Câte ceva de prin Camerun

TIPĂREȘTE

Citatul zilei-Europenii au ceasul iar noi timpul- proverb african 

Câte ceva de prin Camerun sau cum ne-am petrecut ultimele trei zile!

Foarte rapid s-a terminat scurtul sejur din Republica Centrafricană și a început lungul drum spre casă. După ce ne-am luat la revedere de la gazdele noastre ne-am suit în șalupe  și am traversat iar râul Sangha de data asta în aval. Evident a trebuit să facem iar formalitățile vamale, iar de asta s-a ocupat ghidul nostru Clement. Nici de data asta nu s-a uitat nimeni la fețele noastre să vadă dacă suntem exact persoanele din pașaport. Intrarea în Camerun s-a făcut exact după același tipar.

Urmau trei zile pe drumuri prăfuite până în Yaounde de unde aveam zborul spre casă. Am oprit de fiecare data în aceleași orașe ca la ducere, cu mențiunea că de data asta am și văzut câte ceva din Camerun.

Prima noastră oprire a fost la pigmei, ultimii oameni ce trăiesc doar în pădure și cunosc toate secretele acesteia. Webster’s Third New International Dictionary arată că pigmeii sunt „persoane mici din Africa ecuatorială, având înălţimea sub un metru şi jumătate, ... care vorbesc limba celor mai apropiaţi vecini“. Se crede că pigmeii din Africa nu au aceeaşi origine cu populaţia negrito (care înseamnă „negri mici“) din Oceania şi sud-estul Asiei.

Termenul „pigmeu“provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „distanţa de la cot la încheieturile degetelor“. Pigmeii sunt cunoscuţi ca vânători şi culegători. Se estimează că, în toată lumea, populaţia pigmee depăşeşte cu puţin cifra de 200 000.

Serge Bahuchet şi Guy Philippart de Foy ne oferă mai multe detalii interesante în cartea lor Pygmées — peuple de la forêt (Pigmeii: oamenii pădurii). Aceştia spun că pigmeii trăiesc în inima pădurilor din Republica Congo, Republica Democratică Congo, Gabon, Camerun şi Republica Centrafricană şi pot fi găsiţi chiar şi la mari distanţe înspre est, în Rwanda şi Burundi.

Nimeni nu ştie cu exactitate de unde au venit pigmeii sau când au sosit. Ei nu folosesc niciodată termenul „pigmeu“ca să se identifice. În Republica Centrafricană li se spune, în general, baBinga, însă în alte ţări sunt cunoscuţi sub numele de baKola, baBongo, baAka, baMbènzèlè, baTwa şi baMbuti.

Noi i-am vizitat pe cei din Camerun care fac parte din tribul BaAka! Ei au fost anunțați în prealabil de venirea noastră și ne-au așteptat cu o ceremonie, cu muzică și dans. De la drumul principal am mers preț de vreo jumătate de oră până am dat de ei. Muzica se auzea de la depărtare. După spectacolul de început, am trecut fiecare pe la așa numitul rege,cel mai bătrân om din trib, pentru a primi binecuvântarea acestuia. La final ne-a dat să gustăm o licoare, dar foarte puțini au avut curajul să o încerce. După acest ritual ne-am împrietenit și cu restul tribului.

Aceştia trăiesc în nişte colibe surprinzător de mici, asemănătoare unor cupole, având o singură deschizătură, suficient de mare ca să se poată târî înăuntru. Femeile construiesc colibele, folosind ramuri şi frunze adunate din pădurea învecinată. În jur de 10–15 colibe sunt aşezate în cerc. Acestea sunt doar nişte locuri de dormit sau adăposturi folosite când plouă torenţial. Viaţa cotidiană se desfăşoară afară.

Toți membrii tribului sunt impodobiți cu frunze și ramuri de copac. Aceștia sunt extrem de prietenoși și de fericiți să ne întânească. Singurele animale domestice pe care pigmeii le ţin sunt câinii. Aceştia îi însoţesc la vânătoare. Şi sunt multe animale de vânat! Ele pot fi găsite peste tot, de la sol şi până în vârful copacilor. După cum arată cartea Pygmées — peuple de la forêt, ei vânează păsări, maimuţe, elefanţi, bivoli, rozătoare, antilope, porci sălbatici, veveriţe şi multe alte animale. Un câine fidel este absolut necesar pentru un vânător.

În general, bărbaţii se ocupă cu vânatul, iar femeile cu culesul, adunând aproape tot ceea ce se găseşte în pădure: ciuperci, rădăcini, frunze, nuci, insecte, termite, miere sălbatică şi, să nu uităm, îndrăgitele lor omizi. Toate acestea le sunt necesare pentru alimentaţie şi pentru comerţ. Vecinii lor africani, numiţi adesea les grands noirs (negrii înalţi), depind în mare măsură de pigmei pentru a obţine aceste produse. În schimbul lor, ei le dau oale, tigăi, macete, unelte ca topoare şi cuţite, sare, ulei de palmier, manioc, banane verzi şi, din păcate, le mai dau şi tutun, alcool preparat pe plan local şi un fel de cânepă indiană din care se face haşiş. Ultimele trei produse constituie o mare problemă pentru aceşti oameni umili. Adesea, ei fac datorii ca să le obţină şi, încetul cu încetul, îşi distrug viaţa.

De obicei, bărbaţii sunt monogami. Cu toate acestea, ei divorţează sau se separă cu uşurinţă pentru a trăi cu o altă parteneră. Tatăl sau cel mai bătrân membru al taberei este cea mai respectată persoană. El nu comandă, însă sfatul său este, de obicei, ascultat. Se vede cu ochiul liber că pigmeii îşi iubesc copiii. De multe ori, mama şi tatăl ori frații mai mari îşi poartă cu ei bebeluşii. Micuţii sunt mereu în contact cu ambii părinţi, indiferent unde se duc aceştia şi ce fac: lucrează, vânează sau dansează.

Noaptea, bebeluşul doarme între cei doi părinţi. În timpul zilei, părinţii, fraţii, surorile, unchii şi bunicii îi supraveghează pe micuţi şi, în plus, sunt atenţi la tot ce se întâmplă în tabără. Se obişnuieşte ca părinţii şi rudele să se viziteze foarte des. Toate acestea menţin legăturile familiale strânse. În societatea occidentală, legăturile familiale sunt adesea slabe sau se destramă, însă aici lucrurile stau cu totul altfel.

Deşi trăiesc departe de vecinii lor africani, pigmeii întreţin cu aceştia relaţii economice. Pe lângă faptul că de multe ori intră în contact cu ei prin intermediul comerţului, pigmeii sunt solicitaţi adesea să lucreze ca muncitori pe plantaţiile de arbori de cafea şi de cacao. Probabil că ei lucrează câteva săptămâni, primesc plata, după care dispar pentru un timp îndelungat în inima pădurii. Cine ştie, poate cafeaua pe care am savurat-o în dimineaţa aceasta a trecut prin mâinile unor pigmei din Camerun

BaAka sunt persoane religioase, însă superstiţiile şi tradiţiile le domină viaţa religioasă. Ei îşi practică ritualurile acompaniaţi de muzică, cântând  şi dansând.

Este ceva obişnuit ca unii oameni să-şi bată joc de pigmei sau chiar să-i privească cu dispreţ, considerându-i inferiori şi nu prea inteligenţi. Însă Patrick Meredith, profesor de psihofizică la Universitatea Leeds, Anglia, a declarat: „Dacă i-aţi vedea pe pigmei în mediul lor natural, construind poduri din liane şi ducând o viaţă fericită, v-aţi întreba probabil ce înţelegeţi prin inteligenţă“.

Astfel acești pigmei din tribul BaAka ne-au arătat cite ceva din deprinderile lor. Întăi regele sau mai bine zis șeful tribului ne-a dat un test de îndemânare și inteligență, ne-a croit din liane un joc pe care trebuia să-l rezolvăm. Evident că niciunul dintre noi nu a reușit spre hazul tuturor celor din trib. În schimb șeful tribului l-a rezolvat imediat în aplauzele tuturor.

Apoi ne-au arătat cum fac focul prin frecarea a două lemne. Pare ceva lesne, dar este complicat fără instrumente. Ultima repezentație a fost cea în care doi tineri s-au suit în copac și apoi s-au dat pe liane în stil Tarzan.

Vizita s-a încheiat cu un dans la care au participat aproape toți membrii tribului și apoi cu o poză de grup! Regele nu a binevoit să vină la poză până nu a fost invitat special. Deh așa e cu sângele albastru.

Ne-am luat la revedere de la acești oameni simpli și ne-am continuat drumul spre Yokadouma unde am și înnoptat la măicuțe. Despre asta am scris în articolul anterior.

Am nimerit acolo chiar în duminica Floriilor de la catolici. Dimineața când ne-am trezit am observat cum începe lumea să se adune la biserică îmbrăcați cu hainele bune. Am asistat o bună parte la slujba din biserică și apoi la ceremoniile de Florii ținute afară. Ne-am bucurat și noi de această mare sărbătoare creștină alături de copii și de mulți oameni minunați.

Cu greu ne-am despărțit de această comunitate frumoasă și am purces la drum. La microbuz s-a stricat definitiv aerul condiționat așa că ne așteptau drumuri prăfuite tare , pe o căldură infernală.  

Seara am fost cazați la același hotel din orașul Bertoua. Aici am ieșit în oraș și am luat cina la un restaurant tare fain, unde am dansat alături de localnici.

Următoarea zi era drumul lung spre Yaounde de unde aveam zborul spre casă. La acest ultim drum pe șoselele prăfuite ale Camerunului rețin faptul că am oprit pe marginea drumului pentru o cură de ananas. Ananasul la ei era pe marginea drumului ca pepenii la noi. Prețurile erau foarte mici așa că am mâncat pe săturate, fiecare câte două, trei fructe. De gust nu mai zic nimic, fiind alături de mango și de mini banane, unul din fructele mele exotice preferate.

A doua zi aveam seara lungul drum spre casă. Trebuia să ne umplem cu ceva ziua și cum nu mai aveam chef de vizitat am ales să mergem într-un centru comercial pentru ceva suveniruri. Am găsit un mare magazin cu producători locali unde ne-am spart ultimii bani. Prânzul l-am luat la un local cu specific pescăresc unde ne-am delectat cu diverse produse marine.

Cam asta a fost vizita mea prin Camerun. Lungă, grea, obositoare, dar exact pe gustul meu cu multă aventură!

---

VIZUALIZĂRI: 324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI