Manastirea Stanisoara - Credinta din inima Muntilor Cozia

TIPĂREȘTE

Iata-ne ajunşi in Statiunea Caciulata, ascultand susurul etern al Oltului curgandu-si legendele sub rugile sfiinte ale Manastirii Cozia. Dincolo de-aceasta, ridicandu-ne privirile spre inaltimi zarim crestele scaldate de soare ale Muntilor Cozia, avandu-si inaltimea maxima in varful Cozia, care mai este cunoscut si sub numele de Ciuha mare - 1668 m.

Intotdeauna mi-a placut aceasta senzatie de a vede de jos … obiectivul nostru si de-a avea sansa de a exclama: “ Vai, dar nu avem cum sa facem doar 7 ore pana sus…” Asadar… porneam cu “vai” inainte catre primul nostru obiectiv intermediar – Manastirea Stanisoara, acest loc sfant, inconjurat de munti, Manasatire ce a fost ridicata prima oara in anul 1747. Insa, blestemul otoman s-a indreptat si spre aceste meleaguri in anul 1788 cand lacasul de cult va fi pustiit de turci. Actualul asezamant monahal, in forma pe care o regasim si astazi, a fost reconstruit intre anii 1903-1908.

Dar este timpul sa ne pregatim rucsacii, sa respiram aer curat de munte si sa pornim la drum, bucurosi de seninul care avea sa ne motiveze. Pornim spre barajul Turnu, peste care vom trece, continuandu-ne drumul spre dreapta unde vom lasa in urma noastra asezamantul ruiniform Arutela si vechiul drum strategic roman. Aproximativ la 50 de m de cand vom depasi ruinele cetatii, ne vom orienta in padure, de unde vom alege drumul prafuit marcat cu dunga galbena. Din acest punct, pana la Poiana Musetel vom urca o panta sustinuta aproximativ 30 minute. Este primul nostru efort sustinut pe care-l vom depasi cu indarjire, fiind constienti si mai ales, motivati de feeria Coziei, feerie pe care o vom descoperi la fiecare pas facut.

Ajunsi in Poiana Musetel, vom gasi o lume pitoreasca, linistita si verde, locul ideal pentru o stana in care vacutele pasteau fara ca vreo urma de urbanizare sa le deranjeze. Stana din Poiana Musetel este locul ideal pentru un scurt popas, mai ales ca zarile ce ni se deschideau aveau sa ne imbie la lungi moment de contemplare. Privind inapoi aveam sa vedem diferenta de nivel pe care am strabatut-o si sa admiram de sus frumoasele lacuri pe care Oltul le formeaza in curgerea sa lina. Soarele parea ca-si clateste razele in oglinda stralucitoare a lacului Turnu. Dar dincolo de-acest lac, dincolo de-aceste salbe de apa, Oltul isi continua serpuirile fermecand ochii atatiora care vor strabate acest pitoresc defileu. Si ca sa fim sinceri cu voi, acest popas a durat atata si din cauza sau datorita… tufelor de mure si zmeura care ne-au rasfatat poftele. Mici, colorate, dulci si acrisoare... perfecte intr-o zi senina de toamna…

E timpul sa ne continuam drumul, ocolind prin stanga stana si ghidandu-ne dupa poteca care abia-abia se mai zarea prin iarba. Dar cu multa atentie ne descurcam si ajungem la bifurcatia a doua drumuri. De aici, vom continua traseul nostru, condusi de aceeasi dunga galbena, prin dreapta, intrand in lumea fosnetelor padurii. Pe-aici vantul poarta in valsuri nesfarsite frunzele care ruginesc si-si freamata finalul a toamna oara… Este o bogatie de culori, un rasfat cromatic de care ne bucuram, mai ales ca poteca este foarte clara iar terenul neted. Aici eforturile vor fi doar de-a prinde cat mai multe detalii tomnatice, detalii care ne incanta si ne fac sa admiram si mai mult aceasta imparatie salbatica a Coziei. Nici nu ne-am dat seama cand au trecut cele 40 de minute timp in care am ajuns de la stana din Poiana La Musetel, intr-un nou luminis, in mijlocul caruia gasim amenajat un refugiu si o troita. Este locul, numit sugestiv – Poiana La Troita. Nu pierdem prea mult timp in acest loc, deoarece am avut de parcurs un drum linistit, prin racoarea nesfarsita a padurii. De-aici, cu fiecare pas pe care-l faceam ne apropiam din ce in ce mai mult de altarul de stanca al muntilor Cozia. Iar acest lucru va fi foarte vizibil, fiindca, in unele portiuni indeparatandu-ne putin de traseu, ne cocotam pe stanci, dincolo de care vom descoperi adevarate puncte belvedere. Zarile ni se deschid, este locul ideal in care poti intelege suprematia muntilor, si tot locul ideal in care sa intelegi cam cat mai ai de mers (din fericire, sau din pacate). Dar frumusetea si salbaticia acestor zari ne fac sa continuam drumul, furand prin ochii mintii fiecare colt de stanca, fiecare zbor al vulturilor falfaindu-si in zboruri libertatea.

Ne continuam drumul si dupa aproximativ 1h si 30 minute de la plecarea din Poiana La Troita, ajungem in fata Manastirii Stanisoara. Aici este sfintenia muntilor Cozia, locul in care rugaciunea se impleteste cu ecoul muntelui, locul in care clopotele rasuna din inima padurilor, din sufletul stancilor… In jurul frumoasei manastiri se afla chiliile calugarilor.

Este vremea unui nou popas…pentru a intelege si mai mult linistea acestor locuri binecuvantate de religie, de natura si legende.

---

VIZUALIZĂRI: 2948 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI