Așa ne-am petrecut noi ultima săptămână din februarie în Iordania

TIPĂREȘTE

Mă tot gândesc de când am venit din Iordania care e impresia mea generală sau ce aş putea spune într-o singură frază despre Iordania şi experiența noastră şi încă nu am reuşit să trag o concluzie.

Aşa că am să vă descriu pe scurt programul nostru şi trageți singuri concluziile. A, ba, aş putea spune că sunt multe experiențe prea diferite, unice şi singulare ca să le pot combina pe toate într-o singură idee. Iar itinerariul nostru poate fi foarte bine folosit ca sursă de inspirație, aşa cum am făcut şi eu la rândul meu cu cel al înaintaşilor.

Imediat după achiziționarea biletelor de avion Bucureşti-Amman m-am apucat de studiat bine principalele obiective turistice şi harta țării, ca să putem stabili unde şi cât de lungi vor fi cazările. Şi planul a ieşit: primele 3 nopți în capitală, apoi o noapte în deşert şi încă două undeva în sud, aproape de Petra, adică Wadi Musa. Apoi am început să cercetez mijloacele de transport şi care variantă ar fi mai convenabilă. Am ales într-un final închirierea unei maşini chiar de la aeroport, ca să scutim şi bătaia de cap cu transferul şi problema orelor la care ajungeam/plecam. Am aflat repede că e o țară scumpă, ceea ce ne-a făcut să ne luăm destule produse ambalate de acasă de mâncare cu gândul că nu ne încurcă în portbagaj dacă tot avem maşina închiriată. La fața locului nu s-a mai dovedit aşa scumpă, cel puțin în comparație cu vecinii pe care îi vizitaseră cuplul cu care am mers (ei avut mult ca reper Israelul pe care îl vizitaseră cu un an în urmă). Mare bătaie de cap am avut cu hainele că parcă nu mă lăsa mâna să-mi pun tricouri când la noi era ger afară. Şi cu musulmanii nu înțelegeam eu care e treaba, cât de permisivi sau cât de chiorâş s-ar uita la blugii mei mai pe corp... Aici cred că depinde până la urmă de fiecare ce şi cum va alege. Eu am ales bine ????

Am făcut cam toate rezervările şi plățile care se puteau dinainte ca să nu avem prea multă bătaie de cap acolo, aveam în minte clar cam cum ar trebui să decurgă etapele şi pot să spun ca o concluzie că multe griji sunt nefondate. E important să ştii bine ce şi cum, adică la ce să te aştepți şi lucrurile merg bine sigur. Mă gândesc la cei cu care eram că tare se găndeau ce întrebări le pune la intrare în țară, gen: cât stați? Unde? Ce numar de contact aveți? Etc. Şi ce-i drept lor le-au pus. Nouă nu. Ne-au întrebat de ce am venit şi unde mergem şi cam atât. Ei au arătat şi rezervarea, au dat şi număr de contact şi tot aşa... Mai greu era să înțelegem engleza celor de la ghişeu decât să răspundem.

Despre ghişeele pentru cartela de internet şi restul s-a spus şi în alte articole. Eventual răspund la întrebări pentru cei interesați strict de ceva anume. Vorbisem mult despre cum facem cu cazarea la 5 dimineață când am fi ajuns noi la unitate. Am vorbit inclusiv cu gazda noastră. Ce să vezi, la 4.00-4.30 când plecam noi din aeroport, nu răspundea la telefon. A răspuns abia la vreo 5-10 minute după ce noi am ajuns în fața imobilului. Nu ne-a plăcut cazarea (era frig şi ne repartizase altceva decât rezervasem), care era plătită integral şi am ales să căutăm altceva, ştiind că existau destule variante (oraşul e mare, prețurile nu foarte mari şi nici sezonul turistic nu era început), dar nu am realizat cât de mare era de fapt oraşul, cât de obosiți eram. Cel mai interesant că prima cazare pe care o găsim pe booking şi la care ajungem fizic (la adresă adică), nu exista de fapt. Clădirea era neterminată, folosită cândva o parte şi apoi abandonată. Deci oricâte pregătiri faci, unele situații tot vor apărea... depinde de fiecare cum le gestionează. Până la urmă am găsit altă cazare, dar aici nu vorbea engleză proprietarul. A sunat la un prieten şi ăla a fost intermediar, a instalat şi soțul meu aplicație de traducere şi până la urmă au reuşit şi să negocieze prețul şi ne-am ales cu o cazare acceptabilă. Ne-am odihnit un pic, iar după-amiază am ieşit să explorăm oraşul. Am vizitat cetatea, teatrul roman şi centrul vechi, cel aglomerat.

A doua zi aveam programat Madaba, Muntele Nebo şi Marea Sărată. Ne-am atins obiectivele. Legat de Madaba, nu prea am înțeles nimic din el. Zona arheologică ce are mozaicul acela special e mică, iar oraşul murdar, dezordonat (mai mult decât ammanul), sau cel puțin aşa am văzut eu. Mai folositoare a fost vizitarea unui atelier care făcea diverse decorații din mozaic. Mă gândeam cu jale la cei care au ales această variantă de cazare (am văzut că mulți o preferă, probabil doar ca centru de plecare către împrejurimi). La muntele Nebo ne-a plăcut. Intr-adevăr priveliştea e deosebită. Acela a fost momentul în care ne-am întâlnit şi cu alți turişti şi am simțit că nu suntem noi nebuni de umblăm în februarie prin țări arabe. Aici intrarea se plăteşte, nu e inclusă in jordanpass şi e 2JD. Plecând de aici şi coborând spre marea moartă am văzut adevăratul peisaj iordanian - ariditatea. Parcă eram pe altă planetă. Tot pe Terra eram, dar într-o zonă total nouă pentru noi, pe un alt continent, cu alte reguli...

La Marea Moartă este amenajat pentru plajă doar de hoteluri. Se poate plăti intrare de o zi, dar cea mai ieftină variantă tot ajunge la 15JD. Cică ar exista si o plajă publică, la care s-ar plăti doar 5 sau 3 JD (am auzit/citit ambele variante), dar noi nu am identificat-o. Şi oricum fiind publică, este exclus costumul de baie european cel puțin la femei. Aşa că am mers mult şi bine pe lângă țărm şi acolo unde am văzut oameni pe lângă apă, am coborât şi noi, măcar să atingem apa asta... Prietenii noştrii au făcut baie de-a binelea şi poze de-alea cu toate membrele la vedere. Merită şi varianta hotelului în ideea că îți poți face duş şi spăla de sarea care rămâne pe piele, dar trebuie studiat bine de tot la fiecare prețul şi mers de dimineață, nu ca noi o jumătate de zi. Apa se simte uleioasă, am simțit şi nămolul sub sare. A fost experiență interesantă. Aş repeta-o, dar am înțeles că pe partea de Israel e mai spectaculoasă.

Ziua a treia era vineri. Am avut-o rezervată pentru Jerash şi alte câteva oraşe-ruine precum Aijoun (sunt mai multe variante de scriere, am văzut inclusiv pe indicatoare mai multe variante), situate în nordul țării. Am fost numai la Jerash. A fost destul de obositor. Am găsit greu intrarea. Practic am parcurs tot situl pe lângă gard o dată la dus, apoi de la intrare încă o dată până la capăt şi ieşirea era tot pe unde am intrat, ne-am intors pe unde am venit şi întâmplător am găsit o uşă laterală pe la mijloc şi am reuşit să nu murim pe drum, că altfel... Mie personal mi-a plăcut mult. De fapt, din tot grupul eu am vrut să merg cel mai mult şi logic că eu ştiam şi cele mai multe detalii. Am sesizat că dintre români nu sunt mulți care merg, dar e ceva special. În primul rând e foarte întins, în al doilea rând intrarea e inclusă în jordan pass (cred că 8JD ar fi fost normal), în al treilea rând e foarte vechi şi totuşi bine conservat. Este vechiul oraş Decapole. Şi este printre cele mai mari oraşe romane în afara Europei dacă nu mă înşel. Parcă era comparat cu Pompei. Nu dau prea multe detalii istorice; acestea le puteți găsi cu uşurință pe internet pentru pasionați. Eu am rămas impesionată de complexitate, de amploare. Încercam să îmi imaginez cum ar fi arătat în perioada sa de glorie şi cât de grandios trebuie să fi fost din punct de vedere ingineresc pentru timpurile respective. Seara am luat o cină la un restaurant mai select, în stil beduin. Ne-am întalnit cu nişte prieteni şi cu prietenii lor localnici. Pentru noi a fost şi cina respectivă a fost una dintre cele mai speciale moment din vacanță. Am încercat atunci multe dintre preparatele lor tradiționale, aşa că putem spune că "am gustat Iordania" cu adevărat.

A patra zi a fost pentru noi ziua stabilită să facem excursia cu jeepul în deşert, seara clar aveam să o dormim în cort. Doar că noi am făcut o oprire la Kerak/karak (la fel, sunt mai multe variante de scriere) şi nu am ajuns în timp util, să facem turul. Deci am ajuns cam la apus în rezervația Wadi Rum. Am vorbit de mai multe ori cu Ghanem, cel care se ocupa de rezervarea noastră. Ne-a aşteptat unul din beduini chiar la intrarea în rezervație, ne-a condus spre wadi village şi acolo am discutat cu Ghanem în "biroul lui". Sunt multe tabere în deşert, eu am comparat prețurile şi informațiile oferite pe site ca să-mi dau seama cât sunt de serioşi şi am ales wadirumdesertcamp cred. Ca şi aspect, tabăra era bine poziționată, cu privelişte spre apus. Noi nu am prins decât foarte puțin, dar e extraordinar. Baia arăta de vreo 10 ori mai bine ca cea de la cazarea din Amman. Relativ mizerie, dar era cineva care spăla pe jos (deci o persoană desemnată să facă un pic de curățenie). Săpun de mâini am numărat vreo 5 flacoane. Si oglindă, şi duş... de toate. Seara am avut cina aceea cu mâncare făcută sub pământ, dar era pregătită cu ore bune înainte să o scoată, pentru că nu era nici măcar fierbinte carnea. A fost şi salată de vreo două feluri şi orez şi alte câteva feluri, nu foarte multe. Pe grătarul care fusese îngropat am avut carne de pui, dovlecel şi cartof în coajă parcă. Nu extraordinar. Relativ superficial. Am înțeles că am fost 16 persoane în tabără în momentul respectiv, iar în plin sezon au în jur de 70... Dimineață micul dejun tot bufet şi apoi turul în deşert. Ghid era acum Ali. A atins toate obiectivele turistice. La poduri se oferea să ne facă el poze. Nu prea băgăcios, dar amabil. Probabil a contat şi faptul că noi eram un mic grup, 4 persoane, şi ne distram sau discutam mult între noi şi ne-a lăsat spațiu. Deşertul a fost tot ce mi-am imaginat şi peste. Dar nu în sensul că am simțit nu ştiu ce mare libertate sau vai de-odată m-a cuprins nu ştiu ce sentiment. Asta am simțit mai degrabă când am văzut din maşină prima dată formele megalitice ieşite de niciunde, când am văzut practic de la distanță prima dată deşertul. E spectaculoasă natura. Iar noi am fost la vreo două zile după ce plouase şi nisipul era încă umed pe alocuri, ici-colo câte un boschet sau mănunchi de vegetație. E de văzut! Nu e ca orice deşert sau orice plajă cu nisip, e fascinantă culoarea aceea atât a nisipului cât şi a rocilor. A, să nu uit, vremea a fost bună, am avut peste 20 grade peste zi, iar noaptea a fost ok, am dormit cu 2 sau trei pături pe noi şi nu am simțit niciun frig nimic. Încă noi am dormit cu fereastra deschisă, să vedem stelele noaptea.

Deci în ziua 5 am făcut deşertul dimineață, iar după-amiază am coborât spre Aqaba. Am luat masa la o terasă la etaj cu vedere spre Marea Roşie şi Eilat, iar apoi am făcut o plimbare pe faleză, ne-am minunat de cum "fac plajă" femeile arabe şi apoi ne-am întors spre cazarea din Wadi-Musa. Aici a fost wow hotelul ales. Aş putea spune că era liniştit de 3 stele. Peace way hotel. Sper să scriu review separat despre el. Preț bun, curățenie la ea acasă, cosmetice mici la pachețel, tv cu multe posturi (chiar am urmărit al jazeera şi am rămas uimită câte ştiri sunt "sărite" la noi; noi nu suntem conştienți câte lucruri grave se întamplă în lumea asta; parcă trăim într-o bulă- pentru asta ar trebui să scriu articol separat în zstratosfera).

Ziua şase- Petra. Deci deşertul şi Petra, punctele principale ale vacanței, am ajuns să le facem în ultimele zile. Dimineață picura şi era un pic înnourat, dar aia a fost tot. Am parcurs traseul clasic, cu o abatere spre punctul de sacrificiu. Este hartă fix la intrare. Foarte important: drumul spre monastery presupune mult urcat! Eu efectiv nu am sesizat în informațiile citite dinainte treaba asta. Noi am urcat şi partea aia spre obelisc, punct de sacrificiu şi ce mai era şi eram copți seara. E amenajat sub formă de trepte, dar tot efort fizic presupune. Nu vreau să descurajez pe nimeni, am văzut cuplu de 80 de ani cred care a parcurs tot traseul şi familie din Bucureşti cu bebe până-ntr-un an. Deci se poate pentru oricine. Ghizii agasanți totuşi pot fi luați în considerare pentru cine vrea să vadă fațada cea celebră de sus. Traseul pe care îl propun ei nu e amenajat, dar e recunoscut că există şi că ei îl ştiu chiar şi în pliantul oficial. Dar târguiți-vă, negociați! Noi am crezut că-l găsim singuri urmând harta, dar pe hartă nu era şi aşa am ajuns spre obelisc sau punct de sacrificiu (sunt două lucruri distincte pe hartă, dar apropiate fizic). Iar prețurile la suveniruri sunt mai mici pe măsură ce urci. Noi am băut cafea turcească cu aroma de cardamom cu 2JD chiar la monastery. Nu am detaliat chestii de istorie sau geografie că au făcut-o alții înaintea mea. Altfel, e super! Merită mers în Iordania chiar şi numai pentru Petra. Până la urmă, din miile de locuri luate în considerare pentru cele 7 minuni "moderne", ea este una dintre finaliste şi îşi merită locul. Toată Petra, cu tot cu canioanele şi pereții de stâncă, cu teatru, cu treptele săpate în stâncă... tot! Am vrut să vedem şi Petra by night, dar eram prea obosiți. Atenție pentru amatori că nu se organizează în fiecare seară.

Şi iaca aşa se termină toate vacanțele frumoase: repede! Ultima zi am avut-o întreagă la dispoziție şi am fi putut face una-alta, dar ne-am întors şi am petrecut-o pe toată în Amman. Am făcut unele cumpărături pentru acasă şi am petrecut timp cu noi prieteni...

Luați în calcul şi canionul wadi mujib (parcă aşa se chema, căutați măcar poze), rezervație naturală, dacă mergeți după 1 aprilie.

Ca o concluzie, recomand chiar urmărit traseul nostru cu unele mici ajustări în funcție de preferințe. Nu pot să spun că totul a fost perfect, niciodată nu e. Țara m-a încântat tare, dar nu şi cultura arabă cu tot ce înseamnă ea. Am detaliat în alt articol un pic. Probabil pentru cei care au fost într-o țară arabă, Iordania e varianta light, ceea ce e bine. Dar eu nu o prefer nici aşa. E o chestie de gusturi. Am citit într-unul din articolele colegului alunelu69 exact aceleaşi lucruri pe care le-am trăit şi noi. El era încântat sau indiferent, mie nu mi-a plăcut.

Am făcut un review mai lung, dar chiar nu am vrut să scriu câte un paragraf la fiecare destinație în parte. Pe de altă parte, aş vrea ca vacanța mea să rămână aici ca întreg ca să se vadă în ansamblul.

---

VIZUALIZĂRI: 4050 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI