GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După cum am spus în recenzia despre hotelul Tropitel, când ne-am ridicat de la agenția de turism din Romania biletele de avion și voucher-ul de cazare la hotel, am primit și un voucher pentru o excursie gratuită în Egipt cu agenția parteneră.
Excursia gratuită s-a dovedit a fi turul orașului Hurghada. Pentru că oricum doream să ajungem și până în Hurghada în una din zile, am acceptat să mergem în excursie, chiar dacă pe noi cei cazați în Sahl Hasheesh ne-am mai costat 5$ de persoană transferul.
Astfel vineri la ora 13:30 am fost preluați de autocar din fața hotelului. În autocar era Hassan ghidul de limbă engleză al agenției cu care până la final ne-am și împrietenit.
Excursia consta în vizitarea portului Hurghada (Hurghada Marina), moscheea Al Mina, Catedrala Ortodoxă Coptă Saint Shenouda, un acvariu marin din Hurghada, un atelier-magazin de fabricat parfumuri și în final un bazar cu prețuri fixe. În final ordinea nu a fost chiar aceasta, datorită faptului că rugăciunea în moschee ne fiind gata, a fost nevoie să inversăm unele destinații.
Pe o căldură mare am început să vizităm portul turistic. O zonă foarte curată și cochetă cu restaurante cu terasă și cafenele unde printre altele se putea fuma și shisha. Cu magazine cu suveniruri și articole pentru înot. Erau blocuri cu 2-3 etaje frumos colorate și curate. Dar cred că pe toți ne-a uimit multitudinea de iahturi nu tocmai ieftine din port. Speram că poate ghidul ne va lăsa să bem o cafea la una din terase, dar eram în grabă.
Din port, din cauza rugăciunii din moschee, am vizitat prima dată catedrala ortodoxă coptă Saint Shenouda. Aici ne-a fost prezentat pe scurt istoricul catedralei după care, câteva minute pentru făcut fotografii și am plecat mai departe. De menționat că la intrarea în perimetrul catedralei se face controlul genților.
După părăsirea catedralei am mers la un acvariu marin din Hurghada unde pentru vizitarea lui trebuia plătit 4$ de persoană. I-am spus lui Hassan că, nu suntem curioși să-l vizităm și vom aștepta afară. Bine am făcut pentru că, acvariul era foarte mic și o vizită care teoretic trebuia să dureze 30 de minute s-a încheiat în 15 minute pentru cei care l-au vizitat, toți fiind dezamăgiți de dimensiunea și fauna lui.
Pe drumul de la catedrală spre acvariu trecând prin centrul orașului, ce ne-a intrigat pe mulți a fost contrastul dintre hotelurile de 4 – 5 stele și hotelurile dezafectate și dărâmate imediat lângă ele. M-am felicitat că, am rezistat tentației de a rezerva hotelul pentru sejur aici în centrul orașului chiar dacă a fost mai ieftin. Majoritatea hotelurilor aveau cel puțin o latură a lor cu vederea spre ruinele hotelurilor dărâmate și accesul la plaje publice, care nu se comparau cu plajele private ale lanțurilor de hotelurilor de la ieșirea din Hurghada spre Sahl Hasheesh.
În sfârșit am ajuns și la moscheea Al Mina unde se terminase rugăciunea și se putea vizita. Toate femeile au trebuit să se îmbrace cu ținuta oferită la intrare clădirii pe unde se făcea accesul spre moschee. Toate au primit un fel de rochie cu capișon care lăsa la vedere doar fața. Nu știu exact care este denumirea musulmană a acestei ținute. Teoretic ținuta era închiriată gratuit doamnelor, dar ghidul le-a sugerat să lase o donație de 1$ la ieșirea din clădire. La intrarea în moschee toată lumea a trebuit să se descalțe și să își pună încălțămintea în rasteluri special amenajate. Moscheea este cu două minarete, cu o curte imensă în fața intrării. Interiorul moscheei era destul de opulent cu candelabre mari și cu un covor mare cât toată pardoseala interioară. Se puteau face fotografii în interior, nimeni nu avea grija ta, atât timp cât aveai ținuta decentă și nu făceai vreun gest necuviincios. Impresia mea a fost că vizitarea acestei moscheei a fost foarte comercială, țelul fiind să faci acea donație de 1$. Una peste alta a fost o experiență interesantă.
După plecarea de la moschee ne-am îndreptat spre ultimele două obiective unde Hassan ghidul avea cel mai mare interes. Astfel după câteva minute de mers cu autocarul prin oraș am ajuns la magazinul – mini fabrică de produs parfumuri și uleiuri parfumate. Aici toți am primit un pliant cu lista de parfumuri disponibile pentru a bifa ce dorim după terminarea prezentării. Am fost serviți cu ceai rece de hibiscus pentru a ne mai răcori după căldura de afară, și ni s-au dat să mirosim mostrele de parfum. Unele erau mirosuri originale, altele susținea patronul, imitau parfumuri celebre gen Boss. Prețurile parfumurilor ne fiind chiar modice. Bărbaților ne-a fost recomandat un parfum, care după câteva pufuri susținea același patron, ne făcea să fim toată noapte pe baricade. Totuși vânzările nu au mers așa de bine cum spera patronul și într-un târziu după ce și-a luat și ghidul comisionul, ne-am îndreptat spre un magazin cu prețuri fixe. Se înserase când am ajuns acolo. Prețurile erau într-adevăr fixe, mai mici decât la magazinele din incinta hotelurilor, dar sigur mai mari decât la celebrul bazar Cleopatra. Mare lucru nu ai avut ce cumpăra, doar suveniruri, magneți, ceaiuri și mirodenii. Tricouri, pantofi de sport și genți nu a interesat pe nimeni, erau toate fake-uri. Când se întunecase bine, am plecat spre hoteluri.
Dacă vrei să vizitezi Hurghada, mai bine o faci seara, pentru că toate bulevardele și hotelurile sunt luminate feeric, mizeria și clădirile dărâmate și rămase în paragină nu se mai văd. Am ajuns la hotel undeva în jurul orei 9 seara. Astfel s-a încheiat Hurghada City Tour.
În condițiile în care veți avea excursia gratuită, vă recomand să mergeți.
 
P. S. Dacă nu am postat în secțiunea corectă, rog un administrator să corecteze greșeala. Mulțumesc!
Trimis de marsus in 28.09.19 11:37:08
- A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marsus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Hurghada, HURGHADA (orașul)" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Sfântul Shenouda, biserica ortodoxă coptă din Hurghada — scris în 21.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Hurghada Museum — scris în 19.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanță cu plusuri și minusuri în Hurghada — scris în 15.04.23 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... IV — scris în 18.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... ||| — scris în 17.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului || — scris în 16.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... | — scris în 16.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă