ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.04.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2007
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Sulina, Sulina, Sulina…

Repet mereu, iar acum, la aproape 18 ani de la terminarea studiilor il rostesc degajat, cu foarte mare drag. Atunci fugeam cu totii de repartitia in Sulina, era cosmarul fiecarui absolvent, un fel de exilare la capatul tarii. Cei care ajungeau in Sulina, greu mai puteau pleca, in majoritatea cazurilor isi cladeau o familie, o viata departe de lumea dezlantuita a epocii moderne si dupa un timp se indragosteau de acel loc fara a mai vrea sa-l paraseasca vreodata. Acum cei care termina Academia, nu mai au frica repartitiei in Sulina. Pentru ca nu mai sunt nave! Daca in urma cu 20 de ani existau destule nave, o adevarata flota si nu existau case pentru cei chemati sa lucreze acolo, acum situatia este invers in contradictie cu transformarile care au avut loc in tara si implicit in Sulina.

Am fost de trei ori in acest superb oras, parca timpul a uitat sa inainteze, aceleasi case vechi, aceleasi stradute, magazine si oameni care iti zambesc cu drag. Aceleasi fete frumoase care iti fac cu mana zambind cu inteles, aceleasi barci pescaresti odihnindu-se langa faleza din centru.

N-am sa va povestesc despre istoria acestei localitati, este una dintre cele mai vechi asezari cunoscute, dupa unii primele izvoare datand din sec. VI i. e. n, dupa unii din primul secol al e. n. las istoricii sa se pronunte aici, important de stiut faptul ca a fost si este singurul oras din Delta care este si port la Marea Neagra. Mai multe informatii despre istoria interesanta a Sulinei, gasiti aici merita sa cititi, credeti-ma! .

Eu am sa va povestesc asa cum am perceput eu Sulina, cu bunele si mai putin bunele care caracterizeaza acest oras, cu povestile si frumusetile din jur cu bucuria de a descoperi locuri minunate, unice in tara noastra.

Din Tulcea se poate ajunge in Sulina doar cu vaporasul sau elicopterul. Au fost unii temerari care dincolo de Gorgova s-au aventurat cu masini 4x4, dar din cauza multitudinii de canale si nu in ultimul rand al Dunarii « crescute » au abandonat pe traseu sfarsind trase de tractoare sau de magari. Ce interesant sa vei un 4x4 tras de magari. Un bun amic indragostit de pescuitul in Delta mi-a spus ca exista totusi posibilitatea de a ajunge in Sulina, dar foarte greu si in anumite conditii avand totusi un tractor pe langa tine.

Cu elicopterul nu este cazul deocamdata, poate dupa ce castig la 6/49, ramane doar varianta vaporasului de altfel cea mai accesibila si cea mai frumoasa. Se poate ajunge fara probleme din Tulcea in Sulina, exista patru categorii de nave care transporta pasageri intr-un timp care nu depaseste 3 ore. Cele mai « lente » sunt navele clasice de pasageri, dar sunt cele mai cautate vara tocmai datorita puntii superioare unde se gasesc bancute si de unde se poate admira Delta in toata splendoarea sa. Mai exista navele rapide si catamaranele, unde timpul de sosire scade la 2 ore. Personal mie tot navele clasice imi plac datorita « aerisirii » si posibilitatii de a admira natura din exterior. Ultima categorie o reprezinta salupele rapide particulare care te pot duce oriunde in Delta pentru un cost pe masura, binenteles negociabil.

Pentru mai multe informatii despre transportul in Delta, orar si tarif accesati Transport delta.

Principalele atractii atunci cand calatoriti cu vaporul de departe flora si fauna reprezinta elementele principale de incantare, descoperim paduri intregi de salcii in amestec cu stejari sau plopi, stufaris, nuferi, dar si foarte multe plante agatatoare asa numita vita salbatica care se poate dezvolta foarte mult. Fauna este reprezentata in principal de o serie de pasari care traiesc doar aici in Delta, este vorba de cormorani, califari, gaste salbatice dar si pelicani sau vulturi albi. Berzele si egretele sunt cele mai des intalnite si in acelasi timp admirate, facandu-si cuib pe stalpii care insotesc canalul.

In comuna Partizani descoperim locul unde nava ucrainiana Rostok s-a scufundat dintr-o eroare mai mult sau mai putin intamplatoare. Dupa mai bine de 15 ani a reusit sa fie taiata si scoasa la suprafata, fierul vechi depus pe bratul Sfantu Gheorghe intr-un cimitir de nave iar canalul navigabil dragat si exploatat asa cum era inainte de 1991 cand s-a produs evenimentul.

Mai multe amanunte gasiti: Rostok.

Foarte des am intalnit alte nave comerciale dar si nave de pasageri, daca sunt doua nave mai marisoare ai o senzatie ciudata, parca ai da mana cu cei de pe nava care vine din sens opus, dar si mai ciudat cand navele sunt mai mici ii simti aspirati de nava proprie. Turistii fac plaje, iti fac cu mana, asculta muzica, danseaza, privesc natura, este o atmosfera placuta de vacanta. Mai greu pentru pescarii care stau pe malul canalului si incerca sa pescuiasca. In general in apropierea pontoanelor, a casutelor de vacanta a locurilor de campare se naviga cu o viteza mica tocmai pentru a evita producerea de valuri. Dar si asa pescarii sunt nevoiti sa se retraga, barcagii se feresc din calea navei pana cand valul siajului ii atinge si pe ei incercand sa-si pastreze echilibrul in barca.

Usor usor ajungem catre localitatea Maliuc, pe malul stang in aval, localitate unde se poate ajunge si cu masina pe DC 2 din Tulcea. De fapt cu masina se ajunge pana dincolo de satul Vulturul unde suntem nevoiti sa o lasam la umbra unui stejar pentru a traversa canalul cu o barca. Atentie insa, este drum negru dar practicabil.

Maliuc este considerata pe buna dreptate una dintre cele mai frumoase localitati din Delta, aici intalnim foarte multa liniste, poate doar stufarisul periat de vantul cald sa mai tulbure putin linistea care domneste, intalnim foarte multe canale, grinduri si ostroave, foarte multa vegetatie si fauna. Foarte multe pensiuni agro-turistice de 2, 3 si 4 margarete la preturi foarte accesibile si cu oferte dintre cele mai variate. Am un foarte bun prieten care ajunge an de an aici la o gospodarie de lipoveni, sta cate o saptamana si pescuieste odata cu ei, mananca cu ei, practic traieste viata lor iar acest lucru ii oxigeneaza cheful de viata. Sunt si pensiuni unde te simti rasfatat prin ceea ce ti se ofera, insa el prefera o viata mai aproape de realitatea Deltei.

Drumul continua catre Gorgova, de altfel si punctul terminus daca alegeti sa mergeti cu masina, drum care tine paralel cu bratul Sulina. De aici urmeaza canale si balti care fac imposibil accesul cu o masina obisnuita.

Pe partea dreapta dupa Gorgova intalnim o superba padure de plopi si un loc de campare preferat de foarte multi tulceni si nu numai. Practic in perioada mai-septembrie corturile sunt nelipsite in zona, uneori nu ai loc pe digul amenajat sa-ti mai montezi o lanseta. Sunt locuri de cazare si la pensiunile din Gorgova, multe dintre ele construite recent si cu bani de la UE.

Continuand drumul ajungem in localitatea Crisan, poate cea mai cunoscuta localitate in drumul catre Sulina, locul de care se leaga majoritatea concursurilor de pescuit judetean si national. Canalele sale adiacente, catre Mila 23 sau catre Caraoman, atrag periodic pe langa pasionatii de pescuit si foarte multi turisti dornici de relaxare si plimbare pe cele mai frumoase si ascunse canale si balti din Delta.

Intr-o perioada nu prea indepartata se pescuia foarte mult somn, salau sau stiuca. Din cauza braconierilor care nu respecta perioadele de pescuit pestele este din ce in ce mai putin si mai greu de gasit, asta pentru ca in multe dintre cazuri, autoritatile inchid ochii cand este vorba de cei care pescuiesc in perioada prohibitiei. De multe ori sunt obligati sa pescuiasca, n-au alt venit, trebuie sa manance sa supravietuiasca. Dar sunt si destui care din pescuit si-au facut adevarate averi si domnesc bine mersi.

Mai multe informatii despre oportunitatea zonei Crisan: gasiti aici.

Si aici descoperim o sumedenie de pensiuni noi construite, multe dintre ele cu piscina, dar se mai pastreaza si vechile case lipovenesti vizibile daca navigi pe bratul Sulina. Am descoperit si un restaurant rustic cu masute din lemn si umbrelute din stufaris, mesele ocupate in intregime iar copii de pe marinea canalului ne faceau cu mana. Frumos, mi-am repetat mereu ca trebuie sa-mi aduc familia macar pentru cateva zile, dar pana acum n-am reusit. Uf, viata asta este mult prea scurta, vrem sa facem atatea dar constatam ca n-avem timp. Dar le voi duce!

Usor usor se ajunge in Sulina, cel mai de jos oras din Romania, doar 3, 5 metri fata de nivelul marii, un oras numit de foarte multi capat de tara.

Pentru multi turisti care ajung in Sulina, imaginea prezentata este a unei localitati care se zbate sa supravietuiasca in labirintul creat de legislatia Biosferei dar fara banii necesari pentru a pune in practica cele 3 mari proiecte pentru transformarea orasului si a zonei intr-un punct de interes international. In jurul Sulinei traiesc aproximativ 3400 de specii multe dintre pasari unice in lume, dar si o importanta fauna acvatica, dupa mai multe rapoarte 98% din fauna acvatica a Europei. Fauna este alcatuita din peste 1000 de specii si subspecii, multe dintre ele unice in lume. Cu toate aceste Sulina arata la fel ca acum 30 de ani, nu exista o sosea de legatura cu orasul Tulcea, sistemul de canalizare este invechit si nu mai poate face fata, multe dintre blocuri sunt goale, darapanate, abandonate, stau sa cada, pe timpul iernii mai ales cand ingheata Dunarea alimentarea populatiei cu cele necesare este foarte nevoioasa, dispensarul medical este slab dotat si nu mai face fata cerintelor actuale, predomina cainii vagabonzi iar saracia o intalnesti la tot pasul. Dureros nu? Orice tara ar face totul daca ar avea aceasta comoara, noua ne este mai comod sa o lasam asa pana cand ne vom trezi intr-o zi ca nu mai avem Biosfera, fauna, flora, civilizatia dispare. Sunt tari care fac bani seriosi din turism prezentand cateva pietre sau un lac iar noi avand aceste frumuseti unice in lume nu miscam un deget. Gata am terminat, m-am revoltat, m-am linistit.

Sulina are si foarte multe lucruri frumoase de prezentat si asta pentru simplul motiv ca nu si-a pierdut identitatea de a ramane singurul oras din Delta port la Marea Neagra. Altfel spus Sulina este singurul oras din Romania unde intalnesti atat Delta cat si marea.

Unul dintre cele mai splendide locuri de vizitat aici este Padurea Letea situata langa comuna C. A. Rosetti, una dintre cele mai frumoase rezervatii naturale din tara noastra. Din Sulina se fac excursii cu trasura si mai nou cu ATV-ul, distanta nu este foarte mare dar efortul merita. O nebanuita frumusete alcatuita din frasini, stejari, plopi, vita salbatica ni se dezvaluie privirilor, este una dintre zonele cele mai conservate din Delta, unde traiesc bucurandu-se de viata diferite specii de pasari si animale salbatice. Pentru mai multe informatii: click aici.

O alta frumusete particulara a acestor locuri o reprezinta plajadeosebit de frumoasa si salbatica. Cine nu a auzit de plaja Sulina si plaja Sfantu Gheorghe, singurele cu nisip foarte fin si cu apa foarte curata. Sunt foarte multi turisti care isi amplaseaza cortul pe plaje raman cate o saptamana pentru a se bucura de salbaticia si linistea naturii. Aici lumea se saluta, se ajuta reciproc, convietuiesc departe de aglomeratia si poluarea marilor orase.

Din pacate am intalnit si cazuri cand tineri teribilisti vor sa faca cate un chef pe plaja uitand a doua zi sa-si stranga gunoaiele, lasand in urma lor pet-uri si gunoaie. Desi atentionati nu-i intereseaza, asta este educatia care o primesc... citeam ieri un ecou si cineva spunea ca peste ani acesti tineri vor povesti « Istoria manelelor » nu valorile acestei tari. Asa este! Din fericire nu sunt toti asa.

Rasaritul aici este magnific, punctul cel mai estic al Romaniei atrage foarte multi indragostiti iar cand acea dragoste este impartasita si pentru natura superba din jur atunci visele se pot concretiza intr-o frumoasa si neuitata poveste de iubire de la malul marii sau din delta.

Un alt punct de atractie sunt cele doua faruri de aterizare din Sulina, cel vechi din apropierea localitatii si cel nou amplasat aproape de plaje, la bara Sulina. Daca cel nou, construit in anul 1980, se poate vizita doar daca vorbiti cu maistrul care are grije de el, cel vechi, devenit muzeu din anul 2003 este vizitat de aproape orice turist care trece prin Sulina. Demn de retinut faptul ca a fost primul far construit in tara noastra la inceputul secolului XIX de catre Imperiul otoman si a servit pana in anul 1980 cand a fost dat in folosinta farul nou, datorita indepartarii treptate a radei Sulina. Farul, inalt de 17 metri adaposteste si un muzeu unde descoperim cu interes informatii referitoare la constructia farului, la utilitatea sa in cel de-al doilea razboi mondial, precum si foarte multe fotografii din diferite perioade ale functionarii sale, dar si foarte multe obiecte care i-au apartinut scriitorului Eugeniu Botez sau asa cum il stie toata lumea Jean Bart.

Mai multe informatii gasiti aici

Alte obiective de vizitat sunt:

- Cimitirul maritim, insa nu va ganditi ca descoperiti aici epave din diferite perioade, este un cimitir vechi care este impartit in mai multe sectiuni: cimitirul crestin, cimitirul evreiesc si cel musulman. Aici isi gasesc somnul vesnic foarte multi amirali ai Flotei Regale, ofiteri cu rang inalt, ingineri si arhitecti. Este amplasat la iesirea din Sulina pe drumul catre farul nou.

- Biserica greceasca una dintre cele mai vechi constructii din Sulina, adaposteste icoane foarte vechi localnicii cred ca sunt facatoare de minuni, insa din pacate arata jalnic, este nevoie de consolidari si implicit de bani.

-Farul vechi - Observator amplasat pe malul stang al Dunarii, actualmente intr-o degradare accentuata isi pierde din valoarea istorica datorita lipsei fondurilor. Este ceva mai dificil de ajuns la el, trebuie traversat pe celalalt mal si de acolo drumul devine mai dificil, este un dig destul de vechi care in momentul cand Dunarea se umfla dispare cu totul, astfel incat accesul la far este imposibil. Dar cei dornici de aventura il pot vizita, se poate ajunge chiar pana sus, sub cupola.

Daca ajungeti aici nu va faceti probleme in ceea ce priveste cazarea. Se gaseste pretutindeni, de la localnicii foarte ospitalieri, pana la cele mai noi pensiuni construite sau renovate recent. Totul este sa veniti, sa petreceti cateva zile in acest mirif loc, sa descoperiti minunatii oameni care traiesc de o viata aici, istoria localitatii. Va veti indragosti si veti reveni mereu!

Inchei cu speranta ca n-am plictisit prea mult, tragand un nou semnal de alarma pentru unul dintre locurile protejate Unesco dar ignorate de catre autoritati, ignorate de interesele mai mult sau mai putin meschine ale celor care vor sa se imbogateasca distrugand aceste ecosisteme unice in lume.

Haideti sa privim cu mai multa dragoste catre Delta Dunarii, catre acest loc minunat pe care foarte multi si l-ar dori, este nevoie de mult suflet si multa dragoste pentru a conserva si infrumuseta ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Suntem un popor care traim din traditii, ne respectam istoria, ne repectam valorile; suntem un popor care ne unim pentru o cauza, totul este sa ne dam mana si de aceasta data pentru a salva Delta noastra! Pentru a ne respecta natura!

Vacante frumoase oriunde va veti afla!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 29.04.10 14:29:38
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 28179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Turnul de apa din localitatea Sulina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

goagal
[29.04.10 14:36:33]
»

bravo pepsi70 ro... un vot pt. o prezentare completa... o zi buna...

presario
[29.04.10 14:53:08]
»

pepsi - foarte buna prezentarea Sulinei.

Votul nr 6.

laurentiucapac
[29.04.10 15:03:37]
»

7,

Imi este dor de Sulina. Auzisem de la unul si de altul despre ce a mai ramas si nu vroiam sa cred.

Langa far era o carciuma, odata in vremuri, cea mai buna hamsie si vin alb la litru, 16 tzatze ii spuneam stropit cu apa minerala la sticla tot de 1litru.

Andox
[29.04.10 15:09:52]
»

Frumos, mi-am repetat mereu ca trebuie sa-mi aduc familia macar pentru cateva zile, dar pana acum n-am reusit

De vreo 5 ani ma "chinui" sa ajung in Delta si de fiecare data intervine ceva.

Si cred ca nu ar trebui sa mai aman prea mult timp mai ales ca acum ne-ai oferit si un mini ghid al zonei.

Mersi.

lizuk
[29.04.10 15:29:36]
»

pepsi, grozav! felicitari!

Imi doresc de atata timp sa ajung la sulina, dar tocmai pentru ca mi se pare mai greu cu accesul am tot lasat-o pentru "data viitoare". Care sper sa vina cat de curand...

zangela69
[29.04.10 15:33:48]
»

descrierile tale despre dobrogea (anterioare) si delta sunt absolut incantatoare. am votat cu drag si cu speranta ca voi ajunge curand sa impartasesc aceleasi impresii dupa ce voi vizita aceste minunate locuri.

balasa violeta
[29.04.10 16:00:02]
»

Cat de frumos ne-ai povestit ! In timp ce citeam te comparam cu Panait Istrati. Ne-ai plimbat peste tot, mi-au placut fetele oamenilor de la inceput, nu imi place saracia si indolenta . Sa speram ca se vor rezolva toate ca altfel...PACAT! Mi-a placut si istoricul , drept pentru care am votat ca atare.

georgiana
[29.04.10 16:22:35]
»

Votul norocos, cu numarul 13 va zbura catre Delta Dunarii pe care, inca, nu am reusit sa o vizitez, spre rusinea mea!

Niciodata nu-mi ajung zilele de concediu!

Imi da cineva imprumut???

Mi-am cumparat si harta, de vreo 3 ani, cu gandul ca asa voi ajunge mai sigur dar... ''s-a inventat'' cuvantul Grecia si... atat!

Foarte frumoase pozele tale!

krondia*
[29.04.10 17:02:43]
»

Informatii foarte pretioase pe care cu siguranta nu le-as fi gasit de una singura si pe care chiar le cautam zilele astea... Impresiile tale au venit chiar la momentul potrivit, iti multumesc cu un vot si... mai vreau... poate asa ajung si eu in acest loc binecuvantat de natura.

cc_iordachescu
[29.04.10 18:27:46]
»

Superb!

Citind cele scrise de tine m-a apucat un dor nebun de plaja Sulina şi amintirea verilor petrecute aici demult, înainte de 1989, mi-a trezit dorinţa de a revedea aceste locuri.

Un vot care pare mic pe lângă frumuseţea celor scrise de tine!

biancuta
[29.04.10 18:36:55]
»

Foarte frumoasa si completa descrierea. Inca un loc superb in care nu am ajuns. Un vot mare, atat cat pot da.

alinutzza140*
[30.04.10 09:17:23]
»

Votul cu numarul 18.

Povestiti foarte frumos.

ciocani elena*
[30.04.10 10:55:25]
»

Un vot mare si de la mine.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[30.04.10 12:28:44]
»

Multumesc tuturor pentru aprecieri, Delta va asteapta!

kmy
[30.04.10 13:07:40]
»

Nu pot sa cred ca nu ti-ai adus familia in Delta. Nu cred ca poti fi atat de egoist sa te bucuri doar tu de frumusetea acestor locuri...

O dată a fost suficient să ajung acolo şi m-am îndrăgostit iremediabil de frumuseţea locurilor de pe braţul Sulina, de simplitatea localnicilor şi de mîncarea pescărească. Este ca o boală de care n-o să mă mai vindec niciodată.

An de an merg la Gorgova la o familie foarte de treaba care a contribuit la contaminarea mea cu virusul -"dragoste de Delta."

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[30.04.10 13:28:21]
»

@kmy, crede-ma n-am fost egoist, n-as pleca nicaieri fara familie, acolo am fost cu job-ul, cu nava. Pe undeva bucuria de a vedea locuri noi a fost limitata. Tocmai pentru ca n-am avut familia cu mine...

pepsi70roAUTOR REVIEW
[30.04.10 17:59:55]
»

webm, te rog atasaza aceasta melodie in ton cu frumusetea Deltei. Multumesc!

http://www.trilulilu.ro/Hiperion/e20fd30f8f4973

webmasterXY*
[30.04.10 20:51:52]
»

Ok, auditie placuta!

Diaura*
[30.04.10 21:04:11]
»

Daca nu as fi fost in delta, poate nu as fi inteles, sau nu as fi crezut povestea ta. Dar te inteleg si iti dau dreptate; delta merita iubita.

geosler
[30.04.10 22:57:51]
»

La Sulina nu am ajuns inca, dar am fost in Delta si randurile scrise de tine mi-au adus aminte de frumusetea si unicitatea acestor locuri, ce o data vizitate nu le uiti toata viata.

Un vot pentru o prezentare f. utila pentru cei care vor sa descopere Delta.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[02.05.10 18:51:12]
»

Frumos, sensibil, amplu review, asa cum ne-ai obisnuit de fiecare data! Desi n-am avut ocazia sa ajung in acea zona, dupa cat de frumos si minutios ai scris, ne faci sa ne schimbam planurile de concediu pentru vara aceasta si sa alegem zona Deltei. Ca doar din review-urile unor oameni minunati, care stiu cu adevarat sa scoata in relief frumusetile patriei, putem sa ne convingem ca merita cu adevarat vizitat orice coltisor al tarisoarei noastre. Bravo, pepsi si un vot, desi cam cu intarziere, si de la mine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creivean
[25.05.10 11:59:44]
»

Editat, webmasterii au luat măsurile scontate de mine în urma ecoului.

Sanziana
[25.05.10 12:57:59]
»

uite ca pe asta o ratai. ai idee de cand imi doresc sa ajung in zona? poate se concretizeaza candva o intalnire si in Delta,eu as fi prima care se inscrie

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinutzza140*, balasa violeta, biancuta, chelie_d, ciocani elena*, creivean, dananecula, Diaura*, georgiana, geosler, kmy, krondia*, laurentiucapac, lizuk, zangela69
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Deltă:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.71604084968567 sec
    ecranul dvs: 1 x 1