Leao D'Oro - Istorie, mâncare și azulejos la aceeași masă

TIPĂREȘTE

Acest articol nu are nici o valoare fara pozele, ce ma trimit cu gandul la atmosfera unui roman de Hemingway. Va rog sa priviti acest restaurant LEAO D'ORO din 1842, ca un obiectiv istoric, deoarece face parte din patrimoniul cultural al Lisabonei si pe mine m-a lasat fara cuvinte.

Locatie: Rua de Dezembro 105, langa gara Rossio in Baixa

Cost: 0 lei

Lisabona este un oras cu arome si miros de sare. Bucuria de a calatori, o da desigur si experienta gastronomica, pe care o traiesti in alta tara, in alt spatiu cultural. Am invatat ca in orice loc de pe planeta, fie premiat sau nu, importanta e senzatia, gustul si mirosul bucatariei locale, in mijlocul localnicilor.

E minunat sa servesti masa cu ei, si printre ei, indiferent ca mananci pe o farfurie scumpa sau banala, fie ca bei un pahar cu vin, dintr-un pahar de cristal sau unul de plastic.

Am descoperit intamplator, intr-o zi de canicula neasteptata, intr-un furnicar de oameni, un restaurant, pe care scria ,,restaurant istoric''... doream un pahar cu apa si era ora 12... intru cam stinghera in cladirea asezata pe coltul strazii si stupoare... Nu e nici un client... doar un domn, un chelner ce ma ignora si sterge paharele elegante, ca un robot...

,,Nu se intampla nimic, nu vine nimeni, nu pleaca nimeni '', parca asa spune un personaj dintr-o piesa de Samuel Becket.

E o stare de apatie generala, nimeni nu sta la masa, nu bea, nu asculta muzica fado la acea ora. Restaurantul e gol -golut...

Afara langa usa sta de trei zile un cersetor batran cu barba lunga, si doarme invelit cu o patura veche,rosie, cu gaurele, rupta, rupta, nici dupa 3 luni imaginea lui nu-mi iese din memorie., emana un miros de peste stricat.

E parca o atmosfera de criza economica, de fapt era chiar ziua grevei generale, ma uit la pretul afisat pe lista de meniuri, 25 de euro pentru o persoana, cam scump.

Dar de ce am ramas perplexa? Am intrat intr-un restaurant cu azulejos, un restaurant istoric, e prima oara ca vad un astfel de spectacol vizual pe peretii unui local. Vazusem recent ca aceste placi ceramice impodobeau bisericile si casele locuitorilor,ele fiind o parte integranta din mostenirea arhitecturala a Portugaliei.

Acest Leao d'Oro a fost deschis in 1842 si a devenit renumit datorita artistilor, intelectualilor si grupului numit ,,GRUPO de LEAO'', ei pot fi de altfel vazuti, daca va uitati la poze, intr-un tablou realizat de pictorul portughez COLUMBANO (1857-1920), lucrare ce se afla pe stanga, cum intri in local.

Toata sala e decorata cu placi ceramice de azulejos in alb si albastru si nu pot sa nu ma gandesc, ca aceste imagini superbe pot sa stea la loc de cinste, in Museu Nacional do Azulejo ,din capitala , pe care l-am vizitat anterior.

Decorul e magnific, nu mai voiam sa plec si chelnerul, amabil ma invita sa fac poze, cred ca e obisnuit cu turistii gura -casca.

Panourile sunt minunate, si dupa ce trec in revista zona barului, observ deasupra capului, niste jamboane crude, suspendate pe grinzile vechi de stejar... se cheama Pata Negra, le vad trecute si pe lista de meniuri.

Sala restaurantului, parca e muzeu, este boltita si mesele nu sunt inghesuite.

Cercetez apoi acvariul cu crabi si alte vietati marine, si ma intreb doar cum o fi sa savurezi fructele marii intr-un asemenea cadru artistic si estetic, e un decor elegant, stilat... poate gustul mancarii e mai savuros si pentru 50 de euro, doua persoane, platesti la pachet all-inclusive si decorul istoric.

Norocul meu ca nu era nimeni si nu trebuia sa comand nimic, doar seara era aglomerat am inteles, si lumea vine aici sa asculte si muzica fado.

Pozez apoi si golgota de pesti si raci si alte vietati pe care eu le-am mai vazut si in alte tari si gata dragilor, m-am ,,oceanizat ''destul.

E o sarabanda ,,marina ''trista... intr-o vitrina imensa de sticla asezata pe o masa... asta e, vad printr-un ecran expresiv miracolele naturii ..

O fi deliciu, placere, e o tema oceanica, din dorinta gazdelor de a initia mesenii si turistii cu lista de meniuri a restaurantului, noroc ca nu sunt gurmanda si nici pofticioasa...

Eu am fost insa rasplatita regeste cu panourile de azulejos ,si cu un pahar cu apa rece.

E o ambianta istorica propice, istoria sta la masa cu pestele, jambonul, vinul si ceramica.

Pestele e personajul principal, ca doar oceanul a impus desigur lusitanilor comuniunea cu maria sa, care va trebui sa se zbata in mana bucatarului, ce-l vad ca intra pe usa, clocotit sau fript sau dizolvat in mirodenii...

MOLTO OBRIGADO, pentru un tablou coloristic, pentru un spectacol intr-un bol de sticla roz-fosforescent, pentru o mare albastra artistica pe pereti, pentru care privitul nu costa bani.

Acest restaurant istoric e cotat ca mediu la pret, si nu e totusi in topul local, dar eu am fost acolo si am ramas incantata. E primul articol pe care l-am scris vreodata despre un local... no comment, please... impresia artistica conteaza...

---

VIZUALIZĂRI: 3116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI