ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.05.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Slatina
ÎNSCRIS: 26.07.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Canionul Wadi Mujib

TIPĂREȘTE

Este pentru prima dată când scriu pe acest site dar citind tot ce s-a scris despre Iordania nu am găsit nimic despre Canionul WADI MUJIB- experiență mea surpriză din vacanta în aceasta țară. Deci sa încep, va rog sa scuzați eventualele stângacii :).

Numele corect este Rezervația Biosferei Wadi Mujib, se întinde pe o suprafață de peste 200 kmp între munții Kerak și Marea Moartă. Deși drumul este f bun și frumos până acolo, nu se poate face decât cu mașină sau autocare închiriate de turiști, transport în comun nu există deși se află la o ora de Madaba sau 90 de minute de Amman.

Centrul de vizitatori, care este f bine semnalizat - nu poate fi ratat, are o parcare gratuită în care estimez ca pot încăpea 25-35 de autovehicule și autocare dar care poate deveni după amiaza sau în weekend, neîncăpătoare...

La acest centru se gasesc: toalete, dulapuri pt lucruri personale, închirieri de huse pt telefon, veste de salvare, papuci de apă. Fără ultimele 2 nu ai voie sa intri în canion. Fiecare persoană completează o declarație cu numele, data nașterii, țara. Copiii sub 18 ani nu au voie în canion indiferent de condiția fizica.

Nu știu taxa oficiala de intrare, dar noi am plătit 32 JOD (dinari iordanieni) aprox 48 USD. În canion au voie doar 80 de persoane o dată, sunt locuri unde se circula pe o singură sfoară sau scară și s-ar produce o aglomerație prea mare: unii sa urce și alții sa coboare.

Canionul este deschis doar din mai până în octombrie, în restul anului nu poate fi abordat datorită apei prea adânci 4-5 m și a curenților prea puternici.

După ce se plătesc biletele, se completeaza declarațiile și se îmbrăcă vestele, se întra în camion.

De reținut! Trebuie lăsat la bagaje orice îți poate ocupa mâinile: telefonul, camera foto, rucsacuri... orice. Chiar și ochelarii de vedere care sunt strict necesari trebuie asigurați cu șnur. Dacă nu ai mâinile libere nu poți sa faci canionul, din poze vezi vedea mult mai clar decât pot eu povesti. ????

Traseul Siq are 2 km, prima parte este ca o plimbare, ne simțim iar copii când ne jucam cu picioarele în apă ????, peisajul înconjurător este superb și relativ larg.

Pe măsură ce înaintezi apă se adâncește, stâncile se apropie, curentul apei este mai puternic și... începe aventura! ????????

Apar frânghii și scări de metal pentru a urca. Urcarea este prin cascade care devin din ce în ce mai mari, curentul te împinge, apele învolburate vor sa te respingă. De aceea trebuie neapărat pantofi de apă aderenți (pietrele pot fi alunecoase, la fel și scările de metal pe care le urcam prin mijlocul cascadei). De aceea trebuie sa ai ambele mâini libere, sa te poți ține în fața curenților.

Între cascade apar locuri cu ape liniștite unde mergem ținându-ne de frânghii și făcând "bicicleta" în apă, acolo adâncimea este cam de 2-3 metri.

Așa te păcălește canionul sa înaintezi: aceste locuri mai ușor de parcurs, frumusețea stâncilor care te acoperă și mândria ca ai reușit sa mai urci printr-o cascada.

Traseul se termină cu o frumoasa cascadă în fața căreia este o piscină naturala, aici o imensă stâncă stă proptita între pereții canionului arătând atât înfricoșătoare dar și măreția naturii.

La întoarcere traseul este mai distractiv, îl cunoaștem deja, și pentru cei mai curajoși avem și 2 tobogane naturale de piatra. Pe mine nu m-a lăsat soțul sa ma dau pe ele și apoi am aflat ca era modalitatea cea mai ușoară de coborâre a cascadelor.

Sunt doar 2-3 persoane angajate care ajuta în punctele mai dificile, în rest turiștii se ajută între ei. ❤️

Când totul s-a terminat, cu picioarele tremurând și mâinile julite atât am spus: "WOW, mai vreau o dată! ". Simpatic a fost ca după 2-3 zile ne lăudam toți cu vânătăile căpătate, parcă eram eroi întorși de la luptă! ????

Traseul durează 2-3 ore, am avut și persoane trecute de 70 de ani în grupul nostru. Fiecare e liber sa se oprească acolo unde consideră. Este o experiență "unica în viață " asa cum spune organizatorul nostru și v-o recomand cu toată inima.

La plecare, organizatorul ne-a dus intr-o alta locație de vis despre care nu am văzut nimic menționat pe site: cascadele termale Ma' in, care au picat la fix pentru mușchii noștri obosiți, dar despre asta intr-o alta postare.

Acum încerc sa atașez câteva poze, sper sa reușesc, dacă nu poate ma va ajuta cineva cu sfaturi.

Va mulțumesc pentru timpul acordat!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de 2rista in 15.05.23 23:24:59
Validat / Publicat: 16.05.23 06:59:21
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (2rista); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrare în canion!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[16.05.23 06:57:30]
»

Bun review de debut, merită remarcat

-

Odată cu primul review încărcat, la mulși ani de la înscriere, @danaburga: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

webmasterX
[16.05.23 06:57:46]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Iordania, # CĂLĂTORII - IORDANIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

pitiPHONE
[16.05.23 10:10:51]
»

Woau! Mulțumesc pentru impresii și fotografii.

Sunt curios unde ați ținut telefoanele ca să fie protejate de apă. Sau ați cumpărat huse speciale?

Impresionant și inedit.

2ristaAUTOR REVIEW
[16.05.23 10:21:10]
»

@piti: Cativa dintre noi au avut huse pentru telefoane care erau atarnate de gat. Si asa, cand se trecea prin cascade, le ascundeau sub vestele de salvare ca sa fie siguri ca nu raman fara ele. ???????? A fost intr-adevar o experienta aventuroasa si inedita.

2ristaAUTOR REVIEW
[16.05.23 10:25:01]
»

@webmasterX: Multumesc pentru apreciere si incurajari. Voi incerca sa scriu si despre alte obiective. Mai am inca de invatat in domeniul editarii, spre exemplu, nu am stiut cum sa pun "in continuare" postarea despre cascadele Ma' in. ????‍♀️

webmasterX
[16.05.23 11:07:00]
»

@danaburga:

nu am stiut cum sa pun "in continuare" postarea despre cascadele Ma' in

Aceste „continuări” se adnotează de moderatori (ele nu sunt accesibile utilizatorilor)

2ristaAUTOR REVIEW
[16.05.23 11:10:55]
»

@webmasterX: Inteleg, atunci va rog sa puneti. De asemenea am incercat sa pun un videoclip si nu m-a lasat deloc ca nu are nu stiu ce terminatie! ????

webmasterX
[16.05.23 11:14:53]
»

@danaburga:

Inteleg, atunci va rog sa puneti

E deja adnotată „continuarea” .

De asemenea am incercat sa pun un videoclip si nu m-a lasat deloc ca nu are nu stiu ce terminatie!

Din păcate aici nu avem ce face -- rogramul permite doar încărcarea unor anumite formate de fișiere video / foto...

mishu
[17.05.23 21:14:29]
»

@danaburga: WOW! Felicitari si ma bucur ca ti-ai facut curaj sa scrii, a fost frumos, mi-ar fi placut sa vad si mai multe poze insa in conditiile avute te felicit si pentru cele puse, minunat.

Si asa este, din tot ce am citit in ultimii ani, nu am citit despre acest obiectiv, si indiferent ce ai povesti, ca am citit sau nu, este foarte bine sa citim si impresiile tale, asa incat, felicitari, votat cu mare drag si te mai asteptam pe aici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisPHONE
[18.05.23 08:33:40]
»

@danaburga: Bine ai venit pe site! Antrenant articol, frumos povestit, fotografii sugestive! Despre subiect, nu mai zic! N-am ajuns încă în Iordania, dar nu știu dacă m-aș aventura la așa ceva... Poate m-aș aventura, în fond niște vânătăi n-au omorât pe nimeni...

La multe excursii și la multe aventuri frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
k-latorPHONE
[21.05.23 10:03:59]
»

@2rista: Super experiență! Mi-a plăcut bălăceala voastră... peisaj dramatic, adrenalină multă și distracție. Chiar și vânătăile îți sunt mai dragi când te-ai frăgezit de bună-voie. ????

Aș fi încercat toboganul, poate chiar de mai multe ori ????, păcat că era sens unic!

2ristaAUTOR REVIEW
[21.05.23 10:24:38]
»

@k-lator: Colegul de grup care apare în videoclip chiar "s-a dat" de 4-5 ori pe tobogan. În astfel de momente, care devin memorabile, reapare bucuria de a te juca ca un copil. Mulțumesc pentru ecou! ????

DANA SIMONA
[10.08.23 11:51:42]
»

cat de calda este apa? Vreau sa ajung la inceputul lunii octombrie. Multumesc!

2ristaAUTOR REVIEW
[10.08.23 14:38:59]
»

@DANA SIMONA: Eu am fost la inceputul lui mai (pe 1 mai se deschide canionul) si era calda. Exact cum trebuie!

elenaadinaPHONE
[03.01.24 08:28:48]
»

Felicitări pentru experiența deosebită și pentru curajul de a încerca o asemenea aventură!

Am văzut că suntem cam de aceeași vârstă, dar eu nu cred că m-aș încumeta pe un asemenea traseu, cu acele ape splendide dar care par periculoase!

Bine ai venit în comunitatea AFA și aștept să ne povestești experiența din Golful Kotor, care mă interesează în mod direct!

Toate cele bune! 🙂

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
2rista, crismis, DANA SIMONA, elenaadina, k-lator, mishu, piti
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Iordania:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069857120513916 sec
    ecranul dvs: 1 x 1