O vacanta plina

TIPĂREȘTE

In primul rand trebuie spus ca insula nu seamana cu Grecia (cel putin cu ce am vazut eu din Grecia). Vegetatia este abundenta (trestii inalte de peste 5 metri, eucalipti, bananieri si alte plante exotice pe langa obisnuitii maslini, smochini, portocali sau lamai) cum numai prin filme am vazut in Caraibe.

Drumurile sunt cam aiurea, abrupte, inguste si cam prost intretinute, mai ales la capitolul indicatoare (acoperite de vegetatie sau de-a dreptul lipsa). GPS-ul cam vechi, rarele indicatoare, o harta si sfaturile catorva turisti intalniti in drum m-au invartit vreo doua ore in cerc in prima zi si doar din intamplare (sau pentru ca insula este mica) am reusit sa gasim drumul bun. In special in sate strazile sunt foarte inguste, cu multe portiuni unde nu incap doua masini una pe langa alta (spunea cineva pe vreun site ca vazuse cum si-au dat mana soferul unui autocar si un bastinas aflat la geamul unei case – si inclin sa cred ca este absolut plauzibil). Daca stai insa pe drumul principal (care duce din sud, de la Lefkimi, la Corfu Town si apoi ocoleste nordul insulei pentru a se intoarce in capitala dinspre Paleokastritsa) nu cred ca sunt probleme, chiar daca si asta are latimea unui drum comunal de la noi.

Plaje se gasesc de toate felurile (cu nisip, cu pietricele, cu lut, cu pietre mai mari sau chiar cu “pardoseala” de piatra). Cele din zona centrala muntoasa a insulei sunt inguste si adesea lungute, insa beneficiaza de peisaje foarte spectaculoase. Favoritele noastre au fost Glyfada si, cativa km mai la sud, Kontogialos (Pelekas), plaje cu nisip pe partea de vest a insulei. Accesul la aceste plaje se face pe niste “ulite” de beton foarte abrupte ce solicita la maxim cauciucurile, franele si nervii pasagerilor.

Tot pe partea de vest este si Paleokastritsa, o localitate amplasata intr-o zona plina de golfuri si golfulete superbe. Plajele accesibile cu masina nu m-au impresionat foarte tare fiind acoperite cu pietre cam incomode pentru spatele meu. Mai interesant a fost pe sub apa caci fundul pietros parea sa fie pe placul mai multor feluri de pesti.

Tot in Paleokastritsa se poate inchiria o barca (recomand 200%) cu care sa pleci pe plajele inaccesibile sau greu accesibile de pe uscat. Cred ca in fiecare golf este cate o ghereta pentru inchirieri si am mai vazut ca au birouri si pe strada principala. Preturile pleaca de la 50 euro pe zi la care se adauga benzina – inca 20 de euro (teoretic platesti in functie de cat consumi insa, in practica, la intoarcerea in port proprietarul sau ajutorul scutura canistra ce are rolul de rezervor, mimeaza efectuarea in cap a unor operatiuni matematice ce implica formule cu integrale si limite si tot 20 de euro iti cere indiferent ca ai forjat motorul la viteza maxima toata ziua sau te-ai plimbat pana la plaja si inapoi). Au tot felul de barci, mai mici sau mai mari, mai lente sau mai rapide, asa ca se gasesc optiuni ce pot duce si doua-trei familii. In schimbul banilor primesti o lectie super-rapida de pornit/oprit motorul, aruncat/ridicat ancora sau acostat pe plaja, o harta pe care sunt marcate locurile ce merita vizitate si o informare meteo (in cazul nostru ne-au recomandat sa mergem pe unele plaje in prima parte a zilei doarece dupa pranz urma sa se inteasca vantul si sa apara valuri mari si, mai apoi, sa ne retragem pe plajele din golfuletele de pe langa Paleokastritsa). Toata experienta – fiind si prima nautica pentru noi - a fost de neuitat. Eu si Stefan am facut cu randul pe capitanul la carma iar fetele s-au facut mici de tot in fundul barcii, albe la fata si portocalii la vestele de salvare, tipand la noi sa nu acceleram sau sa nu mai spargem valurile. S-au mai linistit cand am aruncat ancora langa o plaja ferita de vant unde ne-am balacit, ne-am scufundat si chiar am prins si pestisori cu plasa de prins fluturi. Siesta - la umbra, pe barca, leganat de valuri si racorit de briza. Iar senzatia de libertate pe care o ai cand nu trebuie sa iti strangi bagajele ca sa te muti in alta parte merita mai mult decat i-am platit aluia pentru barca. Ca recomandare – de dimineata trebuie luat pe barca apa si mancare pentru ca pe superbele plaje la care ai acces nu se gaseste nimic de cumparat.

Alta plaja renumita este Canal d’Amour in Sidari, in partea de nord-vest a insulei. Mai mult decat frumoasa este neobisnuita, o limba de apa inghesuita intre doua maluri inalte de argila. Toata acea parte de tarm este alcatuita din argila iar apa, cel putin cand am fost noi, era cam tulbure. Noi am ajuns dupa amiaza intr-o zi in care plouase dimineata si tot era cam inghesuiala – plaja in sine nu este deloc mare, dar mai poti intinde un cearsaf si pe unul din cele doua maluri. Tot pe acolo am mai oprit la o plaja in Agios Stefanos, larga si intinsa dar acoperita de un lut fin – probabil adus de un mic rau ce se varsa in mare (si in care am vazut o gramada de broscute testoase salbatice).

O alta zi am petrecut-o la Kassiopi, in partea de nord-est a insulei. Aici am gasit doua plaje bolovanoase, nu prea mari, al caror specific este dat de privelistea ce se deschide spre Albania. Apa era adanca imediat langa mal iar printre oameni se invartea un mic banc de pesti marisori, lucru care ne-a tinut ocupati ceva vreme. La sud de port (plajele de mai sus sunt in stanga portului, spre nord-vest) o carare merge de-a lungul malului si trece pe langa multe plaje mici si discrete unde te poti bucura in liniste de soare, mare sau chiar pescuit.

Alte plaje, in statiunile de la nord sau la sud de Corfu Town, le-am vazut din mersul masinii: cam toate pareau sa fie la fel, lungi, nu prea late, acoperite de pietricele, cu un inconvenient major din punctul meu de vedere – soseaua, aglomerata, zgomotoasa si mirositoare, a fost construita foarte aproape.

Alte plaje ce pareau sa fie interesante sunt in partea de sud a insulei (este un lac rezervatie naturala si intre el si mare este plaja) dar nu am mai avut timp sa ajungem si acolo.

O alta destinatie ce nu trebuie ratata este Aqua Park-ul, cred ca in Agios Ioannis (oricum este singurul de pe insula, la vreo 15 km de capitala spre Paleokastritsa). Este imens, cu tot felul de tobogane pentru toata lumea, lazy river-uri unde plutesti pe colaci imensi, jacuzzi, piscina cu valuri, corabii de pirati ce iti toarna apa in cap si tot felul de alte chestii. Ce mi-a placut in mod deosebit este faptul ca toboganele de dificultate medie, deci cele mai solicitate, sunt intinse printr-o padurice de arbori mai mult sau mai putin exotici, lucru ce face coborarile si mai interesante. Alta chestie de neimaginat pentru noi – sa iti lasi lucrurile langa sezlong, sa mergi sa te murezi cateva ore aiurea prin parc si sa le gasesti la fel cum le-ai lasat cand te intorci. Ca preturi, nu a fost ceva de speriat, 4 persoane (doar 3 platitori, ca Maria nu era la vremea respectiva suficient de inalta ca sa plateasca) bilete de intrare, masa de pranz (drept ca mai mult am ciugulit decat am mancat, pizza sau ceva) si bauturi - totul in jur de 100 de euro. Ca timp, ne-a mancat toata ziua – am intrat cand au deschis poarta si am iesit cand ne-au data afara – si tot nu ne-a fost de ajuns.

Cam asta despre actiunile de dimineata.

Insula este plina de locuri ce merita sa fie vazute asa ca dupa amiaza si seara o luam la plimbare, cu masina sau pe jos.

In primul rand spre capitala. In Corfu Town, pe langa port, sunt concentrate cele mai importante obiective: Old Fortress (priveliste superba, de sus se vede portul, orasul, Pantokratorul – cel mai inalt varf de pe insula, muntii de la sud de oras, si totul este inconjurat de albastrul incredibil al cerului si al marii), New Fortress (cetatea-bar – in gradina cetatii, in varf este amenajata o crasma la care se plateste intrarea dar unde primesti ceva rachiuri “gratis” – nu am dat curs ofertei ca eram sofer), palatul guvernatorului (intr-una din seri am nimerit la un concert de muzica clasica organizat pe treptele din fata sa), Liston – o piata uriasa in fata palatului.

Stradutele inghesuite dintre palatul guvernatorului si New Fortress sunt pline de magazine, buticuri si restaurante, o zona colorata prin care si mie imi placea sa ma plimb, darmite fetelor.

In sudul orasului se afla aeroportul insulei. Aici era o alta destinatie favorita pentru plimbarea de seara. Pista aeroportului se termina in mare, mai exact intr-un golfulet pe care localnicii l-au “inchis” cu un mic pod pietonal – Kaiser’s Bridge. Aici stateam la apus, cu fundul pe balustrada de beton, cu ochii fugind de la capturile pescarilor de ocazie de pe pod la silueta bisericutei albe tipic grecesti ce pare ca pluteste langa malul stang ori la conturul in forma de soricel al insulitei Pontikonisi aflata la intrarea in golf, asteptand cu nerabdare sa mai vina la aterizare un avion. Momentul in care un urias metalic iti trece pe deasupra capului la cativa zeci de metri (putini), te asurzeste cu urletul motoarelor si te nauceste cu jetul de aer este de nedescris. Iar acel pod ingust, peste care treceau permanent oameni si avioane, a avut pentru noi un efect hipnotizant, facandu-ne sa revenim aproape in fiecare seara si sa ni-l amintim de fiecare data cand vorbim despre Corfu.

Mai spre sud de Corfu Town, pe partea estica a insulei, am fost intr-o dupa-amiaza la Achilleon, palatul imparatesei Sisi. Am ajuns cam spre sfarsitul programului, nu mai era inghesuiala si ne-am plimbat in voie prin incaperile si gradina decorata cu multe statui ale personajelor mitologice, prilej numai bun sa mai cauti prin minte sau sa inventezi raspunsuri la intrebarile de genul “Cine a fost Achille asta, tati? ”.

Tot pe aproape de Achilleon am fost intr-una din zile la Muzeul Marii. Un mare scafandru, scufundator sau cercetator grec, originar din Corfu, dupa ce a umblat pe sub toate oceanele lumii s-a intors acasa si a organizat un mic muzeu. Am vazut acolo multe scoici de tot felul, schelete, rechini si alte vietati marine moarte. Nenea care incasa banii si o facea pe ghidul a fost foarte de treaba. La sfarsitul vizitei i-a pus pe cap lui Stefan o palarie (despre care zicea ca apartinuse australianului aluia de pe National Geographic care a murit intepat de o pisica de mare) si l-am fotografiat pe post de explorator cu un rechin in brate in timp ce Maria a refuzat hotarata sa pozeze in chip de sirena ori afrodita iesind dintr-o scoica uriasa. Fara sa fie ceva “uau! ”, merita sa pierzi aici o jumatate de ora – mai mult nu ai ce face inauntru.

Pe partea de vest a insulei peisajul este mai salbatic. Aici am fost de mai multe ori in Pelekas, un mic satuc de munte, mai civilizat decat altele, adica mai dotat la capitolul restaurante. Locul favorit pentru masa de seara era aici, la restaurantul Pantera Roz, superb amplasat pe marginea prapastiei – cu o priveliste deosebita spre mare. Papa bun si mai ieftin decat in zonele mai “turistice”, cuptor cu lemne pentru pizza deschis privirilor, la plecare cate o mica atentie pentru copii – au primit cate o minge de plaja cu Pantera roz. Tot in Pelekas se gaseste si Kaiser’s Throne, un punct de belvedere de unde se vede mare parte din insula (din ziua in care am urcat acolo nu am mai avut probleme de orientare). Tot prin Pelekas ma puneau cei mici sa trec sa cumparam bougatsa cu vanilie, o placinta/prajitura nemaipomenita – chiar si in ziua in care am plecat de pe insula a trebuit sa fac un ocol sa isi faca rezerve pentru drum. Poate se gaseste si in alte parti, dar aia din Pelekas, de la una din patiseriile de acolo era cu adevarat deliciooasa!

Alt loc ce nu trebuie ratat este Angelokastro, o fortareata construita pe varf de munte deasupra Paleokastritsei. Peisajul este salbatic iar de sus, din cetate, se vede superb tarmul dantelat al insulei.

Cam astea sunt locurile pe care le-am vazut noi in 10 zile. Am mers cu masina pe insula cateva sute de km, poate chiar spre 500 (nu am simtit ca au fost asa de multi). Am trecut cu ferry la Lefkimi (mai scurt si mai ieftin). Am stat in Ermones, pe tarmul vestic, la nenea Giorgios care ne-a inchiriat un apartament situat pe un mic platou, la inaltime, cu vedere la mare. Dimineata ieseam pe terasa si mirosul eucaliptilor din gradina te dadea pe spate.

Am mai citit inainte de a merge in Corfu ca apa pe partea vestica este sensibil mai rece decat in est. Poate ca da, dar nu am avut probleme sa intram in apa in niciuna din zile – mai mult chiar as spune ca a fost perfecta (sfarsit de august, inceput de septembrie). Vremea a fost cam schimbatoare, cred ca aproape in fiecare zi a plouat cate un pic dar, cu toate astea, am fost in fiecare zi la plaja.

Insula este renumita pentru kumquat – niste miniportocale foarte aromate - din care fac corfiotii tot felul de chestii menite sa iti ia banii. Le-am gustat in varianta confiate si, mai mult nevasta-mea, in varianta lichior. Ea zice ca e grozav (ceva gen limoncelo), eu cred ca tot afinata mea e mai buna. Am gustat, in schimb, in forma naturala, toate fructele ce cresteau, salbatice sau nepazite, pe coastele sau gardurile din Corfu. Merita sa opresti masina pe marginea drumului si sa golesti de fructe un smochin salbatic, la fel cum merita sa iti amintesti de copilarie si sa furi un ciorchine aromat de struguri de pe gardul grecului. Iar aroma lamaii culese direct din copac este de nedescris fata de ce cumparam noi din supermarket.

Ca turisti – englezi in nord si in sud, rusi peste tot. La mancare, preturi mai mari si calitate mai putin la locurile cu vad (Corfu Town, Paleokastritsa), se mananca mai bine in satele mici (nu tin minte sa fi platit vreodata mai mult de 30 de euro pentru 4 persoane).

Cam asta ar fi ce mi-a ramas in minte din Corfu. Vacanta placuta va doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 2929 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI