Eforie Nord. Jurnal de front. Decalat cu o săptămână

TIPĂREȘTE

Aproape că vara trecea și eu nu ajunsesem la mare, altfel decât cu gândul, iar chestia asta mă stresa suficient de mult încât să mă comport nebunește: scânceam noaptea-n somn, oftam ziua, am început să-nvăț poezii și să cred că Patriarhia Română este ceva bun.

Vara se strecura pe lângă mine (buei, dă-mă dreacu, ce formulare am găsit!) și, deși în fiecare weekend spuneam că, gata, plecăm la mare, mereu s-a ivit câte ceva care nu ne-a lăsat.

Din această cauză nu am mai făcut rezervare la nicio pensiune sau hotel deși auzeam și vedeam la TV că litoralul nostru este extrem de plin, că este ocupat în proporție de 120 %, că hotelierii fug cu parul în mână s-alunge pe doritorii de cazare, că restaurantele și terasele îs pline-ochi, că n-ai un's-arunci un ac pe plajă, darmite să-ți pui rogojina ca să te lași ars de blândul soare românesc al litoralului nostru.

Toți care (re) veneau de la mare-mi povesteau lucruri înfricoșătoare : n-ai unde să te cazezi, la masă e durere-dureroasă, terasele nu mai pot primi hulpavi de vor să-și lase bănuțul strâns peste an, pentru o ciorbiță, acolo.

Acuma-i drept că eu, de felul meu, nu mă prea pierd cu firea, sunt tăbăcit de viață : am avut tată de-al doilea, o copilărie grea, că mereu mă prindeau ăia când furam mere, ca fotbalist am luat gol dintr-un șut dat din spatele porții, primul examen de admitere la facultate l-am picat cu 3,20 și-n plus de asta, o viață-ntreagă am fost polițist, la mine era lucru obișnuit să sară lumea la bătaie când le spuneam de ce le calc bătătura.

Intuind probleme ce se iveau în fața noastră, ca un soț responsabil, am discutat cu soția și, în cel mai înțelept mod cu putință am luat decizia să ne aruncăm în viață, ca la barbut, ”la ce vine”, că, până la urmă, n-am văzut pe nimeni să se-ntoarcă de la mare că n-a avut unde să stea!

Și-apoi, spirit patriotic ce mă aflu, ne-au ocupat ăștia litoralul, nu-i nimic, mergem să-l eliberăm !

A ieșit ceea ce urmează:

Day 1 :

De cu seară am stabilit că mâine, 11 august 2016 ne vom deplasa la mare. Am stabilit și stațiunea unde vom merge : care-o fi!

Am alimentat, full, Skoda Fabia cu benzină, de-a făcut gâlmă-n rezervor, să fiu sigur că, dacă o fi cazul, pot să umblu după cazare, pe litoral, fără să mai am grija fuelului.

Pus ceasul să sune la 4,15, socotit că, după văicăreala de rigoare, la 5 să fim în mașină, să prindem răsăritul de soare pe drum, cam pe drumul spre Brăila.

Ceasul a sunat la ora 4,15 iar eu, cu un gest grațios, l-am oprit și am dormit mai departe. Adriana a procedat în același fel, imatur, deci, operațiunea de desant a fost amânată. Trezit, buimac, după o ora, ridicat din pat de parcă arde casa, încărcat bagaje, avut mare grijă la cutia de vin, sticla de coniac și cea de palincă. Nu, nu râdeți, în caz de depresie alcoolul îți oferă tăria să treci peste sau, de ce să nu recunoaștem, un motiv în plus de fi depresiv. Care ce vrea de la viață!

Ora 06,02, plecat din fața porții, făcut cruce, rugat la Doamne- Doamne să nu țină cont ce bârfesc io despre Patriarhia Română și să mă ocrotească pe mine și-ai mei, pe drumul spre și dinspre mare. Alleluia!

Mers bine, oprit Hârșova, pentru cafă Adriana, pentru has, eu. Rezolvat doar hasul, cafea nu se poate că nu curje apa, răspuns dat de cea care butona cafetiera. Mâncat sandeviciul, beut Cola, urcat în mașină, plecat la drum.

Pe autostrada spre Constanța și apoi, după, mers bine.

Știam despre capcana de la Podul de la Agigea așa că nu am făcut la stânga, spre Eforie ci continuat mers spre Constanța Port și acolo făcut la dreapta, intrat în Eforie ușor și bine, fără probleme.

Atâta doar, făcut semne amicale cu un tip care avea un SUV înmatriculat pe Austria, cu care ne-am salutat reciproc cu deștu'mijlociu erect, pe motive de ”c-așa-i în trafic! ” Plus că, din motive lingvistice, n-aveam cum să-nchegăm o discuție, eu în lb. germană știind doar ”Borussia Moenchengladbach ”

Prima stațiune ivită-n cale, Eforie Nord, cea în care stabilisem că nu mergem anul ăsta, că să mai schimbăm și noi.

Din pură curiozitate, intrat prin stațiune, Adriana întrebat la un hotel, nu spui numele, dacă sunt camere.

-Niet, o fost răspunsul voios al recepționerei, numai pentru o noapte și doar după ce ne despărțim de 150 de lei.

Topiți de drăgălășenia recepționerei și, mai ales, de mirosul de mucegai de mișuna-n hotel, am plecat fericiți.

Vreau să mă-nțelegeți, pentru mine camera de la mare trebuie să fie curată, să aibă baie, în primul rând, aer condiționat și un televizor, dacă nu pot bea suficientă bere cât s-adorm naturel. A, eventual, un frigider să răcească vinul. Nu merg la mare să gătesc, altceva decât banii cu care plec de-acasă, iar în cameră stai doar cât dormi și să te faci frumos ca să ieși afară. Bine, asta cu frumusețea nu se prea lovește la mine, dar, am și io o inimă, ca orice căruță, lăsați-mă să-ncerc.

De aceea, spui, nu sunt dispus să plătesc sume prea mari pentru cazare.

Ieșit înapoi, la giratoriul de la intrarea-n Eforie și văzut oameni cu chei. Prietenoși, ne făceau semne cu mâna, cu toate deștele, nu numai cu ăla mijlociu, cum tocmai ce desfășurasem conversația automobilistică de v-o spusei.

O dăm în harneală, unul din ei se laudă că are o vilă, pe malul mării, cameră cu trei paturi, numai 200 de lei pe noapte.

Oups, mă uit în mașină, eram doar eu și Adriana, femeie stilată, undeva, la vreo 60 de kile, eu bat pe la vreo 90, deci, nu, nu ne trebuiesc trei paturi, pa!

Ăl de-al doilea are o cameră de moare lumea, cu numai 180 de lei pe noapte și, în acest preț ne oferă și posibilitatea de-a avea baia pe hol. Sincer, nu mă-ncînta perspectiva ca, în anumite ore ale zilei să țopăi într-un picior pe lângă ușa de la incinta respectivă, i-am urat, în gând, să-și facă supozitor cheia aia de ne-o vântura pe sub ochi și am trecut la al treilea.

Ăsta, om delicat, ne-a spusără că vila e numaidecât, lângă noi, e la vreo 5 minute de mare și e decent.

Ne-am luat după el, pentru că, printre altele, se apropia de ora 11, mă gândeam că până oi ajunge prin Mangalia, la ce circulație era, se duce concediul.

Am ajuns la o vilă frumușică, curată. Camera micuță dar cu tot fasonul: baie-n cameră, aer condiționat, frigider, televizor. Preț decent, 160 de lei, în mod normal camera merita 100 de lei, dar, deh, este vârf de sezon.

Sunt cu Adriana de 31 de ani (5 ani am fost în relații de cofetărie, ăilalți 26 de pân-acum ne-a legat certificatul ăla) ne-nțelegem din priviri, am înțeles și din felul cum respira că n-avea chef să mai căutăm, deci, am achitat 640 de lei și am intrat în posesia unei prea frumoase chei. Aaa, vila de vă spuneam avea și locuri de parcare, așa că chiar este civilizat.

Booon, cărat calabalâcul, luat elan și, țuști la mare.

Am ajuns pe malul mării, undeva la Steaua de Mare. Nu era drum de 5 minute pân'la plajă dar, să mor de mint, nu mai mult de 8.

Ne-am băgat picioarele-n ea de mare, ba chiar și mai mult din corp. Apa caldă ca ciorba, plaja cumva liberă, că era ora prânzului și cei de -o ocupaseră pân-atuncea au năvălit spre restaurante, cantine, ce știu io.

Prima surpriză: plaja murdară, cu o grămadă de știuleți îngropați în nisip, de m-am gândit o clipă că acolo-i îngropată agricultura românească, că să vezi ce-o să pățesc că m-a mâncat în c..., în fund, pardon, s-o dezgrop io...

Stat la soare în toate pozițiile, io, uitat după muieri. Pe-o rază de vreo sută de metri, ni'ca interesant, doar babe cu plozi, vreo doi cu câini pe care-i băgau în mare, fericiți că uite ce deștepte sunt potăile. Nu mi se pare deloc corect să-mi ud coasta în același loc cu potaia, uitat drăguț la unul dintre ei, câinele a început să mîrîie instant. Ce ți-e și cu animalele astea, cum simt omul, bre!

Plecat la bere, găsit ușor, luat și mici, stabilit că erau buni. Preț bun, ca la Focșani, deci, cu banii nu-i niciun Bau-Bau prin tejghele.

Seara ieșit prin Eforie, belit ochii la nimic, aglomerație și-atât! Băut bere, decent dar, altceva, nimic!

Day 2

În țară se-anunță ploi, la mine acasă chiar a plouat.

La Eforie, nu, dar vremea e închisă. Ne trezim și plecăm, normal, după igienizare, spre terase, vrem un mic dejun.

Găsim terasa, ne servește un băiețaș care nu cred că dormise în acea noapte. Cerem un mic dejun și ne aduce. Un mic-mic dejun : o omletă cu ceva, io, doo ochiuri Adriana. A, câte o jumate de roșie de fiecare, pe post de salată. Cer și o bere, că eram rămas din seara precedentă. Ne uităm la mare, Mie-mi place marea din toate pozițiile și dacă-i viscol aș sta pe malul mării și m-aș uita, așa, ca prostul, stau și număr valurile, le pierd șirul și-o iau de la-nceput! Ce vreți, am idei puține, nah!

Cerem nota și avem parte și de ceva interesant, prețul. Plătim vreo 35 de lei pe patru ouă, o roșie și o bere ”Ciuc”. După cum văzusem pe menu, ar fi trebuit să coste vreo douăj de lei, dar, hei, suntem în concediu, nu ne pasă de bani, da?

Încercăm să ne umplem timpul cu ceva, vremea nu ne lăsa să facem plajă. Găsim vreo 358 de afișe cu un spectacol de maneliști (Daniela Gyorfi, nelipsită), nu ne interesează, suntem intelectuali fini, căutăm ceva mai rasat, găsim 90 de afișe care ne anunțau că se organizează o excursie în Bulgaria, la nuș' ce crame ale Reginei Maria. Era și un număr de telefon, îmi fac curaj și sun. Excursia costa doar 75 de lei de persoană, dar se organiza numai duminica! Mă uit la ceas, era vineri, deci, sanchi, n-am ce face, hai acasă!

Ieșit spre seară, la plimbare și terase. Observat în detaliu stațiunea și sunt mândru să spun că niciodată n-am văzut Eforie Nord mai murdar ca-n acest an!

Anul trecut mai mimau ceva, anul acesta au obosit și cu mimatul!!! Probabil că și-au spus că, oricum, turiștii dau năvală, deci, ce mai contează?!

Mâncat la ”plimbă tava”, nu dau nume, n-o fi așa mereu. Cerut ciorbă de burtă, primit ceva. Orice altceva. Vina mea c-am acceptat.

Day 3

Atmosfera se-nviorează, de dimineață mai vine o familie de prieteni, cărora le rezervasem camere la aceeași vilă.

Venit, parcat, pupat, cărat bagaje, mâncat, hai la plajă! De data asta la Debarcader.

Șezlonguri, la prețul promoțional de numai 25 de lei. Dincolo, la Bellona, era 15, deci, plajă mai bună, prețuri mai mici. Dar halatul, cât costă halatul?!...

Afară soare, bătea vântul, binișor. Apa-ciorbă mai departe, numai că erau valuri mari și salvamarii nu te lăsau să intri prea mult. Vreo doi căpoși au încercat, ceea ce mi se pare o lipsă de bun simț, în caz de ceva trebuie să vină după tine ăla de nu l-ai ascultat! Cred că dac-aș fi salvamar, prima oară l-aș bate rău de tot pe ăla de-a trebuit să-l salvez, pe mine așa m-a educat tata, nu ascultam, pac, scatoalca! Și, m-o făcut om, nu știu ce eram când m-o născut mama.

Udat în apă, ieșit la soare, uscat mai ales la vânt.

În atare condiții, făcut drumeții, prin rotație, la terasa cu bere, mici și hamsii, vorbit frumos cu lumea de-acolo, primit tot ceea ce comandam. Aicea-i bine!

Day 4

Căldură și soare și apă bună-bună-bună, cu valuri ușurele, cât să te joci în apa mării. Am stat ca-nnecatul (ptiu, ptiu, ptiu!), până pe la 5 după-amiaza, că tot era duminică, nu prea aveam ce face! Am menținut relațiile comerciale cu terasa -n cauză.

Seara plimbat pe faleză, ca-n fiecare seară, dealtfel și aici am remarcat că era singurul loc din stațiune unde era civilizat. Cam puțin, totuși, pentru o stațiune ce vrea să bată Mamaia. Poate doar dacă Mamaia o fi chiar vreo bătrână din aia de creștea nepoții, de erau pe plajă!

Day 5

Astăzi trebuie să plecăm acasă.

Nu știu de ce, nu simt nicio melancolie la gândul plecării.

Predăm camera, cu tot respectul mulțumesc gazdelor, niște oameni de toată isprava și foarte ospitalieri.

Plaja e fierbinte, Debracader este refăcută cu nisip aruncat din mare, ca la arăboii ăia din Dubai. Nisipul, ăsta nou, frige abitir, mergem la terasă pășind caraghios, cam ca mâța pe tablă-ncinsă. La terasă renunț la bere, cineva, dintre mine și Adriana trebuie să conducă și ea nu o s-o facă.

Beau Cola, mă uit la mare, știți ceva, acuma parcă îmi pare rău că trebuie să plec, dar, sunt bărbat, trebuie să-mi înfrunt slăbiciunile. Plecăm spre casă, uit, ca boul, să ies prin Constanța Port și petrec o oră din viața mea și a Adrianei, mergând ca melcul, spre autostradă. Numai în România se repară șoselele spre mare în vârf de sezon, că primăvara sau toamna nu se poate!

Cu bune, cu rele, asta a fost ieșirea mea la mare din acest an.

Eforie Nord este descurajant de murdară, nu oferă chiar nimic: același circ (anul trecut plimbau niște elefanți, vă jur că n-am văzut în viața mea animale mai triste ca alea!), aceleași șușe cu maneliști urlători, deveniți cântăreți peste noapte, aceeași aglomerație din bazar și la pizzeria Corner.

Bine, înțeleg că asta e cam peste tot, că marea ca pe vremea Cellei Serghi nu mai poate fi, dar, totuși, pentru toată lumea asta de strânge leuț cu leuț pentru o ieșire la mare, nu se poate face chiar nimic?!

În acest fel, te duci la mare și faci subzistență, ca pe front. Trebuie să-ți aperi rațiile, că nu se știe când vin ai tăi, să te scoată din încercuire

Sunt supărat pe autorități, pe cei care conduc turismul în România, pe mare nu mă pot supăra, uite, acuma când am scris despre ea, chiar mi-e dor deși am doar 5 zile de când am venit.

Haidi, pa!

P.S. Mai ușor cu pozele, da, că în mai toate apar eu și-ai mei sau prietenii de-au fost cu noi. Și n-am acceptul lor, așa că, asta e !

---

VIZUALIZĂRI: 2123 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI