mai 2015, găzduiește cea mai reprezentativă parte a colecției de calești. Nu am vizitat clădirea cea veche aflată în apropiere care găzduiește multe calești, o galerie de tablouri cu reprezentanți ai familiei regale, accesorii de cavalerie, totul în memoria reginei Dona Amelia, un omagiu pentru efortul reginei de a conserva aceste bijuterii de transport, muncă demarată în primii ani 1900…

Este unul dintre cele mai vizitate muzee ale orașului, una dintre cele mai frumoase colecții de calești istorice din lume, o prezentare deosebită a dezvoltării sculpturii și picturii în aur, a altor arte specifice.

Am plătit 8 euro un bilet normal și 4 euro pentru senior și am intrat în muzeu. Spațiul de expunere foarte generos, era primul muzeu de acest tip văzut de mine și mi-a plăcut, un muzeu modern în care frumoasele exponate erau completate de imense proiecții afișate pe pereții sălilor.

Sunt expuse calești regale, cele mai multe ale Casei Regale Portugheze, dar și calești papale sau ale unor înalți clerici, colecții private din secolele 16 – 19, calești realizate în Italia, Portugalia, Franţa, Spania, Austria şi Anglia... Erau câteva calești pentru copii, unele trase de ponei…

Las pozele să vorbească pentru mine, vor spune mai multe și mai bine…

De aici am plecat spre următorul obiectiv aflat în zonă la peste 1,5 kilometri, circa 12 minute de mers, Palacio Nacional da Ajuda, se urcă la el destul de mult și am decis să ne protejăm forțele pentru aceea zi mergând 4 stații cu autobuzul 729, de la Stația Belem Cc. Ajuda la Stația Cc. Ajuda (GNR). În autobuz nu exista afișaj, trebuie puțină atenție pentru a coborî la timp. Detalii despre autobuz se găsesc pe site-ul carris.pt/en/bus/729/descendente.

Puteam să vedem și Jardim Botanico d’Ajuda, aflată vizavi de stație, are 250 de ani vechime, prima grădină botanică și parc dendrologic din Lisabona, deosebită și destul de mare, 3,5 hectare, dar vechea poveste din excursiile mele, timpul…. Așa că am urcat puțin pe stradă și apoi am luat-o la dreapta, pe Alameda Pinheiros o stradă croită parcă printr-o pădure, după circa 300 metri am ajuns în piața și parcul din fața palatului.

Puțină istorie… Când a avut loc cutremurul din 1755, familia regală se afla în Quinta de Belém, care a rezistat, și a hotărât să construiască o nouă reședință regală prin alegerea unui loc sigur și a unei construcții care să reziste la cutremure. Locul ales a fost Dealul Ajuda, nume cu rezonanță, predestinat să dea “Ajutor”, iar materialul de construcție lemnul, material ce nu a rezistat unui incendiu de la sfârșitul secolului 18 care a distrus palatul complet. În anul 1796 a început construirea unui nou palat, clădire cu un etaj, în stil baroc, acum din var și piatră. S-a lucrat ani mulți la construcția lui, au avut loc permanente compartimentări, modernizări, redecorări, ultimele reconstituiri la sfârșitul secolului 20. A fost locuință regală, apoi din 1910 monument istoric, astăzi fiind muzeu și sediul unor instituții portugheze din domeniul culturii; la parter sunt Camerele Private, la etaj Camerele de Stat, cum erau în timpul lui Dom Luis I al 32-lea rege al Portugaliei și a Donei Maria Pia, monarhii portughezi din a doua jumătate a secolului 19.

Palatul este grandios, nu l-am putut poza în întregime, turul ne-a luat ușor 1,5 ore, se vizitează în tihnă, fără multă lume, are ce arăta.

Am intrat în palat, vizitabil zilnic între orele 10:00 și 18:00, închis de sărbători. De la recepție am cumpărat bilete, 5 euro bilet normal, 2,5 euro senior, am primit un bun pliant cu palatul, ne-am oprit și la micul punct de vânzare suveniruri și am început plimbarea…

Este o plimbare în lumea Regelui Luis I și a Reginei Maria Pia, a palatului regal din acea epocă.

Eram la parterul palatului, la sălile oficiale, Marea Sală de Așteptare și Sala de Audiențe, sala de primire și de lucru a Regelui. Au urmat camerele regale private, Sala de Muzică, sală în care monarhii, amândoi amatori de muzică, își petreceau serile cântând împreună cu oaspeții lor, Dormitorul lui Don Luis I, și Sala de Marmură, o sală placată cu alabastru, un spațiu de petrecere a timpului liber și de deconectare.

De aici nu am putut merge mai departe, mai erau câteva camere, ale reginei, ce trebuiau văzute, nu ne-au oprit străjerii regali, nici custozii muzeului, ci un simplu afiș care anunța zona ca fiind în recondiționare. Am trecut printr-un mic pasaj și am mes la Capela de la Parter, apoi la Sala de Mese, sufrageria și acum aranjată ca atunci și la vecina ei, Sala de Biliard, sală de deconectare pentru familia regală.

Am urcat la etaj pe scări de marmură bogat împodobite și ne-am oprit la Sala Portretului Reginei, în care portretul reginei Maria Pia ne privea de pe perete și la Sala Verde, sala în care Regina picta și lucra. A treia sală destinată Reginei este Sala Doamnelor din Corpul Diplomatic, sala în care acestea așteptau să fie primite de Rege.

Am ajuns la camerele destinate Regelui, Sala Corpului Diplomatic, anticamera regală, și la Sala Tronului. Au urmat Sala de Bal și Sala Marilor Banchete, săli funcționale și astăzi.

Muzeul este foarte bine organizat, având în portugheză și engleză panouri explicative la intrarea în fiecare sală și pliante în toate sălile, iar site-ul palacioajuda.gov.pt oferă multe poze și informații. Arhitectura, mobilierul bogat sculptat și în culori diferite, designul interior cu multe tablouri, cu imense și frumoase tapițerii, totul este deosebit. Nu știi ce să admiri mai mult. Este o experiență de neuitat!

După plimbarea prin frumosul și liniștitul ca să nu zic liberul palat, …., mi-am adus aminte de Sintra și puhoiul de lume de acolo, …., am ajuns în marea piață a palatului cu impunătoarea Statuie a Regelui Carlos I al Portugaliei asasinat în anul 1908 și am ajuns în stația de autobuz, cea din dreapta cum te uiți la palat, pentru a lua autobuzul 760 până la Cais do Sodre, circa 25 minute.

De aici am mers pe jos vreo 200 m, am trecut de intrarea la gara de tren și am mers în zona autobuzelor pentru a lua autobuzul 735, 4 stații, până la Stația Alfandega, pentru Muzeul Fado. Din stație sunt indicatoare spre muzeu…

La Museo do Fado am ajuns destul de târziu, în jurul orei 17, muzeul se închide la ora 18, am plătit 5 euro bilet normal și 3 euro senior și am intrat în lumea fadoului. Nu mai era multă lume, doar la intrare am întâlnit un grup foarte numeros care pleca…

“Fado”, în traducere “soartă”, este numele unui gen muzical interpretativ și melodic cu origini în Lisabona anilor 1900, dar foarte probabil cu origini mult mai vechi… Este caracterizat prin melodii melancolice și versuri tânguitoare despre mare sau despre viața săracilor și se referă la "tânjirea după ceva", acest "ceva", de cele mai multe ori intraductibil în cuvinte fiind foarte aproapiat de dorul românesc. O recunoaștere a valorii cântecului fado a avut loc în noiembrie 2011 când a fost cuprins în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.

Fadoul, extrem de popular în Portugalia, a făcut celebri unii interpreți, a și fost făcut celebru de alții, trebuie amintită Amalia Rodrigues, a cărei carieră de 50 de ani o face “Rainha do Fado”, dar și Carlos do Carmo, Dulce Pontes, Mariza, Formația Madredeus..., ambele variante, “Fado Lisboeta” din Lisabona și “Fado Coimbra” din orașul universitar Coimbra, fiind la fel de apreciate. Am vizitat Coimbra cu șase ani în urmă și am ascultat fadoul acolo la un magazin ce vindea CD-uri…

Interesantă este și Quitarra Portuguesa, instrument cu douăsprezece corzi de oțel, grupate câte două, prezentă în muzeu atât cu exponate cât și cu descriere, interesant că și chitarele din cele două orașe diferă, în special prin lungimea lor, celelalte diferențe fiind nesemnificative.

Am avut audioghid în limba franceză, foarte util, am văzut mărturii ale începuturilor fadoului, am ascultat mai multe melodii, am și așteptat puțin pentru a asculta un cântec cu renumita Amalia Rodrigues, îi văzusem mormântul cu ani în urmă în Panteao Nacional aflat nu prea departe de muzeu.

Muzeul este foarte interactiv, sunt multe proiecții pe pereți, filmulețe, sală de proiecție, se ascultă mult fado, timp să fie… Site-ul museudofado.pt, îl prezintă bine, dar muzeul este de văzut, mai bine zis de ascultat, nu de descris…

Se făcuse ora închiderii, nimeni nu ne zorea, dar am plecat pe Strada Jardim do Tabaco la Stația Santa Apolonia, o stație mare de tren și de metrou, de unde am mers cu metroul pe linia albastră până la Stația Restauradores, obiectiv final Miradouro de Sao Pedro de Alcantara. Se iese din stația de metrou și în sensul de urcare, pe dreapta am mers foarte puțin până la Ascensor da Gloria, mai mersesem cu el și acum 6 ani, bilet 3,70 euro doar dus de persoană. Costul cu mijloacele de transport folosite în acea zi ar fi fost 23,50 euro de persoană față de 6,80 euro cât a costat biletul valabil 24 ore….

Am ajuns sus, am mers imediat la dreapta la parc și la mirador, fiind duminică erau deschise multe tarabe cu mâncare, răcoritoare, suveniruri, am făcut frumoase poze asupra orașului, până la Castelo de Sao Jorge și un binemeritat popas pentru o sangria, o bere și mâncare stradală…

Iar la drum, am coborât tot cu Gloria, iar la aceiași stație de metrou, tot pe linia albastră până la Stația Sao Sebastiao pentru a vedea Marea Moschee, aflată la circa 600 de metri. La ieșire am văzut un mare magazin universal al cunoscutului El Corte Ingles, lanț de centre comerciale din Spania, am urcat pe Strada Ramalho Ortigao, până la Mesquita Central de Lisboa, capitala lumii islamice și cea mai mare moschee portugheză. Inaugurată în 1985, moscheea este foarte mare, are un minaret modern și frumoase cupole albastre, intrarea este placată cu plăci de faianță verde. Urcând spre ea am reușit să o pozez în totalitate din unghiuri diferite, minaretul și domul fiind foarte vizibile.

Era deschisă, are o curte interioară, știam că are, ca orice moschee, îmbrăcăminte pentru femei cu mâneci lungi și glugă pentru cap, ne-am descălțat și am intrat în interiorul deosebit, cu săli de primire, o sală de rugăciuni și un auditoriu.

Site-ul, comunidadeislamica.pt/pt, prezintă și oferă foarte multe informații despre moschee și lumea islamică.

Trecuse de ora 20 și mai aveam un obiectiv de văzut, fiind vară se întuneca târziu și era timp suficient, Crono Project. Iar ne-am dozat forțele deși se putea merge și pe jos și am luat metroul două stații pe linii diferite până la Stația Picoas, linia galbenă. Cum se iese din stație pe Avenida Fontes Pereira de Melo se văd trei mari clădiri una lângă alta cu trei etaje, au pereții uriași pictați graffiti de artiști stradali portughezi sau străini. Este unul dintre exemplele cele mai fotografiate ale artei stradale din Lisabona, unic prin mărimea lui, impresionant prin acuratețea uriașelor desene și prin figurile reprezentate ce intră și ies pe geamurile clădirilor. Nu mai văzusem așa picturi, vizita la aceste clădiri a fost plăcută, deconectantă și, zic eu, merită făcută.

Am revenit la metrou și am mers la Stația Oriente pentru ceva cumpărături la Centro Vasco da Gama, cunoscut mall în Lisabona și de aici o ultima escală, Lisbon International Airport, de unde am plecat spre țară…

Am revăzut cu plăcere frumoasa Lisabona, m-am plimbat pe străzile ei, am văzut noi obiective, ar mai fi multe de văzut, cine știe poate altă dată…

---

VIZUALIZĂRI: 1285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI