GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul orașului Hurghada este un muzeu de exponate din Egiptul antic (dar nu numai) și este primul de acest fel în Guvernoratul Red Sea. Este un muzeu construit în parteneriat cu sectorul privat dar administrat de ministerul turismului și antichităților.
Câteva cuvinte despre muzeu
Muzeul are exponate din Egiptul antic, perioada romană, perioada antică grecească, perioada creștină coptă, perioada islamică și perioade mai moderne, actuale.
Clădirea muzeului este nouă și s-a deschis în 2020,29 februarie cu scurt timp înainte de pandemie, în prezența premierului Mustafa Madbuli. Suprafața totală desfășurată este de 3000 mp, există 2 nivele pe nivelul inferior sînt magazine iar muzeul în sine se află la etaj. Aproximativ 2000 exponate se află aici și se pot observa.
Planificare vizită, drumul până acolo
Nu am dorit să ratez vizita acestui muzeu din Hurghada. Astfel în ultima zi seara mi-am planificat o vizită acolo. Există bineînțeles la diferite touroperatori sau agenții locale/stradale și această atracție care fie este simplu adică transfer-muzeu-transfer sau combinat cu un tur al orașului Hurghada. Eu cum turul orașului mi l-am cam făcut singur aveam nevoie doar de un drum rapid până la muzeu și înapoi. Am luat din nou un taxi de pe stradă iar costul drumurilor nu era mai mult de echivalent 20-25 lei/un singur sens cca 13-14 km.
Dar acest ultim drum cu taxi are din nou o poveste :) Am stabilit prețul cu șoferul, am urcat în taxi și pe drum (aproximativ în zona centrală cu marina) aflu că nu știe unde este muzeul :). În fine nu am disperat am scos telefonul și am deschis waze (era încărcat cât aveam date) și i-am arătat unde este muzeul. A înțeles și nu prea. I-am luat telefonul, am deschis harta și i-am arătat unde este muzeul. Zicea că știe dar părea totuși că este nedumerit și privirea lui era oarecum în ceață. În fine se oprește la o cafenea unde zicea că are un prieten și îl întreabă (de acolo mai aveam 500m până la muzeu) În fine iasă din cafenea cu un ceai în mână pt el și unul pt mine și zâmbind cu gura până la urechi :):). Mi-am dat seama că a aflat însfârșit unde este muzeul.
Am stat vreo oră la muzeu și se pare că m-a așteptat, tot cu el am ajuns înapoi la hotel. Era tânăr a lucrat mulți ani barman într-unul din resorturile din sud dar era proaspăt căsătorit și cu soția însărcinată. Soția lui era geloasă și nu-l mai lăsa să lucreze ca barman de asta este taximetrist. La întoarcere mi-a arătat unde locuiește, și a oprit și să alimenteze, cu gaz că zice că e mai ieftin ca benzina Am coborât să văd pomepele/prețurile și am constatat că benzina era echivalent 1.5 lei la acea pompă dar scump pt omul meu :) care a băgat gaz. La hotel întors i-am dat aceași sumă, era mulțumit.
Acces muzeu
Muzeul se află la artera de circulație El Nashr în imediata vecinătate al resortului Steigeberger Aqua Magic. În principiu turiștii care stau la Steigeberger, Lotus Breeze, Royal Lagoons, Iberotel, etc poate să meragă la pas până acolo. Aeroportul internațional Hurghada se află pe partea cealaltă al bulevardului El Nashr.
Adresa exactă este El-Nasr, Hurghada 1, Red Sea Governorate 84511.
Orarul de vizitare este zilnic de luni până duminică: 10.00-13.00/17.00-23.00
Taxe de intrare și reguli de vizitare
Și la muzeu vom observa diferențierea între străini și arabi la taxele de intrare. Arabii plătesc 80 egp, iar străinii 200 egp (aproximativ 29-30 lei) Biletul de studenți/copii este 50% din biletul de adult. Un audio ghid este 50 lire de persoană (7 lei) pt arabi 30 lire. Pensionarii peste 60 ani arabi au intrare gratuită precum și persoanele cu dizabilități.
Regulile de vizitare sînt în general așa: se interzice accesul cu animale de companie, mâncare și băutură, genți/bagaje mari, copii trebuie suoravegheați, se interzice fumatul în incintă.
Există o taxă foto/video dar nu știu cât costă. Pe site nu scrie nimic despre telefoane mobile, astfel am făcut poze câte am vrut în principiu nu mi-a scăpat nici un exponat, le-am fotografiat pe toate.
Planul muzeului
Am ajuns pe acolo pe lângă resortul Steigeberger Aqua Magic. La intrarea principală există o parcare încăpătoare. Se va intra după un filtru de securitate într-un hol mare în formă hexagonală. La dreapta de intrare se află recepția. Acolo se va plăti biletul. Se poate plăti în lire egiptene, în valută sau se poate folosi cardul în lei. Tot în acest hol se află o cameră de bagaje, dacă cineva le are voluminoase le va lăsa aici.
Ieșind din hol se va ajunge într-o curte luminată și cu palmieri. În mijloc există o alee. Toaletele se pot accesa dinspre această alee, se află la subsol. La stânga de alee există un parc de joacă pentru copii și tot la stânga un cinema în aer liber, la care se spune Roman Theatre. La momentul vizitei tocmai rula un film am intrat un pic, m-am uitat dar nu am rămas acolo.
La dreapta de această alee este o zonă amenajată stil beduin, un restaurant, o farmacie și magazine de souveniruri. Mai departe spre clădirea muzeului este o cafenea și se va intra în interior pe o altă alee care este mărginită cu magazine. Însfârșit se va ajunge la un al doilea control de securitate și de acolo se poate merge la etaj la muzeu fie pe scări, scări fie pe lift.
Vizita în muzeu
Paznicii de la parter de la al doilea scaner de bagaje/persoane mi-au zis pe unde s-o iau și am urcat la etaj. Erau foarte puțini vizitatori, am înțeles că majoritatea vin dimineața între 10.00-13.00 iar seara vin mai târziu nu pe la ora la care am fost eu, aproximativ orele 18.00-19.00.
Câteva aexemple din ce am văzut eu voi enumera aici, în rest vă voi pune multe poze aici ca să vedeți dacă merită o vizită pe aici sau nu. Eu zic că merită nu este scump și nici nu vă ia prea mult timp din vacanță.
Așa cum estimam exponatele încep cu tematica Egiptului antic. Dar tematica era pe înțelesul tuturor și în mare parte înfățișa viața de zi cu zi dar și moartea pe urmă. În principiu prin aceste exponate poți învăța despre istoria și viața egiptenilor, cum și-au întemeiat familii, cum au lucrat, ce au mâncat, cum au vânat, ce unelte au folosit, cum s-au distrat, ce obiecte casnice au folosit, ce arme au folosit, cum au navigat pe mare, ce viață religioasă au avut, cum au procedat cu decedații, ce conducători au avut, și așa mai departe. Avem numeroase exponate reprezentând obiecte casnice, vase, unelte, podoabe, mobilă, măști personalități, mumii, obiecte de înhumare/înmormântare, statui, statuete, inscripții, ceramică.
După secția cu exponate din Egiptul antic vom putea admira exponate din perioada romană și perioada greacă. Exponatele în sine sînt cam la fel: din viața de zi cu zi, arme, vase, podoabe, etc.
După această secție dedicată Egiptului antic urmează o secție cu exponate din perioada coptă creștină. Putem observa icoane, diferite obiecte descoperite din această perioadă, cruci, pietre cioplite, statui, statuete, obiecte de artă coptă, cărți, inscripții, alte obiecte religioase.
Urmează o secție despre perioada islamică și vom găsi multe obiecte ce îi reprezintă. Observăm aici covoare orientale, lămpi, mobilă, vase, ceramică, monezi, inscipții și Coranul bineînțeles.
La ultima secție cu exponate din perioade mai contemporane care pentru noi înseamnă cca de acum 200-250 ani în urmă :) observăm o influență europeană, picturi, podoabe, obiecte mai contemporane, ceasuri de exemplu.
Am vizitat toate astea, am făcut multe fotografii. Modul de expunere este excelent, spațiul destinat vizitatorilor este foarte generos, exponatele sînt foarte bine inscripționate în mai multe limbi... dar toată colecția mi se pare puțin săracă față de alte muzee ale lumii. Toate siteurile care promovează și/sau vând această vizită la muzeu, (viator, tripadvsor, altele, de ex) scriu de un 2.5-3 ore total de vizitare+transport. Eu scriu aici că vizita poate dura maxim o oră, în rest nu mai ai ce face pe acolo. Pentru siguranță la coborâre am mai întrebat o dată paznicii: sigur doar pe acest nivel se află tot muzeul? Răspunsul a fost da. Cu toate astea eu recomand muzeul, este fascinant, trebuie văzut.
Vacanțe faine... și o revedere curând la întâlnirea AFA
Trimis de AZE in 19.03.24 21:50:18
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Sfântul Shenouda, biserica ortodoxă coptă din Hurghada — scris în 21.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanță cu plusuri și minusuri în Hurghada — scris în 15.04.23 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... IV — scris în 18.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... ||| — scris în 17.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului || — scris în 16.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Sep.2020 Masca neagra a Egiptului... | — scris în 16.09.20 de homeag_mihaela din RADAUTI - nu recomandă
- Dec.2019 De Craciun la Hurghada — scris în 05.01.20 de Irinamn din BUCURESTI - RECOMANDĂ