ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.02.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 7 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Cafenele și pastelarii istorice în Lisabona

TIPĂREȘTE URM de aici

,,De la fereastra acestei cafenele
Contemplu viața care freamătă ‘’.
Fernando Pessoa

Nu voi închide cufărul portughez, sunt din nou la malul ancestralului râu Tejo, mă uit la vapoare, unul vine, altul pleacă, călătorului modern i se întinde la picioare uriașa piață galbenă din fosta Terreiro do Paco, am nevoie de o băutură energizantă pentru a-mi reîmprospăta forțele… eu sunt mare amatoare de cafea si prăjituri, așa că bombele dulci și lichidul negru, au sărit pe mine la tot pasul … ,,uma bica por favor’’ a fost prima expresie portugheză memorată rapid.

Scopul acestui review este de a pune pe harta turistică câteva cafenele și pastelarii istorice din Lisabona, pe unde eu mi-am pus nasul la treabă, ele sunt privilegiate și detinătoare de titluri de glorie.

Cafenele istorice cu stele de aur

Pe lista tuturor ghidurilor turistice clasice, figurează trei cafenele de top, pe care le-am îndrăgit și le-am onorat cu mai multe vizite, ele sunt scene deschise și accesibile pentru toată lumea.

Or fi inventat ei venețienii și vienezii cafenelele, dar și portughezii ce au adus cu ei cafeaua din Brazilia în secolul 15, au tradiția și localurile lor istorice, devenite adevarate simboluri naționale.

După marele cutremur din 1775, pe vemea marchizului de Pombal cafenelele se înmulțesc în Lisabona, ca și la vecinii spanioli, devenind locuri vii pentru acele tertulias, puncte de întâlnire ale intelectualitătii, artiștilor si politicienilor, unde puteai să te exprimi liber –Nicola, Rossio, Brasilieira, Verasailles, Monthana.

In Lisabona între anii 1926 și 1974, anul Revoluției garoafelor, ce sfărâma 50 de ani de dictatură salazaristă, cafenelele istorice erau adevarate puncte fierbinti ale capitalei, oaze de relaxare, dar și refugiu pentru opozantii regimului.

In peisajul contemporan, lusitanii continuă să se vadă, să se întâlnească și să pună țara la cale, la tejgheaua sau la terasele cafenelelor.

Un client fidel al acestor institutii a fost Fernando Pessoa … scriitorul născut în Lisabona, care a dus o viață modestă de functionar. La sfârsitul programului de lucru el obișnuia să meargă în Chiado pentru a servi un lichior de cireșe și o cafea în A Brasiliera, o criză de ficat l-a dus pe cealaltă lume, la doar 47 de ani.

Fernando Pessoa era mare amator de cafea, adeseori stătea singur cu un caiet și un expresso în fața lui, am sorbit și eu o cafea în cea mai veche institutie de acest gen, mergând fix pe urmele pașilor lui, în Praca do Commercio , în Cafe Martinho da Arcada.

Cafe Marthino da Arcada: marthinodaarcada.pt / - 1782

– un omagiu adus lui Fernando Pessoa.

E ora când crește apetitul pentru crustacee, raci, melci și alte materii gelatinoase, ce nu prea sunt pe gustul meu, vederea lor se lipește de mine ca lipitoarea.

Mă trezesc sub arcadele unei terase gălăgioase de pe latura nord –estică a Pietei Comertului, ma uit la mesele acoperite cu fețe de masă galbene, în armonie cu pereții exteriori, lumea mestecă pește, carne și multă limbă portugheză… eu am chef doar de licoarea neagră și o vizită în interiorul celei mai vechi cafenele din 1782.

Această cafenea este moștenire istorică națională, ea a avut în istoria ei mai multi proprietari, s-a numit și Casa Zăpezii, în 1829 ea va fi botezată Café Martinho, după numele proprietarului.

Cafeneaua Marthino era în trecut un loc de reuniuni, nume importante ale vieții culturale precum poetul Bocage, Amadeo de Soussa Cardoso, Amalia Rodriguez sau José Saramango, scriitorul laureat al premiului Nobel, i-au fost clienți fideli.

Am descoperit o atmosferă prietenoasă, elegantă, scumpă și sub ghidajul unui chelner spilcuit, în vârstă am plecat glonț spre masa lui Pessoa, omul obișnuit ce a vrut să fie un nimeni.

O poză a scriitorului mă priveste dintr-o ramă de tablou, se uită la mine printr-o o pereche de ochelari groși, poartă o mustață mică, un papillon și celebra lui pălărie e agătată într-un cuier, garconii din cafenele îi serveau la masa ce s-a păstrat, o bica si un pahar cu apă.

Pe masa lui liberă studiez obiectele lui personale, el nu e invizibil, uite-i pipa, stiloul, niste cărti, un exemplar din Mensagem, carte scrisă chiar aici la aceasta masă; o scrisoare de dragoste adresată fostei lui iubite Ophelia, e pusă pe un perete, alături de tăieturi din ziare.

In acest local Pessoa obișnuia să servească uneori și masa, supa lui preferata se chema Joulien, iubea produsele mării, codul, ouăle și brânza.

Astăzi cafeneaua –restaurant rămâne la orele prânzului si cinei, acelasi hot spot al capitalei, e agitată la terase, zumzăie în plin sezon turistic și preturile sunt destul de piperate, profitând din plin de pe urma gloriei literare … l-am venerat pe Pessoa, mai puțin prețurile.

Cafe A Brasiliera , un simbol național – Hai la o cafea.

Am intrat de două ori în cafeneaua lui Pessoa de pe celebra Rua Garret din Chiado e, o clădire simpatică cu o fațadă retro și uși verzi, e o adevărată instituție lusitană, statuia de bronz a scriitorului plasată în fata ei se armonizează perfect cu ea, e asaltată de turisti ce vin să facă o poză cu timidul scriitor, așezat pe un scaun … privirea lui fixă întreabă mut … câti din voi mi-ați citit măcar o poezie? la stânga lui e un scaun gol, am prins un clip haios cu o babă nebună ce purta ciorapi de lâna și era fudulă foc, că stă pe post de manechin.

Cafeneaua A Brasiliera a fost deschisă în 1905 de Adriano Telles pentru a vinde cafea braziliană. Proprietarul ei trăise o vreme în Brazilia și nu avea probleme cu procurarea acestui produs.

Acest local a fost primul magazin din Lisabona, care a vândut cafea, ce se numea Bica . In momentul când primii clienți au băut cafeaua braziliană, gustulei ei amar nu prea i-a încăntat pe mușterii și proprietarul a inventat sloganul ,, Beba Isto Com Acecar -în traducere beți cu zahăr... apoi treptat sloganul a fost redus la inițialele Bica.

In 1922 un arhitect decorează cafeneaua în stil Art Deco, ea are niste uși duble în două culori, galben –verde, clădirea e îngustă și pe frontispiciul ei e pictat numele A Brasiliera.

Clienții ei obisnuiți erau Fernando Pessoa, Ribeiro și poetul Bocage, decorul ei nu s-a schimbat, pe jos e același mozaic cu pătrate alb -negru, tavanele sunt sculptate, avem oglinzi pe pereți accesorizate cu candelabrele și o serie de tablouri. Pe vremuri aici era loc de tertulias ce se terminau furios, prin spargere de scaune și cești.

In această cafenea liniștitul și modestul Pessoa bea absint, cafea și fuma în timp ce scria sau citea... după acest popas afectiv, am așteptat 20 de minute istorice afară, la o masă să fiu servită cu un expresso și pastel de nata, pret 4. euro în interior si 20 la sută mai mult afară, dacă prinzi un scaun... am reușit să fur fulger trei poze cu interiorul, până sa apuce chelnerii să zbiere la mine... alături e tot o veche cafenea, numită Bernard .

Cafe Nicola cafenicola.pt - 1787

Cafe Nicola din Praca Rossio s-a deschis în 1787 fiind fondată de un italian, un domn Nicola pune bazele celei mai vechi cafenele din Rossio numind-o Botequim do Nicola , ea păstrează încă fațada ei celebră în stil Art Nouveau.

Decorul modernist a fost adăugat doar în 1938... chelnerii mi-au interzis fotografiile pe interior, fiind absolut categorici.

Această cafenea istorică are vedere și pe o stradă cu vedere în spate, unde e pusă în engleză o placă pe un perete, cu istoricul ei.

Café Nicola era tot un punct de rendez –vous pentru intelectualitatea vremurilor trecute si sediu pentru aceleași tertulias literare.

Am intrat în cafeneaua scumpă, ce este și restaurant, ea râdea cu ochii la soare, eu stau cu ochii pe decor -o sculptura de lemn, candelabre, marmură lustruită - e o atmosferă de cafenea europeană.

Poetul satiric Bocage care era clientul fervent al acesteia are o pictură pe un perete, există și o legendă despre el. Un polițai îl întreabă pe poet de unde e de fel... acesta răspunde... ,,Eu sunt Bocage, vin de la Nicola. Mă duc pe lumea cealaltă dacă trageti cu pistolul ‘’.

Terasa de afară are o vedere splendidă spre Piata Rossio, am servit într-o dimineată o cafea afară si am întrebat curioasa cât costă o porție de Bachalau... 17 euro... e un local scump.

Lisabona e zaharată - Pastel de Nata, sfânta dulce a Portugaliei

Patiseriile tipice portugheze numite Pastelaria își au originea în secolul 16, ele au apărut în peisajul portughez, fiind o moștenire a mânăstirilor, numite ,,docaria conventual’’, adică patiserii de mânăstire.

Celebra pasteis de nata, sfânta sfintelor dulci e în cartierul Belem, ea a dat lovitura de grație în 1937 în Antigua Confeitaria de Belem , pe baza unei rețete secrete a unui calugăr de la Mânăstirea Jeronimus. Divina tartaletă cu ou, a adus bani serioși în visteria ordinului religios și a devenit vedetă mondială.

Călugăritele foloseau ouă cu nemiluita și zahăr ce venea din colonii... toate aceste patiserii trăiesc în Portugalia în mare iubire pentru produsul national, numit Pastel de Nata , întâlnit la fiecare pas, sare în nas și în ochi, prin grămezile de tăvi puse în vitrine, mai ales în centru... era sa dau în comă și în 2013... vizitati mai bine site-ul: www.pasteisdebelem. pt... a doua oară am fugit de coada ce ieșea din magazin și mi-am pus pofta în cui.

Confeitaria Nacional - confeitarianacional.com – anul 1829

Pe traseul meu zilnic apare o vitrină cu bombe dulci și pastel de nata... e chiar în Praca da Figueira , la 3 minute de hotelul meu, Grande Pencoa Alcobia, pe un panou exterior scrie că e fondată în 1829 sub regele Joao V.

E o pastelarie autentică cu o atmosferă distinsă în interior, ea ocupă locul trei în topul institutiilor de acest gen din Lisabona, decorul ei, oglinzile, amintesc de Belle Epoque.

Culorile galbene și portocalii din vitrinele ei au pe vino încoace, am intrat și am cerut divina pastel de nata, preț1.45 euro bucata... o cutie cu 6 bucati la pachet costă 5.50 euro, piei ispită că mă omoară nivelul crescut de colesterol.

Această cofetărie vinde produse dulci și prăjituri făcute după rețete originale, alcăror secret e cunoscut doar de proprietari, unul din ei a fost domnul Baltazar Castanheiro, care a adus din Franța celebra rețetă a ,,prăjiturii regelui’’ consumată astăzi de portughezi cu ocazii speciale.

Ce să cumperi... confuzie totală... un bolo rei, o prăjitură Garibaldi, sau o tartă cu lămâie sau portocale, cornuri de ciocolată, indiene, ducese, eclere... stop.

E un local cam aglomerat, dai din coate și astepți rândul la tejghea, dimineața se poate servi aici micul dejun, o cafea dublă, o pâine prajita cu șuncă sau brânză m-au costat 5 euro în prima zi.

Pastelaria Suica pastelariasuica.pt -1922

Tot in Piața Rossio este și Pastelaria Suica , adică patiseria elvețiană, fondată la 1922, tăvi cu prăjituri delicioase te învăluie cu mirosuri apetisante, am servit aici doar o Tentegual Conventual , un foietaj rafinat mănăstiresc și o cafea de 1.30 euro, prețurile sunt medii.

Pe vremea dictaturii lui Salazar aici era tot un loc pentru tertulias, se respira aerul libertății și pentru prima oară femeile au fost văzute la terasă, servind singure micul dejun .

Această Casa Suica a avut ca oaspeti pe Maria Callas și Orson Wells in timpul unor filmări. Am reținut că în acest local tradițional a fost servit primul croissant francez în anul 1920.

In partea de nord a orașului pe Avenida da Liberdades nu ratați pompoasa Pastelaria Versailles de la 1922, cu o atmosferă de mare doamnă a pastelariilor... în 2013 am avut cazare lângă Piata Marchizului de Pombal... obiectivul a fost exploatat atunci de mine, la propriu, la justa lui valoare.

Pont ieftin pentru o masa frugala, rapida, sub 5 euro

A Padaria Portuguesa

Incepând cu 2010 a apărut în Lisabona conceptul de padaria, adică brutărie cu de toate, într-o formulă nouă, modernă.

Un manager a avut ideea să-și deschidă propria lui afacere și să înlocuiască tradiționalele patiserii, atât de populare în cultura portugheză cu aceste gen de local mixt.

Am descoperit întâmplător câteva... în Praca Luis de Camoes, în Rua do Ouro, Largo da Graca și în Martin Moniz, unde era hotelul meu, la doi pași de noua și moderna Padaria Portuguesa , deschisă chiar în iulie 2016.

E un local, modern cu geamuri uriașe, cu terasă afară și cu un interior decorat elegant... e plin de localnici la orele micului dejun și la prânz e full... servirea e rapidă, eficientă, stai la coadă în orele de vârf, pe baza de bon, numărul tău apare afișat pe un panou electronic, sunt două ghișee, pentru pachete take-away și pentru servire la mese... sunt trei vânzatori eficienți, vorbesc doar puțină engleză.

Un mic dejun servit de mine costa doar 2,50 euro, un sandviș cald, cu cascaval, o cafea si un suc de portocale proaspăt, natural... incredibil preț.

Am mirosit de două ori localnicii la ora prânzului și imitându-i am servit un bol mic de supă, un sandvis proaspat cu suncă si un suc natural, pentru 5 euro... aveau si salata cu paste italiene primești tava la ghișeu... nu vine nimeni la masă să te servească.

Recomand din toată inima acest gen de local... se vând desigur si prăjituri, pasteis de nata si alte produse cu nume ciudate, defectul principal... sunt mult prea dulci.

Concluzie... Lisabona are o cultură înfloritoare a cafenelelor și patiseriilor, acestea fac parte din viata de zi cu zi a portughezului... mi-e deja dor de ,,una bica por favor ’’.

 

Bibliografie - Lisbon Cafés Guide - www.Lisbonlux.com


[fb]
---
Trimis de mireille in 21.02.17 15:33:22
Validat / Publicat: 21.02.17 18:17:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

VIZUALIZĂRI: 3822 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Statuia lui Pessoa in fata cafenelei istorice A Brasilera... cati din voi, mi-ati citit macar o poezie?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56000 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mishu
[21.02.17 19:38:46]
»

@mireille: Ce frumos spus, asa cat sa te incante si sa te distraga de la subiectul principal, produsele ????, desi citeam si inghiteam in sec, insa la un moment dat cuvintele se impleteau intr-o dantelarie minunata.

Cat despre preturi? Minunate, si zau ca nu trebuia sa ma serveasca nimeni daca astfel mai salvam ceva. Si sa dai doar 2,5 euro pe un mic dejun asa cum ai spus tu, pai la noi doar sucul si era mai scump.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Rodel
[21.02.17 23:23:09]
»

M-ai făcut să visez!... Portugalia începe să devină tot mai prezentă în gândurile mele. Interesantă incursiunea în cafenelele și pastelariile portugheze și atât de frumos redată! Felicitări!

Radu Tudoran
[22.02.17 00:59:11]
»

Nu promit sa trec pe la toate sa nu inceapa cordul sa danseze samba, dar pe la cateva sigur voi degusta ceva.

mireilleAUTOR REVIEW
[22.02.17 07:31:16]
»

@mishu: multumesc pentru vizita... da, in ultima locatie prezentata, Padaria portugheza, au dimineata preturi modice, trebuie doar sa le gasesti, nu sunt foarte numeroase. Pontul mi-a fost servit de romanca de etnie roma despre care am povestit in ,,Calatorie solo pe coasta Portugaliei ''. Personal, nu prea m-am topit dupa mancarea portugheza, am rezonat la restaurante doar cu celebrul lor Bachalau, cod. Pasteis de nata e insa divina, tartaletele astea din oua, danseaza prin toate vitrinele. Am fost insa mai rezervata la ultima vizita, cu ochii pe cantar.

adrianbogdan
[22.02.17 07:48:29]
»

Buna!

pozele sunt delicioase imi vine sa musc din ele.

Carmen Ion
[22.02.17 09:34:05]
»

@mireille: Of, of, ce mult mă superi tu pe mine cu astfel de recomandări care mă fac să înghit în sec.

Dar şi mai rău sunt supărată pe mine, pentru că deşi am călcat prin mai multe dintre locurile descrise de tine, nu m-am învrednicit să le pozez. În apărarea mea, pe vremea când am fost în Portugalia, nu eram membră AFA.

Cum în Lisabona am fost cazaţi în imediata apropiere a pieţelor Rossio şi Figueira, evident că nu am ratat Confeitaria Nacional şi Cafe Nicola, pe care le-am recunoscut în pozele tale. Cafea excepţională, pasteis aşijderea.

Tot în zonă am mâncat într-o seară pe Rua Augusta la Casa Portuguesa do Pastel de Bacalhau - cred că nu mai e cazul să specific ce anume - şi singurul inconvenient a fost vântul, care aproape că ne-a luat pe sus.

De asemenea, în ziua când am vizitat Mosteiro dos Jeronimos, Muzeul Maritim şi Muzeul caleştilor nu am ratat tartele de la celebra Antigua Confeitaria de Belem.

Excelent review, o adevărată incursiune culinaro-culturală prin capitala lusitană!

mireilleAUTOR REVIEW
[22.02.17 15:51:27]
»

@Rodel: pana atunci ne vedem la tine la Sibiu, la restaurantul portughez.

mireilleAUTOR REVIEW
[22.02.17 16:01:45]
»

@Carmen Ion: Multumesc pentru vizita lusitana... la primul sejur, nu prea am avut timp de cafenele, parca intrasera zilele in sac... erau prea multe de vazut in jurul Lisabonei, in 2013 devenisem si eu proaspat membru Afa, ucenic. A doua oara am fost mai atenta cu pozele si obiectivele... cafenelele istorice erau trecute pe lista mea personala, eu fiind mare amatoare a licoarei. Cu pasteis de nata aproape am dat in coma, nu ma pot abtine de la dulciuri, deci avem din nou gusturi comune. Nu am avut deloc parte de racoare, nici macar o rafala mica de vant in septembrie... am observat pe site ca nu exista un articol culinar dedicat pastelariilor si cafenelelor traditionale, poate cineva va fi interesat de ele. Obrigada.

Eugenia55* †
[22.02.17 16:09:43]
»

Eu nu sunt consumatoare de dulciuri dar cand am fost la Porto am descoperit pasteis de nata (ni le dadeau la pauza de cafea, la stagiu) si m-am indragostit iremediabil, stateam cu fata la colegi si cu dreapta mai furam cate unul si balotam gratios

in schimb, mi-a cam displacut micul dejun la hotel, multa patiserie dulce, un singur fel de mezel si unul de cascaval.

mireilleAUTOR REVIEW
[22.02.17 16:35:09]
»

@Eugenia55: hi, hi ... ai înviat... vezi ce amintiri dulci îti trezeste articolașul meu, da tartaleta din oua e divină, în 2013 descoperisem un supermarket mic aproape de piața Marchizului de Pombal, aduceau la ora 8. pm tăvi cu sfânta prăjitură, erau calde, 2 euro 6 bucăti, evident că am devenit client statornic.

Micul dejun de la hotel nu l-am plătit vara trecută, nu-mi plăcea deloc... panaderia mentionata mi-a salvat dimineata, ceream paine calda, proaspata cu cascaval si sunca... noroc că nu mănânc prea mult de felul meu.

Aurici
[23.02.17 11:56:57]
»

@mireille: Eu n-am citit nici o poezie de-a lui Pessoa, dar îmi plac dulciurile și cafeaua. În ordinea asta. Dimineață am mâncat 3 felii de zacuscă, 1 covrig cu semințe și 2 bomboane de ciocolată cu alcool, așa că am privit la pozele tale cu detașare. În schimb Portugalia se înghesuie pe listă din ce în ce mai tare pentru că m-ai omorât cu zile cu articolele tale. Dar tot nu știu cum să fac. Deocamdată!

mireilleAUTOR REVIEW
[23.02.17 17:07:41]
»

@Aurici: nu contează că nu l-ai citit pe Pessoa... e oricum prea dificil... are el și un ghid turistic tradus în engleză ,,Ce ar trebui să vadăun turist'', e în pdf pe google, e vechi dar e destul de bun.

O să te mai omor nițel cu impresii portugheze, că nu am terminat de băut cafeaua, au două tipuri de bica, o portie mai lungă și una mai scurtă... covrigii sunt favoritii mei la micul dejun școlar... dai cu tunul în Lisabona, nu vand covrigi... am găsit în Sesimbra niste colăcei, dar erau cu miere și zahăr... dulci de mori... gata, am terminat de baut cafeaua mica.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflower
[07.01.18 19:21:17]
»

La superlativ! Felicitari si un An Nou asa cum ti-l doresti!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, Aurici, Eugenia55*, mireille, mishu, Radu Tudoran, Rodel, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Lisabona și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065866947174072 sec
    ecranul dvs: 1 x 1