De la Marea Roșie prin pustiu spre Marea Moartă

TIPĂREȘTE

Ce frumoasă dimineață în Aqaba!

Soare, cald și apa albastră a mării văzută din fereastra camerei de hotel. Chiar dacă suntem la Marea Roșie...

Mercurul e mai sus în termometre decât în ultimele zile așa încât o plimbare de dimineață, după micul dejun, nu are decât a ne bucura privirile și sufletele.

Doar trecem drumul, coborâm 100 metri și dăm de intrarea în castel. Excelent poziționat pe malul mării și cu o vedere splendidă spre mare și litoralul israelian, vechiul bastion de apărare se poate vizita gratuit.

Treci prin încăperile de la parter, urci scările și te plimbi în bătaia soarelui pe îngustele platforme de la primul etaj al castelului construit de penultimul sultan mameluc, așa cum este evidențiat în inscripția de la intrare. În respectiva vreme așezarea era cunoscută sub denumirea de Ayla.

Locația utilizată și de otomani, a fost parțial distrus de britanici în luptele din primul război mondial, pentru ca începând din anul 1964 autoritățile iordaniene să muncească la restaurarea ei.

Utilizat în diverse acțiuni militare, abandonat în unele perioade, se presupune că acesta a fost construit spre a folosi caravanelor ca popas de odihnă pentru ca, ulterior, să fie căutat și folosit ca han de pelegrinii din Egipt care își doreau să ajungă în locurile sfinte.

De dimensiuni reduse, cu o curte măricică și palmieri care îi dau un aer tare plăcut, castelul avea, inițial, patru turnuri circulare, în perioada actuală mai fiind vizibile doar trei, cel de sud vest fiind complet distrus. Aspect care nu îi știrbește farmecul dat, în special, de poziționarea lui spre apă.

Urmăm apoi o parte din traseul parcurs singur aseară și coborâm până la malul mării, pe plaja ceva mai aglomerată decât în urmă cu 15 ore dar și cu oferte de ieșit în larg cu barca pentru a admira frumusețea zonei.

În lumina soarelui traseul este mai atrăgător. Verdele palmierilor și al ierbii, cromatica clădirilor și a mărfurilor expuse la vânzare în zona comercială dau un alt sens plimbării.

Ne oprim în fața unui stand de înghețată și cerem amândoi același sortiment nemaiîntâlnit în altă parte, anume înghețata de condimente. Ceva foarte interesant și deosebit pe papilele noastre gustative.

Parte de ceva asemănător am avut și în piața de fructe, acolo unde, în imposibilitatea de a citi denumirea produselor prezentate, am indicat cu mâna ce dorim și am cerut explicații în privința modului de a le consuma.

Cum tânărul vânzător nu o rupea în altă limbă decât cea maternă, ne-a pus telefonul în fața ochilor și a încărcat un filmuleț care ne prezenta mișcările pe care le aveam de făcut de voiam să îi gustăm marfa. Și ce gust deosebit a avut...

Inițial doream să ajungem astăzi la Tala Bay, locul cel mai căutat de turiștii veniți la Marea Roșie. Dar cum hoinăreala noastră prin Aqaba a durat mai mult decât ne-am așteptat și încă aveam un drum destul de lung de parcurs, nu am ținut musai să facem drumul până acolo, iar pentru o baie în Marea Roșie - asta, țineam, neapărat! - ne-am oprit la una din multele plaje ce se întind între cele două puncte de reper menționate adineauri, de-a lungul șoselei ce merge pe malul apei.

Foarte curată, având cabine pentru schimb și dușuri precum și posibilitatea de a sta pe bănci la umbră, plaja era invadată de țipetele zglobii ale unor elevi veniți cu învățătoarea la malul mării.

Apa e călduță, se poate înota liniștit, fără puseuri de curaj doar declarativ.

Intrarea în apă cauzează un disconfort datorat pietrelor destul de aspre ce le vei simți sub tălpi, dar odată depășit acest handicap te poți bucura de înotul într-o apă foarte limpede. Indicat e să ții gura închisă pentru a evita neplăcuta ocazie de a-ți intra în gură...

Nu știu de unde i se trage denumirea de Marea Roșie, însă acest apelativ este în consonanță cu roșul pietrelor tăioase de pe fundul mării în locul ales de noi pentru a mă scălda.

Între două reprize de bătut apa pentru a mă menține la suprafață - efort nu prea mare - fac o plimbare pe malul apei până în punctul care îmi oferă o premieră: locul din care ai ocazia să privești tărâmurile a patru state și anume Iordania, Israel, Arabia Saudită și Egipt. Nu știu dacă mai ai ocazia în altă parte a lumii de un asemenea privilegiu...

Gata! Am avut deja o zi frumoasă! Luați-o din loc, mai e mult de mers astăzi și deja e trecut de 13.30.

Revenim spre Aqaba, o depășim pe centură, trecem și pe lângă aeroport și luăm drumul pustiului, pe Jordan Valley Highway. Mare parte a traseului de 290 kilometri ne va purta prin deșertul Wadi Araba. În stânga e Israelul iar în dreapta Iordania.

Cum statele nu cred că au relații politice prea amiabile, grănicerii stau în posturile lor cocoțate pe nisipul roșu la o distanță destul de mică, atenți la oricare încercare temerară de a trece dintr-o parte în alta.

Bornele kilometrice sunt postate din 2 in 2 kilometri, una în arabă iar următoarea în latină.

Drumul în sine reprezintă o călătorie extrem de interesantă și incitantă.

Lași în urmă forfota orașului lipsit de taxe, treci de locul în care te-ai fi așteptat la o oarecare aglomerație, aeroportul, apoi intri adânc, tot mai adânc, în pustiu.

Pe măsură ce te acomodezi cu el, devine mai prietenos. Rămâne la fel de uscat, însă îți oferă satisfacția de a-i cunoaște întreaga frumusețe.

Peisaje nemaipomenite, dominate de ariditate și pigmentate ici-colo cu un copăcel sau smocuri de uscăciune și leneveala cămilelor libere ce rumegă nepăsătoare în timp ce privesc trecerea ta prin acel segment spațial nu te lasă să te plictisești la volan.

Lumina care desenează peisaje extraordinare, cu norii aproape atingând culmile munților golași și maronii, te transpune parcă în altă lume.

Lăsăm în urmă sate tradiționale cu locuințe sărăcăcioase care te fac să te întrebi cum de se poate locui în asemenea condiții, trecem pe lângă drumuri prăfuite ce se desprind din șosea și duc spre alte sihăstrii locative.

Ici și colo treci pe lângă stații de alimentare cu carburant. Acestea sunt, în mare, și locurile în care poți să iei ceva de mâncare.

La una dintre aceste benzinării, Benz Go Jordan, am oprit și noi pentru a lua o gustare. Raportat la prețurile întâlnite până acum, pot să vă mărturisesc că cele de aici sunt piperate. Chit că mâncarea a fost condimentată și ea. Dar bună.

Am mai zărit unele restaurante prin satele prin care am trecut, nu multe ce-i drept, însă nu păreau a fi de încredere, cel puțin din punct de vedere al curățeniei.

Oricum, privitor la acest aspect al curățeniei, vă sfătuiesc să lăsați acasă mofturile dacă doriți să nu vă stricați vacanța iordaniană.

Itinerariul planificat mai avea înscrise câteva obiective pe care, datorită înserării destul de iute apărută în această perioadă, nu am apucat a le vedea: Lot's Cave, Dead Sea Panorama și, mai ales, Inmira Valley cu un traseu de hiking foarte frumos și pe care îl recomand celor mai norocoși ca noi.

Pentru cei interesați de ultimul obiectiv, intrarea - dacă vii din sud - se face cam la 2 kilometri după ce treci de uzina Arab Potash, vizibilă de la șosea.

Din păcate, am parcurs pe întuneric drumul paralel cu Marea Moartă pe zeci de kilometri, lipsiți de bucuria unor noi imagini minunate și am rămas doar cu imaginea unui apus undeva în spatele nostru.

Nu ai cum să le prinzi pe toate. Trebuie să mai lași unele pentru a fi stârnit să mai calci pe aici...

---

VIZUALIZĂRI: 2055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI